2,381 matches
-
Cu o săcure mare, La un paltin mare, Să scoată o așchie mare, Să facă o biserică mare, Cu nouă uși, [...] C u nouă altare (60, p. 47). Paralela pe care o fac cu cosmogeneza nu este gratuită. Cuplul de ctitori legendari întruchipează la scară umană cele două atribute esențiale ale cosmocratului : omnisciența (sihastrul) și omnipotența (voievodul). Ctitoria lor (biserica) este o imago mundi tipică, un microcosmos care trebuie durat în același mod în care a fost durat macrocosmosul. Orice biserică
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
a fost de tot gata, când n-a mai rămas decât târnosirea, cum am zice, a statuei prin adunarea inimelor românilor în jurul ei și tămîiarea ei cu amintirea faptelor eroului național, atunci iată deodată un guvern hrăpitor că îmbrîncește pe ctitori și ia el asupră - și să prezinte publicului scumpa imagine. Mai mult decât atîta: porniți pe această pantă a hrăpirii, miniștrii duc la Iași pe deputații și senatorii creați de dânșii, duc diferiți impiegați, spre a oficializa sărbătoarea. Pun apoi
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
măsurilor. Referindu-se la scrierea cu litere latine, Cantemir arată că Alexandru cel Bun, pentru a stăvili presiunile papistașe, a introdus literele slavone în locul celor latine folosite anterior. Doar că " Cu această râvnă prea mare și nepotrivită, el a ajuns ctitorul cel dintâi al barbariei în care este împotmolită astăzi Moldova" (Cantemir, 1967: 236). Dar limba română nu a ajuns să fie reabilitată nici mai târziu, când în mediile oamenilor cultivați erau folosite tot felul de alte limbi. Dinicu Golescu, de
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
să salveze o literatură prea îndatorată comenzilor ideologice. SCRIERI: Hartene, Chișinău, 1947; Pe Valea Socilor, Chișinău, 1947; Scrieri, Chișinău, 1966; Povestiri. Teatru. Publicistică, Chișinău, 1975. Repere bibliografice: H. Corbu, Interpretări, Chișinău, 1970, 105-209; V. Coroban, Profiluri literare, Chișinău, 1972, 5-10; Ctitori de lumină, Chișinău, 1986, 5-20; Eliza Botezatu, Poezia și dialectica vieții, Chișinău, 1988, 80-98; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 163. N.Bl.
ADAM-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285173_a_286502]
-
primul traducător în românește al romanului O zi din viața lui Ivan Denisovici de A. Soljenițân („Secolul 20”, 1964). SCRIERI: Țara de lut sau Scrisorile blândului și însinguratului Sergiu Adam către mult prea iubita lui soață, Doamna Otilia, București, 1971; Ctitorii mușatine, București 1976; Gravuri, Iași, 1976; Iarna, departe..., București, 1976; ed. (Moartea avea ochi verzi), îngr. Claudia Tache, București, 2000; Chipuri și voci, București, 1984; Peisaj cu prințesă, București, 1987; Scrisori din Țara Cocorilor Albi, Iași, 1994; Scrisori din Țara
ADAM-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285176_a_286505]
-
ascendență ilustră („odraslă a veșnic pomenitului Ștefan”), vitejie fără seamăn, neîncovoiat în vremuri de restriște, drept și generos cu cei ce își recunosc greșelile, neîndurător cu uneltitorii (îi dă „hrană sabiei”), arbitru ascultat al treburilor de prin prejur, cârmuitor înțelept, ctitor pios și părinte grijuliu. În zugrăvirea chipului „celui cu pieptul tare”, M. nu ostenește a scotoci în depozitele de ornamente pe care le frecventa în mod obișnuit. Eroul depășește obstacolele - construcțiile în cronică fiind fundamental antitetice, toate niște „încercări”, numeroase
MACARIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287940_a_289269]
-
1982), 62-63; Popovici, Studii, I, 111-114, 227-246, 252-260; Lucian Blaga, Gândirea românească în Transilvania în secolul al XVIII-lea, îngr. George Ivașcu, București, 1966, 128-133, 187-207; Ivașcu, Ist. lit., I, 312-316, 590-591; Cornea, Originile, 475-476; Maria Protase, Petru Maior - un ctitor de conștiințe, București, 1973; I. Dumitriu-Snagov, Românii în arhivele Romei, București, 1973, passim; Macrea, Contribuții, 31-47; Dicț. lit. 1900, 535-538; Serafim Duicu, Pe urmele lui Petru Maior, București, 1990; Mazilu, Vocația, 131-139; Dicț. esențial, 474-477. C.T.
MAIOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287961_a_289290]
-
1968). La scurt timp, Contradicția lui Maiorescu (1970) inaugurează o serie de studii monografice consacrate unor autori de prima mărime. Anatomia scrisului lui Titu Maiorescu întreprinsă de M. detectează o polaritate fondatoare: la o extremă - spiritul religios, afirmativ, edificator al ctitorului și deschizătorului de drum, la cealaltă - spiritul polemic lucid al contestatarului, care demolează metodic, netezind drumul celui dintâi. Conform opiniei exegetului, în principiu cele două vocații s-ar manifesta succesiv: întâia parte a criticii lui Maiorescu este negativă, în contrast cu ultima
MANOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287990_a_289319]
-
București, 1991; Ilie Moise, S. Fl. Marian sau Viziunea etnologică asupra culturii tradiționale românești, REF, 1995, 275-278; Simeon Florea Marian în amintiri, mărturii, evocări, îngr. Petru Froicu și Eugen Dimitriu, introd. Ion Popescu-Sireteanu, postfață Nicolae Cârlan, Suceava, 1997; Paul Leu, Ctitorul etnografiei române, I, Suceava, 1998; Datcu, Dicț. etnolog., II, 60-63; Rusu, Membrii Academiei, 321; Dicț. scriit. rom., III, 86-89. I.H.C.
MARIAN-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288024_a_289353]
-
complex, sistematic, pus în aplicare, în măsura posibilităților, punct cu punct. De aceea, el s-a impus printre contemporani în primul rând ca îndrumător și deschizător de drumuri în cultură și este, până în preajma revoluției de la 1848, cel mai însemnat ctitor în cultura românească. Izbânda întregului program cultural depindea în primul rând de crearea limbii literare. Prefața Gramaticii românești, studiul Repede aruncătură de ochi asupra limbei și începutului românilor (1832), scrisorile către C. Negruzzi (1836) reiau, cu argumente diferite, aceeași idee
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
să fie împodobite cu picturi în domnia și în viața sa, înainte de năprasnica sa moarte, care l-a lovit, înaintea „curții împărătești“, la 22 iunie/2 iulie 1633. Chiar în ctitoria sa ieșeană, Adormirea Maicii Domnului (cunoscută astăzi sub numele ctitorului), ridicată și închinată la Patriarhia de Ierusalim, tabloul votiv demult s-a destrămat, iar ceea ce avem astăzi nu este decât o recompunere modernă, făcută cândva în secolul al XIX-lea2, după descrierea chipului domnului făcută de Miron Costin și după bănuite
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
chipului domnului făcută de Miron Costin și după bănuite asemănări cu chipurile care s-au păstrat ale contemporanilor săi. Despre vechiul portret votiv a lăsat o urmă Paul de Alep, care a scris: în naos se afla „chipul voievodului Barnovschi, ctitorul acestei • Miron Costin, Letopisețul Țărâi Moldovei, în Opere, ediție critică cu un studiu introductiv, note, comentarii, variante, indice și glosar de P. P. Panaitescu, București, 1958, p. 103. • Vezi Aurel H. Golimas, Domnul Moldovei Miron Moghilă Barnovschi la tricentenarul morții
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
lui Miron Barnovschi Moghilă, voievod al Moldovei, București, 1980, ilustrații nenumerotate. mănăstiri. El este <înfățișat> călare pe un cal alb. Când sultanul Murad a pus să-l ucidă, <chipul lui> s-a crăpat deodată“3. O asemenea extraordinară înfățișare a ctitorului se mai găsește în pictura medievală moldovenească doar la biserica din Lujeni (ținutul Cernăuți), acolo unde Teodor Vitold a fost zugrăvit în aceeași ipostază 4. Având în vedere faptul că Lujenii sunt așezați nu departe de Toporăuți, una dintre moșiile
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
cu moartea neîmpărtășită, ci ca floarea se veștejește și ca umbra trece“, a zidit o biserică în târgul Iașilor, cu ajutorul Maicii Domnului, căreia i-a și închinat-o, dăruind bisericii un sat de moștenire, Toporăuți, în ținutul Cernăuți. Tot acum, ctitorul își închină lăcașul „la sfântul și preaslăvitul și de viață primitorul Mormânt al lui Hristos“, la „marea biserică din cetatea Ierusalimului, unde este hramul Învierii Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, unde este începutul și capul și întărirea credinței
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
la relația strânsă dintre puterea domnului și Biserică; apoi, trebuie remarcat că actul a circulat mult mai puțin chiar și decât un manuscris, fiind păstrat în lada cu hrisoave a mănăstirii, ca „temelie“ pentru stăpânirea celor două sate dăruite de ctitor. Că a fost un act de curaj este dovedit și de faptul că de la un alt domn trufaș și mândru, Vasile Lupu, pe care părea că „nu-l mai încăpea Moldova“ (tot Miron Costin o spune), nu a ajuns până la
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
o autoritate spirituală recunoscută care să le mărească prestigiul - instituțiile cărora le fuseseră închinate mănăstirile românești urmau să se ocupe de administrarea lor, să le asigure existența și bunăstarea acestora, să se ocupe de îndeplinirea legatelor sau clauzelor lăsate de ctitori; întrețineri de școli, spitale, aziluri etc. Pentru munca desfășurată, patriarhiile și mănăstirile din Răsăritul creștin urmau să primească o parte din venitul mănăstirilor românești închinate, acea parte care le prisosea celor din urmă, după ce se asigura întreținerea și îndeplinirea legatelor
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
școli, spitale, aziluri etc. Pentru munca desfășurată, patriarhiile și mănăstirile din Răsăritul creștin urmau să primească o parte din venitul mănăstirilor românești închinate, acea parte care le prisosea celor din urmă, după ce se asigura întreținerea și îndeplinirea legatelor prevăzute de ctitori. Cu timpul, însă, are loc o răsturnare de situație în defavoarea mănăstirilor românești închinate, ele ajungând să fie considerate ca simple izvoare de venituri importante pentru mănăstirile mari din Balcani și Orientul creștin. Sunt neglijate lăcașurile de cult, care încep să
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
izvoare de venituri importante pentru mănăstirile mari din Balcani și Orientul creștin. Sunt neglijate lăcașurile de cult, care încep să se degradeze treptat, unele dintre ele ajungând adevărate ruine; este micșorat foarte mult numărul călugărilor la mănăstirile închinate, iar legatele ctitorilor se îndeplinesc superficial sau deloc, singura intenție este ca mănăstirile românești închinate să producă cât mai mult, iar ceea ce produc să plece în afara țării. Concomitent cu situația prezentată, mănăstirile închinate nu-și mai achită obligațiile față de statul în care se
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
orientare privilegiată a seriei de până la 1906, revin prin mai multe însemnări și articole (Femeia în familie și societate de Vasile Cotruș, Feminism și feminitate de Natalia Negru ș.a.). Se cultivă culoarea locală prin evocarea de personalități (Iosif Vulcan, Doi ctitori de G. M. Samarineanu, Dr. Ioan Lupaș de N. T. Ionescu ș.a.), prin articole istorice (Organizațiile voievodatelor și cnezatelor la românii din Crișana de E. Țigu, Diecii și preoții din trecutul românilor bihoreni) sau prin consemnarea evenimentelor socioculturale din provincie
FAMILIA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286945_a_288274]
-
Într-o stare de spirit ce se stabilizează cu trecerea timpului pe linia fragilă dintre așteptare și dezamăgire și care minează încet acel optimism delicat, ce s-ar putea bănui ca aparținând temperamentului său, mitropolitul se stingea curând, la Zolkiew. Ctitor al tiparului, înnoitor al cultului, promotor al culturii și literaturii în limba națională, D. reprezintă în Moldova, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, asemenea cronicarului Miron Costin, o conștiință umanistă. Teologia (patristica și dogmatica), istoria, filologia și
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
lui Mihu Dragomir (Faust, Sfârșit, Artă pentru artă). De la 1 noiembrie 1940 director este Ioan Dimitrie Suciu, iar ca secretar de redacție apare Mihu Dragomir. Publicația este preocupată acum în mod special de soarta Transilvaniei, omagiindu-l pe Gh. Barițiu, „ctitorul ziaristicii românești din Ardeal”. Cele trei numere care mai apar vor fi dedicate unor scriitori și oameni politici precum Ioan Slavici, Iuliu Maniu, Octavian Goga, dar și unor tineri poeți afirmați în spațiul transilvan: Mihai Beniuc, Ion Th. Ilea, Aurel
FLAMURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287017_a_288346]
-
1885), director de scenă (1895). În 1907 Al. Davila îl desemnează director de scenă definitiv. Numit, în 1908, subdirector al Teatrului Național, girează, pentru foarte scurtă vreme, direcția generală a teatrelor, după care își reia vechea funcție de director de scenă. Ctitor al școlii românești de regie, primul nostru regizor profesionist, G. a fost un meșteșugar destoinic, metodic și riguros. Bun pedagog, atent la rostirea scenica, s-a străduit să dezbare jocul actorului român de retorism și teatralitate, îndemnându-l spre o
GUSTI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287389_a_288718]
-
manuale didactice - Compendiu de geografia Transilvaniei și Gramatica româno-germană. La București pregătise în 1822 cursuri de matematică, după Chr. Wolff și după manuale germane, interesante pentru fixarea unei terminologii de specialitate incipiente. Personalitate complexă, L. și-a împlinit vocația de ctitor al învățământului românesc, manifestându-se totodată ca autor de manuale didactice, inginer, orator, moralist și scriitor. Din perspectiva acțiunilor sale, el se înscrie printre întemeietorii culturii române moderne. A fost autorul celei dintâi programe și al celor dintâi manuale școlare
LAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287757_a_289086]
-
publicistică ideologică și social-politică, unde pot fi întâlnite titluri precum Despotismul democratic și Arianismul românesc. În acțiunea culturală a revistei, orientarea naționalistă se dovedește mult mai echilibrată, important fiind cultul tradiției și al valorilor acesteia. Astfel, în rubrica „Profeți, luptători, ctitori” apar număr de număr medalioane dedicate unor personalități ale istoriei și culturii românești, începând cu Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, continuând cu cronicarii moldoveni, cu Avram Iancu și Tudor Vladimirescu și încheind cu Andrei Șaguna, B.P. Hasdeu, V. Alecsandri
ROMANIA VIITOARE-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289337_a_290666]
-
351-358, III, 140-141; Gh. Tulbure, Mitropolitul Șaguna, Sibiu, 1938; Iacob Mârza, Gramatica lui Andrei Șaguna, LR, 1971, 1; Dicț. lit. 1900, 821-822; Pompiliu Teodor, Andrei Șaguna - om de cultură și acțiune, „Magazin istoric”, 1982, 6; Victor Bunea, Mitropolitul Andrei Șaguna, ctitor al bibliotecii și al tipografiei arhidiacezane, MA, 1984, 1-2; Keith Hitchins, Ortodoxie și naționalitate, tr. Aurel Jivi, pref. Pompiliu Teodor, București, 1996, 21-62, passim; Păcurariu, Dicț. teolog., 431-433; Aurel Papari, Andrei Șaguna, contemporanul nostru, Constanța, 2000; Justin Tambozi, Atena Tambozi
SAGUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289430_a_290759]