668 matches
-
a tras, dar uite, nu știu. Vinovăția e a mea. Dar rămâne un mister. O soartă în asta. Plus, am furat toată viața mea, dar singur. Asta mi-a pus cap. Tablou mișcat de familie Eram dintr-o familie foarte decăzută. Tatăl meu era ce era, capul casei, dar mama era o depravată, asta era. Tot pleca. M-a părăsit la doi ani, la cinci și tot așa. Am lăsat școala, nu era cine să ne spele o rufă, să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
nu este... - Da’ n-a zis că nici n-o să fie vreodată... - Să-l întrebăm data viitoare. Anatol s-a convins încă o dată că s-a născut fie prea devreme, fie prea târziu, nu știe exact, oricum într-un timp decăzut, deteriorat de experimentele ăstora, îmbâcsit, într-o lume care trebuie trezită din letargie, zgâlțâită, plesnită peste buci cu nuiaua cunoașterii. Da, teoria lui încă nu poate fi dezvăluită în întregime, nu a venit momentul. *** La Anatol, ușa e întotdeauna deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Plimbări, plimbări? Însoțitoarea mea chicotește drăgălaș. - Ștefane, ți-am citit aproape toate articolele, cum reușești să fii atât de calm, atât de rece? Sună a Schopenhauer și mă și văd cu lațele vâlvoi, plimbându-mă cu un caniș prin lumea decăzută, pe care-o detest pentru că m-a lăsat mama lefter. Intru în primul bar, nu înainte de a promite că mă voi duce negreșit într-o zi să admir tablourile. E absolut imposibil să găseși în orașul ăsta un loc normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
fine, mai există două narații intercalate propriu-zise, cu rol de exempla: povestea burlescă lui don Eloíno Rodríguez de Alburquerque y Álvarez de Castro și a căsătoriei sale in articulo mortis cu patroana pensiunii în care își târa zilele de crai decăzut, și, în fine, o foarte frumoasă parabolă, povestită de Augusto, a imutabilității vederii interioare prin orbire, legenda pirotehnistului portughez (fogueteiro) și a frumoasei sale soții, epură, aș spune, în plasa datelor terestre marcate de vanitate și nemăsură, a unei idei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să se respecte reciproc, niciodată unul dintre ei nu l-ar doborî pe celălalt. Lucrul de care se teme cel mai mult este gloata, putința ca aceasta să sfărâme În el zidul cuviinței. Se simte amenințat de spectacolul acestui om decăzut, copleșit, ar vrea să facă se Întoarce din drum, să se Îndepărteze. Dar știe că nu va lăsa pradă mulțimii un tovarăș de-al lui Avicenna. Face trei pași domoli, demni, ia aerul cel mai detașat, ca să spună, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Saturnaliilor se suspenda orice putere asupra sclavilor, tribunalele luau vacanță și nu era permis să se pornească război; dar Saturn devorîndu-și fiii nu mai era, după credința lui Cicero, decît Timpul Însuși, devorînd insațiabil anii.) Ce poate dori un zeu decăzut? Să priceapă, firește, cum a fost Învins. Ce-au opus olimpienii cruzimii? I s-a răspuns: — Frumusețea! Au Învins nu prin forță, ci prin frumusețe! - Și ce este frumusețea? - Un zeu ca tine va Înțelege foarte greu așa ceva. Să zicem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
afară se găsea un mic șopron care slujea de bucătărie. N-avea altă mobilă decât rogojinile pe care le foloseau drept paturi și un balansoar pe verandă. Bananierii cu frunzele lor mari și zdrențuite, ca veșmintele rufoase ale unei împărătese decăzute, creșteau de jur împrejurul casei. Chiar în spatele ei era un avocado, peste tot erau cocotieri care aduceau venituri ținutului. Tatăl Atei plantase crotoni - odogaci - de jur împrejurul proprietății, și aceștia creșteau într-o luxură de culori vesele și strălucitoare. Alcătuiau un adevărat gard de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nu mergem prea departe. Ne oprim pe o stradă cu clădiri degradate, de un cenușiu murdar, unde suntem invitați să coborâm. Auzisem că Odesa e un oraș interesant, cosmopolit, cu un farmec aparte. Ceea ce văd eu seamănă, însă, unei femei decăzute care a renunțat la orice cochetărie. Nici nu se mai spală. Bea, înjură și se culcă îmbrăcată. Ziduri scorojite, lăsate parcă în paragină, neîngrijite. Magazine cu marfă dubioasă, de care nu-ți vine să te atingi. Și, unde te învîrți
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
un aer tern, la fel ca străzile pe care umblă. Cotim pe un bulevard cu platani uriași. Aici, surpriză. Priveliștea se schimbă. Sub mohoreala zidurilor, amestecată cu patina vremii, se vede în arhitectură o eleganță cu parfum "de altădată". Femeia decăzută devine o doamnă. Melancolică, demodată, cu o grație obosită, dar o doamnă. Plecasem spre autobuz când Ion Pop ne strigă, din urmă, că ni se deschide să vedem sala Operei din Odesa. Mulți nu vor să se întoarcă. Preferă să
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Mare doamnă la Bruxelles? Soția unui înalt func ționar? Dar eu ezitasem să o-ntreb pe soră-sa despre ea din compasiune, ca să n-o pun într-o situație penibilă. Mi-o imagi nasem pe Irina, în toți acești ani, decăzută, poate alcoolică, hăi tuită de un trecut irepresibil. Boschetară poate, asemenea celor care put îngrozitor prin tramvaie... Apoi mi-am dat sea ma că așa trebuia să fie, că viața, care-mi pusese cu câțiva ani în urmă în mâini
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
2259 Dacă raza ce lumină din ochii-ți asupra mea este raza nemurirei - arunc-o asupra ăstui popor tâmpit de nenorocire, ars de setea dreptății. [ADEVĂRATUL POPOR ROMÎNESC] 2264 Atât de multă plebe transdanubiană, neuropatică, pe deplin stricată moralicește și decăzută fizic se pretinde a fi popor românesc încît în adevăr credem timpul sosit de-a dezgropa poporul veritabil, adevărat popor românesc în locul spuzei de pehlivani cari au inundat orașele noastre de țărmuri. puterea de-a-și determina singur soarta, fără conlucrarea
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
stat centralistic. Statele centrale romanice produc cele mai multe naturi catilinare. Asemenea naturi sfârșesc sau cu indiferentism dacă spiritul de conservațiune a învins, 159 r sau în nebunie daca el n-a învins. În orice caz însă sunt naturi nobile. O generațiune decăzută nu e capabilă de [a] recunoaște nici binele, nici adevărul. Binele, unde-l găsesc - îl urăsc, de-acolo prepondeianța elementului rău, adevărul nu e capabil de-a-l recunoaște. Cum jidovii în decadență au răstignit pe Hristos astfel națiunile în decadență
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
de respirație... ...același praf, aceeași rugină, aceeași căsuță poștală uitată de expeditori. Secundele trec... a fost doar un vis. Noi, amintirile (coloana a cincea) Amintirile vorbesc în șoaptă Sub pietrele roase de timp, Rămășițe ale templelor Distruse de privirile Îngerilor decăzuți. A cincea coloană încă tremură Șubrezindu-și fundația În lacrimile oamenilor uitați De dor și de pasul către Un mâine pierdut În ceața deznădejdii Amintirile se renasc în șoaptă În memoria aproape mută A zidurilor amorțite De liniște și de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
să mai uite de rutina zilnică. Parcă o văd și acum pe Tușica isterizîndu-se de fiecare dată cînd se ridica cortina și dădea ochii de costumele alea colorate din alte epoci. Aplauda ca o nebună, spune Curistul. — Traviata, adică femeie decăzută, sau așa ceva, zice Părințelul, ia uite cine se identifică de minune cu personajul, eu nu i-am oferit niciodată luxul ăsta, femeia trebuie obișnuită cu smerenia și modestia, zice. Exhibiționismul e pentru fufe, e de părere. — O văd și acum
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
am încercat să exprim eu această nedumerire au trecut peste ea. Anton a lansat într-o zi bănuiala că Bătrânul paralizase (Nelson a fost de părere că poate orbise, iar Dominic le-a povestit că văzuse la bar un nobil decăzut care dase în mintea copiilor) și că se închisese în sala cu oglinzi ca să nu se compromită. Dar asemenea presupuneri extreme intrau repede în desuetudine. Un oarecare interes a stârnit în schimb ipoteza că Bătrânul plecase poate într-o lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ieși afară. Bătea vântul. Departe de râsetele celorlalți oameni găsi liniștea frigului. O idee îl trăsni: trebuia să locuiască în Antarctida. Da, asta trebuia să facă. Porni hotărât, dar se împiedică și căzu. Se lungise pe pământ. Ajunsese cea mai decăzută ființă. Era cel mai rău lucru care i se putea întâmpla: îl dezgusta propria-i persoană. Conștientizarea acestui lucru îl lovi atât de tare încât orice urmă de beție pieri. Trebuia să se regăsească, cu asta trebuia să înceapă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
adulmecau spinările curbate ale fotoliilor cu boturile unor lanterne aprinse și le dezvăluiau numerele caligrafiate pe obrajii unor lamele de fildeș. Afară, în coasta unor dozatoare de aramă, se potrivise de necăjea o pereche de zaruri un alt mare înger decăzut, un gogîltan de primă linie, cel ce se lansase, excelând, în teribila înscenare de la En-Dor, interpretîndu-l înaintea întregului Univers și, mai ales, înaintea Regelui Saul, pe defunctul prooroc Samuel, imitat ca și cum s-ar fi ridicat din mormânt, contrafăcut ca și cum nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Sunt complet neinteresanți, îl asigură Dolores. Vultur-în-Zbor închise ochii. — Vă rog! Spuse el. — Ne roagă atât de politicos, rosti cu disperare Dolores. Așa că i-au povestit. De la Dolores a aflat că acel K era un oraș al celor netrebnici și decăzuți, oameni egoiști și decadenți, de care nici o femeie cumsecade n-ar fi vrut să se apropie. Doar că Vultur-în-Zbor nu era o femeie cumsecade. De la Virgil Jones a aflat ceea ce sperase să afle. Aici era locul de care vorbise Sispy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Îi reconstituie biografia nu poate uita câteva episoade excentrice dintr-o tinerețe italo-pariziană, după cum nu poate să nu remarce modul cu totul ieșit din comun În care D’Annunzio trăiește retras În castelul de la Vittoriale, pe malul lacului Garda. Prinț decăzut, Însă totuși prinț (de Monte Nevoso), el compune o scenografie ciudată, desprinsă parcă din romanul lui Huysmans, dar și din propriile plăsmuiri, cu decoruri fastuoase, pline de prețiozitate, cu deghizamente dintre cele mai smintite. Eroii uriașei sale construcții romanești (rămasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
soitariu, folosit cu atâta firesc de Alexandru Paleologu. Soitarii erau cei patru măscărici ai domnilor fanarioți din țările românești care, ne spune DEX-ul, Îl Însoțeau pe vodă la parade, la petreceri. Iar Mateiu (demonstrează tot Alexandru Paleologu) trece pe seama decăzutului Gorică Pirgu ceva din propriul tată, ba chiar și din sine, mai ales atunci când, În chip de narator, Îl privește cu Îngăduință, sătul de atâtea savantlâcuri și pus pe chef. Pentru că ni s-a părut Între cele mai exacte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
niciodată o aristocrație ce dispune nelimitat de privilegii. Și totuși, În ciuda aparentei ameliorări a ordinii sociale datorată mișcării din 1789, inegalitatea averilor ca abuz necesar s-a regenerat În forme noi. Nu avem, oare, astăzi, În locul unei feudalități rizibile și decăzute, acea triplă aristocrație a banului, a puterii și a talentului, care, oricât de legitimă ar fi, continuă să reprezinte pentru masă o povară imensă, impunându-i patriciatul băncii, ministeriatul și balistica jurnalelor și a discursurilor de la tribună, trambuline pentru oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Însușiri, predispoziție și totodată sacerdoțiu, natură și funcție sacră, Flaubert este smuls clasei burgheze și zvârlit În mijlocul unei aristocrații parazitare care-l sanctifică. El și-a mascat gratuitatea, libertatea nejustificabilă a alegerii sale; a Înlocuit printr-o comunitate spirituală nobilimea decăzută, și-a salvat misiunea de cleric. Baudelaire, fără Îndoială, a ales și el să intre În această comunitate. De sute și de mii de ori, el vorbește În scrierile sale despre „poet”, despre „artist”. Și-a găsit justificare, consacrarea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și foarte trupeș, cu o maiestuoasă barbă adusă rotund din foarfecă. Jurându-se că-și regreta amarnic purtarea față de bătrânul calif, făgăduise să repare neîntârziat răul pe care-l pricinuise. Și, cât ai zice pește, dictase, adresându-se înaltului personaj decăzut, un mesaj care fusese imediat transmis de către comandantul fortăreței. Biletul era conceput astfel: Îți aduc salutul sultanului, care te roagă să-l pomenești în rugăciunile tale. Își asumă răspunderea în purtarea pe care a avut-o față de tine și ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dezordine, nu avea drept straie decât niște zdrențe din postav roșu prost ascunse de o mantie albă. În picioare nu avea decât niște legături grosolane dintr-o pânză albastră. Un ofițer otoman îi ceru să coboare de pe cal și sultanul decăzut descălecă. Îi dezlegară mâinile, dar doisprezece soldați făcure pe dată cerc în jurul lui, cu sabia scoasă. Totuși, se vedea din atitudinea lui că n-avea de gând să fugă. Cu mâinile libere, a salutat mulțimea, care l-a aclamat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să mă păcălească. Fixam întâlniri la care nu venea. Mă simțeam umilit, dar îmi trecea repede. Eu eram cel care vindea, care îl rugam să cumpere. Eram cerșetorul. Și dacă ai mândrie când cerșești... Sunt baliverne literare cu demnitatea celor decăzuți, înfrânți. Exerciții de condei pentru romancieri. Teren de zburdă pentru creatorii de caractere (mari!), pentru analiști ai sufletului, pentru iluminați și apostoli. Așa-i. Dar astea sunt bune în literatură. Sunt cutremurătoare acolo. În viață... Umilința și sufletul zbuciumat trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]