4,878 matches
-
Fii respectuos cu oaspeții tăi. Dacă suntem atenți, descoperim, în formulele simple ale maestrului, nu numai un model autentic de abordare a unei ceremonii complicate tocmai de premisele unei simplități dezarmante, ci și reperele unui modus vivendi exemplar, modulat și dictat de legi estetice, prelungite fin în ontologic și, de aici, în etic și chiar în soteriologic. Să nu uităm, așadar, că ritualul elaborat al ceremoniei ceaiului provine din doctrina complexă a budismului zen, al cărei comandament central vizează contemplarea naturii
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
ambalaj verbal al unor idei care, livrate sec și fără tact, ar putea deranja sau chiar ofensa. Extrapolând, tot o formă de "împachetare" ceremonioasă este constituită de modalitatea de dispunere a participanților la o întrunire oficială, în care rangul este dictat de poziția deținută de individ în cadrul ansamblului. Astfel, aparent banalul ambalaj devine, în ierarhizata societate extrem-orientală, o formă subtilă de manipulare socială, pe care lumea occidentală are tendința de a o ignora complet sau, cel mult, de a o expedia
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
ornament". Desigur, japonezii au tendința de a se dirija reciproc prin politețe. Limba nepunându-le la dispoziție mecanismele brutale ale imprecației, niponii și-au inventat un soi de înjurătură citită pe dos: limbajul hiperpoliticos, utilizat în circumstanțe comune, care nu dictează stringența unui atare arsenal. Dar, dincolo de factorii verbali, elementele non-verbale, precum salutul ceremonios, poziția membrelor în repaus sau zâmbetul "la comandă", joacă un rol capital în stabilirea, în reglarea și în menținerea raporturilor sociale. La baza piramidei gesturilor semnificative stau
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
de obiecte tradiționale, rămân minute în șir să privesc dansul pe care mâinile albe ale vânzătoarei îl descriu în jurul obiectului, proiectând asupra lui pulsațiile delicate ale limfei și, prin aceasta, însuflețindu-l. Foaia, albă sau colorată, a cărei alegere este dictată nu de impulsuri ale momentului, ci de arcane legate de succesiunea anotimpurilor, învăluie artefactul nu pentru a-l ascunde, ci pentru a-i potența conturul, la fel cum trupul drapat de kimono devine mai irezistibil decât nudul vulgar. Mă surprind
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
chipului de lună, scăldat într-o pulbere translucidă. Părul negru și lucios le adia a floare de piersică, iar palmele le erau mai vii chiar decât acelea din desenele maestrului Utamaro. Vara, se ascundeau sub umbrele, umblând cu pași mărunți, dictați de tivul prea strâns al yukatei, printre prăvăliile viu-colorate din Gyon. Dar, o dată cu vasele negre ale comodorului Perry, materializare a poruncii ferme ca Japonia să-și deschidă imediat porturile și să liberalizeze schimburile comerciale internaționale, sosea în arhipelagul lor iubit
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
nu sunt, așadar, determinate nici de tentativa acestuia de a se integra în structurile superioare ale Divinității sau ale cosmosului (precum în societățile religioase), nici de fluxul și refluxul satisfacerii necesităților personale (precum în societățile pragmatice). Din contra, comportamentul este dictat exclusiv de legi ale privirii colective. În Japonia, aceasta este puterea absolută: nu păcatul, nu culpa în raport cu justiția umană, ci rușinea de a fi eșuat în fața exigențelor impuse de această privire colectivă constituie summum malum. Există, în opinia mea, un
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
pericolul care ne paște la orice pas. Trebuie să spionăm și să prevenim răutățile care ne ies în cale. Dacă așa vrei, întinde-te colea pe iarbă și, dacă te va întreba cineva de bună ziua, să le răspunzi așa cum îți dictează inima și cum judecă capul tău. Cu toții am venit ca să te ajutăm și să-ți eliberăm drumul de necazuri pentru a ajunge nevătămat și cât mai repede la fata care-ți este sortită. Vrei, nu vrei, noi asta vom face
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
să le vadă ochii? La intrarea în castel a apărut o ființă deosebit de frumoasă. -Fata pustiului, fata pustiului! Au strigat cu toții în grup cu multă bucurie. -Dar ce frumoasă este! ... -Nu are asemănare în lumea noastră ... Fiecare spunea ce îi dicta gândul în acel moment și se mirau de nu mai conteneau, îndreptându-se către locul în care se afla fata. -Ce cauți tu pe aceste meleaguri? Mă întreb și te întreb: Cum ai ajuns de unul singur pe aici, cățeluș
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Rusia). I‑a fost recomandată o tînără de 20 ani, Anna Snitkina, care În scurt timp avea să‑i devină soție (prima sa soție, Maria Dmitrievna, murise În 1864). Între 4 și 29 octombrie 1866 romanul, intitulat inițial Ruletenburg, este dictat, stenografiat, transcris și corectat, iar pe 31 octombrie, fiindcă editorul se ascundea, Dostoievski Îl predă la secția de poliție de care aparținea Stellovski, Îndeplinind astfel punctul cel mai riscant din contract. Acesta este, În mare, „romanul“ romanului Jucătorul (titlul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2030_a_3355]
-
încercat acest lucru deseori personal, din păcate. La diverse întruniri în ziare sau reviste, în locul unor răspunsuri la aceste întrebări se preferă gluma, sau ironia... Dar, am observat și faptul că, dacă cineva este într-o situație limită, răspunsurile sunt dictate de emoții: ce sens are totul? Din ce cauză se întâmplă? Nu știu... Evident sunt și indivizi cinici, astăzi chiar și printre tineri, care termină în grabă cu această problemă rezolvând cu fraze de genul: oricum există corupție peste tot
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
cu gândirea. După cum vom arăta, știința nu există niciodată singură. Însă imediat ce a eliminat viața din câmpul său de investigație (și o face în mod necesar în calitate de știință), ea se comportă ca și cum ar fi singură; ea este cea care va dicta de acum înainte propria lege lumii lumii sensibile a vieții care subzistă cu toate că a făcut abstracție în sine de tot ceea ce este sensibil și de tot ceea ce este viu. O astfel de situație în care o instanță teoretică va decide
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de ele în nici un fel caracterizează etapa actuală a istoriei lumii, făcând din aceasta Modernitatea despre care putem spune că o îndurăm, dacă este adevărat că în ea, și pentru prima oară de la începutul vremurilor, viața a încetat a-și dicta sieși propriile legi. Interpretările tehnicii, care se multiplică în mod cât se poate de legitim într-o epocă în care oricine percepe profundele mutații care afectează lumea, simțind în același timp în mod nedeslușit imensa amenințare pe care acestea o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ele însele ruinarea oricărei culturi, se produce un alt fenomen, care împinge până la capăt acest proces de inculturare: activitatea acestor acte neînsemnate se inversează într-o pasivitate totală. Dispozitivul obiectiv în diversele sale îmbinări și aranjări este cel care îi dictează în realitate lucrătorului natura și modalitățile puținului care-i rămâne de făcut. De capacitățile individului la locul de muncă, și mai întâi de capacitățile corporale, nu se poate face cu totul abstracție, e-adevărat, și aceasta în măsura în care Corproprierea rămâne fundamentul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fiind singura formă de cultură, aruncând neîncredere asupra formelor tradiționale care constau toate în dezvoltarea vieții absolute și își atribuiau în același timp o astfel de dezvoltare ca scop explicit. Așadar nu doar cultura științifică, nu doar eliminarea dorită și dictată de ea a tuturor celorlalte modele spirituale constituie trăsătura decisivă a "culturii moderne". Pentru faptul de a fi avut această consecință uriașă și de a fi determinat în istoria gândirii umane mișcarea prin care aceasta s-a întors împotriva trecutului
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a se modifica în felul în care se modifică Suferirea primitivă ce constituie posibilitatea oricărei încercări: într-o oscilare perpetuă a suferinței și a bucuriei. Numai că această oscilare sau această schimbare permanentă care este cea a Vieții, dorită și dictată de propria sa esență, de esența absolutului, nu este o ființă inferioară, este ființa acestui absolut, singurul mod de "a fi" al acestuia, adică de a surveni ca ajungere în sine a vieții potrivit modalităților patetice în care ea nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
tocmai, cu scopul de a aprecia ulterior efectele acestora. Orice decizie de acest gen presupune ek-staza unei viziuni, un mod de a se distanța, de a se detașa de realitate, de a o cunoaște, pentru a alege modul de intervenție dictat de ea și, de fapt, adecvat pentru a o schimba. Este din nou vorba de a experimenta în sensul tehnicii, de a opera asupra sa așa cum se operează asupra lumii. Însă nu este posibilă nici o acțiune asupra sentimentului, nici o acțiune
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Pentru același motiv ca și o știință și pentru că se confundă la urma urmei cu aceasta, orice metodă se definește și ea de fapt pornind de la obiectul a cărui elucidare o are în vedere. Felul în care acest obiect îi dictează unei științe modul de tratare potrivit a i se aplica nu este în mod primitiv decât modul ivirii sale. Metode mai elaborate, mai "precise", pe care se cuvine a le numi cel mai adesea metode restrictive, sunt puse în operă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
corelativ, modalitățile perceperii lor adecvate, adică matematicile înseși, care constituie tocmai metoda lor. Însă științele umane, care nu mai au nici un obiect propriu, nu mai au de asemenea nimic după care să poată să se ghideze, nimic care să le dicteze modul de abordare de neocolit a unei realități care, tocmai, nu mai există, din punctul lor de vedere cel puțin. Din acest moment nedeterminarea metodologică corespunzând carenței referențiale a acestor științe, sau, mai bine spus, vidului lor ontologic, are drept
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
li se oferă dintr-odată, și altele nu mai există. Iată de ce științele umane procedează asemenea științelor naturii și imită felurile de a face ale acestora. Și în același timp obiectele acestora. Căci dacă realitatea încetează a fi cea care dictează modul său de abordare și îl definește, trebuie inversată relația lor, trebuie ca obiectele să fie definite de către metode, trebuie create obiecte noi ca puncte de aplicare potențială a tuturor acestor metode împrumutate. Astfel, obiectul "opinie publică" este creat prin
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în istoria înțeleasă ca o disciplină fundamentală a culturii este, dincolo de îndepărtarea de lume și de timp, să se alăture ei înseși, să citească în istoria celor sosiți înaintea ei propria sa esență, propria sa istorie așadar ca dorită și dictată de această esență. Obiectivismul proiectului galilean nu este așadar, atunci când devine cel al științelor umane, decât o iluzie. Aceasta se construiește și se deconstruiește după cum urmează. Oricare ar fi natura fenomenelor pe care le studiază și modul în care o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mai confundă cu ea. Alte preocupări, alte finalități, de pildă capacitatea lor de a se supune unei tratări cantitative sau logice, de a se preta unui tip de analiză sau unor categorii aflate deja în uz în alte discipline, vor dicta acestor științe comportamentele și opțiunile lor. Se conturează aici o dublă contingență, care își află originea în acest dublu proces. Obiectivării vieții îi revine în general să facă să se ivească întrebarea de ce: de ce această viață, de ce aceste moduri de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fiind, într-adevăr, moduri, habitusuri subordonate unui tipic, sau, mai bine spus, unui stil. Faptul că aceste modalități sunt moduri, iar nu simple accidente ține de faptul că ele se înrădăcinează în esența vieții, fiind de fiecare dată dorite și dictate de ea. Această înrădăcinare a modalităților în viață, ca moduri ale vieții, este singura care ne poate ajuta să înțelegem în ce constă barbaria vremurilor noastre, precum și orice barbarie în general. Înainte de a reveni mai pe larg asupra acestui subiect
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
le dorească și să se miște către ele, dacă ele îi sunt cu-adevărat străine, dacă ele nu sunt în mod tainic ale sale? Cel care concepe etica drept o disciplină normativă și, astfel, drept o cunoaștere prealabilă acțiunii și dictându-i acesteia legile sale se va lovi întotdeauna de ironia lui Schopenhauer: "O etică care ar avea pretenția să modeleze și să corijeze voința [= viața]este imposibilă. Doctrinele, într-adevăr, nu acționează decât asupra cunoașterii, dar aceasta nu determină niciodată
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
transmisă și în ce fel? Să începem cu cea de-a doua, deoarece comunicarea cunoștințelor se supune unei legi unice care le privește pe toate. Nu este oare pedagogia această știință prealabilă care li se impune tuturor celorlalte și le dictează modurile adecvate ale transmiterii lor? Iluzia constă în a crede că aceste legi specifice ale comunicării sunt legi formale ce alcătuiesc un domeniu autonom. Din acest moment, în virtutea acestei autonomii a pedagogiei care își constituie propriu-zis propria esență, învățarea devine
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
la nivelul solului. Iar această existență care-și reflectă sărăcia în cea a mijloacelor de comunicare, fiind în același timp modelată și pervertită de ele, este existența socială. Atunci când, așadar, motivată de sociologismul politicianist, o modificare a programelor din învățământ dictează înlocuirea studierii marilor scriitori cu cea a mediului social, lectura textelor filozofice cu informația audiovizuală, aceste forme degradate ale vieții vin să se substituie, cu titlu de conținut mental, sau chiar de ideal, producțiilor elaborate și exaltante ale culturii. Însă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]