773 matches
-
se întemeieze"193. Numai că o lume care nu se întemeiază în transparența energiilor divine, nu durează, căzând pradă entropiei. După un ocol atât de specios, chiar și Rorty se apropie de sănătosul organicism eminescian și de lumea ca unitate dialogică din teologia Părintelui Stăniloae. Spre deosebire de acestea, însă, sublimul postmodernist al lui Lyotard este anemic și teoretic, deci utopic, fiind lipsit de realismul transcendenței creștine. Acești gânditori, saturați de raționamente, au rămas cu prejudecata că Dumnezeu se vrea divinizat, iar postmodernii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
submineze și să distrugă cuceririle benefice ale modernizării. Consecințele negative paramoderniste s-ar datora tendințelor de autonomizare, până la autarhie, a celor trei elemente constitutive ale modernității: industrializarea, democrația, națiunea.( Teză susținută și de Alain Touraine). Altfel spus, ratarea unității lor dialogice. Orice tentativă de neglijare a uneia dintre părțile triadei duce la efecte paramoderniste. Democrațiile au produs, prin recul, fie autoritarism și dictatură, ca în Germania lui Hitler, fie autoritarism slab, anarhie și birocrație. Autarhia industrializării a produs demențiala cursă a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cale. Modernismul a fost acuzat de obsesia unui viitor nerealizat ("proiect neîncheiat"), pe când pseudotransmodernismul zerzanian întrevede viitorul printr-o întoarcere în precivilizație, utopică recuperare a unui presupus stat edenic nepervertit de civilizația cuvântului. Ideologul american caracterizează esența modernității ca fiind dialogică, pe când el crede într-un holism de tip monologic, preistoric, nu postistoric ("o singură viziune"). Antimodernismul lui Zerzan implică "negația tuturor simbolurilor, a limbilor și culturilor", într-o eshatologie hiperfundamentalistă, care a și fost apropiată de cea a talibanilor, care
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Iată de ce poate gândirea teologică a Părintelui Stăniloae asupra spațiului și timpului (abordată într-un capitol anterior) e cu mult mai apropiată de exigențele paradigmei transmoderniste. Ca și Părintele Stăniloae, Eugen Rosenstock-Huessy merge spre o "spiritualizare" a timpului, introducând dimensiunea dialogică, menită să "ecologizeze" epocile și formele istorice, dintr-un unghi "holistic", integrator, în convergență oarecum cu Noul Ierusalim al lui Blacke, în care nu raționalitatea modernă primează, acesteia rămânându-i rolul de slujbașă a timpului-gând, spiritualizat, venind la interferența sufletului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spre trecut și cu altul (spiritul), îndreptat spre viitor, din tensiunea cărora rezultă "sinteza" transmodernistă a omului complet. Teoreticienii transmodernismului occidental cred că e nevoie de o depășire a oricărei logici, deoarece orice logică este monologică, pe când ființa transmodernă e dialogică. Disocierea este vădit exagerată, fiindcă există logici care transcend monologicul, precum "logica lui Hermes" (Noica) sau logica lui Ștefan Lupașcu. E drept că Descartes a trebuit să introducă în fața logicii îndoiala metodică, dar Descartes încă nu avea cum ieși din
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
opuse în spațiu și timp". Ethosul transmodernist constă în efortul de a le face coerente, în contra tendințelor dezintegratoare din nihilismul modernității și al postmodernității. În loc de paranoia ego-ului, metanoia tuturor eurilor. Dar deja ne reîntâlnim cu ontologia arheului, care ontologie este "dialogică", dincolo de monismele și dualismele metafizicii tradiționale. Propozițiile celei mai timpurii cugetări eminesciene sunt: "Oare eu, tu, el nu e totuna? Oare atunci nu se confundă într-unul întreg, într-un individ, când într-un Apollon, oare trecutul și prezentul, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în Anglia, și-a susținut teza de doctorat chiar cu tema apropierii ecumenice între bisericile creștine 261. Au urmat istoricile deschideri, de după 1989, odată cu prima vizită a Papei într-o țară ortodoxă, găsind în Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist o deschidere dialogică transmodernă. Asemenea "sacrificii" din diverse direcții arată intrarea într-un alt universalism, cu adevărat global, acel unus animus (un singur suflet) din care se împărtășesc diversitățile individuale și colective, întotdeauna cu rest (Noica). Atrag atenția, în mod deosebit, că transmodernismul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
infinită de afectivitate. Din motive similare s-a apropiat Eminescu de cosmogonia indiană din Rig-Veda, reconstruind-o în chip original, punctul originar expansiv fiind identificabil cu dorul nemărginit, pecete a românității viziunii eminesciene. Finalmente, afectivitatea ontologică se dovedește a fi dialogică, precum în teologia Părintelui Stăniloae, dar, din anumite motive, Ștefan Lupașcu nu pare să fi avut această conștiință, în măsura în care, ca și Nietzsche, a confundat creștinismul cu o religie strict monoteistă, de felul mozaismului sau islamului, ceea ce nu se confirmă în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
numele-i de mare cuviință / și stau cu gândul, unic obelisc, / păzit de vasta albă stăruință. Înalt, ca după plânsul îndeajuns, / văd totu-n linii ample, văd alboarea, / pătrunsul inimii s-a despătruns / și mă dezleagă pentru veci ninsoarea". Unitatea dialogică a lumii-lumen răsare în imaginarul lui C. D. Zeletin chiar și în ipostaza artistului care e mai degrabă solitar decât solidar, după o altă mărturie a poetului. Ea se împlinește în orizontul misterelor lumii ca afectivitate. Pentru antologia la care
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
veritabilă capodoperă a liricii transmoderniste de dragoste. Ea pune și subtila problemă a timpului și a clipei, evocând oarecum clipa eminesciană. Clipa de iubire" eminesciană este veșnicie trează, ca și la V. Voiculescu. C. D. Zeletin o coroborează cu timpul dialogic: "ești clipa ta venind în timpul meu". Iar, pe de altă parte, clipa-transparență evocă extraordinara definiție dată timpului de Părintele Stăniloae. Reamintesc că, spre deosebire de teologia tradițională, Părintele Stăniloae nu percepe spațio-timpul ca pe o simplă pedeapsă divină, ca pe o cădere
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
gândului afectiv la C. D. Zeletin, concentrări rafinate, de mare poet, deschizător de drumuri către o nouă paradigmă poetică. Dialogul său cu Dumnezeu, pe care arareori îl numește, este atât de interiorizat, încât se poate vorbi, oximoronic, de o solitudine dialogică. Altminteri, o poezie se intitulează Geniul solitudinii, care "geniu" se vădește, diafan ironic, puternic prin... descreștere: "Iar geniul solitudinii descrește / din sunet și-n lumină se arată: / un solz luxat pe trupul unui pește". Unda de umor se strecoară și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Cadrul didactic facilitator are o abordare mai flexibilă, centrată pe cursant și pe experiențele lui, căutând să îi stimuleze: participarea voluntară, colaborarea, respectul față de ceilalți, acțiunea (praxisul), un spirit de reflecție critică, autodeterminarea. Facilitarea presupune mai ales stabilirea unei relații dialogice, în care cunoașterea este co-creată prin comunicare deschisă și cooperare, profesorul doar sprijinind desprinderea înțelesurilor și semnificațiilor. De multe ori, facilitatorii acompaniază mai degrabă aspectul social și relațional al învățării de grup, sprijinindu-i să conștientizeze aspectele psihologice care obstrucționează
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
Cadrul didactic facilitator are o abordare mai flexibilă, centrată pe cursant și pe experiențele lui, căutând să îi stimuleze: participarea voluntară, colaborarea, respectul față de ceilalți, acțiunea (praxisul), un spirit de reflecție critică, autodeterminarea. Facilitarea presupune mai ales stabilirea unei relații dialogice, în care cunoașterea este co-creată prin comunicare deschisă și cooperare, profesorul doar sprijinind desprinderea înțelesurilor și semnificațiilor. De multe ori, facilitatorii acompaniază mai degrabă aspectul social și relațional al învățării de grup, sprijinindu-i să conștientizeze aspectele psihologice care obstrucționează
Educația adulților. Baze teoretice și repere practice by Simona Sava, Ramona Paloș () [Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
actualizarea, concretizarea individuală a limbii. În Dicționarul general de științe - științe ale limbii, discursul este definit ca „secvență continuă de propoziții sau fraze, structurată și coerentă; termenul desemnează generic cele mai diverse forme de utilizare a limbii: scrise și orale, dialogice și monologice” (Bidu- Vrânceanu, 1997:174). 1.3. Manifestări ale limbajului natural 1.3.1. Limbajul constituie și exprimă gândirea Limbajul și gândirea au fost și sunt considerate două fenomene strâns legate și interdependente. Întâlnim însă, în ce privește raporturile dintre cele
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
decât pozitive ale limbajului atunci când ne gândim la faptul că acesta constituie și exprimă gândirea, reflectă lumea constituind mediul cunoașterii acesteia, prin faptul că teoriile, concepțiile sunt prinse în limbaj dar și pentru că, cunoașterea individului își are sursa în interacția dialogică, nu în ultimul rând limbajul fiind mediatorul acțiunii sociale. Cu toate acestea, în funcție de cum e “manipulat”, limbajul poate deveni un factor destructiv, ducând receptorul în eroare sau “persuadându-l clandestin.” Deși termenul stratagemă implică în “arta militară <<șiretlicuri>>, pentru împiedicarea dușmanului
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
exteriorului, blocând relația de comunicare a personajelor. Fereastra face posibilă, în accepția autoarei, un dinamism punctual, un efect aspectual al intruziunii exteriorului în interior, o logică a lui dintr-o dată care face ca o scenă narativă survenită să atace spațiul dialogic, anulându-l. Cu pasajul analitic intitulat Rapprocher le lointain, Beyaert pune în relație fereastra cu dispozitivul proxemic al tabloului. Încrustarea scenei de grădină în spațiul interior, înțeleasă ca intruziune, este văzută ca suprapunere a îndepărtării peste distanța intimă. În termeni
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
rămână acel ceva care a fost la început, să rămână identitate independentă de orice vine după ea. O anume prezență a lui Greimas alunecă, aproape absentă, printre analizele care nu-l amintesc, dar aproape-că-materializează, la modul spectral, acea: „gândire puternic dialogică”acel: „chip al lui Greimas”care, în descendențele lui, încărcate de așteptări și promisiuni, e mai-mult-decât-unul. O anume prezență aproape-absentă poartă cu ea urmele gândiriilui Greimas, poartă acel interrationalisme, acel dialog savant perpetuu, poartă intervențiile tranșante, arcanele teoretice, actualitatea lui
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
plasează undeva între percepția picturii și înțelegerea ei categorială, într-un spațiu mijlocitor în care funcționează imaginația activă, lăsată nu numai poeților, așa cum spune Corbin, ci și celor care transformă pictura prin spunere. Lucrarea continuă construcția realității multiple din structura dialogică lansată de Rudrum și Ryan. Lucrarea adaugă setului complex de relații stabilite deja, în câmpul dialogic edificat de Rudrum și Ryan, alte seturi de relații. Ea atașează, prin aceste secvențe, un supplement de relații complexe. Atașează, prin aceste secvențe, ceva
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
imaginația activă, lăsată nu numai poeților, așa cum spune Corbin, ci și celor care transformă pictura prin spunere. Lucrarea continuă construcția realității multiple din structura dialogică lansată de Rudrum și Ryan. Lucrarea adaugă setului complex de relații stabilite deja, în câmpul dialogic edificat de Rudrum și Ryan, alte seturi de relații. Ea atașează, prin aceste secvențe, un supplement de relații complexe. Atașează, prin aceste secvențe, ceva care este un adaos oarecum necesar, care încarcă o lipsă, care poate fi considerat - deși nu
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
deși nu pare să fie parte a întregului. Atașează, prin aceste secvențe, ceva care poate fi adăugat la ceva deja complet în felul lui și care nu pare să aibă nevoie de adaos opțional. Lucrarea continuă, în acest fel, structura dialogică deja inițiată de Rudrum și Ryan, pentru că nu poate răspunde nici ea, la întrebarea Ce este o narațiune picturală?, într-un singur fel sau într-un fel stabil. Lucrarea continuă să înțeleagă obiectul narativ vizual/pictural ca pe o realitate
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
de alte noi realități și de alte noi ontologii, sub o altă privire, care vede lucrurile diferit și reprezintă ceea ce vede într-un mod diferit, într-o cercetare care promovează abilități, preocupări și conduite particulare diferite și într-o structură dialogică aproape condamnată să continue fără oprire. În acest fel, sunt construite versiuni ale picturii narative care arată că ea nu este numai o realitate multiplă, ci și un obiect: „fracționar, adică mai mult decât unul și mai puțin decât mai
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
ca Foucault, Deleuze sau Derrida care, folosind metafora fluxului, arată că lumea nu poate fi prinsă în întregime în țesătura interogației științifice și vorbesc despre discurs, epistemă sau amânare pentru a atrage atenția asupra limitelor cunoașterii. Există aici un câmp dialogic al concurenței de idei susținut de Marie-Laure Ryan și David Rudrum în paginile revistei Narrative. Aceste puncte disparate de plecare permit compararea unor răspunsuri cu răspunsuri alternative, plasează cercetarea într-un proces de continuitate a dezbaterii critice, selectează răspunsuri la
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
Precise sau imprecise sunt, așa cum ar spune Bernard Russell, reprezentările noastre despre pictura narativă, care nu este mai mult sau mai puțin ceea ce este și nu are mai mult sau mai puțin proprietățile pe care le are. În acest câmp dialogic al încrucișării, contradicțiilor și concurenței de idei, Rudrumși Ryan construiesc descrieri particulare diferite ale aceluiași obiect. Rudrum consideră, pe de o parte, că unele succesiuni de imagini se comportă diferit în relație cu secvențialitatea, că reprezentarea unei secvențe de evenimente
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
lucru individual etc.) ajută la prezentarea unor fenomene greu de studiat și înțeles prin mijloace convenționale (tablă, cretă, manuale) Flexibilitatea folosirii materialului în clasă sau în laborator *Alcătuiți echipe de câte doi elevi și construiți împreună o argumentare de tip dialogic pe tema: “Învățarea asistată pe calculator” respectând structura argumentării: ipoteză, exemplificare, concluzie, folosirea conectorilor adecvați; *Ceilalți elevi vor forma grupe de către trei elevi și vor evalua dialogul, completând împreună următorul tabel cu calificativele F.B, B, S (foarte bine, bine
Comunicarea. Ghid practic by Elena-Laura Bolotă () [Corola-publishinghouse/Science/655_a_1298]
-
Hamon se dovedește a fi fertilă din cel puțin două puncte de vedere. În primul rând, studiul mizează pe revelarea structurii operației descriptive și a principalilor ei actanți, descriptorul și descriptarul. Descrierea ekphrastică se configurează astfel ca o operație discursivă dialogică, un schimb estetic între cel care evocă verbal tabloul și cel pentru care se reprezintă verbal obiectul vizual. Mai mult, ierarhizarea acțiunilor pe care le face descriptarul confruntat cu o descriere conturează mai precis efortul de interpretare al celui căruia
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]