805 matches
-
rânduită ca acasă, și porneau cu corăbiile pe mare, atacând insule sau cetăți de pe țărmuri sau, uneori, pe jos, căutând pradă prin văile și pe coastele Dardaniei, dominate de muntele Ida. Troienii, încercuiți de ahei și înfricoșați de Ahile, nu cutezau să iasă din cetate, iar oamenii aceștia puternici, în floarea vieții, făceau ce voiau pe acele meleaguri bogate și neocrotite. Și apoi aduceau totul în tabăra lor și se făcea împărțeala, mai mult sau mai puțin după cum hotăra Agamemnon. Ahile
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
vânt, așa cum credeam.“ Mai mult, Ahile, așa cum, desprinzându-se de clipa feroce, știe să vadă lumea ca spectacol senin, din înalt, știe să se vadă și pe sine ca forță distructivă. Îl întreabă pe Priam, admirându-l, cum de a cutezat să vină tocmai la el, omul care i-a ucis atâția fii viteji, și chiar pe Hector, tocmai la el care a adus, în preajma unei cetăți străine, doar lupte și măceluri. Și care, în loc să șadă acasă, să aibă grijă de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Sfântului Ioan Hrisostom, Vladimir Lossky ne arată că în tradiția patristică, calea apofatică este călătoria spre un Dumnezeu personal. În Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom, anterior Împărtășirii, preotul se roagă: „Și ne învrednicește pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire fără de osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine Dumnezeul Cel ceresc, Tatăl, Și a zice...”. Și Lossky comentează că textul grecesc spune exact: „Dumnezeu din Înalturi pe Care nimeni nu-L poate numi, Dumnezeul apofatic”<footnote Ibidem, p. 32. footnote>. AȘa cum preciza același
Locul Sfântului Grigorie de Nyssa în tradiȚia apofatică. In: Adversus haereses by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/153_a_172]
-
rânduită ca acasă, și porneau cu corăbiile pe mare, atacând insule sau cetăți de pe țărmuri sau, uneori, pe jos, căutând pradă prin văile și pe coastele Dardaniei, dominate de muntele Ida. Troienii, încercuiți de ahei și înfricoșați de Ahile, nu cutezau să iasă din cetate, iar oamenii aceștia puternici, în floarea vieții, făceau ce voiau pe acele meleaguri bogate și neocrotite. Și apoi aduceau totul în tabăra lor și se făcea împărțeala, mai mult sau mai puțin după cum hotăra Agamemnon. Ahile
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
vânt, așa cum credeam.“ Mai mult, Ahile, așa cum, desprinzându-se de clipa feroce, știe să vadă lumea ca spectacol senin, din înalt, știe să se vadă și pe sine ca forță distructivă. Îl întreabă pe Priam, admirându-l, cum de a cutezat să vină tocmai la el, omul care i-a ucis atâția fii viteji, și chiar pe Hector, tocmai la el care a adus, în preajma unei cetăți străine, doar lupte și măceluri. Și care, în loc să șadă acasă, să aibă grijă de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
rom. lapte, lat. ovum > rom. ou. azimă și cir Aceste două cuvinte, moștenite în limba română din latină, provin în latină din greacă. Ca și alte cuvinte vechi grecești care s-au transmis românei prin latină (verbele (a) amăgi, (a) cuteza, (a) mângâia sau substantivul mărgea), ele au pătruns în latina dunăreană. Azimă, cu sensul „turtă din făină de grâu sau de secară, făcută din aluat nedospit și coaptă sub spuză“, există și în dialectele sud-dunărene (aromână și meglenoromână); provine din
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
pentru greci patria și raza de activitate era marea, nu uscatul”. În legătură cu aceste împrumuturi, se face precizarea că ele „au în românește fonetismul vechi al elementelor latine”: a amăgi, urgie, mărgea, a mângâia, spân, azimă, zeamă, broatec, a căsca, a cuteza, mic, mutră, martur, papură, proaspăt, trufie, farmec etc., multe dintre ele neacceptate ulterior ca grecisme. Apropierile dintre română și albaneză au în concepția lui S. Pușcariu mai multe explicații. Mai întâi sunt abordate „cuvintele moștenite de la strămoșii noștri daco-geto-traci” pentru
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
într-un rând. Urcând coasta, trecu pe lângă o stână, adăpostită într-o văiugă. Ciobanul, un băietan voinic și frumos îi strigă de departe... „Fa Anucă, fa... ci faci, pe‟ ici, fa...?! El o îndrăgea pe fată, de la horă, dar nu cuteza să se apropie de dânsa. Niște dulăi flocoși, cu hămăit rar și gros, o simțiră... dar, s-au potolit singuri. Târla stânii era măturată și stropită cu apă, iar grămada de gunoaie ardea mocnit cu fumul drept în sus, ca
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pe lângă Profirica lu‟ Baltag, cu care era „în vorbă“, și se duse direct la Anuca, s-o ia de mână de lângă Sultan și Pârvu: - Hai, fa Anuco... hai, ș‟om juca! a zis el cu pălăria trasă pe ochi; nu cuteza s-o privească în lumina ochilor, simțea că l-ar fi biruit. - Nu, nu pot Lisandri! ..zise ea după o clipă de gândire, văzându-l cam amețit. - Cum, fa... nu vrei? ridică el glasul ofensat. - Nu pot, ți-am spus
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
suporta să i se vorbească de boli și de moarte. Nimeni n-a îndrăznit să-i atragă atenția când a izbucnit o molimă. Și, când el însuși s-a îmbolnăvit, toți se prefăceau că-l socotesc sănătos. Doctorii n-au cutezat să-i dea vreun leac, astfel că prințul a murit. Duelul dintre piatră și junglă a început, se pare, aici cam în vremea când la noi dacii îl uimeau pe Herodot. Mai întîi, piatra a triumfat. A fost epoca de
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
lent în lături și intră părintele Ioan, groaza din privirea lui Theo se stinge brusc făcând loc, Bună seara! Bună seara, părinte! mă ridic în întâmpinarea lui și-l poftesc să șadă, Am văzut lumină, zâmbește senin părintele, și-am cutezat să vin eu la tine, dacă tu mă ocolești, Tac la mustrarea lui și-i arăt prin gestul larg al mâinii patul tare de lemn acoperit cu o pătură decolorată de prea desele spălări, Dar el se întoarce spre lavița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
majestuos, cu paltonul pe umeri, prin inima verii, care este chiar sufletul tău. Peste voi se așază, cupolă perfectă, albastrul unui cer de iarnă, căci sus, În tării, unde soarele arde, frigul veșnic pândește cu osânda iernii pe oricare ar cuteza să Îl Înfrunte. Cu foc sau blasfemie și trufie. Deocamdată, Dumnezeu te ocrotește chiar dacă, spre seară, mama ta, decăzută din visul acesta frumos, va constata că paltonul tău a fost dat la Întors și că cealaltă parte, iscusit ascunsă sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cărți cu Domingo, valetul său, în vreme ce nevasta acestuia, bucătăreasa, contempla jocul. Partida începu. — Douăzeci de cupe! - cântă Domingo. — Ia zi! - exclamă brusc Antonio —. Ce-ar fi să mă-nsor? — Ar fi foarte bine, domnișorule - zise Domingo. — De la caz la caz - cuteză Liduvina, soția lui, să insinueze. — Păi tu nu te-ai măritat? - o interpelă Augusto. — De la caz la caz, domnișorule. — Cum adică de la caz la caz? Ia zi. — Să te căsătorești e foarte ușor; dar nu la fel de ușor e să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
în fața misterului morții. Ceva mai târziu, mama sa, tremurând de neliniște, îl strângea la piept și, cu o litanie redusă la „fiul meu!, fiul meu!“, îl boteza cu lacrimi de foc. Plânsese și el, ghemuindu-se lângă maică-sa și necutezând să-și întoarcă fața sau să și-o smulgă din întunericul blând al sânului ei fremătător, de teamă să nu dea de ochii devoratori ai lui Baubau. Și astfel se scurseră zile de plânset și înnegurare, până când lacrimile se retraseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
adăugă el -. Dar să lăsăm filozofările. Vin să te văd ca să-ți spun cum se multiplică pe pământul acesta al vostru ființele fictive, personajele nebuloase și rimanești. Se pare că mai toți sunteți în afara realității. — Și care e realitatea? - am cutezat eu să-l întreb. — Ai dreptate - mi-a răspuns -. Oricine știe care e realitatea și care irealitatea! Și mai cu seamă acum, când sunt atâția cei care nu mai ostenesc să repete că trebuie să ne lăsăm de sentimentalism și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe Zitta, sârboaica spălăcită cu nasul plat, curvindu-se cu Omul cu ciocul de aramă. - Nu cunoști afacerea mai îndeaproape, răspunse prompt frățiorul meu, mușcându-mă de mână. Când și-a încărcat pistolul și-a dat bine seama că nu va cuteza niciodată să-și tragă un plumb în inimă. Eram liniștit în privința asta, chiar atunci când și-a lipit țeava de tâmplă. Știam că pozează cu un comedian, deși pe vremea aceea a suportat cea mai cumplită lovitură, de la moartea tatălui său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ca de o glumă bună și așteaptă mai departe vântul dinspre NE. Cu totul altfel a fost Peter Hilleă Înainte de vremea când creațiunile genialului poet Christian Morgenstern m-au încredințat cu prisosință, prin ale lui „Galgenlieder”, că niciodată nu voi cuteza să-mi tipăresc cuvântul și când liricul Richard Dehmel, cioplea salahorește, poeme granitice care amenințau să pălească tot ce s-a scris de la Liliencron încoace, a trăit la Berlin, regele boemilor, neastâmpărata „fantomă-haimana”, năluca Peter Hille. Purta un jachet măsliniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Pe urmă a fost Sergiu Șerban, foarte logic, „economic“, cum spune el, pe puncte, desfășurându-și argumentele într-un lanț din care e imposibil să lipsească verigi, dar întrerupt penibil și el, admonestat să revină la obiect și, dacă a cutezat să întrebe: la ce obiect? Ilușcă, activistul, care devenea din ce în ce mai nesuferit, n-a găsit decât să-i spună pe un ton zeflemitor: au fost sau nu abateri de la morală? Deci asta era tot ce voiau să scoată de la noi. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din jurul lui dispărând în întregime, în afara unor fâșii subțiri ce i se mulau pe brațe și pe tot trupul, invizibil încă de dinaintea invaziei pe care o urmăreau dintr-o margine. Rămâneau la urmă nevolnicii și mult prea lacomii care au cutezat să se apropie și de el, cu toate că la un pas de el era un cerc roșu sângeriu, luminos și scânteietor, ce însemna interdicție. Călcând cercul și vrând să smulgă până și aerul interzis prin blestem, încercând în zadar să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
care înotau rațe și venea din când în când câte o gâscă. Ori de câte ori ne duceam acolo nu uitam niciodată să aducem cu noi o pungă de hârtie maro plină cu pâine veche pe care o aruncam în apă sau, uneori, cutezam s-o legăn prin gardul de sârmă până când gâștele se apropiau și o ciuguleau dintre degetele mele întinse. — Asta trebuie să fie ferma care se vede din drum, a spus tata când am dat de ea prima oară. Cea pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai vizitează casele bombardate? — Da, zise Helen. Mickey Își luă paharul și-și Îngustă ochii. — Ar trebui să Încerce o dată, murmură ea, să scoată pe careva de sub dărîmături. Kay rîse. Helen Își luă din nou paharul, de parcă n-ar fi cutezat să răspundă. — Fată dragă, Îi zise Binkie lui Mickey, pentru că veni vorba de scoaterea cadavrelor, ai auzit ce s-a Întîmplat echipajului de la Stația 89? Fritz a bombardat un cimitir și a lovit mormintele. Jumate din sicrie au fost aruncate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
prin ochelari. Eduard se oprește și îmi cercetează surprins chipul. Privirea lui cenușie mă măsoară cu uimire din cap până-n picioare, de parcă m-ar cuprinde de-abia atunci în căușul ei pentru prima dată. — Firește, îmi spune el, încurcat, parcă necutezând să mă supere. Doar așa ai și scris în pagina pe care mi-ai adus-o ieri, nu? Edo și Carla se întâlnesc la mare... — Nu, nu m-ai înțeles! aproape că îi strig eu, speriind fără să vreau o
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
a părut, își spune Eduard, mirat. O fi fost o năzărire de-a mea, așa cum a fost și cu scena aia cu mingea... E o zi senină, încă destul de rece, de aprilie. Dar în curând nici marea nu va mai cuteza să-l trateze cu dispreț și să-l răstoarne ca pe o minge caraghioasă. Va reveni aici de 1 Mai. Va fi cu totul altfel atunci. De 1 Mai va intra în mare. Asta era, își amintește Eduard, asta era
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pe ea un pulover gri. Apoi, când deschisese ușa de la intrare, gata să iasă, se răsucise și aruncase pe jos puloverul, cu furie. — Nu mai suport culoarea asta cenușie! îmi aduce aminte numai de lucruri neplăcute! Bobo o privea fascinat, nemaicutezând să spună ceva. I se părea că asistă la un spectacol în care nu are voie să intervină. în mijlocul străzii, Clara se oprise brusc, înfiorată. — Of, fir-ar să fie, ce frig îmi e! Mai bine-mi luam, totuși, puloverul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
10-15 ani vei fi celebru! Macarie rostise acest șuvoi de vorbe neîntrerupt privindu-l drept în ochi. Bobo se înroșise tot ascultându-l. Niciodată, niciodată nu-i spusese cineva atâtea cuvinte de laudă. în afară de Clara, firește. Marea tăcea lângă Eduard, necutezând să se miște pentru a nu-l tulbura. Ai fi zis că e lipsită de viață dacă nu i-ai fi auzit zvâcnetul în surdină al inimii. Un vuiet abia simțit se auzi de sus. Eduard înălță ochii spre cer
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]