665 matches
-
dregătorii, apărute cu preponderență sub influență bulgară. Dregătorii îl urmau pe voievod prin țară și îndeplineau funcția de consilieri și martori ai acestuia. Prin atribuțiile lor zilnice, ei alcătuiau o curte legată strâns de persoana domnitorului. Prima mențiune a unei dregătorii (vornicia) în Țara Românească datează din 4 septembrie 1389. "Vornicul" este cel mai înalt dregător al țării, fiind trecut întotdeauna în capul listei de boieri din hrisoave. El era judecătorul și șeful curții. "Banul" (de Severin) îndeplinește funcția unui dregător
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
plățile domniei. "Spătarul", pe lângă faptul că poartă sabia domnească la ospețe și ceremonii, este și șeful oștii în timpul războiului. "Stolnicul" se îngrijește de mesele domnești. "Paharnicul", numit inițial "picernic", varsă de băut domnitorului. "Comisul" are în administrație grajdurile domnești. Alte dregătorii menționate în hrisoavele lui Mircea sunt cele de "pivnicer", "pitar" și "namestnic". Administrația locală era asigurată de dregători mai mici, boieri localnici sau trimiși ai domniei. În cazul ohabelor (satelor cu scutire), cârmuirea aparținea proprietarului acelui sat (boier sau mănăstire
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
pentru a include în clasa boierilor persoane ce se distingeau în funcțiile militare sau civile în care activau, acordându-le și moșii. Cu timpul boierii s-au diferențiat în "mari boieri" (proprietari ai unor mari moșii și deținători ai unor dregătorii importante în administrație) și "mici boieri" (ce dețineau proprietăți funciare mai mici și poziții administrative mai puțin însemnate). Din prima clasă boierească făceau parte înalții demnitari, miniștrii și curtenii domnitorului: marele postelnic, marele ban, marele vornic, marele logofăt, marele spătar
Boier () [Corola-website/Science/297384_a_298713]
-
mieu, zăbovind în străinătate 9 ani, 2 ani la Moscu și 7 ani în Țara" "Leșească, cu multe valuri și supăr, care nu le mai poci înșira cu condeiul meu"" A trăit la moșia sa din Boian. A primit marea dregătorie de vel vornic al Țării de Sus, acordată de Grigore al II-lea Ghica, în 1731. A murit după 1744, lucru ce se dovedește prin ultimele cuvinte ale cronicii lui, unde spune că Constantin Mavrocordat, fiind scos din domnia Moldovei
Ion Neculce () [Corola-website/Science/297634_a_298963]
-
principele Karl Borromäus Schwarzenberg, cerând acordarea unor drepturi în favoarea românilor. Abia la începutul epocii liberale (1860), românii pot avea acces la o serie de funcții în cadrul administrației orășenești. Nemultumiți de numărul mic de funcții acordate, românii cer comitelui Salmen ca dregătoriile orașului și ale scaunului Orăștie să se împartă proporțional, 12 părți la români și o parte la sași. Populația Orăștiei manifestă solidaritate cu lupta fraților lor de peste munți din timpul războiului pentru independență din 1877-1878. Se organizează strângerea de fonduri
Orăștie () [Corola-website/Science/296883_a_298212]
-
credincioasă, loialitate, sfat și ajutor. Tratatul a fost de multe ori reînnoit. A inițiat organizarea politică, administrativă și ecleziastică a țării. Sfatul Domnesc-organul suprem executiv, legislativ și judecătoresc a fost reconfigurat, domnitorul luând măsuri pentru eficientă funcționare administrativă bazată pe dregătorii de ținuturi și ocoale, toți aflați sub puterea centralizată. A obținut recunoașterea mitropoliei Moldovei de către patriarhia de la Constantinopol, stopând un conflict de pe vremea lui Roman I. La 26 iulie 1401, noul patriarh Mati a decis să trimită o delegație, alcătuită
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
de gonitori în Moldova. Judecată se făcea pe baza legilor nescrise, dar și pe baza textelor cu legi bizantine. Cojuratorii adevertori jurau împreună cu partea, tocmelnicii mediau împăcarea, iar hotărnicii fixau hotarele. La oraș, județul sau pârgarul, împreună cu domnitorul reprezentat de dregătoriile domnești, judecă. Armata era formată din slujitori și curteni și era permanentă, fiind întreținută din veniturile vistieriei și cămării. Erau plătiți mercenari. Domnitorul mobiliza în caz de război foarte repede steagurile domnești, cete ale micilor proprietari. Boierii aveau și ei
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
Domnitorul care stăpânea Făgărașul și Amlasul mai purta titlul de herteg-duce, titlu conferit de către regele Ungariei, care îi dăruia aceste posesiuni din Transilvania cu drept temporar, atâta timp cât domnitorul era credincios regelui. Domnul nu avea putere absolută, ci atribuții administrative, numind dregătorii, înființând dregătorii, coordona funcționarii. Era comandantul suprem al armatei, mobiliza oastea, deși putea delega atribuții militare și unor demnitari. Declara război și pace, încheia tratate de pace, de alianța și vasalitate. Era judecătorul suprem al țării, asistat de Sfatul domnesc
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
stăpânea Făgărașul și Amlasul mai purta titlul de herteg-duce, titlu conferit de către regele Ungariei, care îi dăruia aceste posesiuni din Transilvania cu drept temporar, atâta timp cât domnitorul era credincios regelui. Domnul nu avea putere absolută, ci atribuții administrative, numind dregătorii, înființând dregătorii, coordona funcționarii. Era comandantul suprem al armatei, mobiliza oastea, deși putea delega atribuții militare și unor demnitari. Declara război și pace, încheia tratate de pace, de alianța și vasalitate. Era judecătorul suprem al țării, asistat de Sfatul domnesc. Purta coroana
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
întruni la curtea domnească, fie la biserica, fie pe câmp deschis. Adunarea era compusă din marii boieri, mitropolitul, episcopii, egumenii mănăstirilor mari, boierii mijlocii și mici, curtenii, târgoveții ca reprezentanți ai orașelor. Era format din marii boieri, cu și fără dregătorii, și din clerul înalt. Domnitorul și deciziile sale nu puteau avea putere fără acordul membrilor sfatului. Sfatul domnesc avea 20-30 de membri în Moldova și 10-15 în Țară Românească. Doar marii proprietari de pământ erau primii membrii ai sfatului, alături de
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
chestiunile importante de politică externă și internă. Atribuțiile lui erau: dăruirea unui teren, judecați, încheierea acordurilor cu țările străine. Sfatul se numea Divan în timpul ocupației otomane. Dregătorii erau de două feluri: dregătorii publice-cei care aveau atribuții administrative sau juridice, și dregătorii de curte, care prestau slujbe la curtea domnească. Transilvania era un voievodat ce cuprindea șapte comitate-Sonocul interior, Dăbâca, Cluj, Târnava, Albă și Hunedoara, scaunele săsești și scaunele secuiești. Comitatele Maramureș, Satmar, Crasna, Solnocul Mijlociu, Bihor, Zarand, Arad, Timiș și Caraș
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
fiecare dată când erau chemați de domn. Boierii cu cetele lor, reprezentau nucleul armatei. Ei constituiau elementul cel mai numeros și cel mai puternic. Din rândul acestora, un corp separat era reprezentat de „curteni” sau „slujitori”, adică boierii care îndeplineau dregătorii locale sau naționale în sistemul administrativ. Numărul curtenilor și slujitorilor era de câteva mii. Curtenii faceau serviciul prin rotație la curte, asigurând paza domnului și îndeplinind diferite slujbe sau servicii. Ceilalți proprietari de pământ, se adunau, în caz de razboi
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
mulți notabili cărturari confucianiști sau taoiști și erudiți din toate clasele sociale, au adus contributii semnificative la documentarea istoriei autorilor conceptelor sacre, vechi de sute de ani. Multe dintre personalitățile literaturii chineze au făcut parte din guvernul imperial sau aveau dregătorii importante, care acționau în cunoștință de cauză, iar uneori propuneau sau efectuau noi moduri de guvernare. În secolul al XVII-lea autorii chinezi editaseră mai multe texte scrise decât în toată lumea. Multe romane, cum ar fi „Cele Patru Mari Romane
Republica Populară Chineză () [Corola-website/Science/298086_a_299415]
-
și unul dintre cei mai influenți boieri din Țara Românească. Printre frații mamei sale se numărau Șerban Cantacuzino (viitor domn), Constantin Cantacuzino stolnicul și Mihai Cantacuzino spătarul. De altfel, toți cei șase frați ai Stancăi aveau să acceadă în mari dregătorii, un caz unic în istoria Țării Românești. Copilăria lui Constantin Brâncoveanu, ca întreaga perioadă de după moartea lui Matei Basarab (1654), a fost marcată de conflictul politic intern dintre Băleni și Cantacuzini, care avea să fie soluționat abia în timpul domniei lui
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
donat mănăstirii cu această ocazie satul Obârșia din județul Romanați (actualmente în județul Olt). Astfel Constantin Brâncoveanu a devenit unicul moștenitor al unei averi considerabile. Brâncoveanu a înaintat repede în ierarhia boierească. În deceniul al optulea, a deținut pe rând dregătoriile de paharnic, postelnic al doilea, logofăt al doilea și logofăt. În 1674, Brâncoveanu a fost trimis de domnul Gheorghe Duca la Brașov, ca să îi convingă pe boierii refugiați acolo să se întoarcă în țară. Din delegație făceau parte și bunica
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
Constantinopol, Șerban a obținut mazilirea domnului și propria numire pe tronul Țării Românești. Urcarea pe tron a unchiului său Șerban Cantacuzino, pe care Brâncoveanu îl urmase în toamna lui 1678 la Rusciuc, a avut drept consecință numirea tânărului vlăstar în dregătoriile de agă (ianuarie-decembrie 1679), ispravnic al scaunului București și mare postelnic. Anul 1681 îl găsea la Constantinopol, unde purta discuții în numele unchiului său cu Ladislau Csàki și Cristofor Pasko, dușmanii domnului transilvănean Mihai Apafi, cei doi asumându-și prin semnătură
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
fost schimbat din funcția de mare spătar, iar stolnicul Constantin Cantacuzino a fost rechemat de la Constantinopol. Rușii au făcut demersuri ca Mihai Cantacuzino să fie reinstituit în funcția lui, la care Brâncoveanu a răspuns că unchiul său fusese păstrat în dregătorie „nu din cauză că ar fi slujit cu folos în treburile voastre și ale noastre, ci din cauza înrudirii pe care am avut-o cu el [...] Mihai deși deștept și ager, muncește numai pentru sine și pentru casa sa, iar nu pentru treburile
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
în Transilvania. În același an, a fost dat un firman prin care urmau să fie lepădați de legea musulmană cei care puneau la îndoială credința domnului muntean, o stratagemă pentru a înăbuși suspiciunile sale. În 1713 a fost numit în dregătoria de mare vizir Gin Ali Pașa, despre a cărui vizirat istoricul Joseph Marie Jouannin scria în 1840 (în opul "Turquie") că a fost marcat de schimbări rapide în fruntea ierarhiei otomane și de crime. Gin Ali Pașa a răspuns în
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
în cele șapte arte liberale. Cunoștea limbile latină, greacă și slavonă. A călătorit prin câteva țări din Europa centrală și prin Imperiul Otoman. La încheierea acestor călătorii, preia diverse funcții în structurile statale ale Țării Românești. Este numit succesiv în dregătoriile de postelnic la 28 ianuarie 1501, mare postelnic (decembrie 1501 - 19 iunie 1509) și mare comis (24 aprilie 1510 - 28 noiembrie 1511). După ce a urcat pe tronul Țării Românești (23 ianuarie 1512), Neagoe Basarab a încurajat dezvoltarea comerțului și meșteșugurilor
Neagoe Basarab () [Corola-website/Science/297451_a_298780]
-
raionului Storojineț. Localitatea Jadova a făcut parte încă de la înființare din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei. Prima atestare documentară a satului datează din anul 1490. Din satul Jadova este originară familia Goian, ai cărei reprezentanți se întâlnesc adesea ocupând dregătorii importante în Moldova. În anul 1742 a fost ctitorit aici un schit de călugări de către Andronachi Vlad, Ștefan Taboră, George Gherasim și egumenul Gheorghe. Cu ocazia recensământului realizat de generalul Spleny în 1776, pe teritoriul anexat atunci la Austria, s-
Jadova, Storojineț () [Corola-website/Science/315532_a_316861]
-
aprilie și s-a săvârșit în același an, anul 7043 septemvrie 8 zile"" (=1535). Ctitorul bisericii mănăstirii Coșula este vistiernicul și apoi logofătul Mateiaș, fiul pârcălabului Grumaz. Acesta provenea dintr-o veche familie de boieri din Moldova. El a ocupat dregătoria de mare vistiernic în timpul primei domnii a lui Petru Rareș (1527-1538), prima sa menționare printre dregătorii sfatului domnesc având loc într-un document din 3 martie 1535. În calitate de vistiernic, Mateiaș avea responsabilitatea administrării veniturilor țării dar și ale curții domnești
Mănăstirea Coșula () [Corola-website/Science/316550_a_317879]
-
pe domnitor în exil. Noul domnitor, Ștefan Lăcustă (1538-1540), l-a făcut pe Mateiaș pârcălab de Roman (între 7 martie și 13 iunie 1540), iar la 30 noiembrie 1540 este menționat ca al cincilea boier din Sfatul domnesc, dar fără dregătorie. După reîntoarcerea lui Petru Rareș pe tron în 1541, Mateiaș este numit în dregătoria de mare logofăt în locul lui Gavril Trotușan, care a fost ucis ca trădător. În perioada iulie 1541 - martie 1545, marele logofăt Mateiaș s-a aflat ca
Mănăstirea Coșula () [Corola-website/Science/316550_a_317879]
-
pârcălab de Roman (între 7 martie și 13 iunie 1540), iar la 30 noiembrie 1540 este menționat ca al cincilea boier din Sfatul domnesc, dar fără dregătorie. După reîntoarcerea lui Petru Rareș pe tron în 1541, Mateiaș este numit în dregătoria de mare logofăt în locul lui Gavril Trotușan, care a fost ucis ca trădător. În perioada iulie 1541 - martie 1545, marele logofăt Mateiaș s-a aflat ca ostatec la Făgăraș, fiind lăsat ca zălog acolo de Petru Rareș în locul lui Ștefan
Mănăstirea Coșula () [Corola-website/Science/316550_a_317879]
-
niciun alt mare logofăt. Marele boier a fugit de la Făgăraș în perioada martie - aprilie 1545 și s-a înapoiat în Moldova prin Țara Românească. El apare într-un document al sfatului domnesc din 4 aprilie 1545. Mateiaș și-a păstrat dregătoria și în timpul domniei lui Iliaș al II-lea Rareș (1546-1551). El a ctitorit Biserica "Sf. Nicolae" de la Mănăstirea Coșula (1535) și Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din Horodniceni (1539). Vistiernicul Mateiaș a fost înmormântat în biserica ctitorită de el la Horodniceni
Mănăstirea Coșula () [Corola-website/Science/316550_a_317879]
-
hram în numele Ierarhului Sfântului Nicolae și l-a înnoit pan Nicoară Prăjescul vel vistiernic și cneaghina lui, Maria, și copiii lor în anul 7119 (1611)"". Boierul Nicoară Prăjescu era unul dintre cei mai puternici și bogați boieri ai Moldovei, deținând dregătorii înalte în Moldova medievală: vel logofăt (1606), vel vistiernic (1610). El a primit mai multe moșii de la domnitorul Ieremia Movilă (1595-1600, 1600-1606). Biserica a fost menționată în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea în mai multe acte. În
Biserica Sfântul Nicolae din Suceava () [Corola-website/Science/316603_a_317932]