1,351 matches
-
Secolul al XIX-lea / 188 1.1. Regulamentul organic / 189 1.2. Momentul 1848 / 190 1.3. Independența / 191 1.4. Contextul schimbării secolului / 191 1.5. Ion Heliade Rădulescu / 193 2. Perioada antebelică / 195 3. Perioada interbelică / 196 4. "Demiurgul" roșu / 197 5. Perioada post-comunistă / 198 Capitolul XII. Situarea noastră în lume / 201 1. Piedici în calea agregării comunitare / 202 1.1. Dislocarea repetată a populației / 202 1.2. Situația grea în sine / 202 1.3. Hazardul autorității și ciuntirea
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
dec(t ne-a oferit istoria la acel moment. Comunitatea esențială a rămas tot satul. Comunitățile de meseriaș(, muncitori, mici proprietari, intelectuali nu au reușit să se consolideze astfel (nc(t să putem vorbi de o reală diversificare comunitară. 4. "Demiurgul" roșu Se constată (n mod acut, chiar și (n prezent, tendința de a considera comunismul drept generatorul tuturor relelor pe care le resimțim astăzi (n societatea rom(nească. Indubitabil, tendința este at(t de răsp(ndită pentru că este (ntr-o foarte
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
comunismului la noi: 1) dislocarea unei mari părți a populației tinere de la sate ș( (ndreptarea acesteia către zone (n care au fost amestecați ș( angajați (n activitatea de industrializare ș( urbanizare forțată; 2) colectivizarea. Comunismul și-a arogat poziția de demiurg (n privința reconfigurării comunitare a Rom(niei (n conformitate cu un aberant plan preconceput (n care satul era sortit pieirii. Chiar dacă, generic, satul reprezintă un singur tip de comunitate, ca structură specifică pe zone, regiuni, putem identifica o varietate de
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
în care România va ști să se descurce în aceste probleme depinde viitorul ei" (Cioran, 1990: 126). Și nu s-a descurcat. Dar nu pentru că a căutat să prezerve prea mult din ceva ce nu era viabil istoric, ci pentru că "demiurgul roșu" a trecut și pe aici. Întârzierea înregistrată și în apariția orașelor în spațiul românesc a condus la complexificarea acestui proces atunci când el s-a accentuat la un moment dat. Arderea etapelor, modelele vizate erau deja complexe și atunci au
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
aceiași termeni ca În Occident. Aici, ordinea lumii nu decurge dintr-un model; ea este conținută În schimbarea Însăși, până la a fi chiar schimbarea. Adaptându-te la cursul mutațiilor, dinamizându-l și profitând de el, nu acționezi singur, ca un demiurg ce proclamă „Să fie lumină!”. Învățând la școala faptelor, lași să transpară ordinea lucrurilor, În loc să te străduiești să impui reguli artificiale, potențial generatoare de dezordine. În arhipelagul nipon, se Învață experimentând, corpul nu este separat de spirit, ci constituie cel
Trezirea samuraiului. Cultură şi strategie japoneze în societatea cunoaşterii by Pierre Fayard () [Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
după deces în alte trupuri și că supraviețuiesc pieirii; toți afirmă că destinul lor post-mortem depinde de folosința care i s-a dat în timpul vieții; toți populează cerul cu creaturi inteligibile: toți explică lumea printr-un principiu divin susținut de demiurgi; toți definesc mântuirea ca fiind eliberarea principiului spiritual produs de foc din închisoarea sa materială, carnală, corporală. Asemeni lui Pitagora și Platon... Să fie atunci gnosticii niște platonicieni? Nu, pentru că Platon afirmă răspicat că detestă viața, trupul, dorințele și plăcerile
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de satisfacții eterne. Eșecul din plan politic pregătește terenul religiei. Gnosticii afirmă că răul este cel care guvernează lumea, căderea în timp n-ar fi decât o confirmare a acestei realități. Lumea s-a născut din voința perversă a unui demiurg răutăcios. Spre deosebire de creștini, care cred că negativitatea este un produs al liberului arbitru al primului om - respectiv al primei femei - și care-l despovărează pe Dumnezeu de orice responsabilitate în materie de genealogie a răului, gnosticii cred în ratarea Creației
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
imediat înapoi... într-adevăr, în virtutea cărui capriciu și conform cărei logici nesocotite ar putea acționa Dumnezeu astfel? Să ne folosim, așadar, de acest dar al lui Dumnezeu tocmai pentru a ne proteja de această lume infestată de Rău din cauza unor demiurgi haini... VI CERINTHE și „satisfacerea poftelor pântecului” Isus hedonist... Cerinthe este agățat rapid de dinții greblei patrologice, și abia dacă scapă... Citat un piculeț, el dispare aproape imediat după aceea. Și, de fapt, singurul care-l citează este Ipolit din
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
anumită dietă și mâncând mai puțin, muncind din greu pentru a urma lecțiile de rezistență și de sobrietate oferite de animale - broaștele și șoarecii, care se bucură de afecțiunea lui Diogene... -, filosoful își creează libertate, se construiește ca propriu-i demiurg. în această ordine de idei, Diogene ajunge, în mod paradoxal, să facă elogiul Medeei, îndeobște prost văzută și coborâtă la statutul de prototip al femeii isterice, orbită de gelozie, răzbunătoare, capabilă, pentru a șterge afrontul unui banal adulter, să-și
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
îi recuză - fără să-i numească! - și pe cei care studiază natura plecând de la axiome vide, nesocotind complet observația. Ne gândim la evidența cifrelor și a numerelor, la formele arhetipale explicitate de Platon în Timaios, la zeu și la alți demiurgi, la cauzalitățile transcendente, la explicațiile abracadabrante departe de orice știință, încă impregnate de mitologie sau chiar de teologia moștenită de la cei mai vechi presocratici. Pentru Epicur, care n-o spune în acești termeni, Platon gândește ca un Anaximandru sau ca
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și pref. edit., București, 1996. Repere bibliografice: Andrei Grigor, Colectivismul literar, L, 1992, 43; Alina Hristea, „Ficțiuni”, ST, 1993, 1; Ioana Pârvulescu, Să ne bucurăm, așadar, RL, 1994, 10 ; Andreea Deciu, Un orășel de carton, RL, 1994, 10; Ioan Stanomir, Demiurgul din ordinator, LCF, 1998, 15; Vasile, Proza, 165-168; Nicolae Rotund, „În căutarea comunismului pierdut”, TMS, 2002, 1; Cătălin Constantin, Literatură și computer, RL, 2003, 5 ; Lucia Simona Dinescu, Scurtă introducere în hyper-text, OC, 2003, 155 ; Iuliana Alexa, Filosofia SF, RL
MANOLESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287988_a_289317]
-
superioară poemului cronologic). Darurile de merinde divină iscă în pustiu ospețe prelungite, generoasa dispunere a culorii, frustețea, primitivitatea, în sens preclasic, a tabloului evocând belșugul „cămărilor cerești”: cârduri de crâstei, făină de grâu, „unt în stride”, „pepeni și slănină”. Înfățișarea demiurgului abia trezit din somn, „rumăn” la față și, ca de vin, „aburit și șumăn”, aduce cu cea a Dabijei vodă, iar modalitatea, bonom-caricaturală, anunță ceva din farmecul de mai târziu al portretului craiului „cu barba-n noduri” din poemul eminescian
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
independentă a multora dintre ei, precum și răspândirea lor în folclor - ca orații, colinde, bocete -, cel mai frecvent întâlniți regăsindu-se în colecția lui Anton Pann Versuri sau Cântece de stea ce să cântă la nașterea Domnului nostru Isus Hristos. Imnuri înălțate demiurgului, creației și existenței, psalmii îi dezvăluie tălmăcitorului bogăția de nuanțe a registrului lor liric: de la elanul și exuberanța naivă a invocației din zori („Scoală-te, psăltire și dulceață”), de la ruga necontrariată, de o vibrație aproape modernă („Cu a ta putere
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
în ideea generalizatoare (și egalizatoare) de condiție umană supusă legii supreme a stingerii. Chiar tendința evaziunii în iluzoriu și himeric, deja schițată, apare ca o revanșă în imaginar a eului macedonskian, lovit și încarcerat în real. Imaginea romantică a geniului, demiurg al unui univers ideal, și mișcarea fundamentală de eliberare din real își corespund, configurând axa în jurul căreia se organizează întreaga rețea de motive și teme. Repulsia în fața unei lumi dominate de „tâmpita burghezime”, conștiința adversităților de tot soiul („Am fost
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
Amza Pellea, Ilie Purcaru, D. R. Popescu, Marin Sorescu, Zaharia Stancu, Virgil Teodorescu, iar în 2001 îngrijește, în ciclul „Memorialul Brâncuși”, o antologie de documente și scrisori referitoare la Constantin Brâncuși, intitulată Pași pe nisipul eternității sau Cazna legământului cu demiurgul. SCRIERI: Cântec tânăr, Craiova, 1960; Cocorul din unghi, București, 1967; Convorbiri cu..., Craiova, 1974; Vânt de vis, Craiova, 1977; Călăreț stingher, București, 1984; Constelații de lut, București, 1987; Bolta cuvintelor, Craiova, 1994; Versuri rebele, Craiova, 1999; Comoara de la Ostroveni și
HINOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287434_a_288763]
-
1999; Comoara de la Ostroveni și „brâncușii” Craiovei, Craiova, 2002; Terori sfidate, pref. Const. M. Popa, Craiova, 2003; Din lumea umbrelor, pref. D.R. Popescu, Craiova, 2003; Odobleja, pref. Al. Surdu, Craiova, 2003. Antologii: Pași pe nisipul eternității sau Cazna legământului cu demiurgul, Craiova, 2001. Repere bibliografice: Șerban Cioculescu, Poeții cântă patria, GL, 1968, 34; Doinaș, Diogene, 172; Firan, Macedonski - Arghezi, 235-237; Piru, Poezia, II, 146-147; Popa, Dicț. lit. (1977), 261; Marin Beșteliu, O nouă vârstă lirică, R, 1978, 2; Ilie Purcaru, Limpede
HINOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287434_a_288763]
-
rezonanțe din Lucian Blaga; e vorba de fascinația misterelor lumii, de retorica tăcerii, de „culmea aspră a tăcerii”, de trufia nedisimulată a celui care se vede întemeind și întrebând lumea prin cuvânt. Specific este faptul că această trufie nu aparține demiurgului, ci truditorului încăpățânat care ară țarina poeziei și sfidează spiritul elitist. În Poeme (1971) se simte o domolire a confesiunii rebele, a patetismului recalcitrant și contestatar. O schimbare a perspectivei se poate observa clar în Favoare (1972) și în Poet
ROMANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289310_a_290639]
-
accidentat al istoriei cu un bagaj impresionant de observații pertinente și surprinzător pigmentate la tot pasul cu o eseistică de excepție. Oprindu-se asupra momentelor cruciale din devenirea societății omenești, el le trece prin furcile caudine ale judecății sale nemiloase: demiurgul din Vechiul Testament, gândit și inventat de rabini este impulsiv, omniscient, labil psihic, dornic de lingușire, crud și răzbunător, după chipul și asemănarea celor care l-au inventat. „Poporul ales” este singurul din istorie care se laudă cu exterminarea sistematică a
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93032]
-
de Apostoli. Principala problemă asupra căreia se concentrează Irineu este unitatea Revelației, care implică identitatea necondiționată a Dumnezeului Vechiului Testament cu cel al Noului Testament. Sistemele eretice disting între un Dumnezeu „adevărat”, izolat într‑o pleromă atopică, Tatăl, și un Demiurg slab, înșelător, ușor fanfaron, considerat creatorul lumii materiale. Marcion ajunge chiar să distingă între Dumnezeul Vechiului Testament și cel al Noului Testament, reproșându‑i celui dintâi caracterul crud și vindicativ. Se cuvine amintit, fapt remarcat de Antonio Orbe în introducerea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
omenirii prin trei intervenții decisive: în rai - îl ispitește pe Adam prin intermediul Evei (21,1); în pustie - îl ispitește pe Isus, la sfârșitul celor patruzeci de zile de post (21,2); sub Antichristo (25). Potrivit interpretărilor gnostice, invocate de Irineu, Demiurgul este cel care îi înșală pe protopărinți, interzicându‑le să mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului, în timp ce șarpele nu face decât să spună adevărul. Această interpretare antrenează consecințe grave la nivel teologic; șarpele, asimilat de o bună parte a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din pomul cunoașterii binelui și răului, în timp ce șarpele nu face decât să spună adevărul. Această interpretare antrenează consecințe grave la nivel teologic; șarpele, asimilat de o bună parte a tradiției creștine diavolului (Apoc., Iustin etc.), devine aici prietenul omenirii, iar Demiurgul, principalul său dușman. Irineu respinge această exegeză, negându‑i legitimitatea. În capitolul 27 (1‑2) al cărții a II‑a, el enunță principiul, singurul valabil pentru hermeneutica creștină, potrivit căruia orice pasaj obscur sau ambiguu din Scriptură trebuie citit și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a Deo), precum și celor care fără nici un strop de căință perseverează în apostazie” (26, 2). Prima reacție a oricărui condamnat la moarte este de a nega legitimitatea judecătorului care îl condamnă. Tot astfel diavolul și instrumentele sale, ereticii, neagă legitimitatea Demiurgului, anulând implicit însăși ideea unei Judecăți universale: „Cei plini de duh diavolesc îl acoperă de învinuiri pe Creatorul nostru, Cel care ne‑a dăruit Duhul vieții și ne‑a hărăzit o Lege potrivită tuturor, nevrând să admită că judecata lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dreaptă. Din această cauză ei născocesc un alt Tată, delăsător și lipsit de grijă față de ale noastre, ba chiar îngăduitor cu toate păcatele” (V, 26, 2). Un Dumnezeu milostiv, afirmă gnosticii, nu poate fi în același timp justițiar. Numai unui Demiurg răzbunător și vanitos îi place să își pedepsească propriile creaturi. În perspectiva adoptată de eretici, ideea de generozitate este ireconciliabilă cu cea de judecată. Fie Dumnezeu judecă și atunci nu este Dumnezeu adevărat, fie își arată mila funciară, ignorând orice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al Legii iudaice, tot astfel există doi Cristoși, primul a coborât deja pe pământ, recunoscut de creștini, celălalt, care nu s‑a arătat încă, este așteptat de poporul lui Israel (4, 6). Acesta din urmă va fi fiul sau trimisul Demiurgului malefic și a fost anunțat de toate profețiile mesianice ale Vechiului Testament. Isus, Cristosul creștinilor, s‑a făcut cunoscut ca adevăratul Mesia, exclusiv prin minunile pe care le‑a săvârșit în timpul vieții sale pământești (3, 3). Nașterea sa nu a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a fost decât una „utilitară”, ca să spunem așa, în sensul că ea a fost acceptată de Isus, cu scopul de a duce vestea cea bună până în iad, unde îi va mântui nu numai pe cei care s‑au supus legii Demiurgului (Abel, Avraam și urmașii lui), ci și pe cei care au respins cu îndrăzneală această lege (Cain și ceilalți). Cristologia marcionită reflectă perfect dualismul fundamental al gândirii sale care distinge între doi mesia, cel al creștinilor (sau universal) și cel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]