280,392 matches
-
duiosul apelativ Porcule!") și Silinescu, consilieri ai primului ministru, știu altceva decât noi? Cât se poate de firesc, într-o țară în care, aflăm din raportul "Armaghedon 7", un fost colonel de securitate din cadrul serviciului de dezinformare, Mihai Stan, a devenit director general al "Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România". Cum ar veni, totul pentru Securitatea cetățeanului!
Leul copt și paraiul bun by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15312_a_16637]
-
Mergeți până la capăt și acolo, mai întrebați". Culmea e că și eu tot Europa căutam, dar un cinematograf care poartă acest nume. Nu știam că în ultimii ani, cât am lipsit din București, se petrecuse marea schimbare: din "Miorița", cinematograful devenise "Europa". Jos spiritul mioritic, sus jobenul! De altfel, Europa mea tot pe linia lui 21 era, dar în sens invers. Seara, după ce ne-am întors cu toții de pe la Europele noastre, m-am întâlnit din nou, la colțul Romanelului, cu grupul - acum
Actualitatea by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/15329_a_16654]
-
emisiune TV a lui Stelian Tănase, dedicată chiar tîrgului. S-ar putea să vin la tîrg și anul acesta, pentru "lansarea" cărții mele recent apărute la Polirom despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade. E neîndoielnic că aceste tîrguri au devenit o frumoasă tradiție postcomunistă, o sărbătoare anuală a cărții, a libertății de gîndire și de expresie, a pluralismului. Dar tîrgurile sunt efemere și așa par a fi și cărțile (cel puțin cele care mă interesează pe mine) în România. Povestea
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
a fi și cărțile (cel puțin cele care mă interesează pe mine) în România. Povestea pe care mi-ați spus-o despre felul cum v-ați procurat noua mea carte confirmă impresiile mele. Din ceva presupus a fi durabil, cartea devine ceva perisabil - aproape imediat perisabil. în ce sens? în sensul bunăoară că dispare repede de pe piață, că devine invizibilă, de negăsit. Mi s-a întîmplat să caut cu încăpățînare în librării o carte sau alta, anunțate în presă sau văzute
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
ați spus-o despre felul cum v-ați procurat noua mea carte confirmă impresiile mele. Din ceva presupus a fi durabil, cartea devine ceva perisabil - aproape imediat perisabil. în ce sens? în sensul bunăoară că dispare repede de pe piață, că devine invizibilă, de negăsit. Mi s-a întîmplat să caut cu încăpățînare în librării o carte sau alta, anunțate în presă sau văzute de mine la Tîrgul de Carte, și să nu le găsesc. Librarii nu știau dacă vor mai primi
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
închis mai mulți ani, Belu Zilber deține poate recordul numărului de ani petrecuți în detenție, Arșavir Acterian a cunoscut și el închisoarea, Comarnescu a fost multă vreme marginalizat. Nicu Steinhardt a fost închis și s-a convertit la creștinism, a devenit apoi monah la mănăstirea Rohia. Sebastian a murit în mai 1945, într-un accident mai mult suspect decît absurd, tocmai cînd era pe punctul să plece în Franța ca atașat cultural. Dacă ar fi apucat să plece, s-ar mai
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
cazul naționalismelor extreme erau diferite de cele exercitate în cazul comunismului. La București, în anii '30, mai jucau și atracțiile vag revoluționare, vag mistice și vag frivole a ceea ce Alexandru George a numit "bolșevismul alb". A fi de extremă dreaptă devenise și o formă de snobism intelectual. Și acum ipoteza promisă: dacă ar fi ajuns la Paris, cum ar fi privit Sebastian o întîlnire cu fostul prieten, acum un exilat aproape pauper? Că Sebastian murise în preziua plecării lui în Franța
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
la un etern provincialism intelectual. Evident, mai existau exemple de reputație internațională și din generația precedentă. Dar geniul singular al lui Brâncuși, transcendent și în raport cu nivelul și preocupările artei Occidentale a vremii sale, se valida numai pe el însuși și devenea tot mai limpede inaccesibil, imposibil de emulat nu numai în România ci și oriunde altundeva: căci Brâncuși e fără rival cel mai mare sculptor - cel mai mare artist al materiei și spațiului - din întrega epocă modernă. Iar reputația minunatului compozitor
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
Enescu a fost umbrită de reputația violonistului virtuoz și de cea a tînărului autor al rapsodiilor române, atît de populare încît s-au asociat numelui lui în dauna compozițiilor mature, inclusiv opera Oedip. Paradoxul e că faima generației 1927 a devenit din multe puncte de vedere paralizantă. Și, din nefericire, primejdioasă pentru cultura română post-comunistă. Pentru că după devastările celui de-al Doilea Război Mondial și după vidul cultural comunist de patru decenii și mai bine, exemplul generației '27 ne întoarce în
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
prima citire, el pare limpid. Dar această limpiditate - susțin eu - este rezultatul unui proces hermeneutic pe care nu sunt deloc sigur că, deocamdată, am avea dreptul de a-l săvârși, de a-l încuraja. Vreau să spun că acest vers devine clar numai în măsura în care, printr-un reflex invers, din strofă în strofă, proiectăm asupra lui propria-i semnificație; adică dacă eliminăm poeticul în favoarea prozaicului, dacă ne mutăm din planul semnificantului în planul semnificației. Cu alte cuvinte, dacă acceptăm că acest vers
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
estetică a spaimei, sau mai exact, o estetică traumatică a experienței șocului. Aceasta pornește de la alternanța între starea de criză a limbii și înnoirea acesteia, între încorsetarea într-o estetică a teribilului și noile forme de verbalizare. Ezitările și muțenia devin premisele unui alt mod de folosire a limbii. În sensul acestei poetici traumatofile trebuie înțelese și ultimele rânduri ale lucrării: "Vorbind sau scriind, câteodată începem să ezităm: căutăm un cuvânt mai edificator, mai restrictiv...". E. Jünger distinge între o "limbă
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
tendința ce se profila tot mai pregnant spre colectivizarea vieții, spre mobilizarea forțelor comune sub o zodie a muncitorului, subliniază estomparea fizionomiei individuale în marea masă. În acest sens vocea își pierde la rândul ei legătura cu individualitatea "purtătorilor" și devine mijlocul de exprimare al forțelor ce-l transcend pe individ. Prin limba sonoră este perceput și exprimat acel ceva comun întregii umanități care duce la radierea diferențelor dintre limbile naturale, dialecte, idiolecte. Teoria sunetelor a lui E. Jünger schițează contururile
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
cu totul de actul recitativ din societățile de lectură, saloane sau amfiteatre conform obiceiurilor din Germania de la 1800. Noua ascultare se produce individual și asocial prin intermediul căștilor audio și al difuzoarelor și nu reprezintă altceva decât clasicul consum de muzică devenit fond sonor pentru locuitorii metropolelor. Nu se mai înființează grupuri sociale în sensul așteptărilor pe care le aveau Herder și romanticii în ceea ce privește prezentarea orală a creației poetice. Alături de acest mod de abordare își găsesc aprecierea și vechile forme de lectură
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
particularitățile idiosincretice ale rostirii, nuanțele dialectale și greutățile articulatorii sunt receptate drept semne ce dezvăluie relația tensionată dintre autor și text. Vocea autorului îl dezvăluie pe acesta într-un mod dezarmant, fapt pe care îl savurăm cu plăcere atâta timp cât nu devine supărător prin stereotipii: percepția fizionomică a expresivității reprezintă sursa plăcerii la ascultare. Recitarea reprezintă, prin capacitatea de a face precizări cu privire la dinamică, pauze, accente și atitudini discursive, fixarea acelor lucruri pentru care nu există semne în limbajul scris. Performanța vocală
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
ori avantajul de a evidenția specificități pe care o lectură în tăcere nu le-ar revela: intenția prozodică, ritmul, intensificările de tempo, gradul de emotivitate și atitudinea rostirii. Performanțele interpretative vocale - datorate fie autorului, fie altor recitatori - ar trebui să devină o întrebare firească în lumea artei literare și teatrale, mai ales ca urmare a faptului că cerințele exagerate ale unei filologii auditive ŕ la Sievers au fost spulberate. Lessing afirma că o frază, un vers pot căpăta prin discursul oral
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
sau renunțarea intenționată la această dimensiune. Alfred Döblin considera că lectura romanelor la radio are un efect restrictiv, de limitare asupra fanteziei "cititorilor". Pe de altă parte prezența vocii este considerată un aport interpretativ binevenit. Cât de la îndemâna oricui a devenit acest mod plural de receptare o dovedește opacitatea anumitor texte din secolul 20, care par de nepătruns, nefiind însoțite de elementul auditiv, iar în această categorie se înscriu operele lui Walter Benjamin. Nu este de mirare că, odată cu apariția gramofonului
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
auditiv, iar în această categorie se înscriu operele lui Walter Benjamin. Nu este de mirare că, odată cu apariția gramofonului, scriitorii au fost îndemnați să se înregistreze, după ce, în a doua jumătate a secolului 19, fotografia și asocierea acesteia imaginii autorului devine un lucru obișnuit. Discurile erau folosite atât în scopuri pedagogice cât și estetice. Radioul a reprezentat continuarea acestor înregistrări sonore la un alt nivel, concretizate în orele dedicate scriitorilor, înainte ca televiziunea să adopte aceeași inițiativă. În acest sens s-
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
pilaștri trecu Orfeu, era/ Pleoapa unei femei albastre./ Veșmînt și pas sfîșietor al/ Legămîntului trecea./ Se-opriră între facle, ceruri, astre.// Iubita avea inima închisă de-o tulipă,/ Briza unei lacrimi a înfiorat domul./ Dumnezeu (ce o apropie și-i devine risipă)/ Îi dădu carnea sa ca singură aromă" (Trecere). Ceea ce spune, în versuri, și Victor Brauner: "Eu sînt/ structuri variate adunate/ într-o singură ființă" sau: "Eu sînt, în dezordinea mea/ aparentă organizat după/ legile imaginației. Formele/ mele de amalgamare
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
fost întotdeauna mai presus de spirit și există un punct mort în care carnea, pentru că e carne, este mai plină de virtuți, mai îmbătătoare, mai spirituală decît spiritul pur, care nu mai înseamnă nimic și e laminat de carne". Corpul devine "inteligent", plăsmuindu-și dublul poetic, peisajul său inedit, aplicat universului ca o sfidare: "Odihnă ți-era carnea, nunta mea, mi-era frică/ Să privesc înfățișarea țipătului vrăjitor,/ Îndrăzneam să mă înzestrez numai de inversul apei./ Te revăd în acest parfum
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
Jurnal de campanie", "Dramă în parc", "Din cîte adevăruri". Cititori de azi, trecuți prin poezia optzecistă, modificați cumva ca sensibilitate înspre prozaic și anti-metaforic, e probabil firesc să reținem poeziile care poartă în țesutul lor semnele stilului ce urma să devină dominant. Tot semnificativ e faptul că de obicei nu reținem titluri de poeme, că aceste titluri și-au pierdut cumva concentrația pe care o știam din poezia tradițională. Nu ne spune poate nimic titlul cu sonorități de Glossă eminesciană Din
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
Chiper cu dl Mihai Pascu, secretarul nostru general de redacție, istoric prin formație, o pagină a dnei Magdalena Boiangiu, "perlele" de la Cu ochii în 3,14 și altele. Comentarii după o sinucidere suspectă Moartea suspectă a procurorului Cristian Panait a devenit un caz de mare interes pentru presa cotidiană. Unele ziare, printre care ROMÂNIA LIBERĂ, n-au dat credit versiunii oficiale, potrivit căreia procurorul Panait, 29 de ani (cunoscut ca un om echilibrat și care invitase pe cineva acasă cu cîteva
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15310_a_16635]
-
Telefil La o emisiune a lui Marius Tucă, mare bucurie, mare! Revedere cu dnii Păunescu și Vadim. Telefil se declară mulțumiți de faptul că invitații arată ca totdeauna. Gîndesc ca totdeauna. (Cu o mică excepție în cazul lui A.P., devenit subit prooccidental. Dacă dorința de a-l apăra pe Miloșevici la Haga tot nu i-a fost împlinită, la ce bun să persiste în filocomunisme de tip sîrbesc și să vrea și el un pic de Europa?) Se poartă ca
Mareșalul și evreii by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15334_a_16659]
-
ascunde stupefacția, este mai ales din cauza lejerității cu care președintele și premierul s-au lăsat antrenați într-o manipulare atît de vădită. Doresc ei să ne reamintească de politizarea culturii de dinainte de '89, în care cine nu era recunoscut oficial devenea disident? Doresc să dividă încă o dată breasla teatrului? (Tot în paranteză fie spus, au luat an de an premii la UNITER actori, regizori și scenografi valoroși, indiferent de orice considerent, inclusiv oportunistul de care aminteam.) Sau pur și simplu să
Politizarea teatrului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15311_a_16636]
-
se face că, anul acesta, Zilele cinematografice - numite acum, pur și simplu, Zilele de la Solothurn - au căpătat o nouă identitate vizuală (vizibilă, mai ales, noaptea datorită afișajelor și marcajelor luminoase), și-au sporit locurile de desfășurare (un fost manej a devenit o sală de cinema de 900 de locuri, clădirea unui vechi abator a fost amenajată ca sală de întruniri și recepții, iar localnicii au fost încurajați să practice sistemul de "zimmer-vermietung". Dar, pentru cineaștii, cinefilii & ziariștii prezenți în acest orășel
Imagini din țara lui Heidi by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/15330_a_16655]
-
ceea ce se consideră compromisul său "cosmopolit": "Scrisul lui Eugen Jebeleanu se definește prin aceea că revoluționarismul este unguresc sau sovietic, marile tragedii s-au petrecut întotdeauna în afara teritoriului românesc, iar steaua polară a României este Kremlinul". Simpatia poetului pentru maghiari devine un cap de acuzare exploatat cu înverșunare: "Dar cînd se vor recapitula evenimentele politico-culturale de după război, Eugen Jebeleanu va fi în centrul lor. Omul care în 1982 și 1983 s-a așezat cot la cot cu Köteles Pál, redactor al
Un nou A.C. Cuza by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15347_a_16672]