2,935 matches
-
deja mare printre cei mari, Îi răspunse celălalt cu un surâs, strângându-l În brațe la rândul său. De multă vreme Îmi doream să te Întâlnesc. În Întreaga Italie nu se vorbește decât despre dulcele vostru stil nou și despre dulceața lui. Dacă ar fi În viață Împăratul Frederic, cu siguranță ar voi să te asculte, spre a-și mai ușura, cu versurile dumitale, din povara grijilor domniei. Dacă Împăratul Frederic ar fi În viață, te-ai afla acum la curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
l-ar fi silit să urmeze ascensiunea mantiei, care acum dezvăluia Întreaga splendoare a trupului. Pe mușchii Încordați ai pântecelui vibra doar un cercel de aur susținut printr-un lănțișor. Zeci de ochi fixau buimăciți puful subțire care desena cu dulceață arcuirea pântecelui. Femeia continua să se Învârtă, extatică, contopită Într-un nor din ochi de păun. Deasupra capului, brațele Îi vibrau de Încordare. Părea că momentul acela nu se va mai sfârși niciodată. Apoi, brusc, muzica se opri, În aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-și piardă nimic din propria-i slavă, interveni Iacopo, arhitectul, pe un ton aluziv. Poate că aici vei găsi alte sugestii spre a-ți Îmbogăți laurul poetic. — Dacă asprimea dregătoriei mele nu m-ar ține, cu Îndatoririle ei, departe de dulceața conversațiilor despre iubire, răspunse Dante. — Dar nu numai despre iubire sunt subiectele noastre, interveni senin Cecco d’Ascoli. Un rod al științei e dezvăluirea a ceea ce gelozia Naturii ascunde intelectului nostru. Cercetarea misterului e adevărata misiune a Înțeleptului... și scopul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Al Treilea Cer e al Venerei, iar domnia ta ești un poet al iubirii... Unul foarte mare, adaug. Trase aer adânc În piept, iar apoi Începu pe neașteptate să cânte Iubirea care-n minte Îmi grăiește, continuând prima strofă În Întregime. Dulceața versurilor era accentuată de vocea sa caldă, În timp ce le scanda cu scurte semne din mână. Poetul, după surpriza inițială, cântă strofa a doua, iar apoi din nou Cecco intonă versurile următoare, până la sfârșit. După câteva momente de tăcere, În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Bag samă că, în ciuda celor lumești ce vă stau în preajmă, gândul nu se sparie sub povara îmbierilor - grăi cu blândețe Metodiu către Mârzac. — Plăcut zvon vine urechilor mele - spuse Mârzac fără să ridice capul. Nu te mira, străine, că dulceața ispitei nu mă mai încearcă. Căci nu iaste alta mai de folos zăbavă decât cetitu cărților. — Adevărat grăiești - răspunse Metodiu. Dar eu așa cuget, că îi fi fost și matale tânăr odată și-ai cunoscut poate floarea păcatului. La vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
istorisirilor în pârg, lasă creionul roșu în iarbă și privește cu ochi blânzi, somnoroși, ce frază frumoasă am scos. Așa! Să-i lăsăm acum o vreme pe Metodiu și pe han, pe Iovănuț și pe Huruzuma, să se bucure de dulceața vieții de tabără și să ne aruncăm privirea peste stepă. Ce zărim? Scoală, Cetitoriule! La o oarecare depărtare de tabără, trei oameni pe trei cai veneau încet, la pas. Caii abia mai mergeau, călăreții abia se mai țineau. Cel din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai puțin într-al ei. Noi o răpim ca s-o aducem înapoi bunului ei tată. Dar mă întreb: sta-va ea de bună voie la un tată pe care l-a părăsit fuga-fuguța, pentru a se înfrupta din fierbințile dulceți la care-i dau dreptul atât legile firii, cât și creșterea fără precedent a trupului? — Asta cam așa e - zise Vasea. Am impresia că lucrul cu finețe sugerat de preacuviosul părinte s-a făptuit. Teamă mi-e că nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mic. Nu poți înota de pești. Tăcură câteva clipe. Pe sofa, pe bibliotecă, pe șemineu, pe genunchii grăsuți ai lui Metodiu, pe decolteul doamnei se lăsă tăcerea. — O, cum am uitat! - tresări doamna Potoțki. Cu ce să vă servesc? O dulceață, un gem, o cafea, o..., dacă îndrăznesc, votkă? — Cel mult un gem - răspunse cu amabilitate Metodiu. Doamna Potoțki trase de șnur. Se auzi clopotul cel grav bătând în altă încăpere. Instinctiv, cei doi călugări își făcură cruce. într-un târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
niște lumini ce-și caută cu îndârjire opaițul. Mult din negura neștiinței mele despre căsătoria lumească s-a risipit după ce v-am auzit. Forța ignoranței mele este însă mare și roiuri de întrebări mi se grămădesc pe buze, atrase de dulceața unor răspunsuri. — întreabă-ne, tinere preot - îl îmbie zâmbitoare doamna Potoțki. întreabă-ne căci nimic nu e mai plăcut decât să vezi cum o jună și puternică tulpină crește din amintirile unor tufe. — Iată ce aș dori să vă întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
adunați toți, chiar și Laura, cea cu piaptănul, parcă mai frumoasă ca oricând. — Bună dimineața! îi întâmpină ea radioasă. — Bună să vă fie inima - răspunse Metodiu. Se dă ceai! - îi anunță vesel bătrânul Toto. — Din păcate nu-i putem gusta dulceața, căci trebuie să plecăm - grăi Metodiu. — Vai, dar se poate?! - zise atunci signora Maxima, intrând pe ușă cu o oală aburindă. Măcar o cană! — Nu, mulțumim frumos - răspunse Metodiu. Și-așa am stat destul. Dacă dânșii tot pleacă - interveni căpitanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ridice emoționat de cinstea ce i se făcea pânza de deasupra, aruncă o privire înăuntru, spuse cu vocea sa bărbătească: „Da, într-adevăr, este foarte urât” și-apoi, spre uimirea escortei care-l aștepta afară în ploaie, stătu la o dulceață în cerdac cu boierul, vorbind de una, de alta. Hotărât lucru, Răducu devenise, fără să vrea și fără să știe, centrul familiei, le - cum se zice - umplea casa, deși mai corect ar fi să spunem că le-o golea, deoarece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ștergare albe de cânepă slujnicuțe tinere de 16-17 ani. După ce oaspeții își clătiră degetele și ghiulurile, gazda bătu de șase ori din palme și-ntr-o clipită se iviră slujnicuțe nu cu mult mai mature decât primele, purtând farfurioare cu dulceață de agrișe și zmeură și pahare aurite cu apă de izvor. Cafea nu se servea, deoarece, deși în Țara Românească lingavii fanarioți o introduseră masiv pe la zaiafeturi o dată cu văcăritul, în Moldova ea nu pătrunsese decât sporadic, sub formă de boabe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
văcăritul, în Moldova ea nu pătrunsese decât sporadic, sub formă de boabe. Când însă va pătrunde în cantități mari pe la începutul sec. al XIX-lea, nu va putea fi înlocuită cu nimic. Episodul 178 AȘTEPTÂND PRÂNZUL în timp ce oaspeții gustară din dulceață, făcând-o să lunece mai ușor pe prăfuitele gâtlejuri cu câte-o sorbitură discretă de limpede apă, de undeva din fundul ogrăzii se auzi o izbitură seacă, urmată de un muget sumbru. Se pregătea prânzul și-n fața acestei evidențe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
răspândirea Cuvântului, i-au tăiat limba. Ți-a rămas, nefericite copil, mâna - zise cu blândețe Radu Stoenescu-Balcâzu. Cuvântul e ca o albină: câtă vreme zboară, el numai bâzâie; când se-așază pe-o hârtie, abia atunci își lasă veninul sau dulceața. Scrie, copile, numai scrie: cu dreapta ține pana, cu stânga scutul. Și preafrumoasa domniță? — Pe mine mă cheamă Cosette - grăi țigăncușa. — De dumneata, drept să-ți spun, n-am auzit - zise boierul Radu Stoenescu-Balcâzu. — Pe drept cuvânt că neamul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
timp am cam pierdut din vedere fluviul ăsta. Degeaba curge pentru noi, dacă se varsă la alții. — Am înțeles - răspunse cardinalul. Și cu vlahii ce fac? — îi primesc. Trimite-l pe Pedro încoace cu niște scaune și vezi, adă ceva, dulceață, miere, ceva ușor. — Miere - spuse Damiani. — Bine, miere - spuse papa, apoi fluieră scurt și sticleții zburară de pe umărul lui pe creanga lor din Fraxinus excelsior. Apăru părintele Pedro cu trei scaune, se înclină adânc, lăsă scaunele și se depărtă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
măștile de gaze se umpluseră de monede mărunte de 1 leu și zornăiau pe umerii noștri terminasem colecta pentru Crucea Roșie pe ușa de lemn ieșeau aburi de țuică și de tutun Înăuntru era cald glasul lăutarului schelălăia Săbărelu-i cu dulceață trece iarna și nu-ngheață cîntecul preferat al bunicului ce chefuri trăgeau ei pe vremuri cu fudulii și momițe de berbec pe Griviții În dosul gării aveam nouă ani cînd am văzut mîinile ciolănoase și negre pe pulpele slăbănoage ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu rugăciunea pentru sufletele În suferință. Pocăiește-te. Și-n seara aceea de primăvară cînd aerul are irizări violete și parfumul nerușinat al iasomiei Îți cotropește sîngele și copil fiind descoperi În organele tale o prezență suspectă de o fermecătoare dulceață, tocmai ieșeam de la Maiandacht și ne adunaserăm În curtea interioară a mînăstirii În triunghiul acela pavat de jur Împrejur, parcă Îl văd și acum, cu un castan uriaș În centru, simțeam În nări aburul familiar al bucătăriei În care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
tale, opera ta comercializată? — Da, opera și vanitatea mea. Apropos, nu te interesează ce s-a mai Întîmplat cu țuite-l cum se destinde cum Își regăsește calmul zîmbește afabil se pregătește să-i administreze adversarului doza letală În lingurița cu dulceață e odios) ...ai văzut pozele, nu? Un set a ajuns pe masa redactorului șef, celălalt În mîinile nevesti-sii — Bine, dar cine — Cine, necine, asta-i bună. Dar tu ce crezi, de ce mi-am pierdut eu o noapte Întreagă să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
voiau numai tinere, așa că a trebuit să lucrez ca femeie de serviciu la hotelul în care stăteam ca să strâng suficienți bani cât să plec din oraș. După care făceam cam același lucru în alt oraș. N-am cântat niciodată bine, dulceață, dar când eram mai tânără, măcar arătam bine. Uneori se întâmpla să primesc ceva de lucru numai fiindcă îmi stătea bine cu ce eram îmbrăcată. Bărbații mă plăceau pe atunci. Veneau numai ca să mă vadă și ieșeam des în oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
într-o țară tot nordică, Bucovina. Tot ce trăise Rudi acolo se afla și în el. Își amintise de toate animalele, cum le vorbise și el în ureche, știind prea bine că ele pot înțelege limba oamenilor. Dispoziția amabilă și dulceața din cuvintele adresate de oameni animalelor de muncă încă din timpurile străvechi fuseseră mereu un exercițiu cotidian pentru a învăța respectul pentru toate ființele. Această pildă era veche de două mii de ani, poate chiar mai mult, totuși ea mai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Sucki a început să cânte și atmosfera s-a schimbat complet. Am fost rugată să stau în camera mea, dar puteam să aud de acolo ce se petrecea la masa noastră, a „magicienilor“ care aveau calitatea să transforme amărăciunea în dulceață și invers. La început toți vorbeau liniștit, dar mai târziu au schimbat tonul, prezentând cifre concrete. Cifrele lor nu corespundeau cu cifrele soțului meu, care sub magia lumânărilor se transformau ușor în păsări și pești. Cifrele lor semănau mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ei ce spun, trebuie să-i asculți. Păi, asta și fac! De aceea sunt aici la dumneavoastră. Foarte bine! se arătă de acord Pop. Terminaseră de mâncat, doamna Maria adusese de la bucătărie și un platou plin cu clătite umplute cu dulceață și unse cu smântână. Cristian se delectase cu de toate, lăudând fiecare fel. Simion se îngrijea să fie paharele pline și îl tot îmbia să cinstească. Nu prea avea spor cu dânsul pentru că inspectorul nu se atinsese nici măcar de cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
tocmai ca sufletul să-și amintească de paradisul pierdut, de grădinile raiului și de minunățiile raiului, de care el nu era vrednic, poate de aceea Domnul Îl purta pe aripile Îngerilor peste acele grădini, tocmai ca sufletul să le presimtă dulceața și desfătarea, să simtă mireasma tămîii și adierea narciselor, blîndețea rugăciunii, tocmai ca să-i cadă și mai greu chinurile iadului, cît Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cîntări, cît Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămîii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fost o instalație de distilat alcoolul a boierilor Rosetti), urcă pe Cocolie (un pinten de deal format din gresie moale, vânătă) coboară în Cot, urcă în Dealul Oprii (acolo era o vie și niște cireși cu cireșe amare, bune de dulceață!) se ajunge La Vărzărie (era un mic iaz de acumulat apa, pomi fructiferi, se cultivau varză și zarzavaturi), se urca printr-o pădurice în Poiană, din Poiană în partea stângă dădeai în locul numit Curpeniș și în Curătură (o poiană făcută
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
pe care o arăta cu mândrie. Cobora des de la curtea lui ținându-se în cârjă (era din trestie de mare, a folosit-o și tata!) la școală unde era și locuința noastră și totdeauna era servit (nu refuza niciodată) cu dulceață sau miere de albine și apă rece, apoi, după un schimb de amabilități și vești, pleca în plimbare. Din fosta lui vilă nu s-a ales nimic: mobila a fost luată, biblioteca încărcată în căruțe și dusă undeva (la Botez
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]