580 matches
-
în secolul al XIX-lea, impuse ca standard după Primul război mondial de către lingviștii din Cercul lingvistic de la Praga. Or limba comună prezintă diferențe mari față de limba literară, mai ales în fonetism și în morfologie. De exemplu, în declinare, câteva desinențe sunt diferite în cele două variante. În vorbire, și persoane cu un nivel înalt de instruire amestecă formele literare cu cele comune. În aceste condiții, Schmiedtová propune stabilirea standardului pe baza „Corpusului național ceh”, o bază de date la care
Limbă literară () [Corola-website/Science/335230_a_336559]
-
a adverbelor din adjective, cu cuvântul (ablativul lui „minte”) devenit sufix: „în mod individual, izolat” > fr. mod. "seulement" „numai”. Din cauza reducerii numărului de cazuri la două, nominativ și acuzativ, ba chiar a confuziei dintre acestea prin dispariția din vorbire a desinenței de acuzativ -m ( > , ca nominativul „trandafir”), ia amploare folosirea prepozițiilor: pentru dativ și acuzativ ( > > fr. mod. "je vais à Rome" „merg la Roma”), pentru genitiv. Tot din cauza reducerii formelor cazuale, topica propoziției se schimbă așa cum va fi moștenită de franceză
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
care exista la sfârșitul unor cuvinte, de exemplu "chantet" „cântă”. Altă consoană, [s], cade între o vocală și o consoană surdă, de exemplu în "coustume" „obicei” se pronunță [kutymə]. În schimb, față de corespondența actuală între scriere și pronunțare, s-ul desinență a pluralului era pronunțat. Sistemul vocalic era mult mai bogat decât cel al francezei moderne. La începutul perioadei, el cuprindea 9 vocale orale, 5 vocale nazale, 11 diftongi orali (toți descendenți), 5 diftongi nazali și 3 triftongi. Vocala [ə] transcrisă
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
mai mult ca perfect (care a dat subjonctivul imperfect în franceză), participiul prezent și participiul trecut. Apăruseră în schimb alte forme verbale încă în perioada anterioară, care se generalizează în franceza veche. Formele personale ale auxiliarului "avoir" „a avea” devin desinențele personale ale viitorului ( > > "chanterai" „voi cânta”) și ale condiționalului prezent ( > * > "chanteroie" > fr. mod. "chanterais" „aș cânta”). Pe lângă perfectul compus, se constituie și majoritatea celorlalte forme verbale compuse, cu verbele auxiliare "avoir" și "être" „a fi”, în esență distribuite între verbele
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
este reducerea diftongilor și a triftongilor la câte o vocală. Structura gramaticală se simplifică prin dispariția totală a declinării, ceea ce favorizează stabilizarea topicii propoziției în structura subiect + predicat + complement, și relativa regularizare a conjugării. Dispariția din pronunțare a mai multor desinențe personale duce la generalizarea subiectului exprimat printr-un cuvânt aparte. Totuși, pronumele personal subiect aton poate încă lipsi: "N’a pas longtemps" în loc de fr. mod. "Il n’a pas longtemps" „Nu are mult timp”. Pronumele "on" care deja exprima subiectul
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]