KorAP: Find »[drukola/base=dună & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...78 >

1,931 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

mică urmă de drum, cărare pentru cămile, puț sau așezare omenească. — Aici, chiar în mijlocul Tikdabrei. în mod logic, drumul caravanei a evitat probabil Tikdabra, a lăsat-o la nord. Dar dacă s-au abătut din drum și au mers printre dune, în mod sigur au dat peste această zonă de „pământ pustiu“ când era prea târziu ca să se mai întoarcă. Așa că nu le-a rămas altă soluție decât să încerce să ajungă la puțurile de la Muley-el-Akbar; și n-au ajuns. — Asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
și la vest. Dar nimeni n-a îndrăznit vreodată să caute chiar în Tikdabra. Sau, cel puțin, cei care au îndrăznit nu s-au întors niciodată. Căpitanul calculă din ochi: — Peste cinci sute de kilometri lungime pe trei sute lățime, numai dune și deșert. Ai mai multe șanse să găsești un purice alb într-o turmă de mehari. Răspunsul veni scurt: — Am unsprezece ani la dispoziție să caut. Căpitanul se așeză în fotoliul lui desfundat din piele de gazelă, căută o țigară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
atenție harta pe care o cunoștea pe de rost, căci era agățată acolo din ziua când sosise la post. Cunoștea deșertul și știa foarte bine ce înseamnă să pătrunzi într-un erg ca Tikdabra, format dintr-un neîntrerupt șir de dune foarte înalte, ce se prelungeau ca o mare cu valuri uriașe care părea că protejează, ca o capcană de nisipuri mișcătoare, unde oameni și cămile se scufundau uneori până la piept, o imensă întindere fără orizont, mai netedă decât cea mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
lor, și doar o santinelă mai era în picioare, la adăpostul unui umbrar, luptând din toate puterile - de multe ori inutil - să-și țină ochii întredeschiși numai cât să nu adoarmă de tot și suficient ca reflexele soarelui pe albele dune să nu sfârșească prin a-l orbi. O oră mai târziu, s-ar fi putut crede că Postul militar din Adoras e mort. Termometrul, la umbră, fiindcă la soare probabil ar fi explodat, se apropia periculos de liniuța celor cincizeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
și pușca și se apropie de ușă, de unde aruncă o privire afară. Santinela era la fel de adormită ca la venire și nici o adiere de vânt, nici o suflare de viață nu mișca palmierii. Alunecă de la un trunchi la altul, până ajunse la dune pe care se cățără cu agilitate. După cinci minute, dispăruse de parcă l-ar fi înghițit nisipul. Se însera când ordonanța căpitanului descoperi cadavrul. Țipetele sale, aproape isterice, se răspândiră prin oază și îi făcură pe oameni să-și arunce lopețile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
am stat nici două minute. Ăsta m-a văzut și eu l-am văzut pe el. Se îndreptă spre al treilea. Pe tine te-a văzut cineva? Negrul cel slab își croi drum din spate. — Eu. S-a dus până la dune și s-a întors fără să se abată din drum. I-am văzut și pe ăștia doi... Nu dormeam și pot să vă garantez, domnule sergent, ca nimeni n-a părăsit baraca mai mult de trei minute. Singurul care era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
de pe vremea creării lui sau de pe când făceau escală acolo marile caravane venite din sud. Nu se opri toată noaptea, ducând cămila de frâu, la lumina unei luni timide și a miilor de stele, ce îi permitea să distingă profilul dunelor și linia sinuoasa a trecătorilor dintre ele, capricioasele gassi, drumuri trasate de vânt, care se întrerupeau însă din loc în loc pe neașteptate, obligându-l să înceapă un urcuș anevoios pe nisipul moale, căzând, gâfâind și trăgând de frâul mehari-ului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
în căutarea lui, aveau s-o facă în jeepuri și camioane, pentru că nu erau oameni ai deșertului, nu erau obișnuiți cu drumurile lungi și nici să se bălăngănească pe spinarea unei cămile zile întregi. Zorii îl găsiră foarte departe de dune care nu mai erau decât o delicată și sinuoasă linie la orizont, și socoti că în acele momente soldații se puneau, probabil, în mișcare. Aveau nevoie de cel puțin două ore, străbătând drumul pe care îl deschiseseră în nisip, ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-l în față pieziș, aproape culcat la orizont, și, iscodind printre stânci, zări o mică coloană de praf ce se înălța în spatele unui vehicul care înainta, foarte încet, la marginea pustiului de parcă s-ar fi temut să nu piardă protecția dunelor și să pătrundă în neospitaliera imensitate a erg-ului. Sergentul major Malik opri mașina, întrerupse contactul și străbătu cu privirea, fără grabă, necuprinsa întindere, unde s-ar fi zis că o mână de uriaș se distrase semănând pietre negre și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
tot timpul; dacă adoarme vreunul în post, îl împușc pe loc. E clar? Nu așteptă răspunsul. Scoase o hartă din torpedo, o întinse pe capotă și începu s-o studieze pe îndelete. Știa că nu se poate bizui pe ea. Dunele își schimbau locul permanent, drumurile dispăreau sub nisip, puțurile secătuiau și mai știa, din proprie experiență, că cei care desenau acele hărți nu intrau niciodată în erg ca să-l măsoare cu precizie, ci se limitau să-i traseze conturul aproximativ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
și comorile ei. — L-am ajutat până și să-și lege încărcătura pe cămilă, să-și fixeze bine burdufurile de apă și să pregătească totul pentru o călătorie foarte lungă, când el, de fapt, plănuise să se ascundă după primele dune și să se întoarcă în aceeași zi. Mai aruncă o privire spre pustiul ce începea să se transforme într-o pată cenușie fără relief. — Dacă te prind, zise, jur c-o să-ți smulg pielea fâșie cu fâșie. își făcu rugăciunile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
întrerup și închid. Malik se întoarse spre negru. — Trebuie să vorbesc cu postul din Tidiken. Cu locotenentul Razman. Anunță-mă când ai legătura. Se îndepărtă să se plimbe singur în noapte, contemplând stelele și luna ce împrăștia scânteieri aurii pe dunele înalte care se ridicau în spatele lui. înțelese că, în ciuda nespusei durități a zilelor ce îl așteptau, se simțea fericit acolo, la hotarul erg-ului, angajat în periculoasa aventură de a vâna un om care, fără îndoială, cunoștea deșertul mult mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-i lumea ta, și știi asta. Vei rămâne aici oricâte grade ți-ar da. Și eu o să rămân cu tine. El se întoarse s-o privească și zâmbi: — Știi? zise. Mi-ar plăcea să facem dragoste ca noaptea trecută... Pe dune. Ea se ridică, intră în casă și se întoarse cu o pătură sub braț. Ajunse la marginea salinei când soarele era foarte sus, încălzea pământul și alunga țânțarii spre adăposturile lor, sub pietre și tufișuri. Se opri și observă întinderea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
de un kilometru în diametru și picioare lungi, picioare ce nu se mai terminau, picioare inaccesibile, pe care cămilele urcau cu greu, alunecând, gemând și mușcând, amenințând în fiecare clipă să-și piardă puterile și să se prăbușească la poalele dunelor, fără să se mai scoale, și să sfârșească devorate de nisipuri. Trecătorile dintre o dună și alta, cunoscutele gassi, deveneau un labirint întortocheat, inexistente de cele mai multe ori sau care întorcându-se de unde plecaseră alteori, și doar incredibilul simț de orientare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
inaccesibile, pe care cămilele urcau cu greu, alunecând, gemând și mușcând, amenințând în fiecare clipă să-și piardă puterile și să se prăbușească la poalele dunelor, fără să se mai scoale, și să sfârșească devorate de nisipuri. Trecătorile dintre o dună și alta, cunoscutele gassi, deveneau un labirint întortocheat, inexistente de cele mai multe ori sau care întorcându-se de unde plecaseră alteori, și doar incredibilul simț de orientare al lui Gacel și siguranța de sine le permiteau să înainteze spre sud în fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ce se mândrea cu cunoștințele lui despre o țară pe care o cârmuise ani de zile și trăise chiar în mijlocul deșertului, nu-și putuse imagina niciodată, nici în cele mai rele vise, că pe pământ există o asemenea mare de dune, o întindere de nisip așa de uriașă, un erg al cărui capăt nu se vedea nici dacă te cățărai pe cea mai înaltă dintre acele ghourde. Nisip și vânt era tot ce exista acolo, în împrejurimile „marelui pământ pustiu“, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
gălbuie, unde se aciuiau și cămilele, ca să reînceapă marșul de cum începea să se lase înserarea, și continuau toată noaptea, la lumina lunii și a stelelor, uimiți mereu de niște răsărituri superbe, când umbrele păreau că aleargă pe crestele împietrite ale dunelor în formă de săbii, pe ale căror tăișuri se putea crede că firele de nisip se mențin unite îmbrățișându-se unele pe altele. — Cât mai e? a vrut să știe în al cincilea din acele răsărituri, când primele lumini l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
cu cele din spate, ca să le împiedice să facă orice încercare de a se ridica. — Le sperie zgomotul, zise. Și dacă o rup la fugă, ne dau de gol. După ce termină, așteptă răbdător ca, în timpul unui ocol al avionetei, culmea dunei celei mai apropiate să se interpună între aparat și ei, și abia atunci ieși afară și acoperi cu un strat de nisip părțile cele mai vizibile ale cortului. După cincisprezece minute, fără să fie deranjați decât de permanentele mugete nervoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ar fi mai bine să dormi. Va fi o noapte lungă. Și-a fost, într-adevăr, o noapte lungă și obositoare. Din clipa când un soare roșu și tremurător a început să se cufunde în pâcla ce plutea deasupra crestelor dunelor, până când același soare, odihnit și strălucitor, a renăscut la stânga lor, iluminând identicul peisaj cu uriașe femei goale. Și-au făcut rugăciunile cu fața spre Mecca și au cercetat din nou zarea: — Cât mai e? — Mâine o să ajungem la pustiu... Atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
la pustiu... Atunci o să înceapă greul. De unde știi asta? Targuí-ul nu avea un răspuns. Era ca atunci când prevestea când va veni furtuna sau când va crește temperatura până la limite de nesuportat. Era ca atunci când presimțea turma de antilope în spatele unei dune sau străbătea fără să se rătăcească un drum necunoscut. — Știu a fost tot ce-a spus. în zori vom ajunge la pustiu. — O să mă bucur. Sunt sătul să tot urc și să cobor dune și să mă adâncesc în nisip

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
presimțea turma de antilope în spatele unei dune sau străbătea fără să se rătăcească un drum necunoscut. — Știu a fost tot ce-a spus. în zori vom ajunge la pustiu. — O să mă bucur. Sunt sătul să tot urc și să cobor dune și să mă adâncesc în nisip. Nu, n-o să te bucuri, zise. Aici adie vântul. Mai mult sau mai puțin, te răcorește și te ajută să respiri. Râurile de nisip se formează în drumurile vântului. Dar „pământurile pustii“ sunt ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
nu te pândeau animalele de pradă și nu se ascundeau scorpionii sau șerpii, unde nici măcar un țânțar însetat nu venea să te amenințe în amurg, dar care puțea a moarte deși nu mirosea a nimic, căci în aseptica mare de dune până și mirosurile dispăruseră cu o mie de ani în urmă. începuse să dea primele semne de neliniște, prăbușindu-se în fața nesfârșitei imensități a mării de nisip, când problemele nici nu începuseră să se ivească. Pulsul lui bătea acum cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ani în urmă. începuse să dea primele semne de neliniște, prăbușindu-se în fața nesfârșitei imensități a mării de nisip, când problemele nici nu începuseră să se ivească. Pulsul lui bătea acum cu putere când ajungea pe culmile celor mai înalte dune, bătrânele ghourde roșietice și tari ca bazaltul, și nu zărea de cealaltă parte decât repetarea exactă a peisajului lăsat în urmă o dată și de mii de ori, și înjura când din nou cămilele aruncau pe jos încărcătura sau se lăsau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
își dăduse seama că, pentru prima oară în viața lui, ceva îl îngrozea cu adevărat. Luminile erau altele, dar nu și umbrele, căci nu exista nici un obiect în stare să proiecteze cea mai mică umbră pe nesfârșita întindere albă. Ultimele dune se stingeau domol, ca niște limbi însetate sau ca valurile lungi ale unei mări fără putere pe o plajă nețărmurită, capricioasă graniță pe care Natura și-o impusese fără o rațiune aparentă; fără să-i explice nimănui de ce acolo se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
neanturi? Insh’ Allah! Acesta fusese capriciul său și singura soluție era să accepți că reușise să complice mai mult decât era nevoie propria sa operă, creând un deșert într-un deșert. Avea dreptate Gacel: vântul se oprea chiar la marginea dunelor, pentru a face loc unui aer rarefiat, unde, după ce străbăteai mai puțin de o sută de metri, temperatura creștea cu cincisprezece grade, ca o palmă de aer cald ce te îmboldea să te întorci înapoi, în căutarea blândei protecții a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]