1,551 matches
-
romanul Atlantida (1945), cu toate că se raporta la cea mai strictă actualitate și anticipa orientarea societății postbelice. Prezentului, care cumulase tarele unei istorii strâmbe și virulente, A. îi opune imaginea unei lumi paralele, unde domnia rațiunii, curmând de timpuriu o evoluție demonică și alienantă, întemeiase paradisul terestru. Astfel recuperat, trecutul poate fi validat ca model al viitorului pentru o Europă aflată în impas. Într-un moment în care literatura utopică era dominată de negație și mizantropie, autorul reînnoadă firul tradiției clasice, care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285216_a_286545]
-
printr-o maree ce învăluie și scufundă izbăvitor. Și în acest caz, asemănător celui al întâlnirii orbului, eu vreau întru compasiune dez-pătimirea și vindecarea grabnică a prietenului de boala propriul său doliu și ieșirea din spectrul gândului ce-i șoptește demonic că totul s-a terminat, că odată cu moartea celui drag și viața sa își cunoaște finalul, că nu se poate păși mai departe, iar existența lui s-a oprit irevocabil. Simțământul milei pătrunde precum un explorator pe tărmul artic al
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
dezorientată, angoasată și, într-un final, răpusă în demență sau suicid. Se vede pe sine înfrânt și compatrioții săi sfârtecați de cruzimea unei vieții neîndurătoare. Pentru el se deschide un scenariu cu pretenție de adevăr în care i se arată demonic sfârșitul său ce pare implacabil. Aude o șoaptă înșelătoare ce îi spune prevestitor finalul său ca și cum nimic și nimeni nu ar putea să-l smulgă vârtejului nimicirii sale. Și atunci, privind imaginea ce-i prezice, aparent implacabil, involuția nefastă urmată
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
liniștea anonimă a somnului pentru truditorii din zi sau clipa reculegerii meditative menită contemplatorilor solitari. El este doar un abur negru, un fum al reminescenței, dar și al prevestirilor infernale, un nor încărcat de furtuni ce perforează poteci spre țărmuri demonice. Sub zodia acestui nor malefic, conștiința nocturnă non-religioasă își manifestă, adesea, tensiunile vicierii și idolatriei damnând, paradoxal, Divinitatea în numele distorsionat al acesteia, respingând, din autosuficiența fals-cunoscătoare, credința autentică ce descoperă însoțirea omului de către zeu, refuzând încrederea catarhică în transcendența reală
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
le descătușa, energiile devastatoare ce stau să coboare peste mundanul omului viciat și se adresează cosmosului, celorlalți îngeri, aleșilor și demonilor, dar nu adunării umane ignorante, incapabile de a mai acționa întru propria salvare ultimă. Această adunare hipnotizată de narcozele demonice va auzi, privi și resimți doar efectele teribile ale celor șapte trâmbițări. Abia la final, cum indică atenționarea cristică, alături de întregul ființării reunite prin erupția transcendenței și stoparea istoriei, abia în marginea viziunii finale a Divinității sosite pe norii aprinși
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
liniștii așezării în sine, prin jertfirea capabilității de ascultare și tolerare a celuilalt, indiferent de superioritatea sau inferioritatea sa definitorie. Idolul reprezintă aici masca în care se investește omul decadent, o mască-capcană dincolo de care zeul privește și surpinde același surâs demonic ce tentează, spre a pierde, spița umană în aluncările unei maleficități ucigătoare. După evocarea viziunilor ce relevă conflictul dintre forțele divine reprezentate simbolic de înger, cei doi martori profetici, femeia înveșmântată cu soarele și forțele demonice ipostaziate mereu sub titulatura
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
și surpinde același surâs demonic ce tentează, spre a pierde, spița umană în aluncările unei maleficități ucigătoare. După evocarea viziunilor ce relevă conflictul dintre forțele divine reprezentate simbolic de înger, cei doi martori profetici, femeia înveșmântată cu soarele și forțele demonice ipostaziate mereu sub titulatura de balaur sau fiară, apare, în textul Apocalipsei, enunțarea unui act malefic aplicativ, operațional-direct asupra majorității oamenilor: este vorba despre închinarea la icoana fiarei și despre însemnarea cu numărul ei. Scriitorul mistic își descriere viziunea afirmând
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
sau fiară, apare, în textul Apocalipsei, enunțarea unui act malefic aplicativ, operațional-direct asupra majorității oamenilor: este vorba despre închinarea la icoana fiarei și despre însemnarea cu numărul ei. Scriitorul mistic își descriere viziunea afirmând apariția forței malefice prin două entități demonice. Cea dintâi se retrage după coruperea devastatoare a omenirii și lasă locul celei de-a doua care o va glorifica. În acest demers, al glorificării fiarei dintâi intră, pe de-o parte, impunerea rostuirii unei icoane-chip ce-o arată viu
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
acte de venerare în fața portretelor sacru-evocatoare, în acest caz nu mai asistăm la o dialectică ce reunește poziționări posibile relative, adică odată ce m-am închinat fiarei și am primit influența deplină a maleficității sale, perimetrul din jurul icoanei sale devenind templu demonic, eu nu mai am capabilitatea de a-mi întoarce nucleul conștiinței dincoace de icoană, înapoi în lumea din care mi-am proiectat sufletul în esențele sale primare. Dacă în cazul altor venerări față de reprezentările evocatoare mai e posibilă revenirea din
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
evocarea anticei cetăți caldeene de pe Eufrat în care iudeii biblici au fost aduși ca robi, se intenționează aducerea în prim-plan a mundanului omenirii decadente, a cotidianității profane în care omenii cetăților au uitat Divinitatea și s-au dăruit deschiderilor demonice. Despre acest mundan decadent rostește vocea angelică, în continuarea textului Apocalipsei: "A căzut Babilonul!" (Apocalipsa 14.8) Și eul meu, cu rădăcinile coborâte în infern după însemnarea cu semnul fiarei, se află în mijlocul acestei universale cetăți și se prăbușește împreună cu
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt"". (Isaia, 14.12-14). În jurul materializării unei astfel de ridicări se construiește și gravitează cetatea Babilonului. Ea este edificată având drept centru și reper turnul Babel, o zidire ce intenționează întocmai împlinirea gândului demonic evocat de revelațiile lui Isaia: Mă voi sui în cer... mai presus de stelele lui Dumnezeu... pe vârful norilor... voi fi ca Cel Prea Înalt...". Omul se angajează în istorie, postulându-și drept unică țintă construirea stării paradisiace în imanent
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
înțeleg că sunt în infern și, în mijlocul imploziilor fără de capăt ale conștiinței mele, simt cum mi se răsucește în abisurile inimii, preschimbate în jar viu, numărul numelui fiarei devenind noul meu nume mistic-deșuchiat. Astfel, sunt renumit, sunt rebotezat de mâna demonică ce aruncă peste mine lavele infernului ștergându-mi zodia adamică și secătuidu-mi ultimele lacrimi rămase din apele întâiului botez. Violent și radical, îmi extrag atenția conștiinței din scenariile negative ale revelației Apocalipsei și mă resituez, precum vizitatorul unei galerii de
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
ceea ce tabloul demonizării și prăbușirii mele finale îmi expunea. Privind, m-am implicat și mi-am asumat situarea infernală ca și cum această poziționare ar fi realmente întru totul. Nu doar am asistat și vizionat scenariul în care sunt înfrânt de constanța demonică, dar mi-am experimentat proiecția în propriul personaj, am început prin empatia cu egoul meu presupus damnat și am sfârșit într-o implicare premonitorie în versiunea viitorului meu nefast. Desigur, scrierile Apocalipsei îmi arată și varianta ontică pozitivă, beatitudinală în
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
egoul meu presupus damnat și am sfârșit într-o implicare premonitorie în versiunea viitorului meu nefast. Desigur, scrierile Apocalipsei îmi arată și varianta ontică pozitivă, beatitudinală în care sunt un ales printre ceilalți aleși, sunt izbăvit, resping aderarea la rezonanțele demonice fiind într-un final, așezat de-a-dreapta Divinității spre a păși către tărâmurile splendorii paradisiace. Dar, extrapolarea în acest scenariu, implică riscul major al survenirii credinței premature în el urmată de primejdia în-crederii cu totul în promisiunea sa. Textul Apocalipsei nu
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
cu totul în promisiunea sa. Textul Apocalipsei nu ispitește, ea doar expune variante posibile ale existenței tale la sfârșitul lumii. Nu a vedea cum ești ales și mântuit se poate dovedi o ispită cu mult mai fatală decât celelate tentații demonice, ci efectul investirii și nădăjduirii totale a conștiinței în această imagine. Atunci când permanent te vizualizezi deja înveșmântat în lumină și ferit de ascuțișurile damnării, atunci când insistent te privești anticipativ ajuns în împărățiile Divinității ești poate cel mai aproape de neglijarea atenționării
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
deja mântuirii tale și o asemenea variantă de soartă să nu se realizeze în viitor. Și poate că, în pofida aparențelor, această imagine a damnărilor apocaliptice constituie, un adăpost ocrotitor, o zonă a înfricoșării radicale ce menține conștiința în-depărtată de mirajul demonic, un luminiș capabil să găzduiască spiritul uman păstrându-l la distanță față de multe alte tentații malefice, tentații care încearcă șerpuitor să preschimbe întreaga lume adamică după chipul și asemănarea fiarei. Mărturisirea te iubesc în fenomenalitatea îndrăgostirii Chipul persoanei iubite mă
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
cele din urmă, cred că propensiunea lui Blake pentru unitate spirituală și integrare divină provine din ideea sa privitoare la un univers fisurat intern, o lume divizată care constituie scena unor conflicte între principii antinomice, spirituale și materiale, angelice și demonice, divine și umane. Doar prin "nuntirea" acestora sunt posibile progresul și redempțiunea. Pentru Blake, ca și pentru Emerson, nu existența lui Dumnezeu o justifica pe cea a omului, ci invers: Dumnezeu există atâta vreme cât oglindește formă antropica sublima. Ascultând și urmând
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
from rules" (E: 43) -, îngerul alege imolarea: este nimicit de focul satanic și, într-o apoteoza de pasăre phoenix, reînvie în formă profetului Ilie. Din nou se face simțită ironia auctoriala: Blake declară că s-a împrietenit cu acest înger demonic și că se bucură împreună de deliciile satanice ale Bibliei: "we often read the Bible together în its infernal or diabolical sense [...]" (E: 44). Precum în cazul anterior implicând îngerul, relația dintre eul creator și diavol este biunivoca: influență exercitată
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
deținerea puterii naționale a statului. Astăzi, excelența instituțională a Ministerului de Externe se arată în talentul cu care Marea Britanie și-a armonizat angajamentele globale cu resursele reduse ale puterii naționale. Pe de altă parte, Germania și-a datorat puterea geniului demonic a doi oameni, Bismarck și Hitler. Deoarece personalitatea și politicile primului au făcut imposibilă evoluția tradițiilor și a instituțiilor capabile să perpetueze conducerea inteligentă a politicii externe germane, dispariția sa de pe scena politică în 1890 a fost semnul unei scăderi
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
să identifice în ficțiunea lui Daneliuc reminiscențele lecturii din Cezar Petrescu trebuie să se recunoască, practic, învins. Pe scheletul epic din Omul din vis regizorul articulează un spectacol cinematografic fără nici un precedent românesc, care stă, indiscutabil, sub semnul alunecării insinuante, demonice înspre o moarte care nu dovedește practic nimic. Căci în Glissando totul curge, într-adevăr, conform principiului enunțat, discret, de protagonist ("Lucrurile alunecă, domnule Ordeanu!"), totul glisează între realul terifiant și oniricul nu mai puțin coșmaresc, între o viață asfixianta
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
vivante ale unei dictaturi abstracte 13". Într-adevăr, fiecare detaliere a cronotopului excelent ales (un fel de sanatoriu-închisoare, amintind în special de spațiul torturant din Zbor deasupra unui cuib de cuci, dar și de diverse exploatări literare ale spațiilor demonice anatemizate în Vechiul Testament), fiecare metaforă-simbol ce polarizează atenția privitorilor (fotografia și portretul, nu atât că depozitare ale memoriei într-un Timp necruțător, cât că ipostaze ale unei alterități neliniștitoare; fereastră și oglindă că spații de trecere înspre un dincolo ambiguu
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
concentrate, cât și în desfășurările epice largi, ritmul narativ este energic, iar desenul psihologiilor se dezvoltă surprinzător. Observația penetrantă, plină de nerv, incisivă trece firesc în evocarea tabloului de epocă, prin racursiuri ironice, sau în fantastic și poematic. Personajele malefice, demonice, grotești, și întâmplările lor, plasate într-un „loc” fabulos (un oraș-port la Dunăre, nenumit însă, sau imaginarele Defonia, Para de Loess), simbolic dimensionat, atestă o lume proprie și o viziune specifică scriitorului. Romanul Defonia (1981; Premiul Comitetului Central al UTC
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287386_a_288715]
-
Părți ale sfintelor moaște ale marelui martir Pantelimon au fost Împărțite În toată lumea. Capul său este acum În Mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon din Sfântul Munte Athos. Sfântul Pantelimon, după moartea sa, a săvârșit multe vindecări de diverse boli și posedări demonice. Din păcate, nu multe dintre nenumăratele lui miracole au fost consem‑ nate262. Părinții de la Mănăstirea athonită erau conștienți de multe lucrări de vindecare, dar nu au ținut nici o evidență scrisă. Mănăstirea, totuși, a păstrat hrisoavele și darurile oferite de Împărați
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
atâtea cititorului pare să îl lase rece pe autor. Pentru acest dezechilibru, vina o poartă mitologiile modernității. Ele ne-au învățat să îi vedem pe scriitori absorbiți integral de facerea operei, pierzându-și umanitatea sub povara misiunii creatoare. Poetul posedat demonic de gânduri sau cel care robește ziua la gazetă și noaptea scrijelește la vers "cu unghiile de la mâna stângă" se refuză, fiecare în felul lui, emoției. Inspirația și munca, iată cei doi versanți ai unei legende care a făcut din
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
altă femeie (situație simetrică așadar, "în oglindă", circumscrisă de dorința triunghiulară: "[...] el o scăpase odinioară și acum era lovit prin brațul ei"!). Întâlnind-o chiar în seara fatală a despărțirii de "celălalt", tânărul e surprins de violența patimii ce schimonosea demonic obrazul de "icoană" al femeii: "[...] părea în adevăr o altă ființă. Nimic nu mai rămăsese din trăsăturile ei gingașe și fragede, din zâmbetul ei plutitor și fericit: o biată figură brăzdată de durere și un trup frământat sub biciuirea unei
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]