7,752 matches
-
era de adevăratelea. Contesa așteptă să intre în sală, Mihai de Giulești, ca să o invite la dans. Regizorul zise satisfăcut: Prefect, copii. Treceți acuma la scena de vânătoare. Unde sunt gonacii? Și atenție la sunetul cornului, căruia îi răspunde din depărtare alt corn și aceluia altul și așa mai departe. Toată lumea trebuie să stea la pândă. Nu vă părăsiți, pentru nimic în lume, locurile, ne-am înțeles? Domnule conte, chiar dacă nu ești obișnuit să aștepți în pândar, fii totuși calm. Nu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
mult - replic, în timp ce Iozefina își pansa cu batista, prin ciorapul rupt, rana sângerândă. Tremura de durere icnind cu lacrimi în ochii roșii, iar obrajii îi ardeau. Îi dictez o replica din ultima scenă: < Mihai (în timp ce cornul sună prelung și din depărtare îi răspunde altul): Domnii mei, e un trist și stupid accident. Mâhnirea de abia mi-a lăsat glas să vorbesc și cuvintele sunt greu de găsit. Alteța sa Principele va fi, asemenea, adânc mâhnit, pentru că tocmai acum, cu greu s-a
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
să i-o mângâi, în timp ce cu cealaltă, se face că scrie, ca să se audă neapărat, în toată biblioteca, țăcănitul mașinii de scris. Că dacă n-ar fi sunat cornul - reiau eu - și dacă altul nu i-ar fi răspuns din depărtări, n ar fi început vânătoarea, iar omul n-ar fi știut nici ce e iubirea și nici ce e moartea. N-ar fi conștientizat valoarea niciuneia dintre ele. Mă bucur că aud cornul. Sau măcar ecoul lui... - șopti ea și
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
încă o umbră ceva mai mică și mai subțire. Firavă. Abia atunci auzi ecourile a două voci teribil de cunoscute: Că dacă n-ar fi sunat cornul - sună vocea de bărbat - și dacă altul nu i-ar fi răspuns din depărtări, n-ar fi început vânătoarea, iar omul n-ar fi știut nici ce e iubirea și nici ce e moartea. N-ar fi conștientizat valoarea niciuneia dintre ele... Mă bucur că aud cornul. Sau măcar ecoul lui... - șoptește cealaltă voce
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și devalorizare. Problematica lumii moderne este pe cât de diversă, pe atât de acută. S-a spus și se va mai spune că Omenirea este bolnavă, foarte bolnavă! Printre factorii care și-au adus “aportul” la marea îmbolnăvire se numără și depărtarea omului de armonia naturii, de alimentația rațională, de credință și, mai ales, incapacitatea celor care pe diverse trepte conduc destinele omenirii. Se pare că principalele scopuri ale celor care conduc sunt pentru acumulări materiale și pentru deținerea cu orice preț
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
care să ne împiedice mersul întins. Șirul carelor, scârțâind din încheieturi sub povară, se târa ca o gânganie cu nenumărate picioare. Din când în când, se auzea câte un îndemn calm adresat boilor. În rest, doar răsuflarea lor adâncă. În depărtare, se arătau hornurile Crâșmei din drum. Un fuior de fum urca drept în sus, cu gândul parcă de a atinge bolta senină. Fumul urcă drept în sus - a vorbit de unul singur Gheorghe Amnar. Și ce înseamnă asta? - a întrebat
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
aștepta, Dumitre. Nu sunt ei oamenii care să-și uite prietenii de-o viață. Da’ acum tu vezi ce văd eu? Ce vezi tu noaptea, omule? Se vede treaba că ai îmbătrânit de tot, Dumitre. Ia privește tu colea în depărtare. Nu vezi nimic? Moș Dumitru s-a oprit în loc, și-a burnițat privirea și a căutat către locul arătat de Pâcu. Măi, că bine zici. Acela-i felinarul din poarta Crâșmei din drum. Îi semn că trebuie să ne grăbim
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
eu în fire, am auzit din nou glasul cucoanei: <Vasilică, fii bun și adu-mi oghealul. Uitel pe fotelul de colo>. Năucit de-a binelea, iau oghealul în brațe și îl aduc spre patul cucoanei, dar mă opresc la oarece depărtare. <Așează-l pe mine, că m-o cam apucat frigul... > Vai de mine, cum să pun oghealul peste cucoana întânsă în pat? - m-am întrebat eu. Mă uitam la cucoană cum ardea ca para focului. Era îmbujorată ca floarea macului
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
dat speranță și puteri să înainteze. A mai privit o dată în jur, doar-doar va apărea Hliboceanu de undeva. Cine știe? Țipenie însă. Doar urletul vântului stăpânea totul. Descumpănit, a pornit în directia țăndării de lumină... Pășea cu îndârjire. Luminița din depărtare părea însă că nu mai este atât de aproape cum i s-a năzărit la început... Mergea gâfâind, luptându-se cu vântul și cu nămeții pentru fiecare pas... Ion Cotman, aflat în fruntea convoiului, se încorda din răsputeri să învingă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
când mâinile când obrajii, vorbind mereu: „Mai ai oleacă de răbdare, că vine și sania... Dar de ce nu se arată nici un semn că cei plecați se întorc? S-o mai fi întâmplat cine știe ce nenorocire!” Când îngrijorarea creștea peste măsură, în depărtare a licărit o scânteie. Acesta era semnul pe care îl aștepta. „Uite că se apropie salvarea ta, Vasilică băiete” - s-a bucurat Cotman... De ce ați întârziat atâta, Mitruță? Pentru că s-o stins felinarul. De ce? Doar îi din cele care nu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
la fereastră, fumând și urmărind forfota necuvântătoarelor și, așa cum o vedeam, cu profilul suprapus imaginii orașului dat pierzaniei de miile de mașini, părea o Împărăteasă romană asistând neputincioasă, dar demnă, la faptele netrebnicilor săi supuși. Văzut de sus și de la depărtare, orașul semăna cu cel dinainte, cu străzi inundate de mașini, curgând Însă mai Încet, Întrucât carosatele, fără a avea treburi pe undeva, se dedau răsfățului plimbării. Evident, nu se vedea picior de om, dacă facem abstracție de cele care formau
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
la tot pasul scene bizare: Într-un ungher, un tip biciuia o veioză, ceva mai Încolo, un altul, costumat În bebeluș, Îi făcea curte doicii sale; eu Însă rămâneam credincios obsesiei mele, care din când În când Îmi oferea din depărtare străfulgerări de-o clipă. La capătul unui lung coridor, atârnat de clanța ultimei uși, am găsit un slip subțire ca o praștie, străveziu ca o perdea, enigmatic ca o integramă goală-goluță, fără să aibă măcar o literă completată. Am deschis
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
literă completată. Am deschis ușa și m-am avântat, cu brațele Înainte. În locul mult-așteptatei moliciuni de stirpe slavă, m-am pomenit Însă pipăind contururile beznei, Înfășurat Într-o cădere fără de sfârșit. E noapte. Plouă și, din când În când, În depărtare, nervul luminos al unui nor Înțeapă pământul. Bătute de vânt, tufișurile din spatele peretelui de sticlă se căinează, prinzându-și frunțile tremurătoare În palme de nuiele, iar foșnetele lor Îngrijorate se Împletesc cu miriadele de frunze care colportează zvonuri de furtună
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
autoarei pentru incest. Explicația finală trasează limitele corecte între viață și literatură, transformă afirmațiile poate șocante ale acestui inedit "poem în proză" într-un joc literar ale cărui adevăruri nu sunt, automat și cele ale autoarei. Scrie Ruxandra Cesereanu:"... în depărtare frânturi de chibzuință, nici ele nu pot să ajute prea mult, decât dacă ar fi dublate de bucuria reîntregirii și de intensitatea a ceva despre care nici nu îndrăznesc să scriu aici, fiindcă deja o renunțare mă bântuie cu nevolnicia
The men's world by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9184_a_10509]
-
supus, izbăvit de păcate, pluti lin către cer; se ridică tot mai sus, deasupra a tot și a toate; unde zbuciumul lumii s-a stins, nici păsări nu zbor, nici vîntul nu bate; abia se zăresc printre nori, la mari depărtări, orașe și sate; nu vezi oameni nervoși, nici femei cu sacoșe de plastic În mînă; pe care, spre un scop lipsit de temei, un demon grăbit și sarcastic Îi mînă; nu mai sunt nici pofte trupești, nici ambiții mărunte sau
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
mesei, ci de a le aranja Într-o anumită ordine. Din cînd În cînd se oprea pentru a analiza situația nou creată, pentru a stabili noi strategii de joc, sau numai pentru a freca Îngîndurat vîrful tacului, privind undeva În depărtare. Fără să observe că maiorul Îl urmărea din pragul ușii, mormăia nemulțumit ceva, atunci cînd bilele nu urmau traiectoria pe care ar fi dorit-o. Abia Într-un tîrziu, maiorul Înțelese că reconstituia versurile unei poezii, sau poate că o
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
o așa de mare distanță. În schimb își ia pe loc revanșa numindu-i pe oamenii lui asasini, porci și fasciști. „Este o nelegiuire, un masacru, organizat de miliția secretă a Piticului“, își mai dă acesta cu părerea de la o depărtare de mii de mile. Încheierea e mai dramatică decît îți poți închipui, reia Bătrînul, iar Poștașul îi aduce aminte șuierînd printre dinți că a citit-o de nenumărate ori pînă atunci din cauza pasajului cu placa de marmură care-i plăcuse
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
și ăsta e doar începutul, își zise simțind că vrea să vomite și să ucidă. Dînd din colț în colț, un cîine cu un ochi scos se plimbă dintr-o parte în alta a fostului bulevard Victoria Socialismului. Recunoscîndu-l de la depărtare, Roja o ia brusc pe urmele lui ca un bezmetic. Ce prăpădit ai ajuns Potaie, îi vine să-i strige dar se abține, se vede că te-a lăsat stăpînul, te și miri că încă mai trăiești. Cîinele parcă-l
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cartofi, bobițe de mazăre ies pe rînd la suprafață, apoi se dau la fund printre clocotele apei în fierbere și aburi. Pune și tu mîna pe ceva, o aude țipînd din toate puterile de parcă ar fi fost la un kilometru depărtare. Iar te-au apucat năbădăile? o întreabă flegmatic rezemîndu-se de tocul ușii de la baie, privind la hainele murdare împrăștiate peste tot, stai că n-am terminat, să nu te atingi de ele, încă nu mi-au trecut toate prin mînă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
nimerisem în mijlocul unui focar de infecție. Cît vedeai cu ochii erau numai mormane de moloz și gunoaie. Nu aveam încotro, așa că mi-am făcut curaj și am luat-o la picior în direcția gardului de sîrmă care se zărea în depărtare și care bănuiam că trebuia să împrejmuiască terenul cu pricina. Din vîrful primei movile pe care am escaladat-o mi-am dat seama că nu greșisem. Puteam distinge clar dreptunghiul de iarbă, delimitat clar de marcajele de var. Dincolo de el
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
scos paltonul ăla scump din păr de cămilă și nici mănușile din piele. Arată ca un manager din fotbal. Ca tipul ăla director la Wimbledon, care a jucat la Spurts. O respirație aburindă Îi iese pe gură. La cîțiva metri depărtare, În șemineul nostru, zace cenușa manuscrisului lui. Nu putem să Încuviințăm din cap cînd purtăm gulerul nostru pentru suport. — Apreciem asta, spunem noi cu resemnare În voce. Toal Încearcă să fie În același timp și ferm și plin de compasiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
un motiv simplu: din disperare. Se aude șuieratul trenului și lovituri de ciocan la intervale egale de timp, pe șinele de cale ferată. Kawabata Începe să soarbă din ceai și, după prima Înghițitură, ochii i se umplu de lacrimi. În depărtare, orașul pare un vapor luminat, pregătit de un mare bal. Cu obrajii lipiți de ferestruica murdară, Antoniu privește afară, și vede ca prin ceață, În depărtare beția de lumini a orașului, departe, inaccesibilă. Un sentiment de vinovăție față de propriul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
soarbă din ceai și, după prima Înghițitură, ochii i se umplu de lacrimi. În depărtare, orașul pare un vapor luminat, pregătit de un mare bal. Cu obrajii lipiți de ferestruica murdară, Antoniu privește afară, și vede ca prin ceață, În depărtare beția de lumini a orașului, departe, inaccesibilă. Un sentiment de vinovăție față de propriul lui trecut și prezent Îl copleșește, și, pentru o clipă ar vrea să se transforme Într-un fluture, pe care cineva să-l strivească. Kawabata a terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
spele sărmanul păcatele, dar nu a avut destulă putere și curaj. -Mi-ar fi plăcut să-l cunosc, mie oricum Îmi place viața pe care o duc și nu aș vrea să mi-o schimb, Antoniu. Ce sunt luminițele alea din depărtare? Se văd ca niște licurici. Nu vrei să mă duci până acolo? Când mă drogam, vedeam tot timpul niște luminițe pe care Încercam să le prind cu mâna, dar nu ajungeam niciodată la ele. -Luminile de pe aeroport. Se văd ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
în Japonia, dar n-am făcut decât primii pași. — Arătați-mi ceva, i-am cerut. Voiam să o văd din nou mișcându-se. — Eu nu știu să fac spectacol, a răspuns și s-a apropiat din nou de masă. În depărtare clopotele își continuau dialogul de neînțeles. Resturile cinei luate de Palmer și Antonia zăceau părăsite pe masă. Honor Klein trase mai aproape cele două șervete mototolite și le privi îngândurată. Apoi, cu o mână aruncă în sus, spre plafonul înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]