590 matches
-
Dată maturării fructului: - foarte timpurie - timpurie - medie - târzie - foarte târzie Ciorchinele: lungimea (inclusiv pedunculul): - foarte scurt - scurt - mediu - lung - foarte lung Baca: mărimea: - foarte mica - mică - medie - mare - foarte mare Baca: culoarea: - albă - albă gălbuie - roza - roșie 16. Ribes uva crispa L. (agriș) Plantă: formă: - ovoida - globuloasa - transversal-elipsoidala Fructul: mărimea: - foarte mic - mic - mediu - mare - foarte mare Fructul: formă: - globulos - elipsoidal - piriform Fructul: culoarea: - galbenă - galben verzui - verde cu tentă albicioasa - verde - roșie Dată maturării fructelor: - foarte timpurie - timpurie - medie - târzie
EUR-Lex () [Corola-website/Law/176578_a_177907]
-
Scrima temei ecumenice. Pentru el, mișcarea ecumenică de la mijlocul secolului trecut însemna o șansă de adîncire în misterul Unității, al Originii polare față de istorie. Ea aducea totodată șansa complementarității creștine. Referindu-se la o tipologie destul de curentă căreia nu îi crispa totuși niciodată caracteristicile , el vorbea despre dominantele celor două stiluri creștine, oriental și occidental. Ancorat în participarea la misterul divin, stilul răsăritean își dă drept rost principal transmutarea lumii și a istoriei în lumina increată, privește istoria ca moment din
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
transforme la rîndul ei în dogmă, ci propun o descriere a faptelor credinței și a logicii care le susține. De aceea, pot servi drept oglindă în care conștiința religioasă își analizează comportamentul, fără ca reflexia ce rezultă de aici să se crispeze în reformism dogmatic. în sfîrșit, științele religiei pot, ele înseși, să ne stîrnească o salutară reacție apofatică, purificatoare atunci cînd, în loc să își păstreze neutralitatea, se transformă în orizont explicativ pentru obiectul lor. Atunci cînd definesc religia prin funcția ei ideologică
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
verbală, intervenție verbală scurtă, participarea la o conversație evitând să ofere detalii personale... Autopedepsire în loc de încurajare după un eșec presupus. Chiar dacă celelalte situații pot fi depășite, cei mai mulți pacienți manifestă și atunci mici semne de anxietate socială sau de evitări subtile (crispați de teama de a nu-și manifesta emotivitatea sau incompetența). Această focalizare obsedantă ridică adesea problema existenței unei forme de frontieră cu dismorfofobia (BDD sau Body Dysmorphic Disorder la anglo-saxoni), adică convingerea obsedantă și dureroasă că imaginea sa fizică are
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
trebuia, cu câteva clipe înainte ca blițul să le orbească, să pronunțe tainicele silabe franțuzești cărora puține dintre ele le cunoșteau înțelesul: „pe-tite pomme...” Ca prin farmec gura, în loc să li se întindă în semn de mulțumire voioasă sau să se crispeze într-un rictus neliniștit, se rotunjea grațios. Astfel tot chipul le rămânea transfigurat. Sprâncenele li se arcuiau ușor, ovalul feței se alungea. Spuneau „petite pomme” și o undă de fericire îndepărtată, de vis, le voala privirea, trăsăturile, lăsând să plutească
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o măsuță curioasă, într-o zi dispărută pentru totdeauna, acel 22 iulie 1905, în străfundurile Siberiei. Da, franțuzoaica mititică ce-și sărbătorea în ziua aceea cei doi anișori, copila ce-l privește pe fotograf și, dintr-un capriciu inconștient, își crispează degetele incredibil de mici de la picioare, permițându-mi astfel să mă strecor în ziua aceea, să-i simt atmosfera, timpul, culoarea...” Închideam ochii, atât de amețitor mi se părea misterul acelei prezențe copilărești. Copila aceea era... bunica noastră. Da, ea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de pe scaunele lor, întinzând gâtul, holbând ochii. Pe parchetul bine ceruit, au văzut doi cipici de lână, două “încălțări” pe care Charlotte și le încropise singură. Strivită de toate privirile acelea, Charlotte a lăsat capul în jos și și-a crispat involuntar degetele de la picioare în cipici, ca și cum ar fi vrut să-i dispară picioarele. Pe atunci trăiau deja într-o izbă veche la marginea orașului. Charlotte nu se mai mira să-și vadă mama zăcând mereu pe un pat țărănesc
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
șepcii lui unduiau ușor în adierea rece. Picioarele lui goale înfipte în zăpadă mă fascinau. Nemaiânțelegând nimic, am sărit din barcă și m-am dus la el. Auzind scârțâitul pașilor mei, s-a întors brusc. O strâmbătură de durere îi crispa obrazul. Flăcările focului nostru de lemne se reflectau în ochii lui cu o fluiditate neobișnuită. S-a grăbit să-și șteargă sclipirile acelea cu mâneca. „Ah, fumul ăsta!”, a mormăit el clipind din ochi și, fără să mă privească, s-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
puteau mânui armele. Acestea erau, de altfel, foarte rudimentare: câteva sulițe, securi, săbii vechi. Curios, le-am privit vu atenție veșmintele, încălțările grosolane cu catarame mari de aramă, pălăriile și, uneori, o cască ponosită, asemănătoare cu a conchistadorilor, degetele noduroase crispate pe mânerul sulițelor... Franța, care îmi apăruse întotdeauna în fața ochilor cu fastul palatelor sale, în ceasurile de glorie ale istoriei ei, s-a arătat brusc sub înfățișarea unui sat din nord, unde casele joase se chirceau în spatele unor garduri rare
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
tulpinile de nufăr. Am simțit brusc, și cu o fericire intensă, că ar trebui să vorbesc și despre balconul Charlottei, despre serile noastre din stepă, despre cele trei cochete într-o dimineață de toamnă pe Champs-Élysées... Chipul i s-a crispat într-o expresie totodată disprețuitoare și neliniștită. Buzele i-au fremătat. - Ești bolnav sau ce-i cu tine? a spus ea tăindu-mi vorba pe tonul acela nazal cu care fetele de pe Muntele de bucurie îi repezeau pe pisălogi. Am
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
luminozitatea aerului, ochii ei, ca o acuarelă, se confundau cu strălucirea caldă a cerului, gestul degetelor ei, întorcând paginile, se țesea în unduirea ramurilor lungi ale sălciilor... Așadar, contopirea aceea ascundea taina frumuseții sale! Da, chipul, trupul ei nu se crispau, speriate de sosirea bătrâneții, ci se lăsau pătrunse de vântul însorit, de miresmele amare ale stepei, de răcoarea crângului de sălcii. Iar prezența ei conferea o uimitoare armonie acelei întinderi pustii. Charlotte era acolo și, în monotonia câmpiei arse de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
găsit un subiect comun de discuție. A fost o vreme cînd am crezut că le-am pierdut pe amîndouă pentru totdeauna. Pe Jess, din cauza unei certe cumplite, În care ne-am aruncat cuvinte atît de grele că și acum mă crispez cînd Îmi amintesc. Și Suze, pentru că și-a făcut o nouă prietenă pe nume Lulu, care călărește, are patru copii și crede că e superioară tuturor celorlalți. Nici acum nu Înțeleg ce-i place lui Suze la ea. De fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
efectiv disperată, ok? Și n-au văzut nimic, oricum.) — Lulu! zic cu un zîmbet chinuit. Ce mai faci? Nu știam că vii și tu azi! — N-am știut nici eu! Are glasul atît de ascuțit și de arogant, că mă crispez. — Mi s-a oferit o posibilitate neașteptată de promovare. Pentru cartea de gătit pentru copii! — Da, mi-a spus Suze despre ea. Felicitări! — Felicitări și ție! Se uită la burta mea. — Poate ne mai Întîlnim. Să vorbim chestii de-ale
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
scutiți de darul incomod al deciziei, cu care cel mai adesea nu știm prea bine ce trebuie să facem? Și nu este tocmai copilăria, în care greul hotărârilor se ia peste capetele noastre, vârsta fericirii uitate? De ce să trăim atunci crispați în raza obligației de a ne da un destin? Și de ce să trebuiască să răspundem pentru folosirea unui dar pe care nu l-am așteptat și despre care nimeni nu ne-a întrebat vreodată dacă vrem să-l primim? Din
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
căldură a comunicării spontane și știința de a formula memorabil situații cotidiene: „Toate cărțile mari/ Îmi trec în inimă prin ochelari”, dar și adevăruri mai grave: „Cine-o să spună împăratului cât e de gol? / Împăratul e gol și se crispează de frig...” Alteori replica este o trimitere directă la un text anterior, în speță la un poem al Ninei Cassian - model al autoarei în etapa de început - despre caișii înfloriți prea devreme, și acela prelucrare a ideii din După melci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286861_a_288190]