657 matches
-
văzut, se mai văzuseră), taman atunci pavajul din pietre lustruite și lăcuite de râu întins sub tălpile lor, o dată se bulbucă și se cutremură. Dar nu îndeajuns de înspăimîntător. Sau exagerat. Nu mai puternic decât clănțănitul în gol al unui dulău mânios. Ori decât duruitul unei tarabe de lemn răsturnată pe o stradă liniștită. Și abia atunci aproape întreaga gloată alăturată acolo putu observa cum, concomitent cu vuietul și cu zguduitura, dintre picioarele metalice și sudate, două câte două, printr-o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
LUI, CA SĂ NU MAI ÎNȘELE NEAMURILE, PÎNĂ SE VOR ÎMPLINI CEI O MIE DE ANI. DUPĂ ACEEA, TREBUIE SĂ FIE DEZLEGAT PENTRU PUȚINĂ VREME." - Ia auzi, scămoșatule!... Leagă și dezleagă polițiștii ăștia la tine. De parcă ar fereca și desfereca la dulău. - Tacă-ți fleanca, neputinciosule! Vorbești de Adânc. Doar ai ajuns de nu-ți mai poți vîrî nătărînga nici măcar într-o pitulice de femeie! trânti, neiertătoare, cucoana. - Dar nu-i nimic. Că ți-o croi-o nentă-tu, Genel, pe-o zgărdiță
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ei? - De dezhotărît, nu vă pot dezhotărî. Pîrîți-o... - Ori, poate, mai bine să-i încondeiez la Fermecătoare?!... Că Fermecătoarea noastră e o cucoană prea citită, ce pricepe că, până nu-și saltă cățelele coada, nu se ridică nici prăpăditul de dulău pe lăboanțele dinapoi!... Domnu Bleju nu e ușă de biserică, dar, de obicei, e un bărbat de catifea. Doamna Fermecătoarea poate o cugeta mai bine să n-o fărâme și s-o betejească decât pe stricata aia de Tăsica. De-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
toată livada), de care bunicul sprijinea mereu aracii gata ascuțiți, pe care-i folosea primăvara În vie. N-am observat că la baza copacului, umbrit de țăruși, dormita un câine mare, cumpărat cu bani frumoși de la niște țigani străini. Un dulău rău, pe care ai casei Îl țineau tot timpul legat, pentru că fuseseră avertizați de foștii săi stăpâni de fioroșenia sa. Mi-am dat drumul pe spate, chiar În preajma acestuia, rotindu-mi cu frenezie brațele, căutând să scot Îngerul la iveală
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
că erau romani. Înainte de a ajunge la ei, am găsit un ochi de apă rămas prin miracol și m-am aplecat cu buzele arse să-mi potolesc setea. Și atunci m-am îngrozit. Nu arătam ca un om. Eram un dulău și frică un dulău roșcat și mi-am adus aminte că romanii sacrificau câte un câine roșcat pentru a alunga demonii secetei. Dintr-o dată, mai mult decât setea m-a chinuit teama că voi fi văzut, hăituit, prins și sacrificat
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
a ajunge la ei, am găsit un ochi de apă rămas prin miracol și m-am aplecat cu buzele arse să-mi potolesc setea. Și atunci m-am îngrozit. Nu arătam ca un om. Eram un dulău și frică un dulău roșcat și mi-am adus aminte că romanii sacrificau câte un câine roșcat pentru a alunga demonii secetei. Dintr-o dată, mai mult decât setea m-a chinuit teama că voi fi văzut, hăituit, prins și sacrificat. Am început să ocolesc
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
să mă lovească și să mă doboare, dar, din fericire, exista acolo, în apropiere, un mărăciniș în care m-am ascuns. L-am auzit totuși pe unul dintre cei care fugiseră după mine zicând celorlalți: Pînă la urmă nu scapă dulăul ăsta. Destinul lui e focul. N-ați văzut ce roșcat era?" ― Ești mai complicat decât credeam, Galilei. ― Eu mă străduiesc să simplific. Uneori, aș vrea să golesc zilele și orele de orice evenimente, să devin un obiect. ― Sunt, într-adevăr
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
mari cât niște viței, flocoși și răi. Lătrară spre groapă și se repeziră către marginile ei înalte. Grigore nu se întoarse. Haita se opri mârâind. O femeie trecută și osoasă, aplecată de șale îi alungă din preajma lui și se depărta. Dulăii își scuturau lațele, mușcîndu-și puricii din blănile vechi. - Huo! Na pagubelor! strigă nevasta și aruncă bolovani după ei. Ceata se împrăștie. Se strânse apoi mai departe. Gunoierii beau țuică, plescăind din buzele arse de tutun. Sticla trecu din mână în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trei picioare, luminați de flăcările focului. Aveau fețe ascuțite, prelungi. De sub șepcile murdare le ieșea părul întunecat pe frunțile înguste și, sub cozoroace, privirile lacome nu slăbeau zeama din talere. Clefăiau neîntrerupt, urmăriți de dini. Mâinile murdare apucau cu îndemînare. Dulăii se apropiară, încăierîndu-se. Femeia le aruncă o bucată tare de pâine. Se iscă o bătălie înfricoșătoare. Trupurile animalelor se încordară, ochii lor galbeni sclipeau, se sfâșiară urlând, își apucară beregățile, căzură unul peste altul și căutară zadarnic. Oamenii râdeau, asmuțindu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trăgea mai spre fund, așezîndu-se strat peste strat. Ieșea afară și chema câinii. Ceata se aduna împrejur. Privea mahalaua adormită și cerul limpezit. Stelele călătoreau peste Cutarida. Dinspre groapă adia vântul de martie. Își aprindea luleaua și aștepta ivirea zorilor. Dulăii se așezau pe labe și moțăiau. Spre dimineață răsunau strigătele ascuțite ale cocoșilor. Se chemau de departe peste câmpul sur. Urechile lui bătrâne auzeau umbletul furiș al unor oameni. Către fundul gropii se mișcau umbre aplecate. Câinii tresăreau în somn
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ceas în ceas și dădea târcoale 14 prăvăliei. Locul era pustiu, îi era frică. Când auzea dinii de la bordeiul lui Grigore, parcă se mai liniștea. Pripășise vreo două javre la ușa lui, să-l scoale dacă simt om străin, dar dulăii erau mai mult călători, nu trăgeau la casă de om gospodar, când îi căuta erau fugiți. Iarna, spre groapă nu-și mai făceau drum decât negustorii sau lăptarii. Aceștia treceau cu săniile peste Cuțarida. Stere își găsea de lucru. Repara
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a petrecere. Intrară toți în curte. Câinele stăpânului se smuci în lanț, latră, ar fi mușcat. Ieși un bărbat, numa-n cămașă, nădușit. - Care ești, mă? - Beghe, al lui Spiridon! Am venit să colindăm! 126 - Intră, muceo! făcu omul, potolind dulăul. Haide, că vine gerul de afară... În casă, masă mare, ca la sărbători. Împrejur, neamurile cuscrului, muieri cu bărbații lor. Petreceau cu vinul dinainte. Copiii se dezmorțiră, priviră ciolanele din farfurii. Începură să cînte: Lerui, Ier, Raza soarelui, Raza soarelui
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Stere și d-ăi fără căpătu, ai gunoierilor. Javrele, cât vițeii, nu te-apropiai. În frunte, că mergeau ca la nuntă, grămadă, al tâmplarului, flocos și întunecat, numai colți. Adulmecau gunoaiele și cu nasul tot sub coada cățelelor din jur. Dulăul rotea ochii la ăilalți. Ceata se oprea împrejur. Al lui Chirică, lung ca un castravete și bolîu, moțăia de-a-n picioarele. Al cârciumarului sufla cu limba scoasă. Corciturile oltenilor lipăiau lângă șef, că șef era câinele lui Matei! Nu mișca
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
prinseseră grădinarii în bostani și-l schilodiseră. Din cauza lui era să se omoare omul cu oltenii într-o dimineață. Câinele, câine, dăduse prin gardul de mărăcini și răscolea brazdele. Pândarul de sus, poc! cu pușca de sare, drept în pulpa dulăului, care a luat-o de-a dreptul prin roșii, chelălăind, până acasă. Acarul lipea o cratiță în curte. Cam aprins, că era la începutul săptămânii și el se grijea lunea la Stere, să-i meargă bine. Când și-a văzut
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sifonarul. Era plin de troscot și afumat, după munci. - Ce-i, nene Chirică? Ce s-a întîmplat? îl întrebă apropiindu-se. - Ce să fie? Mi-au omorât nepricopsiții ăștia cîinele! - Aoleu! Și asta o auziră și ceilalți. Ei țineau la dulăi, îi creșteau din sărăcie, împărțeau bucata de mămăligă, numai să aibă cine lătra în bătătura casei. Au dat buzna în grădină. Oltenii văzură că nu-i de glumă. Degeaba strigară să nu le calce vinetele în picioare, mahalagiii n-auzeau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
horcăia încă. Avea urechile clăpăuge și-l ciupeau muștele. Arunca zadarnic din coadă. Se mai canonea pe o parte și se scula cu dosul la biserică. Ceata se strângea și câinii se vânzoleau a joacă. Cățelele o luau înainte și dulăii după ele, tîrîndu-și limbile prin praf. O apucau spre șina Constanței, unde erau dughenile cu zarzavat. Drumul îl știau. Se lăsa amurgul și se întorceau sacalele primăriei. Sacagiii, niște haidamaci soioși, aruncau după ei cu coceni de porumb. Piața mirosea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la un gard înalt de piatră, unde ședeau niște câini boierești, o puzderie de cățele scurte-n picioare, cu părul ca sârma, des și încîlcit, și cu ochi mari, rotunzi, triști și plini de ape. Le-ar fi dat inima dulăilor! Se opreau în fața vergelelor de fier, miroseau mârâind, săreau cu labele pe gard, se încingea sângele în ei. Potăile erau gătite cu funde și cojocele de postav. Nici nu se uitau. Nu erau de nasul lor asemenea cățele lățoase! Privirile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nici un rău jigodiile. Mai croiau vreun crac de pantalon, mai murea câte unul otrăvit, și cum venea februarie, dădea strechea în ei... Întâi le apuca un pârjol pe pisici, că sosise săptămâna brânzei. Nunțile pe acoperiș se țineau lanț, și dulăii, să rupă burlanele, nu alta. Tabla cîrciumaruhii duduia de bătăile cotoilor. Începeau pândele. Luna răsărea pe la opt, ruginită și mâncată. Peste tinicheaua caselor cădea o zăpadă de lumină subțire. Din găurile podurilor, se înălțau sforăielile motanilor. Pe luminatoare, săltau gheme
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
opt, ruginită și mâncată. Peste tinicheaua caselor cădea o zăpadă de lumină subțire. Din găurile podurilor, se înălțau sforăielile motanilor. Pe luminatoare, săltau gheme șerpuitoare. Răspunsul era prelung, un mieunat adânc. 211 Jos, în umbră, lângă butoaiele cârciumarului, ceata adulmeca. Dulăii stăteau nemișcați, cu gâtul întins la lună. Doar colții ascuțiți ca bricele aveau un luciu șters, de sidef. Cotoiul vărgat al lui Stere se prelingea pe lângă coșurile de cărămidă. Pisicile cădeau pe magazii. El se oprea în vârf, lângă calcanul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-o cu trupul lui mare și o răsucea încet. Se strecura apoi dedesubt, ținînd-o răstignită între gheare. Se amestecau zvâcnind și stropșindu-se. La urmă, o ducea moale ca pe-o treanță până la marginea streșinii și o zvârlea în curte. Dulăii atâta așteptau. O forfecau în colți, măturând zăpada vineție cu ea. Săptămână brânzei numai săptămână nu era. Bairamul nu se isprăvea până în martie. Pe la nouă, când stelele pluteau într-o ceață lăptoasă pe acoperișuri, se strecurau cetele cenușii. Din groapă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
își alegea potaia. O târcolea înfiorat, cu coada ridicată, mârâind. Se apropia și lătra scurt. De sub colții albi scotea limba lui lungă și băloasă, urla aproape de cățeaua înspăimîntată și se lingușea. Vinețiii oltenilor se repezeau și ei și se încăierau. Dulăul nu se juca. Rânjea o dată cu ochii aprinși și se zvârlea spre ceilalți. Trupurile se încolăceau, se înnodau, zvâcnind scurt, și măturau pământul. Își căutau beregățile, aprigi. Tot al lui Gogu era mai tare, u alunga și se întorcea potolit. Cățeaua
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
unul de beregată. Mergea tot cu capul în jos și nu mai mânca. După o săptămână înlemnise lângă uluci... Croitorul 1-a găsit. Avea ochii sticloși și se lungise. -Lau dus ucenicii lângă baltă. Ceata s-a risipit, iar pe dulău -lau ciugulit ciorile. I-au lăsat doar blana bogată. Din inima lui neagră mâncase o cățea. "Rudele" lui Bică- Jumate Mulțimea privea tăcută și neclintită ferestrele casei de peste drum. Femeile, atât de vorbărețe altădată, nu scoteau un cuvânt. Geamurile negre
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
noduroase șbilțurile lustruite. La coada tumbărăului veghea un sergent cu o șapcă soioasă, îndesată pe cap. La biserică, haidamacii s-au dat jos. Veneau pe sub garduri, la umbră, pândind câinii oamenilor. Copiii din urma droaștei strigau cât puteau, să sperie dulău: - Na! Na! Huo! La oase! Și scoseseră praștiile lor lungi din mațe de cauciuc, cu crăcane de salcâm, țintind duba. O ploaie de pietre rotunde se abătu pe tabla căruței. Sergentul opri convoiul și alergă azvârlind după derbedei cu bastonul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Hingherii se pregăteau să lase casa lui Stere în spate, când câinii domnului Aristică, auzind larma de-afară, țâșniră pe poartă printre picioarele Vetei, repezindu-se în șbilțul huidumelor. Fata începu să țipe. A sărit și Procopie de la locul lui. Dulăii săltau în goană cozile lungi și zbârlite. Era unul cât poarta, cu un cap mare și greu, bătrân și rău, căruia i se făcuse o bătaie auzind urletele ălor din cuști. Celălalt, mai tânăr, lung și mușchiulos, îi sări într-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe unde să fugă. Un băiat a sărit și-a deschis ușile cuștilor. Într-o clipă s-a golit căruța. Pe hingheri abia i-au scos mahalagiii până-n Grivița, urmați de huiduielile și chiotele copiilor. Veta a închis poarta în urma dulăilor. Ei hămăiau încă spre groapă. Studentul râdea de isprava dinilor. - Și zi, era să le rămână ciolanele pe-aici. - Da, îngînă ea. - Dacă nu eram noi... 259 A grăbit pasul. Capul u ardea de spaimă și de bucurie. începea de la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]