882 matches
-
Încheind rândul. Cele două țevi retezate ale puștii mi-au provocat o mâncărime În ceafă: dacă ați văzut vreodată pe cineva Împușcat de aproape cu o astfel de armă, mă Înțelegeți de ce. Ne aflam Într-un hol mic cu două cuiere pentru pălării, numai că nimeni nu se deranjase să-și lase pălăria acolo. Dincolo de el era o Încăpere mică, unde cineva cânta la pian de parcă avea niște degete lipsă. În capătul cel mai Îndepărtat era un bar rotund, Înconjurat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
înțeleg. Nu strigă, însă ceea ce-și spun aduce a ceartă. Și la tine?” „Se întâmplă.” În unele apartamente se stingeau luminile, în altele dimpotrivă, se aprindeau. Domnul Mitrofan a intrat la el în apartament, și-a atârnat haina în cuierul de pe hol, a pus ibricul cu apă la fiert și a început să-și pufăie pipa. „Omul ăsta e mereu singur, nimeni nu-i calcă pragul.” „Ce vrei, e bătrân.” „Nu dă nimănui bună ziua.” Ne-am așezat, rezemându-ne de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
trăiești înveți. —E bine? a întrebat cu ochii strălucitori, gura în unghi drept. M-am uitat la el de sus în jos. Și haina, am spus. Pare murdară. —Prea bine. Și-a scos amândouă jachetele aruncându-le la nimereală spre cuier. Au ajuns deasupra și au rămas acolo. S-a întins pe spate, cu mâinile sub cap, acum doar într-un tricou negru și blugii care erau susținuți de o curea jerpelită. Avea mâinile la fel de albe ca și gâtul și neașteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
la căldură, fiindcă mai era o săptămână până la întâi noiembrie. Atunci abia, madam Ortansa se foia și se răsucea sub pături preț de un sfert de oră, după care sărea din pat ca trezită dintr-un coșmar. Lua sacoșa din cuier și o trântea pe masă cu un oftat adânc. Pe față îi înflorea un surâs sfios, aproape vinovat, mi-e foame, domnu’ Ogrinjan, mănânci cu mine? Nu, mulțumesc, tocmai am mâncat când am plecat de-acasă, și-n afară de asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cu un ușor șchiopătat al piciorului drept și toarnă cafea pentru ea din ceainicul roșu aflat pe soba de fier. Buenos dias, Antonio! După ce pune coșul pe masă și se debarasează de pălăriuța mică, purtată pe sprânceană, atârnând-o în cuier, femeia prinde cana cu amândouă mâinile și zâmbește ca un copil ce a primit un cadou de mult așteptat. Mmm, caliente, así como me gusta a my. Gracias 2. De nada3. Încinsă cu un șorț alb, Amalia începe să pregătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
o încăpere nu prea mare, cu pereți albi. În mijloc, o masă dreptunghiulară maro închis, înconjurată simetric cu șase scaune tapițate cu piele verzuie, pe colțul căreia se află o mașină de scris care poartă urmele unei folosințe îndelungate. Un cuier pom de care este agățată o manta militară și trei fichete metalice gri, completează mobilierul. Ce este Willy? Ți-am spus că nu vreau să fiu deranjat decât dacă vin rușii, spune cel din spatele biroului aflat în imediata apropiere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
scaunul său, sprijinit în cârje, începu să se miște prin camera în care își făcea veacul cu pași de copil care de-abia începe să deprindă mersul. Arm se uită la el cu un aer satisfăcut, așezându-și poșeta în cuier: Înțeleg. Vrei să spui că azi nu prea ai chef de exerciții... Bart îi prinse mâna să i-o sărute, aplecându-se ceremonios, după care o privi din nou cu același aer vesel: Da, cred că am putea să amânăm
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
o invit la mine, dar totuși asta m-a încurajat să fac ordine așa cum nu mai făcusem de câteva săptămâni. Am început cu lucrurile aruncate într-un colț al sufrageriei: geanta, mapa albastră și o scândură. Am agățat geanta în cuier după ce am așezat în ea mapa, iar lemnul l-am pus pe balcon (nu știu cum a nimerit în casă sau la ce era bun). În cealaltă parte a camerei erau hârtii, foarte multe hârtii, vechi de când lumea. Am avut momente de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
apare. Paralizia inteligenței când mă atinge din nebăgare de seamă. Senzația căldurii ei fizice de la distanță. Nevoia inexorabilă, care îmi oprimă respirația, de pulsația vieții ei. Fetișizarea tuturor obiectelor ei și a tot ce ține de ea: mantila ei din cuier, când intru în antret, mă înfioară; caligrafia ei are o feminitate tulburătoare în fiecare literă, și mai ales în cele care se înalță ori se coboară din linie; numele moșiei unde locuiește are ceva adânc emoționant. Sentimentul că tot ce
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Ce-i, bre. Da' intră, bre, ce te-ai proțăpit acolo? - Madam Ionescu, spunea omul intrând în tindă, eu... - Știu eu, omule, îți arde gâtul... Hai, vino în casă, să bei o cană de vin. Intra și se oprea în dreptul cuierului, unde depunea pălăria și bastonul. - Hai, intră, să ne intre norocul. - Iaca intru, da' scuzați! Se așeza pe un scaun și Ecaterina Ionescu îi băga oala cu vin sub nas, pe care omul, cu rușinea în sine și cu evlavie
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
înapoi în lumea lor. Când venea ora de culcare, stafiile se cuibăreau în umbrele celor șase brațe ale cuierului-pom din fața camerei mele, iar eu îmi petreceam o bună parte din noapte cu ochii larg deschiși, privind cutremurătoarea, ireala nemișcare a cuierului. Ai mei își făcuseră obiceiul să-l mute seară de seară la ei în dormitor, dar chiar și de acolo făpturile alunecau înapoi spre camera mea, pogorându-și unduirile insinuante peste patul meu. Aș fi vrut să am puterea să
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
oprit, spunea el, așa cum ar fi spus Artie Shaw. Nu băga nasul unde nu-ți fierbe oala. Și apoi Într-o zi Milton veni acasă cu niște ancii noi de la magazinul de instrumente muzicale. Își atârnă haina și pălăria pe cuierul din hol, scoase anciile și făcu ghem punga de hârtie. Intrând În sufragerie, Încercă o aruncare la coș. Hârtia zbură prin cameră, atinse marginea coșului de gunoi și sări afară. Moment În care o voce spuse: ― Mai bine ți-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de stilul ăsta, răspunse băiatul. ― Mai știu pe cineva care s-a săturat, spuse Ed, frizerul. Mă conduse spre un scaun. Eu - cu ușurință rebotezatul Cal Stephanides, adolescentul fugar - mi-am lăsat jos geamantanul și mi-am agățat haina În cuier. M-am Îndreptat spre scaun, concentrându-mă În tot acest timp să merg ca un băiat. Precum victima unui infarct, trebuia să Învăț toate deprinderile motorii simple. În ceea ce privește mersul, nu mi-era prea greu. Vremurile când fetele de la Baker & Inglis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mai rotund). Dup-aia, dacă tot ne jucam de-a mama și de-a tata, a trebuit să ne dezbrăcăm în pielea goală și să stăm și noi prin casă, să ne uităm la televizor, ne-am agățat hainele în cuier, o cruce de lemn (pe care cineva cioplise niște litere și niște numere), dar tot nu era bine, fiindcă mama și copilul n-aveau puțe, așa că am căutat două bețe mici și le-am potrivit cum trebuie, ca să aibe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pur, cât mai ales simplu, ideea asta de datorie mi-a fost înlocuită (înfrântă, spulberată) de ceva mult mai puternic, mai puțin palpabil, dar cu adevărat răscolitor. Ca să fiu exact, era vorba de un ditamai simbolul proțăpit la noi în cuier. O stemă. Iar stema asta se afla într-o cârdășie strânsă (atât de strânsă încât, oricât m-am străduit, n-am reușit s-o dezlipesc de-acolo niciodată) cu un obiect aproape mistic, care îmi trezea tot felul de stări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de multe ori în bucătărie, cu o sticlă de ceva în față, poate vodcă, se afla un nene. Chipiul era al lui. Nenea era militar. Și servea Patria, adică stema aia cu stea, munți și brazi și holde atârnată în cuierul nostru. Asta era meseria lui. Să poarte stemă. Adică să se plimbe cu Patria pe cap. Aveam, în sfârșit, dovada clară, esențială și cutremurătoare că Patria există. Tovarășa Stănescu era condamnată astfel la o soartă crudă: să redevină o simplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
lucru, nu părea să fie tocmai demn să îndeplinească așa o misiune. În primul și-n primul rând, judecați și voi singuri, gestul lui automat atunci când intra pe ușă era să se descotorosească de Patrie și s-o atârne în cuier. De parcă asta ar fi așteptat de nu știu când. De parcă ar fi fost o povară mult prea grea pentru capul lui transpirat și cu zulufi la tâmple. Apoi, între noi fie spus, atitudinea lui n-avea nimic grandios în ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
când apărea el, eu îmi doream să rămân acasă și să stau, așa, pur și simplu, cu mama. Nu se putea. Și mai nasol era că și mama gândea ca el. Pe când mă încălțam, Patria se hlizea la mine din cuier. În momentele alea o uram, o făceam proastă, tută, vacă și câte și mai câte. Și să nu fiu înțeles greșit, dar era și vina ei. Eu, dacă aș fi fost patrie, nu m-aș fi lăsat purtat așa, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Patria. Patria, care a încetat să mai fie patrie în sine și, printr-un miracol al dedublării, al suprapunerii sau mai știu eu prin ce proces științific, a devenit un fel de extensie a lui nenea ăla. Prelungirea lui până în cuier. O fi reprezentat ea chestii teribil de mărețe, nimic de zis, numai că pentru mine toate astea semănau din ce în ce mai bine cu simptomele inconfundabile ale unei dureri în cot. E adevărat, mai existau și momente în care mă bucuram de existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
teribil de mărețe, nimic de zis, numai că pentru mine toate astea semănau din ce în ce mai bine cu simptomele inconfundabile ale unei dureri în cot. E adevărat, mai existau și momente în care mă bucuram de existența ei: atunci când chipiul dispărea din cuier și se reașeza pe creștetul lui nenea. Însemna că misiunea lui pacificatoare de aici se încheiase și că treaba cu servitul Patriei avea să se desfășoare prin alte locuri și pe la alte mămici. Nu știu care să fi fost motivele ei, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Intrase, cumva, într-o zonă cam ciudată și cu foarte multă ceață. Nu-mi plăcea să-l caut acolo, era frig și mama avea un pulovăr galben. Patria, în schimb, habar n-avea de toate astea. Așa cum stătea, lepădată în cuier, aveam, nu știu de ce, senzația că puțin îi păsa ei de pulovărul mamii. Într-o bună zi, am pândit ca nenea să nu fie prin preajmă, m-am furișat precum Rahan cel de odinioară, am apucat chipiul de cozorocul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
unei scenografe care tocmai alegea stofe și broderii pentru rochița lui Grettel, am mers apoi pe un culoar strâmt, la capătul căruia, într-o încăpere fără geamuri, dar cu multe lămpi de neon, se aflau nenumărate stative metalice, ca niște cuiere, de brațele cărora atârnau sute de păpuși legate cu sfori. Tăceam mâlc, iar Nicu Pantof l-a mângâiat pe Tigrișorul Petre, l-a ciupit ca să-l trezească din somn, l-a zgâlțâit încet, pe urmă zdravăn. Și a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
încât acuma nu mai au să-și spună decât cuvinte răutăcioase. Ea îi cunoscuse pe cei cinci angajați, Jacopo, Francesco, Andrea, Pastorino și Cornelio. Fusese într-un fel ca o mamă pentru ei. Hainele lor de lucru atârnau încă în cuierul tipografiei. Din diferite colțuri ale Siciliei mai veneau încă scrisori pentru ei. - Nu pot accepta asta, spunea Edith, era ca și cum și-ar fi vorbit singură. - Ești din nou certăreață, îi răspundea Beppo calm. - Trebuie să le scrii părinților lor adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
îl deschise, găsi o sticlă de șampanie. Își puse un pahar și, fără să stea mult pe gânduri, mai bău un pahar. Stătea în picioare în fața mesei din chicinetă. Făcu câțiva pași pe holul de la intrare, își văzu șapca în cuier și alături observă un dressing. Fără nici o intenție, fără nici o curiozitate, deschise ușa și găsi hainele ei. Una, două, trei... Jos erau pantofi micuți, cu toc, cum purta ea atunci. Pe unul din umerașe îi atrase atenția ceva în carouri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
auzit acea muzică? Era tot ea, sora Clotildei, blondă, delicată? Clotilde era moartă și ea... Îl cuprinse o furie de nestăpânit. Se repezi spre ușa dinspre scări, coborî în goană, străbătu coridorul, își strânse repede lucrurile, își luă șapca din cuier, lăsă cheile la portar, opri un taxi și plecă la gară. De-ar fi să stau în gară o zi, o noapte, până vine trenul, acolo nu mă mai întorc. Fantasmele astea nu le voi lăsa să-mi sugrume viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]