964 matches
-
a miracolului se stinge în exclamația șoptită, care se vrea însă cât mai cuprinzătoare și mai esențială. Tiberiu Utan își are locul și nota lui originală, provenită dintr-o sensibilitate aparte pentru universul mic, plin de transparențe și suavități. Tonul elegiac al versurilor și atitudinea delicată ce se poate ghici în spatele lor au fost puse în legătură de comentatorii primei sale culegeri (Chemări, 1955) cu lirismul lui St. O. Iosif. [...] T. Utan este un timid și poezia este pentru el un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
inadaptat, cu echilibrul lăuntric devastat de efortul sisific pe care îl face în vederea alinierii la ordinea mereu în metamorfoză a lumii exterioare. Acesta este teritoriul de emergență al figurației învinșilor, pentru care P. manifestă o adevărată predilecție, începând cu protagoniștii elegiaci din Scrisorile unui răzeș și sfârșind cu cei mai cunoscuți eroi ai romanelor sale: sinucigașul Radu Comșa din Întunecare (I-II, 1927-1928), retrasul din lume Paul I. Năgară din Cheia visurilor (1935), iluminații tranșeelor din Ochii strigoiului (I-III, 1942
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
lucrând în insul carpato-pontic, sub forma unui conflict temperamental, milenarul dualism geografic Occident - Orient. Cu cel de-al treilea volum de nuvele și povestiri, Omul din vis (1925), P. surprinde din nou prin schimbarea registrului narativ; de la schițe și povestiri elegiac sămănătoriste și nuvele în directă tradiție maupassantiană trece brusc, prin descoperirea psihanalizei, la texte de cutezantă introspecție psihopatologică. Sensibil la orice simptom de remaniere epică (fenomen pus în evidență și de publicistica sa), scriitorul urmărește nu numai prioritatea în informație
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
o ceremonie a diafanului), cu o imagistică barocă, de priceput orfevru în ultimele cărți. Modelele sunt acum Ion Barbu și, într-o oarecare măsură, Dan Botta. Poetul tinde spre un lirism ermetizant, dar ermetismul este limitat la suprafața versului. Spiritul elegiac din adâncurile ființei nu împiedică însă manifestările exuberante, simpatic teatrale în relațiile obișnuite de viață. Poezia este fastuos erotică, plină de aluzii și de solemnități în stilul parnasienilor și al simboliștilor. Z. scrie cu precădere despre eros, adunând în jurul lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
CNT, 1967, 5; Dumitru Micu, „Alcor”, GL, 1968, 13; Dan Laurențiu, „Iarnă erotică”, LCF, 1969, 17; Dinu Flămând, „Iarnă erotică”, ST, 1969, 5; Tomuș, Carnet, 194-195; Constantin, Despre poeți, 190-191; Gheorghe Drăgan, Corabia argonauților, Iași, 1972, 165-166; Constantin Ciopraga, Un elegiac solar, CRC, 1973, 48; Mircea Iorgulescu, „Orfeu plângând-o pe Eurydice”, LCF, 1973, 50; Andriescu, Disocieri, 85-94; Cândroveanu, Alfabet, 242-245; Ciobanu, Critica, 89-94; Barbu, O ist., 175-181; Mincu, Poezie, 143-145; Piru, Poezia, II, 112-116; Zalis, Tensiuni, 261-264; Raicu, Critica, 324-326
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
angajat pentru scurtă vreme la Editura Cartea Rusă. Duce o existență discretă, boemă și vădește inapetență pentru ocupațiile profesionale constrângătoare, incapacitatea sau lipsa de interes pentru o carieră ordonată, preferând expedientele, provizoratul. Geode se situează în descendența unui anumit simbolism elegiac, nu lipsit de muzicalitate, dar văduvit de vigoare, vădind un lirism reticent față de evoluțiile moderniste și desuet față de tonul poetic al momentului. Sunt sesizabile răzlețe accente argheziene, ecouri ale sonorităților din poemele „parnasiene” ale lui Ion Barbu. Preponderentă e peisagistica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286436_a_287765]
-
lutul (vocabulă intens semantizată), câmpia însorită, Târnava, colina și podgoriile ce dormitează - un peisaj saturat de deliciile verii - compun tot atâtea priveliști pastorale (Somn de vară, Cântecele serii, Neclintire). Alteori, peisajul magnific stă sub amenințarea firii dezlănțuite (Pe câmpia noastră). Elegiacul și metafizicul se conjugă, însă fără mare adâncime, după prototipul poetic blagian asaltat de mister (Ectenie, Semne). Renașterea, „învierea” mult așteptată („Doamne, fă un semn ca de-nceput”), proximitatea divinului, către care se deschide, în primăvară, frumusețea terestră, amintesc de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285866_a_287195]
-
burse de studii la Paris. În presă numele lui revine în „XY. Literatură și artă”, „Cristalul”, „Excelsior”, „Limba română” și, către sfârșitul deceniului al patrulea, în „Curentul” și „România literară”, pentru ca după război să se cufunde în obscuritate. Contemplativ și elegiac, înrudit în primele versuri cu „senzitivii” și „intimiștii” de la sfârșitul veacului al XIX-lea, N. face eforturi pentru a se integra generației sale. Notabilă în placheta de debut este depersonalizarea lirismului fie prin rotirea - pe urmele „parnasianului” Ion Barbu - în jurul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288431_a_289760]
-
de aici sunt importante și din punctul de vedere al martorului ocular, fiind documente cu o certă autenticitate. Ca poet, M. s-a manifestat cu versuri scrise sub influența lui Octavian Goga, ca în placheta Pribeag (1919). Tematica este fie elegiacă - dorul de locurile natale, de părinți, presentimentul morții -, fie patriotică ori naturistă. A mai scris piesa Rai și iad și poezie în grai bănățean. SCRIERI: Atacul. Însemnările de război ale unui soldat român din armata austro-ungară, București, 1915; ed. (Martiriul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288286_a_289615]
-
subtext), un aer atemporal lăsat peste o scenă poetică unde coexistă bucolicul și ermeticul modernist - acestea ar putea fi ecouri sau influențe ale frecventării Antichității. Chiar și Adevărata întoarcere depășește stângăciile debutului. Tonul de un clasicism aparent (impresie datorată interferențelor elegiacului, limbajului abstract sau recuzitei din care nu lipsesc decorurile unei naturi stilizate) integrează în fapt din plin experiența modernismului. De regulă, poemele sunt etanșeizate semantic, ritmul - sau muzica - premergând sensului. Dar chiar când nu e vorba de o enigmă propriu-zisă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288168_a_289497]
-
perfecționat numai o parte din oameni, cei mai mulți sunt numai spoiți, și simțul natural, perind supt această mască fără fond (subl. ns.), lasă un gol ce-l ocupă superficialitatea și minciuna”. Ochiul moralistului identifică „egoism”, „indiferență”, „profanațiuni”, „viclenii”, „șaralatanii”: Însă accentele elegiace sunt abandonate subit. Boerescu părea să găsească În progres explicația consolatoare: „În fine toate acelle societăți, cari sunt destinate ca prin experinția lor să ajungă la veritate, cată a trece din fatalitate prin toate aceste mizerii și contradicțiuni”. În fine
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
Universității din Turku și, nu în ultimul rând, membru al Academiei Finlandeze. Koskenniemi este considerat drept o personalitate influentă a literaturii și culturii finlandeze. Opera acestuia este una vastă, cuprinzând sute de titluri. A scris volume de poezii în note elegiace și meditative (Elegii, 1917, Urme pe zăpadă, 1938), patriotice (Tânărul Anssi, 1918), mitologice și eroice (Orașele albe, 1908, Jarul, 1912). Liricii i se adaugă proza memorialistică (Seară de vară în cartierul Latin, 1912), eseuri, aforisme, studii, monografii literare dedicate lui
[Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
de metafore” - o „adâncă concepție asupra destinului uman integrat în complexul de taine” ale naturii. Cam în același fel este admirat Ion Pillat, a cărui poezie, de o „elevată atmosferă sufletească”, plină de muzicalitate, limpezime, puritate, frăgezime, are o esență elegiacă, o „fină tristețe, ce dă relief inspirației”. La mare cinste se află și Elena Farago, a cărei discreție filtrează zbaterile și tristețile sufletești, turnându-le în „minunate podoabe artistice”. Dintre debutanți, cel mai apreciat este Emil Botta, care, cu o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288113_a_289442]
-
a avut farmec, iar când a tradus din Horațiu a fost atras spre modelul său printr-o tainică afinitate de spirit. Oreste este un tânăr și bun poet. A tradus Hermann și Dorothea și Torquato Tasso. Panu a fost un elegiac și un sentimental. N. Petrașcu preamărește patria. Cincinat Pavelescu, născut în 1872, cultivă cu spirit epigrama și satira. Talentul său are un realism minuțios. Poezia sa este lejeră și plăcută; cântă eternul feminin. Ștefan Petică, mort de tânăr, a avut
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
parnasiană se distanțează la fel de categoric și față de intimism. „Je ne te vendrai pas, mon ivresse et mon mal”, își previne Leconte de Lisle, într-o poezie, cititorul. În articole el condamnă explicit sentimentalismul, ia în derâdere lirismul lacrimogen, acuză poezia elegiacă de facilitate și de concesii inadmisibile făcute gustului mediocru al unui public fără educație estetică. „Arta - scrie Leconte de Lisle -, a cărei cea mai strălucitoare, intensă și completă expresie este poezia, e un lux intelectual, accesibil doar câtorva foarte rare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
poetic - cel șaptezecist - în care aceste trăsături, accente și perspective erau uzuale, dacă nu ubicue. Astfel, deși vibrația lirică izbutește să se vădească drept certă și autentică, roadele sale textuale apar ca fiind convenționale. Caracteristice poetului îi sunt tonul consecvent elegiac chiar și în momentele de exultanță, cenzurarea sentimentului în confidența elegiacă, reținerea și discreția, aplecarea statornică spre „melancholie”. Limbajul și tehnica expresivă ale acestei poezii sunt la fel de convenționale ca și zestrea ei sentimental-ideatică, fiind pline de ticurile, rutinele și clișeele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285956_a_287285]
-
uzuale, dacă nu ubicue. Astfel, deși vibrația lirică izbutește să se vădească drept certă și autentică, roadele sale textuale apar ca fiind convenționale. Caracteristice poetului îi sunt tonul consecvent elegiac chiar și în momentele de exultanță, cenzurarea sentimentului în confidența elegiacă, reținerea și discreția, aplecarea statornică spre „melancholie”. Limbajul și tehnica expresivă ale acestei poezii sunt la fel de convenționale ca și zestrea ei sentimental-ideatică, fiind pline de ticurile, rutinele și clișeele metaforizării „șaptezeciste”, manierizate. În Arhivele cerului (2001), scriitorul a adunat mici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285956_a_287285]
-
Încă nedesprinsă total din matca poeziei mai vechi, anacreontică și preromantică, lirica lui oferă imaginea fidelă a începuturilor romantismului românesc și a formelor lui în anii revoluției, când literatura era înțeleasă ca un instrument al luptei politice. Chiar dacă o compunere elegiacă și meditativă l-a impus, chiar dacă în primul său volum un întreg ciclu era alcătuit din Reverii, ori de câte ori a încercat formula lirică a meditației, B. se arată prizonierul modelelor (Lamartine, A. Chénier, Millevoye) și nu a putut depăși un registru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285807_a_287136]
-
Lamartine, A. Chénier, Millevoye) și nu a putut depăși un registru minor, sentimental. Temperamentul poetului era cel al unui senzual, atras de forme și sonuri, și spiritul auster al meditației i-a rămas străin. Doar înstrăinarea (exilul) dă autenticitate discursului elegiac și creează un personaj și o obsesie a liricii lui B.: pribeagul. Popularitate i-a adus, însă, legenda istorică. Orientându-se, în poezie, spre izvorul vieții naționale, el răspundea programului „Daciei literare”. Construite pe antiteza romantică trecut-prezent, legendele urmăreau să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285807_a_287136]
-
unu”, asumându-și responsabilitățile redacționale și financiare pentru a face ca publicația să apară regulat până în 1932. Debutase cu placheta Răbojul unui muritor (1925), ce conține poezie cu precădere bacoviană, pastișe și parodii, experimentul avangardist fiind aici prezent în pofida fiorului elegiac care însoțește adesea imaginea unei lumi eterate. Dar acțiunea lui esențială este ilustrarea și promovarea suprarealismului în câmpul literelor românești. Sadismul adevărului (1936) adună texte despre orientarea suprarealistă, văzută ca un soi de visare semitrează, compensând prin mirabil, cu asocieri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
ori invectivă. Discursul lui Voronca e întotdeauna fundamental grav, el ia totul în serios, se implică până în pragul ascezei și sacrificiului de sine, cu o dăruire totală în orice demers, și - chiar în miezul entuziasmelor sale se insinuează un sâmbure elegiac: un „idealist” a cărui exaltare romantică e subminată în adânc de un soi de scepticism ultim, ce pune sub un tremurător semn de întrebare până și cele mai înalte certitudini. Balansând între extreme și excese, el se știe mereu vulnerabil
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
un decor citadin modelat în câteva toposuri simboliste, receptate fie din sursă directă, fie - mai evident - din interpretările bacoviene ale unor Demostene Botez sau Camil Baltazar, văzute cu ochiul unui adolescent ce-și pune pe față, până la identificare, masca lamentației elegiace. De la autorul Plumbului, Voronca moștenește cadrul orașului de provincie - „orașul întunecat”, „deznădăjduit”, „de întuneric”, „mâhnit”, „orașul cu balcoane și disperări”, cu „tristețea zidurilor de internat”, „orașul cu viziuni stinse, cu sfâșieri”, „orașul ca un cimitir”, „tristețea panoramelor de pe cheiul mohorât
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
uneltele. Restriști-le sunt opera unui poet încă insuficient individualizat, cu frecvente stângăcii ale scriiturii și cu un univers imaginar restrâns la câteva elemente devenite deja clișee, cărora numai accentele naive aparținând vârstei le conferă o anume autenticitate. Natură fundamental elegiacă, el își marchează deocamdată „mâhnirile”, „tristețile” ori „sfârșirile” la modul adesea exterior, prin calificative mereu reluate, până la saturație, - de unde și senzația de monotonie. Ceea ce îl distinge, totuși, anunțând producțiile viitoare, este - observată încă de E. Lovinescu - „o facilitate aproape prodigioasă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
conforme noului univers imaginar, printr-o ostentativă transcriere în cod modernist: Drum dinam bandajat excepțional Casele se îmbrățișează în visul de var Tinctură de iod acest amurg cu rădăcini și amnar, Cât miresmele se împart ca afiș electoral. Sau lirica elegiacă - pentru a mai da un singur exemplu -, care găsește noi echivalențe vechii ambianțe romantico-simboliste, într-un text precum Profil tăiat în lacrimă, unde funcționează iarăși tehnica simultaneistă, sintaxa ușor eliptică, „analogia de corpuri geometrice”: În ținutul amar ochean glasul tău
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
în evoluția propriei personalității a poetului, ca încercare (și reușită) de autodepășire, în sensul abandonării epigonismului simbolist, al concentrării și rafinării expresiei. În ciuda distanțelor pe care le ia față de universul Restriștilor, această carte conservă totuși date esențiale ale unei sensibilități elegiace, neliniștite. Ele transpar îndeosebi în reinterpretările expresioniste ale unor elemente constitutive universului imaginar al cărții de debut, dar sunt prezente și în plin „bal” al imaginației ludic-spectaculare, în abia disimulate confesiuni ale „suferinței vechi”, ale nevoii acute de comunicare fraternă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]