631 matches
-
ales pentru asemănarea lui frapantă cu tînărul Nicolaescu (deși aceasta tinde să lase loc, în prim planuri, unei asemănări și mai frapante cu Alexandru Papadopol). Falc are cinstea de a imita celebrele manierisme (salutul cu două degete la pălărie, zîmbetul crispat) și de a-și mișca buzele aiurea pe vocea lui Nicolaescu, dar în rest n-are aproape nimic de făcut n-are și el o gagică, iar de împușcat împușcă mai puțin decît Nicolaescu însuși. E greu să nu-l
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
asasinarea lui Bin Laden) e disculpată eroina la final. în plus, e greu să acuzi un regizor că-ți manipulează prea tare simpatiile în favoarea eroinei sale, atunci cînd el o distribuie în rolul eroinei pe Jodie Foster : cu inteligența ei crispată și fragilitatea ei colțuroasă, negiugiulibilă, Foster, în cîțiva ani, ar putea să înceapă s-o rivalizeze pe Charlotte Rampling în putere de a înspăimînta. Desigur, toate astea sînt discutabile (filmul a fost făcut pentru a stîrni discuții), începînd cu corectitudinea
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Sondheim e jucăușă, subtilă și alunecoasă ; ne tachinează în permanență nevoia de ritm posedant și de refren șlăgăros, fără a o satisface vreodată. și e clar că Burton nu știe cum să se joace cu ea. Camera lui stă, oarecum crispată, pe personajul care cîntă, de parcă ar aștepta nici ea nu știe ce (tăietura ?, sfîrșitul cîntecului ?), iar la sfîrșit obișnuiește să se retragă la mare distanță sau la mare înălțime, slobozind tradiționala vedere generală ca pe un oftat de ușurare care
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
mașiniștii, au văzut cât de stângaci ai fost, te simți vinovat pentru nereușita demersului artistic și vrei să te apuci de altceva, orice numai teatru să nu fie. Încordarea te paralizează, provoacă lapsusuri, generează panică, vocea ți se schimbă, devii crispat și te întrebi ce s-a întâmplat? De ce nu reușești să fi tu însuți cel care la repetiții puteai să convingi. 19 mai 2004 - acasă În procesul creației sale actorul trebuie să exploateze bagajul său de cunoștințe. Asta presupune o
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
legenda. O fotografie mai puțin cunoscută a lui Enescu m-a impresionat În mod deosebit: nu era figura convențională, senină, olimpiană, care ni se prezintă de obicei, ci avea expresia unui om hăituit de destin, suferind, cu ochii holbați, fața crispată, pumnul strâns, privind parcă spre un viitor care nu promitea nimic sigur. Era fotografia compozitorului exilat, măcinat de Îngrijorările timpului istoric zbuciumat (secolul XX, Între cele două războaie), timp În care Își compunea creația. „Am pus În această operă toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
orice mârșăvie! N-am putut s-o fac! N-am putut! Îmi dau palme pentru trufia mea nesăbuită! Și-acu eu... eu ce să fac?! Să dau bir cu fugiții? Și Moldova cui o lași? îl seceră Daniil. Ștefan râde crispat, schimonosit: Frumos i-ar sta lui Ștefan ăl Mare să dea bir cu fugiții, ca șobolanii când amușinează că se scufundă corabia?! Frumos i-ar sta Măritului Domn a toată Țara Moldovei... pâș-pâș, să spele putina?! Îl vezi pe Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu-i reușesc "Patimile", nu vede de la mine o para! își înăsprește el glasul. Ștefan se oprește în pronaus, unde se cască o groapă spartă în pardoseala bisericii și săpată în pământ, adânc. Aici, deci... șoptește Ștefan cu un zâmbet crispat, "Gropnița"... Și împingând cu piciorul o sfărmătură de lespede o prăvălește în adânc bufnind surd. Ia lumânarea din mâna egumenului, îngenunchează și se apleacă deasupra gropii luminându-i adâncul. Aici deci voi visa multe veacuri", cugetă el. Se ridică și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lumânare de la flacăra felinarului, pentru "îmblânzirea morților". Da' Isaia cela nu mai vine, bre?! Vine el, vine. S-a dus să-l momească și pe boier Stanciu Marele. Și... și dacă bătrânu' ne dă în gât lui Vodă? grăiește Negrilă crispat. Aoleooo! Pușche pe limbă! își scuipă Cupcici în sân. Isaia aista-i uns cu toate alifiile, știe el cum să-l ia... Da' șezi în cur, boier Cupcici, e cu așteptare și Alexa se înghesuie să-i facă loc. Aoleooo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sub puterea și stăpânirea mea, și-l voi apăra. Dar, scria el nu vreau să iau armele împotriva unui împărat așa de mare, deși sfetnicii mei mă îmboldesc s-o fac". "Nu vrea!"... Ce drăguț din partea lui, spune Ștefan zâmbind crispat. Totdeauna Cazimir m-a apărat... cu gura. Și Mahomed Sultan chiar s-o spăriet de gura Cazimirului? întreabă Ștefan cu ironie. De unde! Mahomed a râs cu pohtă și a spus că rău îi pare, dar e prea târziu să facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Stai!... Stai!... și Ștefan îi întinde o ploscă. Îți mulțumesc, căpitane! Gherasim bea cu nesaț, își șterge gura cu dosul mâinii și vorbește cu voluptate: Ar mai fi o veste, se codește el. Desigur, proastă, spune Ștefan cu un zâmbet crispat. Un înger de mi-ar cădea în cap, ce-ar putea să mă mai mire? Vorbește! Curaj!... Laiotă-Vodă a trecut cu arme și bagaje în tabăra turcă, cu douăsprezece mii de călăreți. Îl obligă închinarea care zice: "Prieten prietenului, dușman
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
L-am întrebat: Acu, ce facem? rostește Luca Arbure. A tăcut, n-a ridicat ochii din pământ. Ștt!... Vine!... Boierii, cu capetele plecate, așteaptă într-o tăcere apăsătoare... Ștefan se apropie șchiopătând, gârbovit, urmat de câțiva boieri. Îi privește lung, crispat, stacojiu... Se răstește: Ce-mi stați ca niște curci plouate?! Ați aflat și... și v-a căzut nasul în gură! Mă întreb și eu, ca prostu' fie-mi iertată obrăznicia -, replică Stanciu, unde o fi căzut nasul Măriei tale? Nasul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
patru-cinci kilometri, plăcut deopotrivă ca stare sufletească și ca ambianță (în prima lui jumătate mergeam nu pe șosea, ci pe o potecă paralelă cu ea ce străbătea liziera unei păduri), pe care îl făceam fără efort, euforici și totuși încă crispați (deși ne cunoșteam de o jumătate de an, ne apropiasem doar de câteva săptămâni). Ultimul segment, de vreo 150 de metri, al acestui drum era tot o potecă, străjuită din ambele părți de garduri, un fel de tunel, acoperit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de 22 decembrie 1989. La întoarcere, cu „moștenirea” în poșetă, Doina a trecut, în zona Dristor, pe bulevardul Muncii, pe lângă, de fapt a fost depășită de o coloană de autobuze pline cu muncitori. A izbit-o expresia fețelor lor întunecate, crispate: de apăsare, de exasperare, de îndârjită închidere în sine. Mergeau, fuseseră - pentru ultima dată - obligați să meargă la faimosul miting sinucigaș organizat de Ceaușescu, miting despre a cărui „spargere” aveam să aflu în jurul orelor 15 (când am ieșit prima oară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pot să-l rup fără să încerc o anumită jenă, un strop de rușine. În fond, ce am eu cu ea? Nimic! De ce atunci, când vine timpul să cobor, mai ales dacă trebuie să și trec pe lângă ea, o fac crispat, cu ochii în jos, grăbit să dispar, ca un vinovat? * Acum vreo zece ani mă îndrăgostisem de o femeie pe care nu o iubeam, căci de iubit îmi iubeam, în continuare, soția. Nu e o glumă, și nici vreo contradicție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de jad de India, lucind clar și opac, lumini și umbre, și materia metalului saturat de apă și aburii ei, cețurile zorilor și ale amurgului, ale ninsorilor și ale altor fenomene nevăzute de ochii omenești. Sfântul Gheorghe e tânăr și crispat, toată emoția și încordarea vin din calul său, care pare cu adevărat eroul acestei drame non stop. Calul și hățurile lui parcă vorbindu-mi despre modalitățile extraordinare ale naturii care dă lupta, pe când călărețul are numai datoria de a accepta
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
o cameră de la hotelul Dragon, s-a descoperit o pușcă cu lunetă folosită la vînătoarea de capre negre, gata să funcționeze la apariția lui Mussolini în balconul palatului Chigi... ). Mussolini arăta încă tînăr în 1928. Încă nu avea acea figură crispată și atitudinile de condottiere de cinema, care, mai tîrziu, cînd apărea în public, i-au devenit un fel de a doua natură. Își permitea să zîmbească un zîmbet ce păstra ceva copilăros și neajutorat fiind încă în faza în care
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
rămîne tot. A avut puțini dușmani și mulți prieteni, printre aceștia din urmă avînd privilegiul să se numere și semnatarul acestor rînduri. La început, relația a fost una între un tînăr reporter și un oficial mult mai puțin ciufut și crispat decît ceilalți. Din postura de sindicalist simpatic și, în consecință, contestatar al puterii, livra ponturi interesante, povestindu-le savuros, numai bune de pus în pagină. În esență, asta era el, un narator, deși a stat mulți ani cu o cameră
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
trece de la porcelana fină la fantasticul monstruos și colosal. Eroicul acestor lungi narațiuni puternic oratorice, presărate cu liste lungi de nume proprii cărora le lipsește rezonanța orchestrală, este cam fanfaron și sadic. Dar se întîlnesc fragmente remarcabile. Iată o pădure crispată, dementă: În cea pădure veche, grozavă, infernală, Cărarea-i încîlcită și umbra e mortală, Și arbori, stânci, prăpăstii și oricare făptură Iau forme uriașe prin negura cea sură, Aspecturi fioroase de pajuri, de balauri, De zmei culcați pe dâmburi, de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
familiale, prietenești, politice, ideologice și cine mai știe să le identifice/definească după cum am avertizat încă de când am decis să mă refer la acest moment al eminescologiei, pe care mai toți împătimiții de viața poetului l-au parcurs în tăcere crispată. Știința filologică, pe care o urmez cât se poate de umil, ne spune că ar trebui să verificăm fiecare fragment în parte, fiecare articulație a unui text: dacă nu putem nega întregul ca impresie, putem, cel puțin, nega cât mai
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
de limbă și trebuia să-l prind. Cu asta-și plătește blidul ăla de mâncare, fasolea aia boabe și bucățica aia de pâine pe care o mănâncă.” Reacția lui Enăchescu a fost neașteptată. S-a schimbat la față, a rămas crispat..., era pornit să lovească cu pumnul În masă pentru că eu nu recunoșteam. A rămas cu pumnul În aer... A plecat, s-a retras pe o ușă... Eu ziceam că se duce În camera de chibzuință ș-am rămas singur, În
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
turnători de-aiștea. Apoi o venit vărul, care era brigadier la CAP, și-apoi o adus niște rom, și până la două noaptea tot am discutat... Am băut cu ei, dom’le, dar nu m-o prins deloc. Așa am fost de... crispat, extraordinar. Puteți gândi că timp de șepte ani și două luni io n-am călcat pe iarbă? Cum v-ați refăcut viața după ce ați ieșit din Închisoare? După ce-am venit din pușcărie m-am căsătorit cu fosta soție, am
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mai era posibil, pentru că în cîteva locuri trotuarul fusese blocat de dărîmături. Văzîndu-le, m-a cuprins frica: dacă plecam cu cinci-zece minute mai devreme?... Calea Victoriei devenise dintr-odată îngustă și periculoasă. Înaintam prin mijlocul ei, ocolind grămezile de moloz, prudent, crispat. Din susul și din josul străzii, bărbați și femei alergau spre cartierele și casele lor. În această agitație, mă simțeam singur, străin și inutil. Voiam să ajung cît mai repede la Zuța (Elisabeta Isanos-Goian), unde locuiam, dar în același timp
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
răsfrînți ca într-o oglindă în furnirul lustruit al mesei. Petru nota ceva în agendă, iar Petre stătea cu mîna la gură ca o babă cugetătoare. Ei știau hotărîrea Biroului, de aceea se simțeau - mai ales primul - cam stînjeniți și crispați. Rupînd tăcerea, Petre m-a întrebat: „Ei, ce mai ziceți, tovarășe Călin?” „Odată intrat aci mai are rost să zici ceva?”, am întrebat la rîndul meu, încercînd să glumesc. „și-apoi - am adăugat - dv. sînteți mai aproape de știri decît mine
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ar vinde și pe tat su!”, izbucnește de la locul său Sporici, văzînd în ziarul local, imprimate cu roșu, în chenar șerpuit, pe pagina întîi, versurile lui Ovidiu Genaru, intitulate „Patria, Partidul Comunist”. Îmi întinde ziarul, ca să mă conving. Are fața crispată și buzele strînse a scîrbă. Pentru mine, faptul că O.G., poet talentat, ocupă din cînd în cînd, de bunăvoie, poziția unui versificator ocazional, nu constituie o surpriză. Cîndva am fost contrariat de lipsa lui de stimă față de sine, acum
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pavilion să se dezmeticească, președintele republicii, urmat de un ofițer de Securitate, se afla în incinta expoziției. Nu primire cu pompă, nu urale, nu avangarda și ariergarda de mașini, obișnuite în asemenea ocazii. înlemniserăm cu toții, mai ales la vederea figurii crispate a iubitului nostru secretar general și președinte al republicii. Printre plecăciunile și bâlbâielile marilor dregători prezenți, Ceaușescu trecea nervos, cu buzele mai subțiate și învinețite de furie, complet neatent la ce i se spunea la fiecare stand. După câteva minute
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]