1,717 matches
-
la trei metri deasupra lui, În unghiuri drepte, și efectul stereo era astfel anulat. Un scaun stătea Întors cu spătarul la amplificator. Încercînd să se scuze, pe motiv că locuiește singură, femeia o luă spre bucătărie printr-o despărțitură a draperiei. Cred că s-a dus să pregătească ceaiul. CÎnd a trecut pe lîngă mine, adierea provocată de mișcarea ei risipi mirosul de petrol lampant, dar o mireasmă de cosmetice mai dăinuia În jur. Imaginea ei Însă Începuse să se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ar fi dat ochii peste cap și sîngele, de un roșu aprins, i-ar fi țîșnit pe gură și pe urechi. Bineînțeles că nu mai eram aici dacă s-ar fi Întîmplat una ca asta... Se auzi un clinchet dincolo de draperie... Nu era sunet de porțelan, ci mai degrabă de pahar... N-avea cum să servească băutură rece la vremea aceasta a anului... sau intenționa să mă servească cu o băutură alcoolică?... Nu, nu cred... Dar scena care urma să Înceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Dacă mă servește doar cu ceai, apoi știu bine că se moșmondește. Ce ți-e și cu femeile astea! Nu se auzea decît apa de la robinet curgînd monoton... Soției mele Îi plăcea să-i ascult văicărelile, trăncăneala neîncetată de dincolo de draperie. Și dacă asta ar fi fost o mîngîiere pentru ea, aș fi jucat și acum rolul neplăcut pe care-l jucam În mod obișnuit, enervînd-o cînd o Întrerupeam cu socoteli meschine și dîndu-mi bine seama că nu-i făcea plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pe care-l jucam În mod obișnuit, enervînd-o cînd o Întrerupeam cu socoteli meschine și dîndu-mi bine seama că nu-i făcea plăcere, dar... O femeie pe care nu o puteam păstra În minte... al cărei chip dispărea odată cu faldurile draperiei: Oare pentru că nu avea pic de personalitate? Și totuși, puteam să descriu amănunțit peste o sută de articole din Îmbrăcămintea ei și datorită lor eram În stare să-i reconstitui conturul trupului. Era subțirică, dar bine făcută. Pielea Îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pe care o băuse de una singură și, rotindu-și privirile de la un braț la celălalt, exclamă, surprinsă: — Ce Întuneric e! Se ridică brusc, aprinse lumina În cameră și apoi se duse la bucătărie. Continuă, pe același ton, de dincolo de draperie: — Nu numai trotuarele, ci și străzile sînt Înțesate... Se precipită cu toții de parcă le-ar fi teamă să nu piardă autobuzul... E un furnicar pe drum... — Dar Într-o asemenea aglomerație nici autobuzul nu poate respecta un program, nu? Bineînțeles că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
determinat să nu mă dau bătut. Dacă ea avea de gînd să Învinuiască pe cineva pentru rea intenție, apoi numai el putea cădea sub acuzația ei... Ce-i cu zgomotul ăla? Se pare că venea din apropierea bucătăriei, chiar de dincolo de draperie... Printre zgomotele acelea Înăbușite se auzea și clinchetul ușor al recipientelor din sticlă... acel sunet ciudat de frecare a aerului cu lichidul. PÎnă acum n-am realizat că berea poate scoate sunete atît de jalnice. — Sper că bei o sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mînă nu fusese lăsată de tot... Am deschis caloriferul, apoi fereastra și abia atunci am simțit greutatea amețelii ce mă apăsa Între ochi. Pe fața ei nu se mai citea nici urmă de amețeală. Dădu la o parte cu umărul draperia ce despărțea camera de bucătărie și intră cu un pas de fetișcană puțin cam afectat, lăsîndu-și greutatea pe vîrfuri, aducînd pe brațe o pelerină bărbătească pe care pusese un ziar vechi Împăturit și peste acesta, palma ei. Se machiase strident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
sticlă cu nasturi, bucățele de blană și podoabe. În dreapta, o masă rotundă de culoarea marmorei sprijinită pe picioare metalice subțiri, Între două fotolii de culoarea fildeșului. Și mai exista și o canapea. Pereții și tavanul aveau aceeași culoare ca și draperia care mă despărțea de atelier, făcută dintr-un material mai gros, dar cu un imprimeu plin de gust: floricele maronii răspîndite pe un fond galben. Iluminarea simplă contribuia și ea la acest echilibru bine gîndit: corpuri de iluminat dreptunghiulare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
floricele maronii răspîndite pe un fond galben. Iluminarea simplă contribuia și ea la acest echilibru bine gîndit: corpuri de iluminat dreptunghiulare din sticlă de-a lungul pereților. Soția mea s-a sprijinit cu ambele mini de brațele fotoliului, stînd cu spatele la draperie. S-a uitat la mine și a zîmbit cam ciudat. În asemenea momente Îi indiviez pe cei care poartă ochelari, pentru că aceștia se aburesc și astfel mai cîștigi timp bătîndu-ți capul cu ei ca să-i ștergi și să-i așezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
trebuie să-ți faci lucruri noi. Parcă se spunea că atunci cînd se poartă scurt, urmează să fie război. — Toate la vremea lor... — Așa se pare. Ce te-aduce pe aici astăzi ? — Vreau să te Întreb ceva... Se poate acum? Draperia din spatele ei s-a dat la o parte și a intrat o tînără: — Bună ziua. Doriți ceai obișnuit sau preferați cafea ? Nu era o frumusețe, dar era plăcută și atrăgătoare... Soția mea purta lucruri discrete, pentru că oaselor ei mici li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Ar fi trebuit să mă anunți telefonic. — A, nu! Voiam un răspuns spontan. M-am săturat de răspunsuri puse la cale dinainte. Fața Își strînse buzele și scutură din cap. Îmi aruncă o privire dulceagă Înainte de a se retrage după draperie. — Fata asta-mi creează probleme, spuse ea coborînd vocea deși făcu remarca rîzÎnd, ca un complice pe jumătate conștient că-i auzit. Nu-i isteață? E genială cu drăgălășeniile ei. Ești femeie-n toată firea, nu? Dar, de fapt, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
deschis broșa de la piept În formă de cutiuță și-a scos din ea trei pastile mici. — Astea-s bune... medicamentul meu obișnuit. Iar am avut dureri de cap cumplite În ultima vreme. Fata intră cu spatele În salon, ridicînd mult draperia. Fusta ei strîmtă, cafenie, i se mula pe șolduri, iar ciorapii cu găurele sclipeau ca niște perle. Bluza avea guler croit ca la uniformele militare, iar la manșete aveau nasturi sidefii. În ochi i se citea un zîmbet răutăcios. Turnase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
datora probabil unei lipse acute de fonduri a celui direct răspunzător de templu sau poate pur și simplu l-a lăsat În halul ăsta ca să nu fie nevoit să mai plătească taxe. După ce-am trecut de poartă, am văzut draperia pestriță de la intrarea În templu. De ambele părți alei cărării care ducea de la biroul de la intrare și pînă la draperie se Înșiruiseră tineri care arătau ca niște copii. Își Încălzeau mîinile la hibachi-uri. Spațiile libere dintre ei erau la fel de regulate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
lăsat În halul ăsta ca să nu fie nevoit să mai plătească taxe. După ce-am trecut de poartă, am văzut draperia pestriță de la intrarea În templu. De ambele părți alei cărării care ducea de la biroul de la intrare și pînă la draperie se Înșiruiseră tineri care arătau ca niște copii. Își Încălzeau mîinile la hibachi-uri. Spațiile libere dintre ei erau la fel de regulate precum cele dintre stîlpii de telefon. CÎnd am trecut pe lîngă ei s-au plecat toți, mult, unul după altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și picioarele ușor depărtate Îți lăsa o impresie lugubră dar comică În același timp. Nu zic că nu avem și noi la birou oameni de modă veche, dar tot nu-ți era dat să vezi pe-acolo asemenea ritual. Dincolo de draperie era liniște și pace, dar mirosul apăsător de tămîie Îți sugera moarte. Preotul budist citea textul sfînt cu glas monoton. Pe fiecare dintre cele patru coroane scria „Asociația Yamato”. Înmormîntarea părea oricum una dintre cele mai ieftine. În față, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
vizibilă În atitudinea celui cu bărbie ascuțită. Vigilența de pe chip Îi dispăru precum o mustață falsă lipită cu salivă. — Cel care răspunde de funeralii trebuie să fie undeva În față. Îl aduc imediat. Plecă În grabă și dispăru imediat În spatele draperiei. Dar cel cu ochelari fumurii, care stătea cu un pas În spatele nostru și ne pîndea ca pe niște bagaje, nu făcu nici cel mai mic efort să-și ascundă ostilitatea pe care nici măcar lentilele Întunecate nu o puteau para. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Întunecat! A aprins lumina și a rămas În picioare lîngă peretele comun cu bucătăria. Rafturi cu cărți, perdeaua lămîiatică, telefonul, mașina de formula 1, reproducerea după Picasso, aparatul stereo, fața de masă dantelată... A ridicat ușor o mînă și, dînd draperia la o parte, a intrat În bucătărie. Părea să-și fi ridicat mîna În semn de scuză că părăsește camera sau poate voia să arunce o privire mînecii chimonoului de doliu. Mi-am umplut paharul cu bere și l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
redobîndiseră Încă culorile, era suficientă lumină pentru a fi capabil să distingi forma lucrurilor și șoferii au Început să-și stînga luminile. Dar interiorul localului era și mai luminat și se putea distinge totul foarte bine, prin țesătura rară a draperiilor Cameliei. Localul, care păruse Întotdeauna părăsit și pustiu, făcîndu-mă să mă simt stînjenit, era acum animat, plin pînă la refuz de umbre negre. N-am făcut decît să schimb data din raport În loc de 14 am scris 15. Cei dinăuntru nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
seama ce bine mi-a făcut. Atunci însă a fost îngrozitor. Nu aveam încă maturitatea lecturii, așa că m-am contaminat atât de tare de ce citeam până când, într-o după-masă de toamnă, cu soare galben și obosit și strecurându-se printre draperiile de la Biblioteca Academiei, m-a cuprins greața aia existențială, despre care tot vorbea Sartre. Mă uitam la mâinile mele cu degete rășchirate, la brațele care îmi atârnau absurd pe lângă corp și mă gândeam oare de ce au fost prinse așa, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
-i răsăriră în ochi. - Mergem să dejunăm împreună, îi spusei, sunteți invitatul meu. El rămase din nou stânjenit, și peste trei sferturi de oră închinarăm paharele pentru viitorul Anei și al întregii familii. Eram în restaurantul din centrul orașului, cu draperii galbene, străvezii, lungi, voaluri unduitoare peste lambriurile cafenii, executate în partea de jos a pereților, sub ferestrele înalte terminate în semicerc: „Restaurantul Francez”, veche denumire rămasă dinaintea războiului, firmă care peste doi-trei ani, odată cu falimentul patronului, va fi coborâtă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Popescu”. Apoi: E singura modalitate, îi spusei, în care vă pot vorbi, - și-i sărutai ca-ntr-o nebunie fața, îi descheiai nasturii bluzei pe care o purta, și dezvelindu-i umerii într-o mișcare ce nu întâmpină nici o rezistență, draperiile timpului căzură peste noi. 27. Eram acum singur. Trecuseră câteva luni; mă plimbam cu mâinile la spate în camera în care ferestrele - era o oră de după-amiază - nu aduceau nici un zgomot. Mă aflam în fața oglinzii dreptunghiulare, care-mi reflecta docilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și fiică, dar în primul rând pentru el, cu nostalgia depărtării în glas, restaurantul așa cum fusese înainte de război, orchestra cu luminile și podiumul de dans cu lumea „bună”, cu veselia aceea pudică, toate și în anii războiului, dar înăuntru sub draperiile camuflajului nici o lumină nu răzbătea în afară, oaspeți pe o nacelă înainte de sfârșitul lumii. - Ce vremuri, Doamne! vorbi către Ana, care asculta privindu-l în ochi, în timp ce fiica, visând, îi auzea cuvintele, fără a fi atentă la substanța lor, însoțind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în știutele cuvinte de dragoste, că nu auzeam în liniștea imaginatului ocean decât șoptirea ei stereotipă: „Te iubesc! Te iubesc! - un început ca un final, altceva buzele ei nu puteau, nu putură rosti. Eram prinși ceasului acela târziu vegheat de draperiile celor două ferestre, cea dinspre bulevard și cea dinspre curte; adus atenției pentru o clipă, fixai cu privirea mișcarea pliurilor verticale ale lungilor draperii ca niște lănci cu vârfurile pierdute în cer, veghindu-ne pierzania. Ceasul acela aș fi vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
final, altceva buzele ei nu puteau, nu putură rosti. Eram prinși ceasului acela târziu vegheat de draperiile celor două ferestre, cea dinspre bulevard și cea dinspre curte; adus atenției pentru o clipă, fixai cu privirea mișcarea pliurilor verticale ale lungilor draperii ca niște lănci cu vârfurile pierdute în cer, veghindu-ne pierzania. Ceasul acela aș fi vrut să țină cât o viață, dar ea se lăsă în voia sfârșitului, căci peste noi începu o adiere ca de pe alte tărâmuri, nebănuite lumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
limba franceză, gramatică și literatură. Prietenii de la fosta Bibliotecă Franceză de la noi mi-au făcut rost de o garsonieră pe care-mi pare rău că n-o puteți vedea. Am o fereastră mare, lată, spre Bulevardul Saint-Germain, mi-am cumpărat draperii de catifea maro ca ale tale: lungi, tremurătoare, asemeni destinului, cum spuneai în una din înserările petrecute la tine în odaie. Îmi voi aduce aminte de acele seri. Adică de tine, de noi doi - dacă-ți mai amintești, căci știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]