790 matches
-
de bine te-am înțeles și-atît de bine te cunosc, în păturile cele mai ascunse chiar ale inimii tale, încît sunt singura ființă care-ți scuz și esplic toate neajunsurile perfectei tale ființi. Dar cu Camera oare ce mai fac? Desperez numai când mă gândesc că iar va rămânea lucrul baltă. Veronica {EminescuOpXVI 636} [VERONICA MICLE] 23 februarie [1882] Băiețelul meu iubit, Îți scriu azi marți pe la 5 oare după amiazi, deși scrisoarea nu va pleca decât mâni la 4 oare
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
descoperit, acesta înaintă jovial: - Credeam că e aici domnul Felix. Voiam să-i spun ceva. Dar v-am auzit de avocat, de adopțiune. Vreți să adoptați pe domnișoara Otilia? Perfect! Admirabil! Mă ocup eu! Discreție desăvârșită. În vreme ce Costache se agăța desperat de privirile lui Pascalopol, acesta zise liniștit: - Ai înțeles greșit. Vorbeam de altceva, de treburile mele de la moșie. Stănică privi cu o neîncredere îndrăzneață și, prefăcîndu-se grăbit, ieși pe cealaltă ușă, care dădea spre apartamentul din fund. Descoperind pe Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o cultură generală excepțională, și numai atât. Un risc în alt domeniu i se părea rușinos. Felix profită de o învălmășeală și se smulse brusc de la brațul Aurichii, rămânând îndărăt în spatele unui grup compact de pietoni. Aurica, consternată, îl căută desperată cu ochii și-și arătă nemulțumirea față de Titi: - Domnul Felix nu e deloc cavaler. Felix alergă acasă pe drumul cel mai scurt. Găsi pe moș Costache la masă, făcîndu-și țigări cu tutun din chesea. Mâncase mai înainte și nu mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Stănică adăugă: - Fiindcă ai fost prost... Să fi fost eu în locul dumitale, aziOtilia era metresa mea, și aș fi stat eu cu ea acolo frumos în brațe, în locul lui Pascalopol. Felix fugi fără să mai asculte, deși Stănică îl strigă, desperat: - Stai, frate, am ceva să-ți mai spun. Felix comunică seara lui moș Costache dorința lui Iorgu, făcîndu-i acestuia un portret din cele mai măgulitoare, așa, din scrupul amical, deși nu-și făcea iluzii asupra prestigiului său pe lângă moș Costache
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ca un nebun Titi, bătând cu pumnul în masă. - Este vina mea, adăugă Felix, că stau de vorbă cu domnulTiti, care își îngăduie să spună astfel de neadevăruri. Asistența păru impresionată de supărarea lui Felix, numai Stănică îi făcea semne desperate cu mâna să tacă din gură, cu aerul de a-i zice: "E un secret mare la mijloc, nu pot să ți-l explic". Olimpia spuse: - Nu vă luați după gura lui Stănică! Așa se amestecă elîn toate! Felix dădu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
care nu se pretează la pantomima mea? În fond, nevoia mea de a scruta "absolutul" este la fel de aprigă pe cât este cea a lui Andrei, numai că, stilistic vorbind, eu sânt confiscat de un soi de "scepticism gascono-oltenesc": prefer să fiu disperat decât escrocat. La bursa valorilor mele, cultivarea precauției mefiente și grija de a nu fi păcălit ("calul" care e mereu în pericol de a-mi fi furat este însăși luciditatea mea) tind periodic să devină virtuți supreme. De aici senzația
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
șoaptă; pesemne ceva foarte amuzant, fiindcă Juan Lucas izbucni Într-un zgomotos hohot de rîs și Își roti privirea printre invitați căutînd-o pe Susan. — Ai auzit, draga mea? Nu, darling, ce? — Chiar acum ne-a spus majordomul că șoferul e disperat fiindcă Santiago a furat una din mașini. Fiecare cuvînt era spus cu o intonație perfectă, bărbătească. Susan rămase Înmărmurită; se uita țintă la el, nu știa dacă era bine sau rău ce făcuse Santiago. Se gîndi că ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
A fost o glumă! — Îmi pare rău să aud asta, domnule. Chelnerul i-a aruncat o privire fixă lui Jasper în timp ce ridica farfuriile. Lucrase pentru el, nebunul pământului. — Vreți să comandați și desert? Nu, nu vrem! Vorbele lui Jasper au disperat-o pe Lisa, care în această săptămână se afla la dieta cu budincă. Lucruri ceva mai ușoare, bineînțeles: fructe proaspete, șerbeturi, spume de fructe. Trecuseră secole de când moartea, pe numele ei ciocolată, îi atinsese buzele. Eh, asta e, nu contează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
așa? — Nici eu nu înțeleg decât așa. Dar pentru ce mama dracului? Ce-ați făcut acolo atât de măreț? Prin ce le-ați plăcut? Stați puțin, începu el să se agite din răsputeri (în clipele acelea, totul în el era disperat și fierbea în dezordine, așa că nu-și putea aduna gândurile), stați puțin, n-ați putea să vă amintiți măcar cât de cât și să-mi relatați în ordine ce ați vorbit acolo, toate cuvintele, chiar de la început? N-ați remarcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
plantă. A voi să trăiești ca o plantă, să crești înrădăcinat, înflorind și uscîndu-te sub soare, în cea mai deplină inconștiență, a dori să fii o parte intimă din fecunditatea pământului, o expresie anonimă a cursului vieții este a fi disperat de rosturile și sensul omenirii. Și de ce să nu schimb cu o floare? Cunosc ce înseamnă a fi om, a avea idealuri și a trăi în istorie. Ce mai pot aștepta de la asemenea realități? Este desigur mare lucru a fi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pentru a nu ajunge la o impotență psihică sau erotică. Necesitatea de a varia aspectele lumii, născută dintr-o plictiseală organică, duce în domeniul iubirii la donjuanism. Toți oamenii care au dus viața interioară până la ultimele ei limite, care au disperat de sensul vieții și care se chinuiesc pe culmi, sânt în mod fatal donjuani, întocmai ca și antipodul lor, oameni înguști, lipsiți de viață interioară, cu posibilități extrem de reduse de înțelegere și simțire. Viața prezintă această ciudată dualitate de a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
posibilitatea unui nimb, a unei meniri și a unui destin. Nu e mar lucru a iubi România din instinct; nu este merit. Dar să o iubești după ce ai dipserat total de destinul ei, îmi pare totul. Și cine n-a disperat de destinul României niciodată, acela n-a înțeles nimic din complexitatea acestei probleme și acela nu va fi angajat nicicând profetic în destinul acestei țări. Pentru spiritele problematice, care își dau seama mai mult de umbrele istoriei universale decât de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și rezerva corespunzătoare: — A depășit vârsta minimă necesară și sunt sigur că îndeplinește celelalte condiții de avere și onorabilitate ca să pot semna decretul... Își vede secretarul clătinându-se, ca și cum ar fi primit o lovitură în moalele capului, apoi agățându-se disperat de colțurile mesei, să nu cadă. — Ce s-a întâmplat? întreabă speriat. Libertul se prăvălește, greoi, în genunchi și începe să se tâ rască înspre el. Cerșește, cu brațele întinse, mila împăratului: — Iertare, preamilostive stăpâne, dar înălțându-l astfel, îl
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și-am Început să plâng ca un vițel. Am plâns toată ziua. Cu adevărat lumea aceea de dinainte de război, să fi fost prin ’38, era o lume săracă. Azi, dacă aș avea un copil și l-aș vedea atât de disperat, i-aș zice hai să-ți cumpăr o trompetă - era vorba de o jucărie, doar n-ar fi costat o avere. Alor mei nici măcar nu le-a trecut prin minte. Pe-atunci, era un lucru serios. Și un lucru serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Întinse mîna să-i prindă degetele, și o aduse lîngă el, trăgîndu-o de braț, așa cum marinarul trage de-o frînghie, cu o mînă peste alta. — Uită-te la mine, murmură el În timp ce făcea asta. Mă Înec. Gata, sînt terminat. SÎnt disperat, Viv. O sărută din nou, ușor la Început dar apoi, amîndoi deveniră mai serioși, aproape neînduplecați. Avîntul sentimentelor care, o clipă Înainte, i se concentrase În jurul inimii, o cuprinse cu totul. Ca și cum el Îi aducea la suprafața pielii Întreaga viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Nu-i așa că s-a purtat Îngrozitor? — Abia dacă am schimbat două vorbe cu el, dar am auzit conversația voastră. Dan Îmi rînjește cu gura pînă la urechi, iar eu, inocența Întruchipată, Îi zîmbesc la rîndul meu. — Era așa de disperat să Îl bagi În seamă, dar tu nici gînd! chicotește el Înfundat. Așa te vreau! Dau și eu din umeri și rîd. — Deci, pînă la urmă, a reușit să-ți strecoare o carte de vizită? Întreabă Dan, și Încuviințez din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
o privire neputincioasă și îndurerată: chipul unui om care n-a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor. În timp ce soldățoii își dau coate, iar hijra lasă ochii în podea, deznădejdea se depune și mai grea deasupra palatului. Pran începe să dispere. Se simte prizonier aici, la Fatehpur; nu cu sufletul, ci din rărunchi, de parcă ar avea pietre la fiere sau ar fi înghițit ceva din greșeală. Este singur, extirpat din lumea în care a trăit, fără să-i pese nimănui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
folosindu-și mâna. Ea scrâșnește din dinți și tu la fel, pentru că te doare, iar tu Îți dai seama că ar fi trebuit ca mai Întâi s-o mângâi, s-o umezești ca să ți-o bagi mai ușor, dar ești disperat, Îngrijorat să nu se răzgândească În ultima clipă sau să nu vă deranjeze cineva. A doua oară e ca prima oară, dar a treia sau poate următoarea a treia sau a patra nu-ți poți aminti nicicum, asta a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
ultima lui frunză norul și ploaia creionul și radiera ziua și noaptea stejarul și ghinda 53 Indică acțiuni neobișnuite Un elev alege un cuvânt, iar alții indică acțiuni neobișnuite care îi pot fi atribuite. De exemplu cuvântul: Stiloul... plânge este disperat că ș-a pierdut capacul râde în hohote mă ajută să... plânge amarnic cu lacrimi de cerneală îmi spune că... zâmbește prietenos. Cele mai frumoase expresii Învățătorul anunță o temă pentru fiecare rând de bănci. Apoi, elevii trec pe rând
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
printre copacii bătrâni, pipăindu-și cu grijăƒ pistolul din poșetă. De undeva, mai jos puțin, se auzea susurul unui firicel de apă. Simțea că a fost prinsă într-o ,,capcană" pe care o presimțise deja și era decisăƒ săƒ nu dispere. La această se mai adaugă relativă ei libertate, faptul că avea suficienți bani la ea, douăƒ carduri ,,consistente" și o profesiune pe care și-o dorise cu ardoare și care-i făcea plăcere (chiar dacăƒ uneori se plângea în gândul
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
reușit nici ei de atunci, nici să danseze, nici să cânte, nici să joace în filme, nu era destul de tânără sau destul de talentată, doar în casa noastră era o stea, din câte se pare, dar prin nu știu ce miracol, nu a disperat, călca mândră în picioare eșecul, îndulcea plină de satisfacție ruinele vieții sale, ca și când aceasta ar fi fost cea mai mare realizare a ei, îndrăzneala de a da greș. Sunt ani de zile de când vreau să o întreb cum a depășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
zărit prin viziera sa. Boala bărbatului-cutie se numește „paralizie a simțului direcției“. Cutia este o cale de acces spre o lume ascunsă, o lume specială, neaccesibilă oamenilor din „orașul anonimilor“. Bărbatului camuflat nu-i este rușine de cutia sa, nu disperă din cauza condiției sale și nu se gândește să se sinucidă. Pentru el timpul nu există, căci drumul său fără nici o direcție este în afara timpului. Metamorfoza omului modern într-un „bărbat-cutie“ ține de un anumit mod de a privi, căci „a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
în dreapta și în stânga. De aflat n-am aflat nimic, dar informatorii KGB-ului au raportat că mă interesez de un fascist și persecuțiile au reînceput, era cât pe ce să-mi pierd slujba obținută atât de greu. Minodora nu a disperat și i-a venit ideea să ne interesăm despre ce a devenit Vasili Cozmei, care fusese prietenul ei bun în lagăr și despre care presupuneam că urmase o școală de ofițeri sovietici. De fapt numele lui Vasili apărea destul de des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
documentarul mai bine? Documentarul (cel «tehnic», dacă-i pot zice așa) e un gen prizat de multă vreme la noi (nu degeaba «Teleenciclopedia» intră în Cartea neaoșă a recordurilor televizuale). Însă documentarul «de autor», mai puțin. Ar fi aiurea să disperăm, cu atât mai mult cu cât există câțiva oameni care încep (sau au început de ceva vreme) să creeze repere. Decât să se intre în defibrilație, mai bine să se creeze (dincolo de «sprijinul» susținut al CNC). Oamenii care au ceva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
ceva sînge-n puță" și atunci Popianu a băut liniștit, știind că reușise pasul cel mare, așa și era, dacă-i socoteai pe toți trei împreuna, ceva sînge mai era. Pînă la urmă a ieșit un chef serios, Sandu Bereu era disperat, nu atît că i-ar fi făcut pagubă, cît că din cauza lor nu i-a mai intrat nimeni în crîșmă în ziua aceea. Din vorbă, în vorbă, mai din firimituri, mai din picături, Radul Popianu și-a dat seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]