820 matches
-
trece și se duce și cine apucă, bine, cine nu, nu. Modul cel mai plăcut de a te Întoarce acolo pe unde ai trecut, fără să faci de două ori același drum, este să mergi În cerc. Și cum singurul dobitoc care se Încolăcește În formă de cerc este șarpele, iată explicația atâtor culte și mituri ale șarpelui, fiindcă e foarte dificil să reprezinți Întoarcerea soarelui Încovrigând un hipopotam. Dincolo de asta, dacă trebuie să faci o ceremonie pentru invocarea soarelui, Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
V-ar plăcea să fiți doctor? Nu prea, răspunse Kay. Dar dumneavoastră? — Știu un băiat care asta vrea să fie. — Da? Un băiat de care-am fost Îndrăgostită. — A! — M-a dat la o parte pentru o altă fată. — Ce dobitoc. Acum e la armată. Dumneavostră nu sînteți Îndrăgostită de nimeni, nu-i așa? — Nu, spuse Kay. Cineva e Îndrăgostit de mine, de fapt. Este și de mare clasă... Dar ăsta-i un alt secret. Mă gîndesc la morfină. Mă bazez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
șopotesc eu, sau e ceva ce nu Înțeleg despre Lisa, dar cum de reușește mereu să găsească numai ticăloși? — Știu! mă aprobă Trish. Ai crede că, după Dezertor, ar merita pe cineva cu adevărat drăguț, dar ăsta e doar un dobitoc arogant. — Iar ea e de-a dreptul minunată, meditez eu. Să fie un sentiment de nesiguranță? — Ce se Întîmplă acolo? Ușa se deschide și Lisa intră cu pași mari, zîmbind cu gura pînă la urechi. — Purtați o conversație privată sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Pricepi? Îi explică Ray. Puțoiu pare perplex. De parcă vede o reluare dinamică a vieții lui doar cu părțile de căcat din ea. Un pic ca și cum ar urmări Povestea lui Tom Stronach pe video, dacă s-ar găsi cineva atât de dobitoc Încât să comită o asemenea sinucidere estetică și comercială Încât să producă un astfel de film. — Nui un gagiu cu cariai vrea sămparți celula băi. Da Ronnie ar fi obligat să facă una ca asta dacă s-ar duce vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
cam agitat În dimineața asta și schimb frenetic canalele, iar capumi crapă de durere. Încerc să aprind focul și reușesc să obțin niște flăcări jucăușe. Aproape mă tentează să renunț la planul de a i-o trage lui Bladesey. Deși dobitocul Își pecetluiește propria-i soartă sunându-mă ca să-mi aducă aminte de partida de popice din a doua zi de Crăciun, pe care am aranjat-o ieri seară când ne-am făcut muci la Lojă. Iain McLeod de la masoni miadat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
înfricoșată. Vru să se întoarcă zâmbitor spre generalul care sosea, dar deodată își aduse aminte și întrebă îngrijorat: ― Călăul unde-i, caporal? ― Noi nu știm, domnule căpitan, răspunse caporalul. Noi am avut ordin să facem groapa și... ― Cum nu știii, dobitocule? se răsti pretorul cuprins de spaimă și răcnind aproape furios: Dar unde-i plutonierul? Ce-a făcut plutonierul?... Plutonier!... Închipuiți-vă, excelență, n-avem călău! adăugă, în culmea zăpăcelii, către generalul care tocmai sosise aproape de groapă. Eu degeaba iau toate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vrând să-i spuie ceva, ca și când ar fi uitat că-i arestat. Văzîndu-i însă capul plecat și gâtul alb, lung și subțire, își aduse aminte, își curmă brusc veselia și, cuprins de rușine, se răsti la vizitiu: ― Dă-i drumul, dobitocule! Ce vrei, să ne apuce prânzul aici?... Sau n-ai mai văzut oameni spînzurați?... Dobitocule, dobitocule!... Apostol, cu ochii în fundul căruței, zări printre scânduri, pe șoseaua care fugea înapoi, un gătej strâmb, întocmai forma crengii de pe copacul cu spânzuratul singuratic
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
plecat și gâtul alb, lung și subțire, își aduse aminte, își curmă brusc veselia și, cuprins de rușine, se răsti la vizitiu: ― Dă-i drumul, dobitocule! Ce vrei, să ne apuce prânzul aici?... Sau n-ai mai văzut oameni spînzurați?... Dobitocule, dobitocule!... Apostol, cu ochii în fundul căruței, zări printre scânduri, pe șoseaua care fugea înapoi, un gătej strâmb, întocmai forma crengii de pe copacul cu spânzuratul singuratic, în stânga, îl cutremură o spaimă ciudată și, ca o rugăciune, începu să murmure din buze
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și gâtul alb, lung și subțire, își aduse aminte, își curmă brusc veselia și, cuprins de rușine, se răsti la vizitiu: ― Dă-i drumul, dobitocule! Ce vrei, să ne apuce prânzul aici?... Sau n-ai mai văzut oameni spînzurați?... Dobitocule, dobitocule!... Apostol, cu ochii în fundul căruței, zări printre scânduri, pe șoseaua care fugea înapoi, un gătej strâmb, întocmai forma crengii de pe copacul cu spânzuratul singuratic, în stânga, îl cutremură o spaimă ciudată și, ca o rugăciune, începu să murmure din buze: ― Dumnezeu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pretorului și se așeză pe pat, legănîndu-și picioarele din genunchi în jos. Acuma fereastra era o cruce de lemn într-un pătrat alb. "Trebuie să fie peretele cancelariei pretorului, își zise dânsul și, închipuindu-și iar înfățișarea pretorului, continuă ritmic: Dobitoc... dobitoc... dobitoc..." Apoi veniră amintiri rânduite frumos, una după alta, toate numai din clipa întîlnirii cu Varga încoace. Îi defilau prin suflet secundele, fiecare plină cu viață, cu niște bășici de sticlă, văzîndu-le conținutul. Treceau însă cu o iuțeală vertiginoasă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și se așeză pe pat, legănîndu-și picioarele din genunchi în jos. Acuma fereastra era o cruce de lemn într-un pătrat alb. "Trebuie să fie peretele cancelariei pretorului, își zise dânsul și, închipuindu-și iar înfățișarea pretorului, continuă ritmic: Dobitoc... dobitoc... dobitoc..." Apoi veniră amintiri rânduite frumos, una după alta, toate numai din clipa întîlnirii cu Varga încoace. Îi defilau prin suflet secundele, fiecare plină cu viață, cu niște bășici de sticlă, văzîndu-le conținutul. Treceau însă cu o iuțeală vertiginoasă, ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se așeză pe pat, legănîndu-și picioarele din genunchi în jos. Acuma fereastra era o cruce de lemn într-un pătrat alb. "Trebuie să fie peretele cancelariei pretorului, își zise dânsul și, închipuindu-și iar înfățișarea pretorului, continuă ritmic: Dobitoc... dobitoc... dobitoc..." Apoi veniră amintiri rânduite frumos, una după alta, toate numai din clipa întîlnirii cu Varga încoace. Îi defilau prin suflet secundele, fiecare plină cu viață, cu niște bășici de sticlă, văzîndu-le conținutul. Treceau însă cu o iuțeală vertiginoasă, ca un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Aș ucide ca tu să fii viu. Urăsc moartea. Pentru că ea nu alege. Scrie-mi, dragostea mea, scrie-mi. Fiecare zi fără tine este o cumplită suferință. A ta, Lyse. Nu i-am purtat pică. Avea mare dreptate. Chiar fusesem dobitocul despre care povestea ea și fără îndoială că încă mai eram. Iar apoi, și eu aș fi ucis doar pentru ca Clămence să mai fie în viață. Și mie mi s-au părut odioși cei vii. Pun pariu că judecătorul gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
seamă că are mai multe scorburi. Fie voia ta, preacuvioase! răspunse Vulture. Apoi întorcându-se spre cel gras: — Măria-Ta, oare dacă-i despovăra calul de augusta-ți greutate, n-o fi mai bine șalelor dumitale și sufletului acestui vrednic dobitoc? Voi pogorî, căci așa mi-a fost scris, suspină cel gras, privind cu spaimă la tătărușii care-i făceau semn cu săbiuțele să coboare. — Mărite han - grăi înălțând capul Vulture - dă-mi voie să ți-l prezint pe Barzovie-Vodă, fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
căci ursul despre care o să vorbesc nu e urs de rând. De altfel, ursul e în poveștile noastre ce e sultanul la turci: cel ce năvălește. V-ați gândit vreodată că cel ce năvălește în poveștile noastre e, de regulă, dobitoc, în timp ce la ei e, totuși, om? — Bine, frate, da’ haiducu? - zise cu îndoială Surduc. — Haiducu, frate Surduc, năvălește în codru, în natură, el face mai degrabă, așa, o cavalcadă pașnică, își încearcă murgul, nu dă iama ca sultanu sau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
băut așijderea, dară de mâncat - foicica fagului. Nu se poate! - zise Stăncilescu Vasile. Nestor! Calul răsări somnoros din iarbă. Stănciuiescu Vasile își țuguie buzele și scoase două șuierături ascuțite. Nu cred că mai poate, frate, - zise Stănciuiescu Demeter, privind sceptic dobitocul. Uită-te nițel la el: s-a îngrășat, s-a deformat de tot. Auzind aceste vorbe, calul sforăi cumplit, se înălță în două picioare, căzu pe spate, dar se ridică imediat și-o luă la galop spre un lan de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-i, voi, că a intrat Într-un lăcaș al educației...» Copiii se ridică, salută În cor... Dar tovarășul rămâne, ca să zic așa, de oțel... Și crăcănat. Și cu șleapca de mușama tot pe cap. Uit tot ce Învățasem, Îi zmulg dobitocului daravela de pe bostan, deschid ușa, i-o azvârl pe coridor... Tata oftează, râde, clatină din cap a Îngrijorare: - Acum, că mă aruncasem În Răut, trebuia să Înot! Dau să-l apucpe tovarăș de guler, să-l trimet după șleapcă... Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Noi am adus la sate, nu numai cunoștințe de agronomie, de igienă, chiar de arhitectură - În fine, noțiuni... - Încredințate de profesorii noștri, dar mai degrabă, fără voie, am Întărit, prin prezența noastră, mai mult decât prin acțiune... Mă gândesc la dobitocul de Sapșa, cu judecata lui anapoda, căpătată dincolo de Nistru - ce, am să m-apuc acuma să le plâng de milă acelor comisari care, după ce-au ucis, au batjocorit totul, au fost și ei Împușcați ori deportați? S-aștepte! Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
creștin din acela care, nu din milă-creștinească, ci din frică Îi „iartă” pe cei care i-au făcut rău! Auzi ce să spuie prrrostul cela de Sapșa: că toți Învățătorii români sunt antisemiți - nu dau vina pe altul, dar el, dobitocul, care trăise atâta timp dincolo de Nistru, În Ucraina, nu-i cunoscuse pe Ucraineni? - aceia mâncători de Ovrei, nu plăvanii noștri! Mama lui de-de-de gânditor cu curu’! Să-ți spun un lucru - n-ai să-l afli nici din cărțile comuniștilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
spuneam o minciună bună, doamna ar fi cerut mai mult, mai multe amănunte - de unde? Dar despre un mort nimeni nu-ți cere amănunte - că-i mort, gata!» - De aceea te-ai hotărât să faci contrariul? - Nu l-am așteptat pe dobitocul acela, ca să fac, cum zici, contrariul. Dar e În firea omului... - Să mintă? Să spună... neadevărurile necesare? Necesare, da, dar minciuni! - Minciuna e rea numai atunci când face rău. - Nu-mi aduc aminte să-i fi Învățat pe elevii tăi asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
când Mia îl trase de păr, țipând la el: - Bă, nenorocitule! Tu nu vezi că nu ai cu cine, bă? Las-o dracului de proastă că ai cu cine te... distra. Ne reclamă asta la decan, boule! - Așa este, bă, dobitocule! se auzi mai puternică și vocea Monicăi, din spatele Miei. Ne faci nouă necazuri, nu ție. Relu intenționă să le răspundă și să le împingă, dar fetele, ceva mai iuți în mișcări și mai hotărâte, îl traseră de mâini și îl
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
public în ziar! Din șase texte săptămânale, trei sunt comentarii generale, trei sunt povestiri de sine stătătoare. Din fericire, am un soi de ideologie atât de productivă în materie de ironie și de autoironie la subiectele curente ale existenței... Un dobitoc de deputat vorbea de politica mare, înțelegând prin asta gălăgia de la nivel parlamentar și administrativ. Or, există și o politică mică: politica vieții de zi cu zi. Dacă vă gândiți bine care e politica din casa dumneavoastră, nu-i așa că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
de doi tineri care stăteau la câteva mese mai Încolo. Dăunează sănătății. Tuși sec, arătându-mi țigările. — Sănătății tale? Mi-am aprins un chibrit. — Să fiu al naibii dacă știu ce caută băieții Hauptstein aici. Și de ce-l ascultă pe dobitocul ăla. Inspectând Încălțările noi pe care mi le-a adus, am presupus că se referea la Rigoberto, care tocmai se pregătea pentru al doilea act al spectacolului său, umplându-și repetat plămânii cu aer și expirând apoi cu un pufăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În apele de coastă la adâncimi de 200-500 m; are până la 50 cm lungime, culoare argintie, Înotătoare roșii și o pată neagră la Începutul liniei laterale; folosit fig. și fam., numele său sugerează prin extensie un „prost, tâmpit; nerod, prostănac; dobitoc“. Brown, Părintele. Iată cum Îl descrie Însuși părintele său literar, G.K. Chesterton: „Preotul reprezenta tipul clasic al acestor indivizi cu totul șterși ca personalitate din estul țării: avea o față rotundă și anostă, ca o gălușcă de Norfolk; ochii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
să-mi arate că e un om citit și mi-a explicat că. "șah" vine de la "șah", iar "mat" de la "moarte". "Șah mat" vrea să spună "Regele a murit". Am renunțat la partidă. "Mă doare capul", i-am zis. Un dobitoc cu pretenții. 28 februarie Îmi repet zilnic că n-are valoare decât ceea ce ne costă. 22 februarie M-am uitat atent la Augusta. E frumoasă fără îndoială. Un animal frumos și de o mărginire fermecătoare. 26 februarie Am păstrat multă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]