1,082 matches
-
m) și viteza luminii (coeficientul Planck la pătrat).Viteza de propagare a luminii, de 229.792,458 m/s sau 1 miliard 79 de milioane de km/oră, este și viteza propagării gravitației. În lumea infinitezimală a fizicii cuantice, descoperirea dihotomiei materiei în particulă-undă și demonstrarea efectului observatorului explică diferența dintre obiectivitate și subiectivitatea realității înconjurătoare. Incertitudinea percepției începe să fie înțeleasă prin noțiunea de spațiu-timp: două evenimente sunt similare pentru doi observatori dacă sunt privite simultan; o întârziere de o
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
72 (1994; 1998) și Revonsuo 73 (2003) adoptă atitudini diferite. Bio-filosofia, preocupată să înțeleagă arhitectura neuronală a conștiinței sau a componentelor creierului implicate, formulează întrebarea: "Care sunt conexiunile neuronale ale conștiinței (NCC)?" Această întrebare dă un start greșit ideii de dihotomie. Biofilosoful P.M. Churchland 74 (filosof și neurolog) răspunde, în 1995: "Conștiința constă într-o transformare vectorială în creier (vezi fig. p. 31) diferită de cunoaștere". Spiralogia, considerând cunoașterea și conștiința ca un sistem dinamic simultan în creierul uman, nu vede
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
balanța să Încline În favoarea Monarhiei dualiste. În realitate, parcursul României spre alianța cu Imperiile Centrale a presupus mult mai mult decât o simplă alegere și el trebuie privit Într-o lumină mai nuanțată decât aceea În care Îl Înfățișează rudimentara dihotomie a „simpatiilor” și „antipatiilor” pentru Imperiile Centrale sau puterile occidentale. În realitate, perceperea amenințării ca venind dinspre Rusia nu explică decât motivul pentru care alegerea s-a oprit asupra Puterilor Centrale. Pentru că „atitudinea vrășmașă” a Rusiei - ca să citez (oricât de
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by RUDOLF DINU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1260]
-
putea constitui un manual al utilizatorului mediu, în special cel care face jurnalism, al acestei vulgate revelatoare : Caragiale (omul și opera) turnesol al oricărei situații picant- absurde din lumea „de azi”. Tot în vulgata „Caragiale - contempora- nul nostru” intră și dihotomia între un Caragiale maestru al superficiilor, lejer, surâzător, frivol și unul abisal recupe- rat din câteva momente „paradoxale” și din drama Năpasta, situație, de altfel, deconstruită inteligent de istoricii lite- rari. Ceea ce s-a remarcat cu privire la drama Năpasta ține de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
analizează tensiunea existentă între dimensiunea politică (democrație) și cea economică (egalitate) a liberalismului, așa cum este ea reflectată în arena internațională între ceea ce el numește liberalismul pieței [economiceț și liberalismul reformelor sociale și instituționale. Printre alți factori care conduc la această dihotomie se înscrie binomul libertate negativă (freedom from) libertate pozitivă (freedom to); vezi Richardson (1997). În aceeași direcție scrie, de pildă, și Andrew Moravcsik, care prezintă trei variante majore ale unei teorii liberale în Relațiile Internaționale: liberalismul ideațional, idealismul comercial și
RELATII INTERNATIONALE by DANIEL BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1509]
-
vreme și se mai practică în țările în care a dominat ideea că există o natură bărbătească și una femeiască. Cea dintâi se asociază cu rațiunea și autonomia, cea de-a doua, cu sensibilitatea și dependența. Feminismul a negat această dihotomie, cerând recunoașterea universalității raționalității, drepturilor și cetățeniei pentru ambele sexe. f. Postmodernismulxe "„postmodernism", alt aliat al feminismului, este însă mult mai greu de politizat. Prin caracteristicile sale, el nu se poate constitui într-un set de convingeri doctrinare coerente, la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
militant al schimbării atitudinii față de femei, mai ales față de cele pe care le socotește excepționale. Coerent cu gânditorii apuseni ai vremii sale, Bolliacxe "„Bolliac,Cezar" consideră femeile ca având un pregnant rol civilizator. El face elogiul sensibilității feminine, păstrând intactă dihotomia rațional-emoțional ca dihotomie masculinxe "„masculin"-feminin. Unele dintre textele sale sunt coerente cu ideile unui alt mare feminist, John Stuart Millxe "„Mill,JohnStuart": „Unde stă cea dintâi inegalitate socială? În sclavia fămeiei”. Cu alte cuvinte, Bolliacxe "„Bolliac,Cezar" conștientizează faptul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
atitudinii față de femei, mai ales față de cele pe care le socotește excepționale. Coerent cu gânditorii apuseni ai vremii sale, Bolliacxe "„Bolliac,Cezar" consideră femeile ca având un pregnant rol civilizator. El face elogiul sensibilității feminine, păstrând intactă dihotomia rațional-emoțional ca dihotomie masculinxe "„masculin"-feminin. Unele dintre textele sale sunt coerente cu ideile unui alt mare feminist, John Stuart Millxe "„Mill,JohnStuart": „Unde stă cea dintâi inegalitate socială? În sclavia fămeiei”. Cu alte cuvinte, Bolliacxe "„Bolliac,Cezar" conștientizează faptul că subjugarea de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
la „capi de familie” și implicit la bărbați. Contractul socialxe "„contractsocial" fratern al modernității a consacrat, până la urmă, putereaxe "„putere" unor bărbați în contextul sferei publice, aservirea femeilor în sfera privatăxe "„sferaprivată" și excluderea lor din sfera publicăxe "„sferapublică". Dihotomiilexe "„dihotomie" de gen se manifestă, susține Patemanxe "„Pateman,Carole", în practica politică, precum și în teoria politicăxe "„teoriepolitică", în lege și în politicile actuale ale statului cu privire la bunăstarea generalăxe "„liberalismulbunăstăriigenerale". Chiar și atunci când nu sunt pur și simplu excluse din sfera publică
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
publicăxe "„sferapublică" și mai puțin reformarea relațiilor din sfera privatăxe "„sferaprivată"3. Cu alte cuvinte, cu precădere în afara feminismului radical, zona privată a fost prea puțin atinsă de teoria politicăxe "„teoriepolitică", în general, și de cea feministăxe "„feministă", în particular. Dihotomia publicxe "„public"-privatxe "„privat" nu a fost proprie doar teoriilor nefeministe, ci și celor feministexe "„feminist", distincția fiind vitală, de exemplu, pentru liberalismxe "„liberalism" și chiar pentru feminismul liberal. De-abia sub influența feminismului radical celelalte orientări feministexe "„feminist" și-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
ansamblul ei, grupurile de apartenență în special, le așteaptă de la indivizi, ca răspuns al recunoașterii distincțiilor între public și privat. O bună parte a complexității culturale și conceptuale a modului în care viața umană este organizată în prezent rezultă din dihotomia dintre sfera privată și cea publică și caracterizarea sexuală primordială a celor două sfere de activitate. Dificultatea despărțirii subiectivității femeilor de sfera privată - chiar la nivel conceptual - se explică prin numeroasele referiri amestecate și încrucișate ale sferei private cu trupul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
bărbații, dar și într-o stare de pierdere a identității. Diferențele dintre indivizi sunt temeiuri ale stabilirii unor ierarhii ca ierarhii valorice, normative, comportamentale. Logica de fundament este una disjunctivă: sau-sau. O astfel de logică este una ce favorizează dihotomii de tipul: cultură/natură, creație/procreație, minte/corp, intelect/sensibilitate, inteligibil/sensibil, autonom/dependent, puternic/slab, public/privat. Primul termen este determinant, superior, pozitiv, iar cel de-al doilea este determinat, inferior, negativ. Aceste dihotomii pot fi tratate prin analogie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
logică este una ce favorizează dihotomii de tipul: cultură/natură, creație/procreație, minte/corp, intelect/sensibilitate, inteligibil/sensibil, autonom/dependent, puternic/slab, public/privat. Primul termen este determinant, superior, pozitiv, iar cel de-al doilea este determinat, inferior, negativ. Aceste dihotomii pot fi tratate prin analogie cu relația bărbat-femeie, masculin-feminin (M. Miroiu, 1995, p. 50). Comportamentul așteptat este în conformitate cu ceea ce se cuvine, cu ceea ce este prescris (respectiv dezirabil) pentru ordinea socială dată. Subordonarea față de normă presupune și subordonarea față de cel ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
interpretarea ideologică a rolului său, în timp ce personalitatea femeii, cea care îngrijește și crește copii, s-a impregnat până la saturație de dependența celor pe care îi slujește. Opoziția dintre personalitatea independentă și personalitatea dependentă trasează o serie de opoziții ierarhice și dihotomii esențiale în cultura modernă: masculin/feminin, public/privat, economie/familie, muncă/îngrijire, succes/dragoste, individ/comunitate și spirit competitiv/sacrificiu de sine. (Nancy Fraser, Linda Gordon, 1997) Acestea sunt atât stereotipuri de gen, cât și premise ale diferențierii într-un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
manuscris scrise de Tată la propunerea fiului, a prelucrării multelor ore de imprimări audio, memorie orală afectivă a Mamei, selectarea zecilor de fotografii, acte și ilustrații a fost necesară depășirea multor praguri, fiul și scriitorul aflându-se într-o firească dihotomie: o carte de familie sau o experiență de viață, istorie personalizată, demnă a fi cunoscută de un public mai larg? Cît și în ce măsură faptele de intimitate capătă sensuri generalizatoare; până unde se poate extinde suprapunerea între persoane și personaje în
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
modalități de acțiune (strategii, forme de activitate, moduri de a proceda). Metodologia didactică include metode tradiționale și moderne, diferențiate în funcție de eficiența lor la clasă pentru atingerea obiectivelor și formarea competențelor, și de utilitatea în formarea personalității. Fără a menține o dihotomie artificială, între clasic/tradițional și modern/actual se impune mențiunea că astăzi tendința este de a transforma și optimiza metodele de învățământ, în sensul sporirii eficienței lor educaționale prin tehnici, procedee și strategii de activizare a elevului, de mobilizare, participare
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mariana Chiriac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1336]
-
o experiență civică îmbogățită. Atunci vorbeam despre cum văd eu cultura românească în unitatea ei, astăzi am vorbit despre cum văd eu cultura românească în diversitatea ei. În prelegerea de azi, ați reluat o mai veche teză a dumneavoastră despre dihotomia istorică dintre cultura Moldovei și cea a Țării Românești, cu un clar plus în privința primeia. Credeți că astăzi mai putem vorbi despre o astfel de distincție? Sigur. Nu la nivelul la care se făcea în secolele XVII-XVIII, sau chiar mai
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
pe care ați ținut-o la Casa Pogor, mi s-a părut, să-mi spuneți dacă mă înșel, că sunteți adeptul unei perspective hegeliene asupra istoriei, anume ca întrupare progresivă a spiritului în lume. Pe de altă parte, nu agreați dihotomia eliadescă între istoricitate și sacralitate. Sacralitatea nu este absentă din istorie. N-a fost nici la Hegel, nici la Eliade, ultimul nefiind așa de categoric în această disociere. El a vorbit, dimpotrivă, de o permanentă prezență a sacrului în profan
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
abordarea reducționistă și abordarea holistă:de aici își trag seva conceptele transdisciplinare, a căror arie depășește cadrul unei singure discipline. De altfel, după expresia lui Bachelard, „pentru știința modernă, elementul nu-l mai constituie simplul, ci complexul”; b. abandonarea vechii dihotomii cunoaștere cantitativă (sau științifică) - cunoaștere calitativă (sau nonștiințifică): subiectul și obiectul dispar ca poli ai cunoașterii, asamblându-se în cadrul unui nou termen, „structura”, cu multiple valențe calitative, care acordă importanță organizării ansamblului și interdependențelor interne; c. dezvoltarea unei viziuni constructiviste
[Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
de bunăstare și securitate ale cetățenilor din țările dezvoltate. Această stare de fapt a repus în discuție importanța panaceului începutului de secol XX: bunăstarea realizabilă prin creștere economică. Pentru țările dezvoltate economic, imperativul creșterii economice părea îndreptățit, chiar dacă crea false dihotomii între păstrarea bunăstării și conservarea mediu natural. Prin inserarea unei valori înalte produselor finite, proporția avantajelor era indiscutabil mai mare pentru țările care procesau materiile prime din țări exportatoare. Pe deasupra, riscurile concernelor multinaționale erau diminuate prin externalizarea costurilor, astfel încât cei
by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
în contrast cu cele pe care textul le susține. Semnificațiile cuvintelor (și ale lucrurilor) pot fi permanent schimbate, multiplicate și diseminate printr-un joc al deși re-contextualizărilor. Deconstrucția sistemelor filosofice dihotomice înseamnă pentru filosoful francez Jacques Derrida mai mult decât "răsturnarea" termenilor dihotomiei, a diferenței antinomice, adică și "deplasarea" generală simultană a sistemului, jocul semnificărilor într-o rețea care simulează dinamismul, un joc conceptual și non-conceptual în spațiul originar al diferențelor (di-ferența)32. Prin acest demers, este deconstruit "logocentrismul" (atenția asupra cuvântului originar
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
viața în pericol. Că flaccus indica, cel puțin inițial, originea sau apartenența provincială, vlahă, a unei persoane o demonstrează și Horațiu Flaccus, poet originar din Apulia, supranumele opunând de timpuriu pe cetățenii Romei, adică pe romani, vlahilor, ca reflex al dihotomiei: Roma - Latium. Cuvântul în discuție este mai vechi decât atestările romane și decât legendara fundare a Romei (a. 753 î. Hr.): oamenii Latiumului italic îl aveau din substrat (cf. osc. Flakis). Îl aveau și grecii, Herodot (sec. V. î. Hr.) îl consemnează
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și Lituania, Letonia. În consecință, Latia lingua a devenit „limba valahă”, jus Latii, „dreptul valah”, adică al popoarelor supuse Romei. În fostul spațiu tracic a apărut cu timpul opoziția vlah „latin”, adică „atârnat, dependent” de Roma - slav „liber, independent”. Această dihotomie a avut ca rezultat constituirea pe de o parte a romanității orientale, iar pe de altă parte a lumii slave. Ambele forme provin din fonetizarea spiritului aspru dinaintea lichidei l/r. Să se compare în acest sens lamură și ram
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în constituirea acesteia și care rămân marcate ca străine și ulterioare. În consecință, întregul istoric al limbii române a fost frânt în două: pe de o parte continuitatea latină-română, iar pe de alta elementele nelatine din limba română. Corespunzător acestei dihotomii a fost spartă și unitatea cercetării, care este divizată în cercetarea limbii române ca descendentă a limbii latine, cercetare considerată fundamentală, ai cărei reprezentanți își asumă obiectul în întregime cu toate că orizontul cunoașterii lor rămâne blocat în latină, și cercetarea elementelor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din cele două limbi de substrat, Philippide apreciază că limba iliropanonă deținea o abundență de sufixe derivative, însă avea puține nume compuse, în schimb la traci sufixele derivative erau puține și numele compuse foarte numeroase. Dar simplul fapt că aceste dihotomii lingvistice sunt motivate prin bazele fiziologice ale substratului anulează valoarea lor științifică. Cea de a doua perioadă a istoriei limbii române începe, după Philippide, în secolul al VII-lea și continuă până la ieșirea din evul mediu. În această perioadă romanitatea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]