2,244 matches
-
gnostici licențioși CARPOCRAT discreditat, și femeile, și iubirea, și mântuirea, platonician, și sexualitatea, și trupul, CERINTHE și lumea de dincolo, și mântuirea terestră, EPIFANIE și dorința, și femeile, și proprietatea, și sexualitatea MARCU și femeile, și magia, și sexualitatea, NICOLAE diacon, și sexualitatea, SIMON MAGICIANUL discreditat, și femeile, și Elena, și grația, și idealul hedonist, moartea sa, și morala, și Pavel, și Petru, și plăcerea, reputația sa, scrierile sale, teoria sa, și trupul, și Vasilide, VALENTIN și elecțiunea, și materia, și
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și conducerea Structurile organizatorice variază de la cele înalt ierarhizate, cum este cazul Bisericii romano-catolice, cu douăsprezece clase ale clerului, până la structuri simple, modelul baptist (vezi și Jackson, 1999). Bisericile cu nivel de organizare ridicat dețin trei trepte: de episcop, preot, diacon. Cu timpul, datorită lărgirii câmpului administrativ-bisericesc au apărut grade la fiecare treaptă. Autoritatea revine unor organisme, cum este Sinodul ecumenic, al tuturor episcopilor (ortodocși), sau unor persoane, cum este cazul papei care are autoritate supremă în Biserica romano-catolică. Tocmai de
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
acestea. În cadrul formei de conducere congregațională există un singur nivel al preoției. Obiecțiile la adresa acestui sistem sunt: nu ține seamă de dovezile biblice în favoarea autorității apostolice (și, prin urmare, episcopale), nu respectă separarea tradițională între oficiile de episcop, prezbiter și diacon. Modelul absenței conducerii este promovat de grupuri care au eliminat toate structurile de conducere, punând accentul pe ideea unei conduceri spirituale, în plan lăuntric. Pentru aceste grupuri (quakerii și unii dintre creștini după Evanghelie), calitatea de membru al unei biserici
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
trei cărți sunt primele tipărituri pe acest teritoriu, foarte valoroase pentru data la care au apărut, dar și pentru că au oferit textele necesare fie unor reeditări, fie unor traduceri în limba română. SCRIERI: [Rânduiala dumnezeieștii slujbe și în ea a diaconilor], f.l., 1508; ed. (Liturghierul lui Macarie), îngr. și introd. P.P. Panaitescu, indice bibliografic Angela și Alexandru Duțu, București, 1961; [Octoih], f.l., 1510; [Tetraevangheliar], f.l., 1512. Repere bibliografice: A.I. Odobescu, Despre unele manuscripte și cărți tipărite aflate la mănăstirea Bistrița. Prima
MACARIE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287938_a_289267]
-
s-a remarcat și prin câteva serii de tipărituri pe care le patronează. În prima serie au intrat D. Caracostea, Arta cuvântului la Eminescu, Prolegomena argheziană și Cum plăsmuia Eminescu; Eufrosina Dvoicenco, Viața și opera lui C. Stamati; D.R. Mazilu, Diaconul Coresi și „Luceafărul” lui Eminescu - Expresia gândirii, text critic și vocabular; Nestor Camariano, Primele încercări literare ale lui C. Negruzzi și prototipurile lor grecești; D. Popovici, Ideologia literară a lui I. Heliade-Rădulescu și Santa Cetate. Între utopie și poezie; Ariadna
INSTITUTUL DE ISTORIE LITERARA SI FOLCLOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287560_a_288889]
-
susține examenul de promovare în fața aceluiași tip de comisie. Articolul 127 specifica faptul că un regulament care urma să fie întocmit de Sfântul Sinod avea rolul de a determina în amănunt normele speciale și procedura în recrutarea și transferarea cântăreților, diaconilor și preoților slujitori 53. Acest regulament, intitulat pe larg „Regulamentul pentru numirea și transferarea clerului din parohii, examenele de capacitate, definitivare, promovare și selecționare pentru capitală, ale diaconilor și preoților din Biserica Ortodoxă Română“, luat în discuție în ședința Adunării
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
determina în amănunt normele speciale și procedura în recrutarea și transferarea cântăreților, diaconilor și preoților slujitori 53. Acest regulament, intitulat pe larg „Regulamentul pentru numirea și transferarea clerului din parohii, examenele de capacitate, definitivare, promovare și selecționare pentru capitală, ale diaconilor și preoților din Biserica Ortodoxă Română“, luat în discuție în ședința Adunării Naționale Bisericești din 26 februarie 195054, a fost alcătuit de patriarhul Justinian, aprobat de Sfântul Sinod la 28 ianuarie 1950, iar de Ministerul Cultelor pe 29 septembrie, același
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
catedrelor, numărul materiilor precum și programele analitice în acord cu consiliile profesorale ale Institutelor 58. • Discursurile la festivitățile de deschidere a cursurilor de îndrumare misionară În deschiderea cursurilor Institutului teologic universitar din București, din data de 30 ianuarie 1949, rectorul acestuia, diaconul N. Nicolaescu, a vorbit despre acest eveniment ca despre un moment cu totul special al vieții bisericești. Această dată fixa, în viziunea lui N. Nicolaescu, un început concret de rezolvare a două mari probleme, îndrumarea clerului și formarea acestuia, în conformitate cu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Este fiul Elenei (n. Bolocan) și al lui Gheorghe Gașpar, preot. Urmează liceul la Timișoara (1892-1897), Becicherecul Mare (1897-1898) și la Beiuș (1898-1900), apoi cursurile Institutului Teologic din Caransebeș (1900-1903). După absolvire, se căsătorește cu Livia Blajovan și este hirotonit diacon la Lugoj, iar în anul 1911 devine protopop al Bocșei. Este condamnat de autoritățile austro-ungare la zece luni de închisoare pentru „delicte de presă” (1907). Face parte din redacția ziarului „Drapelul” din Lugoj, în 1919 și în 1920, când publicația
GASPAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287171_a_288500]
-
Mănicești, din 1574, manuscris păstrat la British Museum, cercetat și pregătit pentru tipar cu sprijinul financiar al lui Take Ionescu (pentru care a întocmit, în 1893, raportul Instrucțiunea în Englitera), a fost publicat în 1929 cu un titlu greșit, Tetraevanghelul diaconului Coresi din 1561, de către librarul bucureștean Pavel Suru, fără să fi primit încuviințarea lui G., care nu încheiase lucrarea. O situație mai fericită va avea ediția din 1936, Povestea vorbii de Anton Pann, „scriitorul popular” care l-a preocupat întreaga
GASTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287172_a_288501]
-
și pref. Petre Florea, București, 2003. Ediții: Chrestomație română, I-II, Leipzig-București, 1891; Rumanian Bird and Beast Stories, tr. și introd. edit., Londra, 1915; Children’s Stories from Rumanian Legends and Fairy Tales, tr. și introd. edit., Londra, 1922; Tetraevanghelul diaconului Coresi din 1561 [Tetraevanghelul lui Radu de la Mănicești, din 1574], București, 1929; Anton Pann, Povestea vorbii, introd. edit., Craiova, 1936. Repere bibliografice: Lazăr Șăineanu, Istoria filologiei române, București, 1892, 359-360; Rosetti, Dicț. cont., 82; Gaster Anniversary Volume, Londra, 1936; Iorga
GASTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287172_a_288501]
-
De moribus Ecclesiae catholicae, Paradosis, Fribourg, Switzerland 1978; Volum colectiv, Lectio Augustini. De moribus Ecclesiae catholicae...; De quantitate animae, Augustinus, Palermo 1991. În 388, Augustin s-a întors în Africa și a rămas aici definitiv; aici l-a cunoscut pe diaconul Aurelius care va deveni prietenul său și episcopul Cartaginei și s-a stabilit din nou la Thagaste, unde a început, împreună cu prietenii săi cei mai fideli care își spuneau împreună cu el „servitorii lui Dumnezeu”, o viață de sărăcie voluntară, dar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
științifică a problemei), un catalog de tip tradițional, Ereziile (De haeresibus), care, din cauza utilității sale și a autorității autorului său, a avut o răspândire notabilă în secolele următoare. A fost scris în jurul anului 428 la cererea lui Quodvultdeus, pe atunci, diacon de Cartagina (despre el cf. mai jos, p. ??? și sq.), iar primele 57 de erezii au fost luate din rezumatul anonim (Anacephaleosis) al Panarion-ului lui Epifanie, iar numerele 58-80 probabil din opera analoagă a lui Filastriu din Brescia, la care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
epocă. Bibliografie. Ediții: PL 45. Studii: S. Prete, Mario Mercatore, polemista antipelagiano, Mariett; Torino 1958. 3. Quodvultdeus Acest nume era destul de răspândit în Africa creștină din secolele al cincilea și al șaselea. Quodvultdeus, născut probabil la Cartagina prin 380-390, apoi diacon al Bisericii cartagineze, intră în contact cu Augustin. Ne-au mai rămas două scrisori expediate de Quodvultdeus lui Augustin în 428-429 și păstrate în epistolarul acestuia: în prima (nr. 221), el îl îndeamnă pe vestitul episcop să alcătuiască un mic
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Arie în timp ce Probus e judecător; Sabellius și Photinus au fost eliminați din text pentru că nu mai prezentau nici un interes. Mai aflăm apoi, din unele indicații furnizate chiar de autor, că Vigiliu scrisese anterior o carte pentru a-l combate pe diaconul Maribad (numele ne face să ne gândim că trebuie să fi fost vorba de un vandal: poate e una și aceeași persoană cu un anume Marivad care se bucura de stima regelui Uneric, așa cum aflăm de la Victor din Vita); în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
iar în Egipt a rămas mai mulți ani până când a fost izgonit, se pare, în urma tulburărilor provocate de persecuțiile inițiate de Teofil, patriarhul Alexandriei, împotriva unor călugări, antropomorfiții. Apoi, Cassian s-a la dus la Constantinopol unde a fost făcut diacon de către patriarhul capitalei, Ioan Hrisostomul, pe care l-a admirat întotdeauna și căruia i-a păstrat o pioasă amintire. În 405 se găsește la Roma unde, din însărcinarea clerului și a credincioșilor din Constantinopol, încercă să obțină intervenția papei Inocențiu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
operele latine), și din această traducere s-au păstrat unele extrase. c) Tratatul Contra lui Nestorius O dovadă a diversității preocupărilor lui Cassian este și ultima sa operă, cu un caracter angajat și un conținut dogmatic, scrisă la cererea unui diacon, influent la curtea din Roma a lui Celestinus I, care va deveni ulterior papa Leon cel Mare. E vorba de Întruparea Domnului contra lui Nestorius (De incarnatione Domini contra Nestorium), în șapte cărți, compusă înainte de sinodul din Roma care l-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de o doctrină stoică pe care Claudian Mamertus o contestase tocmai în acei ani în tratatul său despre Condiția sufletului (De statu animae), scris în 468. În sfârșit, trebuie să amintim zece scrisori, între care una cu caracter dogmatico-polemic adresată diaconului nestorian Grecus, compusă probabil atunci când Faustus se găsea încă la Lérin; celelalte au fost trimise lui Ruricius din Limoges. De la Sidonius Apolinarie aflăm că Faustus era un foarte apreciat predicator; multe din predicile sale au fost cu siguranță publicate, dar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cu energie și hotărâre a întreținut raporturile cu celelalte regiuni ale Occidentului și cu curtea de la Constantinopol. Originar din Toscana, potrivit unei informații din Liber pontificalis, este poate acel Leon de care vorbește Augustin (Epist. 191, 1). A fost un diacon influent pe lângă papa Celestin I (422-432) și, considerând că e necesar ca și Sfântul Scaun din Roma să-și exprime părerea în cadrul controversei nestoriene, l-a însărcinat pe Ioan Cassian să respingă ideile patriarhului din Constantinopol, prin scrierea Despre încarnarea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
majoră pentru cunoașterea augustinismului lui Fulgențiu. Aici este discutată predestinarea pe baza exemplului canonic al lui Iacov și Isav; apoi problema copiilor morți fără botez ca și necesitatea harului și raporturile acestuia cu liberul arbitru. Destinatarii sunt presbiterul Ioan și diaconul Veneriu, originari din Africa. Fulgențiu încearcă să lase cumva un minim spațiu de autonomie pentru liberul arbitru al omului, chiar dacă, în esență, nu se îndepărtează de poziția doctrinală a lui Augustin. Și scrierea Contra lui Faustus din Riez, în șapte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în Sardinia unde s-ar fi convertit la viața monastică și ar fi rămas lângă Fulgențiu în mănăstirea pe care acesta a întemeiat-o la Cagliari. S-ar fi întors o dată cu episcopul în Africa în 523 unde a devenit ulterior diacon al Bisericii din Cartagina. În schimb, dacă această biografie nu e autentică, nu cunoaște decât un Ferrando, diacon la Cartagina, care totuși pare să nu fi scris biografia lui Fulgențiu deși a avut legături cu acesta. În jurul anului 545, acest
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe care acesta a întemeiat-o la Cagliari. S-ar fi întors o dată cu episcopul în Africa în 523 unde a devenit ulterior diacon al Bisericii din Cartagina. În schimb, dacă această biografie nu e autentică, nu cunoaște decât un Ferrando, diacon la Cartagina, care totuși pare să nu fi scris biografia lui Fulgențiu deși a avut legături cu acesta. În jurul anului 545, acest Ferrando s-ar fi interesat de controversa privitoare la cele Trei Capitole și ar fi murit puțin după
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fost scrise la puțin timp după moartea lui Fulgențiu, adică după 532; cea de-a patra îi este adresată lui Eugippius, abate din Castrum Lucullanum (p. ???). Mai însemnate sunt ultimele două. A șasea epistolă expune părerea lui Ferrando, la cererea diaconilor romani Pelagius și Anatolie, care sprijină doctrina celor Trei Capitole, recent condamnată de Iustinian (în 543 și începutul lui 544); de aceea, el respinge monofizismul. A șaptea este continuarea uneia precedente, trimisă de Fulgențiu unui conte Reginus despre care nu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
adică cu cel puțin treizeci-patruzeci de ani înainte de Verecundus. Bibliografie. Ediții: CChr.Lat 93, 1976 (R. Demeulenaere); Verecundi Iuncensis, Carmen de poenitentia. Introd. text critic, traducere și comentariu de M.G. Bianco, D’Auria, Napoli, 1984. 5. Liberatus din Cartagina Și diaconul Liberatus din Cartagina a participat la controversa celor Trei Capitole, însă a pornit de la originile acesteia, adică de la conflictele care izbucniseră cu o sută de ani înainte între adepții lui Nestorius și cei ai lui Eutihie. Liberatus făcuse parte dintr-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
teologice (Opuscula theologica). De altfel, nu trebuie să uităm că Boethius era un laic și că modul cum aborda el dezbaterea teologică era diferit de cel obișnuit, și așa se face că, la sfârșitul uneia din lucrările sale, el cere diaconului Ioan, devenit apoi papa Ioan al II-lea, să examineze scrierea sa și să o completeze, dacă e necesar, cu elemente de credință creștină („adună la un loc, dacă e posibil, credința și raționamentul”). În tratatul care arată Cum e
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]