734 matches
-
abia câțiva ani mai târziu, la mănăstirea Floreni. Măicuța, Îi devenise, ei, nume, datorită faptului, că, fiind prima, din familia lor numeroasă, iar mama murindu-i de timpuriu, ea a rămas să-și crească, alături de tată, frații și surorile. Se dezmierdau, cât erau cât niște popândăi și popândele, reciproc, rostind același cuvânt: măicuța. Și Măicuța i-a mers numele, apoi, până În zilele noastre. Lui, numele de Tăicuță, i l-a pus, din greșeală, un frate mai mărișor, pe care, tatăl, l-
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
pe planul al doilea. Bine, pe al doilea. Da. Bine. Și, cum ziceam, democratic vorbind, eu cred că cel mai potrivit, pentru funcția de șef al grupei, aș fi, cu Îngăduința voastră, tot eu, Gigi Bărbosu, cum aud că mă dezmierdați, de un timp, În loc să-mi spuneți, pe numele adevărat: Fotograful Bănuit. Fotograful de ocazie, adaugă, unul dintre hâtrii pușcași, după care, se explică: fiindcă, și numele pe care pretinzi că-l ai, de la mama și de la tata, e tot de
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
bluză, cuprizându-i umerii. Apăsându-i, mângâindu-i. Apăsându-i, ca și cum ar fi vrut să dispară absolut orice distanță dintre trup și trup. De acolo Îi lunecară, În jos, către fese. Apăsat, pe piele, pe sub chiloți. Ajunseră la fese. I le dezmierdă. I le apăsă, segment cu segment, În Întregime. Și le trecu, apoi, În partea din față. Pe picioare, de la genunchi, În sus, până la despicătura acestora. Chiloții căzură ca ceva fără nici o trebuință. Fusta, largă, nu conta. Parcă nici nu mai
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
pregătească patul miresei. - Gata, ginerică? - Da. - Acum să te văd! și făcu din ochi. Se amețise puțin și vorbea împleticit. Cârciumarul ascultă chiuiturile mesenilor, încurcat și obosit de vin. Femeia gunoierului îl învăță cum să se poarte, cum s-o dezmierde, că era tânără și nu trebuia s-o sperie. - O iei binișor, pe departe. Îi mai ajuți, o mai pupi, ea o să plângă, nu-i nimic, spune-i că de-acu a ta-i și n"are ce să facă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
oboseală, spunea la urechea nașului: Unde naiba o dormi? Unde-o fi, unde-o iubi? Unde-o fi, unde-o fi? Unde-o fi, unde-o-nnopta? Pe ce brațe s-o culca? Ce guriț-o săruta? Ce sfn alb o dezmierda? Țambalagiul bătea tactul cu ochii închiși, în somn. Instrumentul cânta singur: Tînc, tînc, tînc, tînc... Bărbia îi cădea pe piept și tresărea speriat, deodată, lovind mai repede în coarde. Apoi iar îl pirotea somnul... Numai degetele nu i se odihneau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-mi, Mitică, p-ăla: Aolică, Gică, Gică! a poruncit. 300 Guristul a chemat pe ăilalți aproape și-a început să cînte: Aolică, Gică, Gică, De te-oi prinde la gagică, De client o să te pierd, C-un cuțit să te dezmierd, • Și-n pământ te-oi înveli, %v Să te saturi de-a iubi... Stăpânul pusese ochii pe Paraschiv. El n-a băgat de seamă. Bea vesel cu Nicu-Piele. Lăutarul iar se apropie de urechea Stăpînului: ... Și din gură, floare rară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
era de frumos acest copil și ce tânăr a murit! Frumoși au înmărmurit ochii lui în negurile gândirii mele, precum ar rămănea prin nouri, pe bolta întunecoasă, două, numai două stele vinete... Ș-apoi îl lua în brațele ei, îl dezmierda, îl săruta. Afară de ochii negri, care erau ai ei, era el întreg, el, copilul din portret. Ea îl crescu rău - dar cum se putea altfel - îl iubea așa de mult! Singura ei bucurie într-o viață fără speranță, fără viitor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ură a ei ar fi fost cuprinsul amorului lui cât ar fi trăit. "Ah! zâmbi el c-un fel de dureroasă beție, de-aș putea s-o sărut, o dată! pare-că n-aș mai voi nimic în lume... ori să-i dezmierd mînile, ori să-i despletesc părul, ori să-i sărut umerii! Îngerul meu! El trimisese scrisoarea. Sta în fereastră neliniștit, pare-că aștepta sentința de moarte, nu știa ce să gândească, nici gândea ceva, era un amestec fără șir de icoane
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se repezi pe uș - afară în buduarul ei, s-aruncă pe pat, ș-ascunse fața în perini și boțea tot ce încăpea în mâni. Când Francesco intră în odaia ei, ea s-aruncă în gâtul lui, îl strânse spasmotic îl dezmierdă, îl sărută... - Ce-i, copila mea? - Nimic. - Îți place? Ea șopti ceva neînțeles, cu ochii plini de lacrimi și dorință. V Cezara către Ieronim Iartă dac-o femeie îți spune că te iubește. O femeie frumoasă și tânără, căci știu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
surâse. Luă un joc de cărți și le meni, ca să vadă dac-a veni mâni, și zise lin, înșirînd cărțile: - Dac-a veni mâni, l-oi iubi; dacă n-a veni, atunci... atunci asemenea l-oi iubi. ................................................................................................................................. Ieronim cătră Euthanasius Dezmierd un chip de copilă în felul meu... adică împlu un album cu diferitele espresii ale unui singur cap. E ciudat că ochii mei atât de clari, pot să zic de-o cerească claritate, nu pot cuprinde nimic deodată. Mâzgălesc păreții
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
drept înainte-i, se-nclină asupră-i, se ținu cu amândouă mînile de spata bancei și-l sărută, cu ochii pe jumătate închiși, de nenumărate ori. El nu simțea nimic... asemenea unui copil amețit de somn pe care mama îl dezmiardă. {EminescuOpVII 129} S-auzi o foșnire în frunzele unui tufari. "D-zeul meu! - gândi ea speriată - dacă m-ar fi văzut cineva? - Poate Castelmare. Sărmanul copil! Cum se va întoarce el acasă? Acest om poate să-l pândească ". Ea-l
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el cu tot greul ei, se ținu cu amândouă mînile de spata bancei pe care el era culcat și ea-l săruta, cu ochii semiînchiși, de nenumărate ori. El nu simțea nimic... asemenea unui copil somnoros pe care mama îl dezmiardă... era o apatie, o lipsă de simțire, o lîngezire a vieței * asemenea somnoroșiei. S-auzi o foșnire în frunzele unui tufari. D-zeul meu! gândi ea speriată, dacă m-ar fi văzut cineva?... El era tot ca leșinat... Poate Castelmare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ușă afară] în buduarul ei, s-aruncă pe pat, ș - [și și] ascunse fața în perini, și boțea tot ce încăpea în mâni. Când Francesco intră în odaia ei, ea s-aruncă în [de] gâtul lui, îl strânse spasmotic, îl dezmierdă, îl sărută... Ce-i, copila mea? - Nimic. - Îți place? Ea șopti ceva neînțeles, cu ochii plini de lacrimi și dorință. [pe jumătate închiși]. V Cezara către Ieronim Iartă dac-o femeie îți spune că te iubește. O femeie frumoasă și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Ea] Luă un joc de cărți și le meni, ca să vadă dac-a veni mâni, și zise lin înșirînd cărțile: - Dac-a veni mâni, l-oi iubi; dacă n-a veni, atunci... atunci asemenea l-oi iubi. Ieronim cătră Euthanasius Dezmierd un chip de copilă în felul meu... adică împlu un album cu diferitele espresii ale unui singur cap. E ciudat că ochii mei atât de clari, pot să zic de-o cerească claritate, nu pot cuprinde nimic deodată. Mâzgălesc păreții
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ale Carpaților, privește cu ochii plini înspre sud, gândind la muma sa, regina răsfățată și albă ce-și scaldă corpul molatec în mările ei azure și calde, fruntea ei coronată cu visuri de amor și sânii ei albi și plini, dezmierdați de albastrele și luciile valuri ale mărei. Mama uitită care, asupra visurilor, a uitat în creștetele arse și bătrâne ale Carpaților pe fiul ei cel cu ochii negri de vultur și cu fața mândră de rege. Italia a uitat pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fi rugat la mine de o grație, Tomo, repetă ea plângând, nu mă poți tu iubi pe mine? Eu dezbinai mînele ei, cari căzură în jos, o mână a mea îi coprinse gâtul ei de lebădă, iar cu cealaltă îi dezmierdam fruntea ei nebună de amor. - Sofia! zisei eu c-o milă nemărginită, Sofia, fii sora mea, *copilul meu, căci amorul tău, deși e amorul vergin a unui înger, totuși ar trebui să stingă în sufletul meu icoana unei alte, unei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe jumătate închiși erau numai voluptate, numai mâna mea simțea cum inima-i zbate asemenea valului vergin. Și ploaia de stele cădea pe patul nostru de flori albe și patul nostru plutea cu noi mereu, mereu în sus - și eu dezmierdam cu mâna când fața, când sânul, iar ea neci nu zicea nimica, neci mă oprea, ci surâdea rușinată, deși de pe gura ei umedă îi beam tot sufletul ei cel vergin, curat, copilăresc, măcar că părul ei aurit se amestecase cu părul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-un cuib pufuit de vrabie, își scoteau capul numai când voiau... Ca și când ar fi fost acasă-n pat sub o plapumă de pene trasă peste capete... astfel li era lor acum... Ea se juca cu el, îl strîngea-n brațe, -l dezmierda ca pe-un copil or ca pe-o pasăre pe care ar omorî - o strîngînd-o și dezmierdînd-o... Și fața ei netedă, plină, dulce s-alătura de fața lui, el o simțea ca și când i-ar [fi] șters fața c-o catifea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe zăpadă... Ea-i ținea capul cu mînile... apoi-i ridică capul și sărută gura lui roșie de sânge... Asta drept mulțămire... Ea-și acoperi sânul, îl ridică pe brațele ei ca pe un copil, îl strânse la piept, îl dezmierdă... - Cum mă faci să pătimesc, șopti el încet. Bine, încă n-ai cunoscut tu ce voi eu să cunoști... Amicul meu, ai alegerea între două lucruri: între urât, ordinar, meschin și între durere, pasiune, turbare... între Lili și mine. Eu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și mă luă de mână... Intrai în niște odăi frumoase cu covoare pe jos, cu divanuri de jur împrejur... iar un boier bătrân ședea pe divan și bea ciubuc. - Uite, tată, ce-am găsit în grădină, zise ea. Bătrânul mă dezmierdă și mă întrebă de știu să cânt. Știam să cânt, dar mi-era rușine... În sfârșit, știu că-mi dete portocale, că mă desculțai și-ncepui s-alerg pe divan[uri ]* de jur împrejur... Boierul zise-n glumă: - Vezi, fată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Însoțesc voiajul său În jurul insulelor grecești. Toate corpurile din cele trei universuri (uman, vegetal, animal) exală parfumuri dulci și efectul lor imediat este dezmierdarea. „Sorbirea” deschide poarta voluptăților secrete. Natura bosforiană este, În egală măsură, incitantă și sedativă: incintă privirea, dezmiardă urechea, mărește apetitul pentru voluptate, copleșind În același timp, sufletul, moleșindu-l, silindu-l să se retragă din vîrtejul vieții exterioare. O pleoapă grea cade peste materia În fierbere. Un ochi dedat cu perversiunea plăcerii se deschide În interiorul acestui „eden
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și de cîntare”, ea acționează ca un drog asupra simțurilor: produce uitarea, căderea Într-o beție reconfortantă. Umbra are, cu precădere, virtuți sporifice: „răcoritoare, adormindă, parfumată”. În limbajul facil mitologizant al lui Alecsandri, umbra este nimfa vicleană care atrage și dezmiardă cu farmecele ei discrete pe călătorii toropiți de cîntece și parfumuri („ea la sinul ei atrage călătorii fericiți”). În spațiul euforic al luncii apare un spațiu mai redus unde incertitudinile, dacă mai există, dispar cu desăvîrșire: poiana tăinuită. Lunca este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fără hotar”, numai Îndrăgostitul fără speranță simte Îndemnul să se arunce pe un cal și „prin văzduh să-noate, / pășind peste-orizonturi, zburînd peste cîmpii”... Neliniștea poetului visător este scurtă, un „acord Îngeresc”, un „glas prietenesc” plutesc prin aer și-i dezmiardă urechea. El nu simte, În consecință, dorința „să nu mai facă parte din trista omenire”, să se piardă, cu alte cuvinte, În orizonturile goale. CÎmpia apără, astfel, o nerăbdătoare afecțiune și lecuiește un spirit iritat de larma și fățăriile lumii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu sînuri rotunde și ochi „ce-noată-albaștri În galeșă văpaie”. Acolo - austeritate, aici - desfătare, orgie sălbatică; acolo - oameni „tari de vînă și oțeliți În foc”, aici - juni magnați „pe perne de mătasă”, moleșiți de chefuri...; acolo - românii descîntă topoarele, aici - leșii dezmiardă paharele și trupurile femeilor; acolo - o pregătire aproape religioasă pentru o confruntare decisivă, reculegerea dinaintea posibilei morți, aici: „Aici beții și danțuri și chiote voioase, În fund suspinuri, vaiet și plîngeri dureroase! Aici de pofte rele sînt ochii toți aprinși
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spre trebuințele oaspeților și spre mărirea sărbătoarei. Când pleci de la Hadikfalva cătră Putna, pe un drum a căruia împrejurime, dotată de natură și de oameni cu cele mai bogate daruri, cu cele mai frumoase podoabe, îți răpește vederile și-ți dezmiardă sufletul: zicem, când pleci spre Putna, zărești în depărtare înălțîndu-se cătră ceri falnicile coame și spete a munților Carpați. Pe de o parte ț-ar plăcea să ajungi cât de curând la țelul călătoriei, pe de altă parte ai dori
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]