1,195 matches
-
Spune-mi. Spune-mi tot. - Și-a dat ultima suflare În fața măriei sale. A pomenit numele tău și al lui Bogdan. Și al meu. Și a cerut să fie Îngropat la Murgeni. Peste trei zile, la apusul soarelui. Erina nu Își dezlipi privirile de chipul bărbatului iubit. Totul se răsturna. Nimic nu mai avea sens. Lacrimile Întârziau să vină, ca și cum seceta câmpiei le-ar fi secat. I se păru, deodată, că a fost aruncată pe un tărâm străin unde el, Cosmin, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
simțise demult. Ștefănel moștenise darul căpitanului Oană. Simțea primejdia Înainte de a se apropia. Nu era nici o primejdie. Cineva descăleca de pe cal și se apropia de ei. Cei doi frați se Îndepărtară la o lungime de braț, fără a-și putea dezlipi privirile unui de pe chipul celuilalt. - Alexandru! se auzi vocea lui Pietro. Ești bine?! N-am putut ajunge mai repede... Alexandru se Întoarse și zâmbi. - Nu... Dar a ajuns fratele meu... Pietro se opri la doi pași de cei doi tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
vădea a fi o toamnă lungă și caldă. Ca o vară mai molcomă, dar la fel de strălucitoare. Se făceau strugurii În podgoriile de la Cotnari și se strângeau recoltele din Țara de Jos. Alexandru Încălecă și așteptă ca fratele său să-și dezlipească privirile de pârâul jucăuș al Jijiei. Se apropia ora prânzului. Cei doi călăriseră până la malul apei, În locurile În care se jucau, toamna, când erau copii. Ajunseseră la Albești abia de două zile, iar Ștefănel era Însetat de tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mii din zorii timpurilor s-au prăsit, ca să acoperiți acum Pământul cu miliardele voastre de trupuri terminate cu o gămălie puțin cugetătoare. - Ce caut aici? Ce vreți de la mine? se lamenta ciudat glasul lui Homer; părea că sufletul i se dezlipise de trup. - Te-a adus probabilitatea care tinde spre zero, urui liniștitor și cu o umbră de admirație zeul din mijlocul altarului. Ești un caz cu totul extraordinar! - Coliziunea a doi bolizi în traficul rutier actual poate avea loc o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
burțile, erau leneși și cârcotași când venea vorba de muncă. Nu-i puteai strânge cu ușa decât pe foarte puțini, ăi care fuseseră nevoiți să se Împrumute. Balta și Dunărea colcăiau de pește. Trebuia numai să te Îndemni a-ți dezlipi curul de pe vatră și să pleci la pescuit chiar fără unelte, cu mâna goală. Din afara satului nu aveau nevoie decât de sare. Sărau și uscau tone de pește În fiecare an. Astea erau proviziile lor peste iarnă. Într-un an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
izbutea să vorbească, Îi curgeau ochii și balele. „Desigur”, urlă din nou găzdoiul cel darnic, „cine dorește să le fută, poate să meargă În biroul de alături, unde am un pat ce ține la tăvăleală...” Petrecăreții, Însă, nu se puteau dezlipi de scaune. Încercau să le vâre fetelor palmele pe sub fuste, dar ele se fereau ca-n joacă și mâinile păroase cădeau obosite pe masă. Soldații se holbau la ferestre. Spre zori, șefii adormiseră care pe unde i se aplecase capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să spargă pieptul, Îi răsuci de două ori capul, Îl smulse și-l azvârli pe jos. Apoi aruncă În traistă trunchiul ce dădea din aripi. Blondul rămase trăsnit, cu gura căscată și mâinile Însângerate Încă Întinse. Privirile nu i se dezlipeau de căpățâna aruncată În buruieni. Căscase ciocul de Încă două-trei ori. Ochii Își pierdură luciul, se uscară și se rostogoliră din găvane. Când se aplecă să Îi culeagă, copilul văzu că erau cu adevărat boabe de piper, așa cum auzise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
baston, toată coasta dinspre Dunăre a satului și se duce la școală. Înainte să ajungă, trece negreșit pe la poștă. El și dirigintele sunt prieteni vechi și e foarte firesc să mă ducă gândul că ăla Îi dă voie să-mi dezlipească plicurile. Ce te holbezi așa? N-ar fi nici prima și nu va fi nici ultima oară. Când eram copil, aveam un vecin, Mișu; tată-său era poștaș și bețiv. I se Întâmpla de multe ori să vină acasă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
plăcere, nu vrei să poftești și mătăluță lângă mine?” Apoi glasul i se schimbă, se Încălzi și Începu să tremure ușor: „Hai, vino Încoa’ mai repede!”. Enin Îi Îmbrățișă, ca pe vremuri, căpățâna. Rămaseră așa câteva clipe lungi, apoi se dezlipi și se scuturară ca doi bărbați care Încearcă să-și alunge lacrimile și slăbiciunea. Băiatul Își drese glasul: „Am crezut c-ai dat colțul, băi, Îmbătrânitule În rele, de-aia nu te-am căutat”. „E”, oftă Canafas cam cu năduf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a Patimilor se cobora raiul pe pământ căci, ca să-i țină pe copii departe de misticismul răufăcător al bisericii, conducerea de partid și de stat dădea filme toată noaptea gratis pentru elevi. Ectoraș, ca să nu-și piardă locul, nu se dezlipea de banca lungă de lemn și trecea prin chinurile iadului, cu bășica plină de săgeți și ace. Însă suferințe adevărate Îndura atunci când, cu o ucigătoare nerăbdare, aștepta ca Ghiță să schimbe bobinele, În huiduielile și Înjurăturile spectatorilor. Nemulțumiții făceau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
prosternă la picioarele seniorului. Simți nervurile reci ale unui evantai lovindu-i de două-trei ori ceafa. Da, stăpâne? Culoarea, beția, chiar și luciul cheliei lui Mitsuhide păliră dintr-o dată, căpătând culoarea lutului. — Ieși din încăpere. Evantaiul lui Nobunaga i se dezlipi de ceafă, dar numai pentru a arăta spre coridor, întocmai ca o sabie. Nu știu ce-am făcut, dar, dacă v-am jignit cu ceva, stăpâne, pe dumneavoastră și pe ceilalți, nu sunt sigur încotro să mă îndrept. Vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
zice un gând. „Mi se pare că-i...” încearcă altul. „Sigur este...” se avântă al treilea. Nici un răspuns nu este potrivit. Eu mă încăpăținez să-mi aduc aminte de unde o cunosc pe bătrâna negricioasă din poarta mănăstirii...Ea nu-și dezlipește ochii de pe mine. După o vreme, văd că se desprinde din umbra turnului clopotniță și, cu pași mărunți, pornește către mine...Pe măsură ce se apropie, bag de seama că ochii și fața i se luminează într-un zâmbet timid. Când ajunge
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
era de aur curat; pieptul și brațele îi erau de argint; pîntecele și coapsele îi erau de aramă; 33. fluierele picioarelor, de fier; picioarele, parte de fier, și parte de lut. 34. Tu te uitai la el, și s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mîini; a izbit picioarele de fier și de lut ale chipului, și le-a făcut bucăți. 35. Atunci fierul, lutul, arama, argintul și aurul s-au sfărîmat împreună, și s-au făcut ca pleava din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
să ieșim să bem liniștite ceva și... A tras dar eu nu m-am mișcat nici cu un centimetru. După asta, Brigit s-a aplecat pe genunchi și m-a mai tras înc-o dată cu putere. Am început să mă dezlipesc de canapea. Dar durerea era îngrozitoare: mi s-a luat un strat de piele - păcat că tocmai prăpădisem cincizeci de dolari epilându-mă pe picioare. Chestia s-ar fi realizat în seara aia dintr-un foc. Brigit a reușit să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cum aș fi putut să scap de Margot. Nici o șansă. Margot m-a escortat până în cabinetul dentistului, unde, judecând după atmosfera de nerăbdare abia stăpânită, am înțeles că eram așteptată. Fetița de paisprezece ani de la recepție nu putea să-și dezlipească ochișorii de la mine. îmi dădeam seama ce gândea. Eram o ciudățenie, o neadaptată, cineva care trăia la periferia vieții. Amărâtă, am presupus că toată dimineața își dăduse coate cu asistentele, zicând: —Cum o fi drogata? M-am simțit profund neînțeleasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
replicat ea mohorâtă. Am privit-o fără nici o expresie. Oare îl făcea rață pe Josie? —Vreau să zic, a oftat ea, că-ți place de Luke, ești atrasă de el, îți tot cumperi sutiene noi și nu poți să te dezlipești de el. Vii aici în fiecare seară și spui: „încercăm să luăm o pauză de-o noapte“, apoi la nouă fără cinci îl suni. Asta dacă nu te-a sunat el înainte. Apoi, înainte s-apuc să mă dezmeticesc, ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
care abia intrase, alături de mine, în holul de primire din casa lor din Upper East Side. Lucille s-a agățat de mama într-o îmbrățișare de caracatiță, o îmbrățișare atât de plină de forță, încât am fost nevoită s-o dezlipesc de ea cu de-a sila - și cu ajutorul Carlottei. — Nu-mi vine să cred cât de mult a trecut, Tish-Tish! Nu-mi vine să cred că ești, în sfârșit, în New York! Am tot încercat să te aduc încoace de când ni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
câine sau șoarecele elefant. — Nu-ți aduci aminte că Al junior ne-a spus despre frâne? — Ba da. Ți-am salvat viața, nu-i așa? — Ca să nu mai vorbim de a ta. Și de-a lui Tom. În fine, se dezlipește de cămașa mea, își șterge lacrimile din ochi și mă privește atent, gânditor. — Să nu-i spui lui unchiu’ Tom, bine? — De ce? Fiindcă n-o să-i mai placă de mine. — Ba sigur c-o să-i placă. — Ba nu. Și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
noroc. Lipit pe un plic cu aspect oficial, chiar cum deschideai sertarul, era un bilețel verde, pătrat, cu trei cuvinte scrise pe el: „Celularul lui Gordon“, urmate de un număr compus din zece cifre, care începea cu prefixul 917. Am dezlipit bilețelul de pe plic și l-am pus pe birou, lângă telefon, și abia atunci am văzut că pe plic mai scria: „A se deschide după moartea mea“. Înăuntru erau douăsprezece pagini tipărite, un testament redactat de firma de avocatură Flyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
și de demnă. Trebuie să spun ceva de genul „Îți respect decizia, Paul“, să-i strâng mâna și să părăsesc Încăperea. Asta e ce trebuie să fac. Singura problemă e că pur și simplu nu sunt În stare să mă dezlipesc de scaun. După câteva clipe, Paul mă privește nedumerit. Asta e tot, Emma, poți să pleci. Ba nu pot. În clipa În care ies pe ușa asta, totul s-a terminat. — Emma ? — Te rog promovează-mă, spun disperată. Te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
nu... Connor mă fixează de parcă i-aș fi Înfipt un țăruș direct În inimă. — Nu suporți... jazzul ? *** E ca Într-un vis din ăla În care toată lumea Îți vede chiloții, și vrei să fugi, dar nu poți. Nu mă pot dezlipi din locul ăsta. Tot ce pot face e să rămân uitându-mă În gol spre ecranul pe care vocea lui Jack continuă inexorabil. Toate secretele mele. Toate secretele mele intime și personale dezvăluite la televizor. Sunt În așa hal de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
În realitate, prezentau interes prin faptul că la crâșma mică erau reprezentate breslele aproape uitate de meseriași, cu toate ustensilele lor. (Coșarul, agățat de colacul lui sinistru de funie, nu mai poate nici să mai bea, dar nici să se dezlipească de scaun. Pe Viner trebuie să-l întâlnesc iarna. Vara parcă murea, ca o ciudățenie a naturii, numai ca să învie în sezonul rece, dându-mi de fiecare dată emoții: dacă iarna asta nu va mai?... Omul e brăilean prin adopție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
lui piciorul în nici într‑o parte, nici într‑alta. — Becky, trebuie să mă întorc la treabă, zice Luke, întrerupându‑mi reveria și formând un număr la telefon. Ne vedem diseară, da? — Da, zic, și nu‑mi vine să mă dezlipesc de fereastră. Apoi, aducându‑mi brusc aminte, mă întorc spre el. Hei, ai auzit de Alicia? — Ce‑i cu ea? Luke se încruntă la receptor și îl lasă jos. — Mel e de părere că are o aventură. Cu Ben Bridges
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Prada e ieftin aici. Poate ar trebui să intru o secundă și... — Rebecca? Tresar și mă uit în jur și‑mi văd grupul de tur la douăzeci de metri mai încolo, holbându‑se toți la mine. Scuze, spun și mă dezlipesc cu greu de vitrină. Vin acum. — O să fie timp pentru cumpărături mai târziu, spune Cristoph vesel. Știu, spun și râd lejer. Îmi cer scuze. — Nici o problemă! Are dreptate, firește. O să fie destul timp pentru cumpărături. Berechet. Așa. O să mă concentrez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
-ți vinzi trupul. Spune asta printre lacrimi. Yu Qiwei o trage mai aproape și o ține în brațe. Se trezește că a devenit nedespărțit de ea. Fata din Jinan. Strălucitorii ochi migdalați. Simte o dulce răscolire înăuntrul său. Brusc, se dezlipește de ea și aleargă spre valurile din noapte. Se scufundă în apă, înoată, stropește cu brațele. Sub lumina albă a lunii, apa argintie șiroiește din vârful degetelor lui. Ea îl privește, ștergându-și fericită lacrimile. Prin el, ea învață să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]