1,048 matches
-
și pe dușmanii fără nume cu care Îți vei petrece următorul weekend. Luciano, martor inoportun al umilințelor mele, Îmi va Împrumuta brațul său - singurul pe care-l are - și apoi o să moară și el. O cocioabă cu un chepeng În dușumea, ce se deschide deasupra unui soi de văgăună, de rezervor, de maț subteran, folosit din timpuri imemoriale pentru a depozita În el mărfuri de contrabandă, neliniștitor de umed deoarece vine În contact cu canalele colectoare din Paris, acest labirint al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
jumătate de mileniu Înaintea lui Foucault. Ca să-i permită să oscileze liber, eliminaseră unele infrastructuri, creînd În amfiteatrul corului acea grosolană antistrofă simetrică, marcată de felinare. M-am Întrebat cum putea Pendulul să-și mențină constanța oscilațiilor acum, când sub dușumeaua corului nu mai putea exista regulatorul magnetic. Apoi am Înțeles. Pe marginea corului, lângă motoarele Diesel, stătea un individ care - gata să-și schimbe locul ca o pisică pentru a urma variațiile planului de oscilație - imprima sferei, ori de câte ori aceasta venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Cei doi au urcat pasarela și i-au arătat paznicului japonez permisul de acces pe punte. Interiorul arăta ca un hotel impunător, cu candelabre strălucitoare și picturi murale. Pasagerii străini și ofițerii superiori în uniformele lor bleumarin conversau în franceză. Dușumelele erau acoperite cu covoare groase și Tomoe simțea cum i se afundă tocurile în pluș. — Tomoe, spuse Takamori ștergându-și sudoarea de pe frunte. Trebuie să merg la toaletă. Nu mai pot... — Pentru Dumnezeu! Ți-ai și găsit unde... Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cunoască mai mulți japonezi, spune el. Vrea să aibă posibilitatea să cunoască tot felul de lume. Takamori se așeză lângă sora lui. Își cuprinse picioarele cu mâinile și își rezemă bărbia de genunchi. Privi o vreme un punct fix de pe dușumea, dus pe gânduri. — Gas e un tip ciudat, nu? își întrerupse Takamori meditația. E foarte straniu. Nu e ca toți ceilalți călători și turiști. Pe el nu-l interesează Turnul Tokyo și Marele Buddha din Kamakura. Tot ce l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Ce avea de gând să spună ? Poate că-ntr-o zi o să... rămân aici peste noapte ? completez în cele din urmă, ușor stânjenită. — Exact. Nathaniel își freacă nasul. Ne uităm puțin ? Casa e mai mare decât pare din afară, are dușumele natur, șeminee vechi și o scară de lemn care scârțâie. O cameră nu are nici un fel de tencuială, iar bucătăria e total demodată, și are bufeturi din anii ’30. — Mișto bucătărie. Îi arunc o privire amuzată. — Sunt sigur că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Eu n-am băut niciodată... Nu-mi place să beau... Am vărsat toate sticlele... MACABEUS: Deci nu le-ai băut, le-ai vărsat... PARASCHIV: Da. MACABEUS: Te trezeai în fiecare noapte și vărsai câte o sticlă. PARASCHIV: Le vărsăm pe dușumea... Până dimineață se usca totul... MACABEUS (Îi aruncă alcoolul în față.): Stai nemișcat! Așteaptă să ți se usuce fața! PARASCHIV: Ce vrei? Vrei să mă bați? N-ai decât să mă bați. MACABEUS: Cară-te după apă. PARASCHIV: E rândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
după apă. PARASCHIV: E rândul tău să te duci după apă. MACABEUS: Cară-te după apă. Trebuie să beau multă apă... Mi s-a făcut sete de la sticle... PARASCHIV (Ia găleata și începe să urce scara spre chepeng; distanța față de dușumea este de cel puțin cinci-șase metri; în momentul în care PARASCHIV se agață cu o mână de chepeng MACABEUS, cu o lovitură de picior, îi zboară scara; PARASCHIV rămâne agățat de mânerul chepengului cu o mână iar cu cealaltă ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
născută din conviețuirea comună în condiții vitrege. Din pachet răsare un teanc de bancnote purtând chipuri străine cu chelii, mustăți, bărbi, cușme, fireturi, cioc. Dintre hârtii ceva cade pe jos, un obiect mic și tare care face zgomot când lovește dușumeaua. Femeia se așează în genunchi și începe să caute pe dibuite, nu vrea să aprindă lumina să trezească copilul. Felinarul din poartă ajunge. În sfârșit mâna pipăie ceva tare, la marginea preșului. Degetele știu deja ce e. ─ Prost am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în asemenea ocazii este că mă aflu la închisoare fiindcă nu m-am putut decide să calc prin ce-a vomat altul sau să sar peste ce-a vomat altul. Mă refer la ce vomase Bernard B. O’Hare pe dușumeaua din hol, la picioarele scărilor. Am ieșit din mansarda mea la scurt timp după ce a plecat O’Hare. Nu mai exista nimic care să mă rețină. Am luat cu mine o amintire, cu totul accidental. Când am ieșit pe ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Mergea acela săltat, țopăit, opărit. Sub redingota lungă, albăstrie, fundul i se contura plin, bombat. Parcă avea un ceaunaș sub încrețiturile hainei. „O poartă cu coc“, se veseli popa, făcându-și de data aceasta o cruce mare, cu plecăciune până la dușumeaua proaspăt dată cu gazolină. O bătrânică de lângă ușa sălii de ședințe numărul trei îl observă și îi răspunse și ea cu o plecăciune și o cruce mică, repezită. Era în costumul cărămiziu popa, cu umbrela șiroind, cu geanta voluminoasă lucind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o aruncătură de băț. Nu făcea, pe jos, mai mult de un sfert de oră până acolo. Se mai privi încă odată în oglinda șifonierului și iarăși se plăcu. Dădu să închidă ușile. Porni, dar piciorul nu se desprinse de dușumea. Încercă să-l urnească pe celălalt, dar tot nu reuși. Se sforță, și tot în zadar. Ceva greu o țintuia locului. Nu se mai putea desprinde. Încercă să se aplece, să vadă ce s-a întâmplat cu picioarele ei, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Gonkgu, care târnuia momăind rugăciuni, a fost luat prin surprindere și a rămas blocat. O potârniche era ceva rar la înălțimea asta, ca de altfel orice pasăre, mai puțin vulturii negri, destul de abundenți în decembrie. Potârnichea a ciugulit printre scândurile dușumelei, s-a înfoiat și s-a dus. Nemaipomenit, îmi spuse Gongku după ce totul se sfârși, câtă grație. Trebuia s-o fi văzut. La fiecare pas degetele i se strângeau în aer, apoi i se desfăceau și călcau lemnul cu fermitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
abandonă un fir de pânză în bătaia vântului. Poate că-l agățase chiar de Sui. Detectam numai un segment subțire care ar fi putut fi agățat oriunde. Văzui că fratele Wang abandonase și el găleata cu apă și peria pe dușumea, probabil în favoarea mesei. Apa formase de jur împrejurul găleții o zonă întunecată ce se restrângea treptat. O clipă, ochii mi-au tremurat de o sclipire puternică. Am ridicat capul din piept. Sui - nicăieri. În fața mea stătea Gongku, ținând o sabie în mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
loc în bucătărie și a încercat peste tot... L-au respins însă toți porumbeii deja aliniați sau ghemuiți în grupuri compacte pe speteze, pe rafturi și pe chiuvetă, pe frigider și pe mașina de spălat rufe, pe scaune și pe dușumea... nou-venitul a observat totuși o anumită posibilitate de încrustare pe aparatul de radio, un aparat de modă veche, cu mici butoane pentru fiecare tip de lungime de undă : medii, scurte, ultrascurte... Pînă la urmă, noul-venit n-a avut noroc, cu
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de mult n-am maipus mâna pe o carte. Felix fugi înainte, ca să nu fie de față la găsirea scrisorii, și așteptă cu respirația încordată. După o îndelungă ciorovăială cu Marina, Otilia urcă scările. Se auzi când intră în odaie, dușumeaua pârâi ușor în câteva puncte greu de precizat, Felix bănui că Otilia se oprise în fața mesei. Apoi urmară mici zgomote indistincte și... nimic. Felix se feri să G. Călinescu dea ochii cu Otilia și rămase închis în odaie. Când, târziu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
încolți bănuiala că scrisoarea nu-i căzuse în mâini și făcu atunci ceea ce altă dată n-ar fi făcut. Profitând de faptul că Otilia era jos cu Pascalopol, intră în odaia ei, aruncă ochii pe pat și pe masă, pe dușumea, însă nu fu chip să descopere nimic. Scrisoarea fusese luată de cineva, în orice caz. A doua zi, la masă, Otilia fu tot atât de senină, seara nu veni deloc. O mâhnire mare cuprinse pe Felix, o silă de toate, și prin
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aici? Ia te uită, ți-a căzut ceva pe jos, o scrisoare. Asta e scrisoarea pe care ai primit-o azi? Otilia vorbea cu siguranța ei obișnuită, fără vreo intenție, dar cuvintele ei fură pumnale pentru Costache, care, privind aiurit dușumeaua, scotoci repede buzunarul și băgă de seamă că fundul căptușelii era rupt și că plicul căzuse jos. Otilia luă scrisoarea, o răsuci, o scoase din plic și-și aruncă distrat ochii deasupra. Era în obiceiul ei de a-și satisface
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
printre picioarele oamenilor. Un om cuminte se menajează, se odihnește. Uite cum ai slăbit! Simion explica astfel agitația lui: aplicând metoda unei supraalimentații raționale, își întărise tot organismul. Acum avea o forță herculeană, colosală, și simțise cum pârâie scaunul și dușumelele. Casa și solul erau în primejdie. De aceea se plimba, ca să-și consume energiile și să-și subțieze până la normal mușchiulatura. - De unde Dumnezeu ai mai scos și teoriile astea?! ziseAglae supărată, dar luîndu-l în serios, nu vezi că ești ca
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la curs, arătă vecinilor săi revista. - Ce e asta? zise unul și i-o luă din mână. Colegul privirevista fără curiozitate și întrebă indiferent: - Ăsta e de tine? Apoi îi înapoie revista așa de repede, încît fascicula căzu jos pe dușumea, înainte ca Felix s-o poată prinde cu mâna. I-o luă de jos un intern mai în vârstă, care stătuse până atunci de vorbă cu medicul secundar. Acesta o răsfoi strâmbând din nas la fiece titlu, se opri la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
știrea, când o află. Știucă se descurcă-n viață! - Dumneata numești deșteptăciune, zise Aurica, să plecifără rușine cu un bărbat în străinătate? - Da! decretă Stănică. Numesc deșteaptă o femeie caresucește capul bărbaților. Ăsta e rostul femeii. Aurica privi țintă în dușumea, pătrunsă de argument. Suferința feței sale dovedea că în fond era de aceeași părere. Felix, noros, se duse ca un om care vrea să se sinucidă la Georgeta și se purtă în așa chip, încît fata, inteligentă, înțelese tulburarea și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în seamă, dar rămase cu sugestia vremii frumoase. Într-adevăr, i-ar fi plăcut să se plimbe puțin la Șosea, să-și mai consolideze prin odihnă terminologia în memorie. De jos se auzi un huruit ca de mobilă târâtă pe dușumea și apoi bătăi de ciocan. Își aruncă ochii prin ferestrele geamlâcului și văzu că în curte nu era nimeni. Ușa de la odaia Marinei era închisă cu lacătul, ceea ce însemna că bătrâna nu era acasă. Moș Costache apăru deodată în curte
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
era acasă. Se dădu jos pe scară fără să fie auzit. În sufragerie însă fu oprit în loc de o scenă pe care n-o aștepta. Marele bufet era dat la o parte, iar moș Costache ședea îngenuncheat în fața unei găuri în dușumea, făcută prin scoaterea unei bucăți de scândură. În ea, Felix zări, fără să vrea, o cutie de tablă de-ale Regiei, în care luceau monede, și un pachet cu hârtii, după toată aparența, bancnote. Bătrânul se silea, cu mâinile tremurătoare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
monede, și un pachet cu hârtii, după toată aparența, bancnote. Bătrânul se silea, cu mâinile tremurătoare și pline de sudoare, să pună repede deasupra bucata de scândură. Felix voi să se strecoare îndărăt pe ușă fără a fi văzut, dar dușumeaua trosni sub pașii lui, și moș Costache sări galben în picioare cu ciocanul în mînă: - Ci-ci-cine e? Nu intra! - Eu sunt, moș Costache! Am venit să-ți spun că mă ducîn oraș. Dacă voiai să repari dulapul, trebuia să-mi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
bătrân pezevenghi. - În sfârșit, i-a pus pe undeva prin casă, unde poți doar să-ipui, în pivniță, în pod, sub saltea etcetera. Ei, și servitoarea a șters parchetul cu benzină, uitând să deschidă geamurile, un chibrit aprins a căzut pe dușumea, și vaporii de benzină au luat foc, și toată casa a fost scrum în două ceasuri, cu bani cu tot. Morala: Nu pune banii de unde nu poți să-i scoți imediat. Stănică încercă să fixeze în ochi pe moș Costache
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe servitoare și începu să scoată afară toate lucrurile din camera lui Simion. Strânse patul și-l aruncă într-o magazie, aruncă pe foc toate hârtiile pe care le găsi, resturile de îmbrăcăminte le zvârli la gunoi, curăță pereții și dușumelele, apoi făcu un fel de odaie de primit. - Uite, aici să stați voi când veniți pe aici, zise eaOlimpiei. Am mai limpezit casa, că se făcuse grajd. Din ziua aceea, Aglae nu mai aminti niciodată numele lui Simion și nici
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]