830 matches
-
expresie a unui destin inevitabil al omenirii - nu e decît o formă de ipocrizie, de neînțelegere a tragicului ce constituie miezul erotismului. O reacție, de asemenea pe o largă scară socială, la acest rîs sarcastic o reprezintă pudoarea, dorința de disimulare a intimității sentimental-senzuale. Din care pricină erotismul privit prin prisma tragică nu e decît o răsturnare a situației comune. În poezia noastră actuală, există două poete ce ilustrează o atare situație: Angela Marinescu, printr-o gravitate fiziologică a inversiunii (revelația
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
unde va muri". Barbey d'Aurevilly descoperă la acest personaj, total posedat de propria persoană pentru a mai fi sensibil la adorația unor femei ilustre ca Doamna de Staël, o componentă feminină din care nu exclude nici cochetăria nici gustul disimulării căci "a părea înseamnă a fi pentru dandy-i ca și pentru femei". În viziunea sa, dandy-i sunt "naturi duble și multiple, cu un sex intelectual indecis, în care grația devine forță, iar forța se regăsește în grație, androgini
Bicentenar - Barbey d‘Aurevilly, un dandy? by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/7693_a_9018]
-
fi fost destul de marcat de tipologia dandy. Psihismul androgin, care-l va preocupa mai târziu pe Jung, îl va conduce pe Barbey d'Aurevilly la analogii interesante între comportamentul feminin și cel dandy, ambele clădite, în viziunea lui, pe arta disimulării. Din această convingere se vor naște Les Diaboliques, volum apărut târziu, în 1874, imediat confiscat de Parchet și care va declanșa un imens scandal. (v. Barbey d'Aurevilly- Împătimiri diabolice, trad. Gina Argintescu-Amza, prefață de Dan-Silviu Boerescu, ed. Allfa, 1998
Bicentenar - Barbey d‘Aurevilly, un dandy? by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/7693_a_9018]
-
cu seamă neobrăzat. Însă nu avea nici pe departe sfruntarea, mojicia soldățoilor Imperiului și a regicizilor apostați din 1793". În această lume a dezamăgirii și a tupeului fără limite, femeia preia atributele bătrânului dandy pe care-l depășește prin arta disimulării, a cultivării unei imagini aparente, cu certe atribute diabolice. Epitetele definitorii rămân în universul infernal, ele sunt rând pe rând, "drăcoaica", "infernala", "îndrăcita" conturând un univers "sublim diavolesc". În acest fel nu se mai știe dacă "diavolul e cel care
Bicentenar - Barbey d‘Aurevilly, un dandy? by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/7693_a_9018]
-
cel care învață femeile ce și cine sunt, sau mai curând ele îl învață dacă s-ar întâmpla să nu știe". Admirator al lui Balzac, al fiziognomoniei lui Lavater, Barbey d'Aurevilly excelează în arta portretului accentuând însă puterea de disimulare, în deplină concordanță cu idealul dandy. Albertine, (Perdeaua sângerie) afișând indiferență și nepăsare, dovedește în final o îndrăzneală care-l va scoate din minți pe vicontele de Brassard. Acesta va descoperi cu uimire "aplecarea spre minciună" la o "fată îndrăcit
Bicentenar - Barbey d‘Aurevilly, un dandy? by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/7693_a_9018]
-
măcina nevoia iritantă de a-și potoli tulburarea aprigă care făcea ca totul să i se pară străin și searbăd. Nu se sinchisea de faptul că trăiește în păcat de moarte, că viața lui ajunsese o încâlceală de înșelăciuni și disimulări. Pe lângă dorința sălbatică de a împlini enormitățile care dospeau în el, nu mai exista nimic sfânt. Accepta cu cinism rușinoasele detalii ale zbuciumului său tainic, în care se desfăta să meschinizeze, să vulgarizeze cu minuție orice imagine care-i atrăsese
Portret al artistului la tinerețe () [Corola-journal/Journalistic/5190_a_6515]
-
grijă ca aceasta să fie memorialistică, jurnal sau - cum se zice, cu un cuvânt-umbrelă - autoficțiune. Cum ar veni, acea literatură care nu refuză (dimpotrivă) pactul autobiografic și care mizează în primul rând pe regăsirea unei intimități pierdute în fumigenele și disimulările ficțiunii” (p. 141). Să reținem că Simona Sora vorbește aici, ca din senin, despre o regăsire a intimității (e chiar titlul cărții sale de debut, la origine o teză de doctorat). O caută îndeobște la alții (de la Ion Vianu la
Cronică literară and beyond by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2727_a_4052]
-
Ciprian Măceșaru, înțelegi că bunătatea poate cîntări uneori cît un handicap, blîndețea mergînd mînă în mînă cu un imbold al sincerității nude, de parcă autorul ar fi încheiat cu sine un pact al francheței fără ascunzișuri, uitînd însă că deseori arta disimulării e un privilegiu. Un autor e cu atît mai disimulat cu cît știe a-și converti defectele în calități, dar Ciprian Măceșaru își ia defectele drept metehne și nu caută a le preschimba în însușiri benigne. De pildă, e iritat
Rutina de sentiment by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6210_a_7535]
-
E la mijloc o demonie acaparantă, totalizatoare. O dilatare a ființei trupești, nesățioase pe coordonatele lumii fizice, spre a lua locul „planului divin" nesocotit. Dacă la un Ioan Alexandru, bunăoară, rebeliunea sufletului țărănesc, amestec de expresionism și socialism exacerbat în disimulare, s-a orientat izbăvitor către homo religiosus, aici nu se petrece așa ceva. Inconsecvenței congenerului îi răspunde o trufașă consecvență. Sumbru, îndărătnic, Radu Ulmeanu rămîne în postura omului „fără nimic sfînt". Amoralitatea și anafectivitatea, mereu deductibile, dacă nu declarate fățiș, ale
O superbie biologică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6343_a_7668]
-
de a nu se identifica cu nici unul dintre personajele sale, este echivalentă cu o fugă de sine însuși ca de cel vinovat. Scriitorul are nevoie de aceste disculpări, dar fenomenul moral compensatoriu se petrece sub masca extrem de sofisticată a unei disimulări. Nu chiar atât de sofisticată însă încât să nu poată fi deconspirată. Opera rebreniană se naște din conștiința vinovăției. E nota de plată a unei răscumpărări. Esteticul e compensația unei moralități suspecte din biografia scriitorului, pusă mereu sub semnul întrebării
Fuga de subiectivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11094_a_12419]
-
Răul primar a jurnalului în genere (și a jurnalului propriu, în particular). Abaterea sa de la umanitatea comprehensivă, tolerantă, e recunoscută fără complexe: "a fi om nu înseamnă a fi, neapărat, uman. Prin artificiu, răul de fond poate fi înzestrat cu disimulare. Poate fi rafinat. Instinctiv la origine, individul devine pervers. E și aceasta o resursă a jurnalului literar". Arta s-ar cuveni a fi dură, lipsită de artificiul caritabil al speranței, floare amorală a absurdului ce nu mai poate iluziona: "Slăbiciunea
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
al Naturii. El crede că poți face artă într-un raport direct, de la suflet la Dumnezeu. D-le Besançon, nu credeți că artiștii moderni și contemporani se străduiesc să recupereze esența (eidos-ul) despre care am vorbit mai înainte, tocmai prin disimularea acesteia? Chiar și Kandinsky face acest lucru prin arta lui abstractă. Și el disimulează formele, configurațiile, concretul imaginii - un fel de anamorfoză, specifică și creației componistice contemporane. Și, din acest punct de vedere, mi se pare interesantă concepția Areopagitului cu privire la
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
acesteia? Chiar și Kandinsky face acest lucru prin arta lui abstractă. Și el disimulează formele, configurațiile, concretul imaginii - un fel de anamorfoză, specifică și creației componistice contemporane. Și, din acest punct de vedere, mi se pare interesantă concepția Areopagitului cu privire la disimulare. Nu era el de părere că "esența trebuie ascunsă" și că doar inițiații pot avea acces la ea? ...eu mă situez mai mult, dacă vreți, într-un punct de vedere istoric. Hegel anunțase moartea artei. El spunea: "nu mai există
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
un sălbatic în materie de muzică. Îmi place să ascult muzică, dar nu mă pricep deloc la ea. Presupun numai că, în muzică, a existat ceva paralel cu ceea ce se petrecea în pictură. M-ar interesa ce credeți despre această disimulare a formei, a formei ideale - s-o numim așa - pe care toți artiștii o fac mai mult sau mai puțin instinctiv... Nu e tocmai așa, pentru că arta abstractă a exaltat forma pură. Forma pură, detașată de orice legătură cu Adevărul
Dialog cu Alain Besançon despre Imaginea interzisă by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/16973_a_18298]
-
mai 2012, în calitate de comisar-șef, inculpatul Birtu a primit de la un denunțător un autoturism marca Volkswagen Tiguan, în valoare de peste 24.000 euro pentru a nu mai dispune subalternilor săi efectuarea unor acțiuni de control la firmele acestuia. În scopul disimulării faptelor de corupție, autoturismul a fost achiziționat prin intermediul unei societăți comerciale, controlată de un apropiat al denunțătorului. Cum s-a efectuat controlul "În cursul anului 2011, inculpatul Birtu Bogdan Sebastian a dispus comisarilor Gărzii Financiare - Secția Județeană Dâmbovița să efectueze
Fostul șel al Gărzii Financiare Dâmbovița, trimis în judecată by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/24141_a_25466]
-
dur și-și poate drapa vulgaritatea sub masca umilinței sau, și mai rău, sub masca prietenului ori a discipolului. Se apără în fața suspiciunii, e vădit mirat și poate poza chiar în victimă impulsivă, supraveghindu-și atent conduita și vorbele. Toate disimulările îi acuză slăbiciunea ce nu se vrea nicicum răscumpărată printr-un act oarecare de căință, ceea ce ar atenua eșecul total în ordine etică. Gestul căinței nefăcut suspendă iremediabil salvarea, ca și necesitatea degajată din paradigma biblică. încât suntem departe de
Iuda, o necesitate? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/12382_a_13707]
-
naratologică a noilor romancieri francezi sau a celor postmoderni nu le face literatura superioară calitativ romancierilor mai „vechi”, care nu sesizau, vai, suficient de acut distincția autor-narator. Ar fi, desigur, multe de adăugat despre schimbarea de accent dinspre literatura-ca-formă-de-viață (implicînd disimularea pudică a tehnicii) și literatura-ca-experiență-de-atelier (implicînd exhibarea ei ostentativă), dar să trecem. Un lucru e cert: spre deosebire de termeni precum analiză, autenticitate, experiență sau psihologism, confesiunea ca operator conceptual implică, în același timp, o dimensiune existențială, și una discursivă, de retorică
Individualitate și stil by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3315_a_4640]
-
s-a adaptat cerințelor noii scene muzicale la dimensiuni mondiale. Artă lirica a iesit din cadrul limitat al teatrelor cu publicul lor select, de iubitori ai genului pentru a se adresa unui auditoriu incomparabil mai vast. Este bine sau este o disimulare a valorilor tradiționale? Dacă astfel, înregistrările de muzică "clasică" apar pentru prima oara în topuri, daca opera oferă romantism și mister unor tineri care nu știau ce înseamnă, dacă "cea mai frumoasă voce a secolului" nu și-a degradat vocația
Un pact cu diavolul publicitătii by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17684_a_19009]
-
se întrevede, contrar așteptărilor de lectură. Dintre toate incertitudinile pe care le cultivă romanul, aceasta e singura care nu-și schimbă, nici o clipă, statutul. Lăsat baltă, bărbatul rătăcește, alternativ, prin birouri și prin apartamentele unor sectanți, descoperindu-și când vocația disimulării, când pe aceea a mărturisirii și povestindu-se când la persoana întâi, când la cea de-a treia. Nu e foarte clar, în ordine biografică, unde se sfârșește egoismul confesiunii și unde începe dărnicia confesională. În ambele situații, Andi e
Rrromanul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7516_a_8841]
-
atomizat, printre cuvintele extatice ale lui Vasile Elisav. Fraze ca "ele fac cafele" sau "epurașul ușa rupe", care, dintr-o sursă ori alta, alcătuiesc un fond comun de găselnițe, sunt excluse chiar din avanposturi. Să urmărim atunci, avertizați în privința tuturor disimulărilor, cum a fost construit, dialogal, acesta. Pentru că e la mijloc o nouă, secundară, filozofie a compoziției: " - De unde-ncepem, întrebă, cuminte, Carmen Carpen. - Din centru spre periferie (sau, mai curând, periferii), zise Vasile Elisav. Un palindrom e o oglindă ș...ț
"Din iluzie, eclips" by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8005_a_9330]
-
prietenilor sau doar în revistele pe care supraveghetorii noștri ideologici le monitorizează cuvînt cu cuvînt. Într-o cultură a subînțelesurilor prudente, așa cum este cultura română, adică într-o cultură a cărei principală virtute este că te educă în spiritul unei disimulări constante a gîndurilor proprii, a scoate o carte ca cea a lui Hurduzeu și Platon este un gest de francă sfidare a stării de lucruri. Un afront impardonabil și cu totul imprudent. Dar e îndeajuns să-ți amintești că doar
România clandestină by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7821_a_9146]
-
femeie, citite de o a treia - în Marea), monologurile adresate de diverse personaje-femei personajului-narator (Femei, între ele etc.), "microromanele" (Romanul Adrianei, Femeia în fața oglinzei, Balaurul), textele "portretistice" (volumele Desenuri tragice, Romanță provincială) sînt etapele despre care vorbeam, strategiile narative de disimulare a eului cîștigînd în cantitate și rafinament. Concluzia ar fi deci că teoria conform căreia insistențele lui Ibrăileanu și mai ales ale lui Lovinescu ar fi întors "la 180 de grade" scriitura autoarei este un mit. Nu există de fapt
Teoreticiana by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15708_a_17033]
-
Regula nu e o autenticitate nudă, ci coeziunea fizionomiei literare: "A nu trișa, a nu forța travestiul". Pentru ca "să iasă totul cum o cunună / de iridiu sub lună, / strună din brici și brici din strună", într-o dublă accepție a disimulării actoricești: "domnule Talma, ești mască moartă, ești mască vie, / ești geniu și nebunie, geniu și nebunie, // cred și eu, dacă așa va fi fiind să fie..." (Domnul Talma). Poezia lui Ion Davideanu ilustrează prin urmare nu o inadaptare violentă, ci
Un Stan Pățitul liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7953_a_9278]
-
niște poezii sîrbești/ de parcă aș fi uitat sau n-aș fi știut că el/ este neamț iar eu/ român basarabean..." (Versante sau jenă ars poetica). 2. În măsura în care Leo Butnaru se exprimă prin intermediul unui limbaj studiat, trecut prin alambicurile disciplinei și disimulării pe care le presupune ironia, Irina Nechit (născută în 1962) cultivă discursul nereținut, revărsat, patetic. E și o diferență de mentalitate între două generații. Butnaru aparține unei perioade în care expresia trebuia să fie mai supravegheată (era supravegheată, din afară
Ironie și patetism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17368_a_18693]
-
Foloasele schizofreniei, Mâhniri de tânăr colportor, Cântând în zoaie, Aseară ți-am luat hazna. Urmează pamfletul propriu-zis, derulare vertiginoasă a unei suite de acuzații necruțătoare, formulate astfel încât să usture cumplit, ca vitriolul aruncat în față: " Politicienii mânuiesc la perfecție arta disimulării, punându-se cu nerușinare în poziții de-un penibil incredibil. Maniera aberantă prin care își imaginează că duc lumea de nas nu depășește nivelul pisicii care își ascunde în nisip reziduurile intestinale." Chiar și digresiunile, care la alți pamfletari reprezintă
PUBLICISTICĂ DE CINCI STELE by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16171_a_17496]