204,059 matches
-
clarifice. Nu mai e vorba nici de surpriză, nici de îndoială, ci de mărturisirea unei incapacități existențiale: eul nu se simte în stare să-și asume experiența care i se propune. În ce constă această experiență? Răspunsul este dat de cuvântul următor: "a muri". Așadar, surpriza combinată cu îndoiala - ca să reiau primele două ipoteze, respinse pentru o clipă amândouă - duc aproape la un real blocaj psihic care ar putea să fie lămurit astfel: eul liric este în același timp și surprins
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
strigătele de durere, constituie o abia mascată reluare a strofei care încheie lungul poem "Luceafărul". Și în unul, și în celălalt poem, criticul I. Negoițescu ar zice că un Eminescu plutonic a fost cenzurat de un Eminescu neptunic. Cu alte cuvinte, un poet al marilor viziuni cosmice, al abisurilor existențiale ale simțirii, un dionisiac tulbure și demonic, a fost supus disciplinei apolinice care domnește peste orice clasicism. Numai că, în "Odă (în metru antic)", enumerarea chinurilor infernale ale celui ce iubește
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
comparație între Eminescu și Hölderlin. La amândoi, țipetele romanticului îndrăgostit, sclav al patimei sale, se nasc, trăiesc și se decantează în punga de cangur a unui clasicism înțelept: o înțelepciune care, ca aici, implică o anumită trecere spre stoicism. Orice cuvânt, extras din stratul "geologic" al limbii comune este un cărbune inform și impur. Atelierul poetic are rolul de a-l trece prin retorta unui proces purificator. După care, rămâne în sarcina poetului autentic misiunea de a-l șlefui, de a
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
a-i pune în evidență, de a-i valoriza valențele; adică de a-l face să se prezinte ca un diamant încastrat în montura rece a unei prozodii. Aceste fațete sunt trei, și lucrul acesta l-am mai spus: orice cuvânt este o noțiune, un concept; orice cuvânt este o imagine, o reflectare a unui aspect al realului; orice cuvânt este un corp sonor, căruia coliziunea inanalizabilă a vocalelor și consoanelor îi asigură o anume eufonie, un timbru specific, particular fiecărui
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
-i valoriza valențele; adică de a-l face să se prezinte ca un diamant încastrat în montura rece a unei prozodii. Aceste fațete sunt trei, și lucrul acesta l-am mai spus: orice cuvânt este o noțiune, un concept; orice cuvânt este o imagine, o reflectare a unui aspect al realului; orice cuvânt este un corp sonor, căruia coliziunea inanalizabilă a vocalelor și consoanelor îi asigură o anume eufonie, un timbru specific, particular fiecărui mare poet. " Odă (în metru antic)" este
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
un diamant încastrat în montura rece a unei prozodii. Aceste fațete sunt trei, și lucrul acesta l-am mai spus: orice cuvânt este o noțiune, un concept; orice cuvânt este o imagine, o reflectare a unui aspect al realului; orice cuvânt este un corp sonor, căruia coliziunea inanalizabilă a vocalelor și consoanelor îi asigură o anume eufonie, un timbru specific, particular fiecărui mare poet. " Odă (în metru antic)" este un poem care debutează prin versul pe care l-am analizat mai
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
asigură o anume eufonie, un timbru specific, particular fiecărui mare poet. " Odă (în metru antic)" este un poem care debutează prin versul pe care l-am analizat mai sus: exemplu tipic de punere în lumină a fațetei intelectuale, noționale, a cuvintelor. Cu alte cuvinte, este un vers care îngăduie iubitorului de poezie să susțină că poetul "a văzut idei". Eufonia - cu totul absentă din acest vers - este suplinită de accentele descărnate ale ritmului de factură clasică, extrem de adecvat unui lirism de
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
eufonie, un timbru specific, particular fiecărui mare poet. " Odă (în metru antic)" este un poem care debutează prin versul pe care l-am analizat mai sus: exemplu tipic de punere în lumină a fațetei intelectuale, noționale, a cuvintelor. Cu alte cuvinte, este un vers care îngăduie iubitorului de poezie să susțină că poetul "a văzut idei". Eufonia - cu totul absentă din acest vers - este suplinită de accentele descărnate ale ritmului de factură clasică, extrem de adecvat unui lirism de idei. Cât despre
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
care îngăduie iubitorului de poezie să susțină că poetul "a văzut idei". Eufonia - cu totul absentă din acest vers - este suplinită de accentele descărnate ale ritmului de factură clasică, extrem de adecvat unui lirism de idei. Cât despre capacitatea imaginală a cuvintelor, aceasta apare abia după ce trecem de versul întâi, ca de un prag liric. Îndată după aceea, însă cuvintele poetului își afirmă capacitatea lor de a se închega în viziuni, pentru a deschide un orizont din ce în ce mai vast asupra "aventurii" erotice. Îmi
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
vers - este suplinită de accentele descărnate ale ritmului de factură clasică, extrem de adecvat unui lirism de idei. Cât despre capacitatea imaginală a cuvintelor, aceasta apare abia după ce trecem de versul întâi, ca de un prag liric. Îndată după aceea, însă cuvintele poetului își afirmă capacitatea lor de a se închega în viziuni, pentru a deschide un orizont din ce în ce mai vast asupra "aventurii" erotice. Îmi place să cred că adverbul de timp de la finele acestui vers - acel "vreodată" - își are, la rândul său
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
apetitul pentru o confruntare directă cu textul lucrării. Primul capitol, Despre "Lauda vocalelor" de Ernst Jünger este o analiză pe marginea "imnului" închinat vocalelor de către E. Jünger. Cel de-al doilea capitol, "Literatură pentru rostit și ascultat" face parte din cuvântul de încheiere și are caracter concluziv. Despre Ernst Jünger: Laudă vocalelor [...] Textul a apărut pentru prima dată în 1934 în ziarul "Corona" și a fost republicat ulterior în culegerea de eseuri a lui Jünger Frunze și pietre. Studiul s-a
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
nu urmărește doar să atribuie pur și simplu fiecărei vocale câte o culoare. Ceea ce caută el este să dezvăluie desăvârșirea lumii care poate fi percepută în sonoritatea limbii. Jünger subliniază dependența stilului limbii, atât vorbite cât și scrise, de vocalismul cuvintelor: "O propoziție corectă din punct de vedere logic nu are nici o importanță pentru mine dacă nu corespunde și din punct de vedere vocalic". Interesul autorului este stârnit și de puterea de evocare sinestezică - sau stereoscopică, cum o numește - a cuvintelor
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
cuvintelor: "O propoziție corectă din punct de vedere logic nu are nici o importanță pentru mine dacă nu corespunde și din punct de vedere vocalic". Interesul autorului este stârnit și de puterea de evocare sinestezică - sau stereoscopică, cum o numește - a cuvintelor cromatice. [...] La baza Laudei vocalelor se află o estetică a spaimei, sau mai exact, o estetică traumatică a experienței șocului. Aceasta pornește de la alternanța între starea de criză a limbii și înnoirea acesteia, între încorsetarea într-o estetică a teribilului
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
a teribilului și noile forme de verbalizare. Ezitările și muțenia devin premisele unui alt mod de folosire a limbii. În sensul acestei poetici traumatofile trebuie înțelese și ultimele rânduri ale lucrării: "Vorbind sau scriind, câteodată începem să ezităm: căutăm un cuvânt mai edificator, mai restrictiv...". E. Jünger distinge între o "limbă a cuvintelor" și o "limbă a sunetelor". Pe lângă "limba cuvintelor" omul posedă o "limbă sonoră pură [...], care cuprinde "limba cuvintelor" și o pătrunde. O pătrunde în așa măsură, încât de
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
unui alt mod de folosire a limbii. În sensul acestei poetici traumatofile trebuie înțelese și ultimele rânduri ale lucrării: "Vorbind sau scriind, câteodată începem să ezităm: căutăm un cuvânt mai edificator, mai restrictiv...". E. Jünger distinge între o "limbă a cuvintelor" și o "limbă a sunetelor". Pe lângă "limba cuvintelor" omul posedă o "limbă sonoră pură [...], care cuprinde "limba cuvintelor" și o pătrunde. O pătrunde în așa măsură, încât de fiecare dată când o persoană vorbește, sensul sunetului intensifică sensul cuvântului." În
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
sensul acestei poetici traumatofile trebuie înțelese și ultimele rânduri ale lucrării: "Vorbind sau scriind, câteodată începem să ezităm: căutăm un cuvânt mai edificator, mai restrictiv...". E. Jünger distinge între o "limbă a cuvintelor" și o "limbă a sunetelor". Pe lângă "limba cuvintelor" omul posedă o "limbă sonoră pură [...], care cuprinde "limba cuvintelor" și o pătrunde. O pătrunde în așa măsură, încât de fiecare dată când o persoană vorbește, sensul sunetului intensifică sensul cuvântului." În această concepție se află germenii unui nou mod
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
lucrării: "Vorbind sau scriind, câteodată începem să ezităm: căutăm un cuvânt mai edificator, mai restrictiv...". E. Jünger distinge între o "limbă a cuvintelor" și o "limbă a sunetelor". Pe lângă "limba cuvintelor" omul posedă o "limbă sonoră pură [...], care cuprinde "limba cuvintelor" și o pătrunde. O pătrunde în așa măsură, încât de fiecare dată când o persoană vorbește, sensul sunetului intensifică sensul cuvântului." În această concepție se află germenii unui nou mod de receptare a fenomenelor și o metamorfoză a scrisului. Jünger
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
a cuvintelor" și o "limbă a sunetelor". Pe lângă "limba cuvintelor" omul posedă o "limbă sonoră pură [...], care cuprinde "limba cuvintelor" și o pătrunde. O pătrunde în așa măsură, încât de fiecare dată când o persoană vorbește, sensul sunetului intensifică sensul cuvântului." În această concepție se află germenii unui nou mod de receptare a fenomenelor și o metamorfoză a scrisului. Jünger schițează la începutul secolului trecut tendința ce se profila tot mai pregnant spre colectivizarea vieții, spre mobilizarea forțelor comune sub o
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
au publicat după 1950 ne răsună în urechi; nu mai putem citi un text fără ca un rest de sonoritate să nu ne însoțească lectura. Cititorii contemporani refac fizionomia textului pornind de la un fond sonor - vocea autorului - pe care îl atașează cuvintelor. Este vorba despre o nouă plăcere estetică ce surprinde prin originalitate. Oare mai pot fi citite textele lui Ernst Bloch, Elias Canetti, Hans Magnus Enzensberger, Ingeborg Bachmann, Arno Schmidt sau Theodor Adorno fără a le asocia vocea autorului? Cititorul poate
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
din unica armonie./ Să ajung la freamăt, ultim fetus/ Al spiței adevărate, fecunditate angelică" (ibidem). O anume elasticitate intervine în sfera relațiilor eului cu sensibilul, care uneori e părăsit în zona transverbală ("Aceste zile au rămas singure/ Fără dorința unui cuvînt" - Toamnă), alteori seacă, afectînd subiectul în emoția și corporalitatea sa ("Copacii, mîinile care au mîngîiat/ În urmă secînd" - ibidem), alteori potențează o solitudine glorioasă a subiectului, prin-tr-o cosmică celebrare: "Și vreau să rămîn singur, albastru,/ Înconjurat de munți, de mări
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
volumul Biliard o imagine obsedantă aceasta ar fi aceea a lunii. În nenumărate ipostaze apare astrul romantic la Geo Dumitrescu, trecînd cumva în diverse travestiuri asumate prin toată istoria literaturii. Dar purtînd întotdeauna o marcă personală, greu de definit în cuvinte, construită sub emblema unui tip de manierism personal, foarte dificil de pus în filiații, cu toată cerneala care s-a consumat pentru a-l face pe Geo Dumitrescu descendent sau deschizător de drumuri. Spectacolul luptei dramatice cu toată tradiția simbolizată
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
și de recuperare benefică a acesteia. Opțiunea celor doi cercetători ai istoriei literare, în general, și ai literaturii exilului, în special, s-a oprit la revistele Înșiră-te mărgărite (Rio de Janeiro), Ființa românească (Paris), Revista scriitorilor români (München) și Cuvîntul românesc (Canada). Nota asupra ediției, semnată de Mihaela Constantinescu-Podocea, informează atît asupra locului unde au fost publicate dintr-un început nuvelele, adică revistele mai sus numite, cît și asupra timpului scrierii lor: în jurul anului 1950. Nota aliniază informațiilor de localizare
Sfîrșit de exil by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15321_a_16646]
-
caracterului viu al creativității lui Vintilă Horia. Restituind "aproape în totalitate nuvelistica de exil", volumul se transformă datorită numărului și calității, în argument, cu atît mai mult cu cît scrisul este raportat activității didactice, oratorice și organizatorice a aceluiași timp. Cuvîntul înainte al ediției vine cu un surplus de elemente de datare și de informare. Dintre ele, apelul neabătut la limba română, autenticitatea exprimării universului interior și exterior al nuvelelor, cît și dinamica simțirii în poezie stînd sub semnul expresivității fundamentale
Sfîrșit de exil by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15321_a_16646]
-
lui Nicolae Florescu subliniatul spirit critic față de selecția operată de Mircea Popa pentru sumarul antologiei Moartea morții mele (Editura Dacia, 1999). Studiu al mecanismului social-politic care a generat atîta deznădejde omului Vintilă Horia și atîta stare sufletească pentru poezia exilului, Cuvîntul înainte vine să completeze cu demonstrații abrupte, cînd este vorba de critică îndreptățită, și cu plăcerea restabilirii adevărului, cînd este cazul, capitolulVintilă Horia sau sensurile "resemnării" active, în trei părți: Biruința prin suferință; Replămădirea contemplativă a lumii; Un prag al
Sfîrșit de exil by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15321_a_16646]
-
riscă să se dizolve în fabuloasa originalitate a imaginilor. Iar vocația rezistenței prin întoarcere la "rădăcini" face parte din dreapta judecată a valorilor promovate de feeria frenetică a acestui volum. Vintilă Horia: Sfîrșit de exil. Nuvele. Ediție îngrijită de Mihaela Constantinescu-Podocea. Cuvînt înainte de Nicolae Florescu. Editura "Jurnalul literar", București, 2001.
Sfîrșit de exil by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15321_a_16646]