962 matches
-
după un an. Își trece licența în drept în 1933 și practică avocatura la Hotin. După 1944 și-a continuat activitatea în București, ca avocat al Academiei Române, apoi ca liber profesionist. În 1933 îi apare prima plachetă de versuri, Frunză elegiacă. În 1941 înființează și conduce periodicul „Cetatea Hotinului”, unde semnează Toader Țarălungă. Colaborează cu versuri și articole literare la „Glasul Bucovinei”, „Cronica” (Cernăuți), „Pagini basarabene”, „Poetul”, „Junimea literară”, „Gândirea”, „Jurnalul literar”, „Bucuresci”, „Curentul magazin”, „Universul literar”, „Drapelul”, iscălind adesea Tudor
PLOP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288854_a_290183]
-
despre mine cel adevărat (1942) cristalizează substanța poetică. La o mare distanță în timp, autorul încredințează tiparului încă un volum, Desene naive (1983), exercițiul liric ajutându-l să-și configureze o poziție mult mai obiectivă față de propria poezie. În Frunză elegiacă motivul frunzei stinghere, tremurând în aerul umed al toamnei, simbolizează destine anonime și efemere. Poetul își dezvăluie confesiv trăirile, fluxul liric așezându-se, cuminte, într-un tipar destul de previzibil și pe alocuri banal. Bunăoară, dragostea e „batere de aripă”, ramurile
PLOP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288854_a_290183]
-
elabora studii referitoare la familia Hasdeu, în special la Iulia, din ale cărei scrieri a tradus. Tot aici se află numeroase pagini de corespondență, cuprinzând scrisori de la Mircea Streinul, Artur Gorovei, G. Călinescu, Perpessicius ș.a., precum și versuri netipărite. SCRIERI: Frunză elegiacă, Cernăuți, 1933; ed. Cernăuți 1937; ed. Cernăuți, 1943; Traian Valter. Scrisoare unui erou în eternitate, Hotin, 1942; Versuri despre mine cel adevărat, Hotin, 1942; Desene naive, București, 1983. Repere bibliografice: G.B., „Frunză elegiacă”, BVS, 1937, 78; G. Călinescu, Anul literar
PLOP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288854_a_290183]
-
Perpessicius ș.a., precum și versuri netipărite. SCRIERI: Frunză elegiacă, Cernăuți, 1933; ed. Cernăuți 1937; ed. Cernăuți, 1943; Traian Valter. Scrisoare unui erou în eternitate, Hotin, 1942; Versuri despre mine cel adevărat, Hotin, 1942; Desene naive, București, 1983. Repere bibliografice: G.B., „Frunză elegiacă”, BVS, 1937, 78; G. Călinescu, Anul literar 1937, ALA, 1938, 891: Predescu, Encicl., 665; Călinescu, Ist.lit. (1941), 856, Ist. lit. (1982), 941; D.V., „Versuri despre mine cel adevărat”, „Revista Bucovinei”, 1942, 8; Mihai Niculescu, Poetul Teodor Plop, UVR, 1942, 30
PLOP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288854_a_290183]
-
G. Călinescu, Anul literar 1937, ALA, 1938, 891: Predescu, Encicl., 665; Călinescu, Ist.lit. (1941), 856, Ist. lit. (1982), 941; D.V., „Versuri despre mine cel adevărat”, „Revista Bucovinei”, 1942, 8; Mihai Niculescu, Poetul Teodor Plop, UVR, 1942, 30; Aurel Tita, „Frunză elegiacă”, CRE, 1944, 5791; V. Jeleru, Teodor Plop, UVR, 1944, 2; Călinescu, Scrisori, 65-66. N.Bc.
PLOP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288854_a_290183]
-
și, în paralel, amintirea satului natal tradițional și resuscitarea valorilor lui agresate de rostogolirea precipitată și brutală a istoriei; declin biologic (de unde elegia senectuții), declin sufletesc și înstrăinare a identității ancestrale (o ușoară notă subversivă nu lipsește). În pofida unor accente elegiace, dominante rămân însă, pe de o parte, solaritatea contagioasă atât la nivelul notației pasteliste, cât și la cel simbolic, al transgresării materiei, iar pe de alta, capacitatea de a privi lumea printr-un ochean care o face miraculoasă. De altfel
NOVAC-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288489_a_289818]
-
intră într-o dramatică relație cu metafora germinației, a perpetuării (un titlu semnificativ - Semințe de timp). Curgerea și întoarcerea, pierderea și refacerea accentuează ideea timpului ireversibil, care transcende condiția efemeră a eului. Simbolistica drumului orientează materia poetică spre un lirism elegiac, ca expresie a zădărniciei. Inițierea în moarte presupune asumarea sorții și depășirea vremelniciei, într-o ambianță a sacrului degradat și a pătimirii în el: „Căzusem în lumină/ Ca într-un lac de dumnezeire!” (Abia mai târziu); „Există un unghi/ Sub
OANCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288499_a_289828]
-
sau destructura lumea, cu o denominare nudă (rar metaforică) - în fond sceptică față de cuvânt, pe care îl potențează printr-o rostire incantatorie -, vocea lirică relatează datul trăirii sau imaginării și îl suie pios în mit. Rezultă un lirism cu precădere elegiac al existenței, în care sunt „toate primite în voia lor lumească”, nu fără zvâcnetul conștiinței rănite de limitări, anxietate, nedumeriri. În prozodie predilect tradițională, cu o scenografie calofilă riscând desuetudinea („Geea se scufundă în mări, reapărând/ cu insule albastre de
OANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
Ostrovski” (post-mortem, 1968). N. face parte din familia poeților basarabeni profund marcați de versul nostalgic al lui Serghei Esenin, din care preia motive, imagini și tonalități, afinitate explicabilă în primul rând prin aceeași obsesie a meleagurilor natale. Lirica lui evocă elegiac priveliștile Bugeacului cu stepa și orășelul de provincie, cu succesiunea anotimpurilor. Viziunea, imaginile și stările sufletești se sincronizează în linii mari cu cele ale poeziei basarabene din anii ’30 ai secolului trecut: dezrădăcinarea, singurătatea, neîmplinirile, setea de ducă, deznădejdea, alături de
NENCEV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288421_a_289750]
-
burse de studii la Paris. În presă numele lui revine în „XY. Literatură și artă”, „Cristalul”, „Excelsior”, „Limba română” și, către sfârșitul deceniului al patrulea, în „Curentul” și „România literară”, pentru ca după război să se cufunde în obscuritate. Contemplativ și elegiac, înrudit în primele versuri cu „senzitivii” și „intimiștii” de la sfârșitul veacului al XIX-lea, N. face eforturi pentru a se integra generației sale. Notabilă în placheta de debut este depersonalizarea lirismului fie prin rotirea - pe urmele „parnasianului” Ion Barbu - în jurul
NICHITA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288431_a_289760]
-
comunicării între om și univers (Repere ale unei teorii structural-semantice a culturii populare materiale). Meditând asupra unor interpretări curente, potrivit cărora, de pildă, balada Miorița conține ideea morții ca fatalitate, el ajunge la concluzii noi, argumentând că „prin ceea ce are elegiac, Miorița apare ca o dureroasă laudă a vieții și a lucrărilor ei. În sfârșit, prin ceea ce explică, Miorița se străduie să facă suportabilă - și rațională - moartea” (Ovid Densusianu și actualitatea exegezei „Mioriței”). Dintre cercetările aplicate, se distinge analiza de text
NICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288453_a_289782]
-
spre un spiritualism răsfrânt în sine - autocunoaștere matură și semn al schimbării viziunii lirice. Un ciclu din Salonul olandez (1979), alcătuit pe motive din maeștri pictori olandezi (dar și flamanzi și chiar Salvador Dalí), este metatextual: narația iconică este transmisă elegiac, în interpretări diafane. De altfel, N. a asigurat și comentariul câtorva albume de artă plastică universală publicate în anii ’70-’80 ai secolului trecut (Turner, Monet, Constable, Whistler, Caravaggio, Vermeer). O grădină pentru Orfeu (1982) și Semnătura fulgerului (1983) sunt
NICOLESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
N. a asigurat și comentariul câtorva albume de artă plastică universală publicate în anii ’70-’80 ai secolului trecut (Turner, Monet, Constable, Whistler, Caravaggio, Vermeer). O grădină pentru Orfeu (1982) și Semnătura fulgerului (1983) sunt continuări organice, în același ton elegiac ca în poezia lui Ion Vinea. Aceasta este și perioada în care, în o ultimă secțiune a cărților sale, poetul propune „interpretări” din marea lirică universală, „călătorii pe meridianele lumii, un fel de «jurnale» esențializate” (Petru Poantă). Ultimul volum antum
NICOLESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
o ultimă secțiune a cărților sale, poetul propune „interpretări” din marea lirică universală, „călătorii pe meridianele lumii, un fel de «jurnale» esențializate” (Petru Poantă). Ultimul volum antum, Fugato (1987), lasă tot mai pregnant impresia de presentiment al extincției, iar tonul elegiac este mai profund. Eseurile din Starea lirică (I-II, 1975-1984) sunt reprezentări prozastice ale idealurilor sale estetice: calofilie întemeiată pe claritatea clasică, amintind prin asociații de G. Călinescu. Grifa poetului se învederează pretutindeni: „O «exaltare» poetică lăsată în voie îi
NICOLESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
arderii se va produce începând cu Bolta glisantă. Sub zodia unei „cosmogonii devalorizate”, N. abandonează brusc scenografia fantasmatică și mitizantă pentru un cadru fără aură, citadin și domestic, când nu recurge la teatru și circ, livrându-se unui dens lirism elegiac al intimității devastate de deziluzii, „învinsă” și „însângerată”. Emerge acum o exasperare crescândă a preamultului luminii, care a calcinat chiar memoria: „ne-ar trebui o întunecare // o întunecare”. Și Înstrăinatul solstițiu atestă o adevărată teroare a „lavei luminii”, tortura exasperantă
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
încă mai inchietant sub orizontul unei insuportabile zădărnicii. O mântuire, în noianul acestor risipiri, ar fi în harul primenitor al cuvântului („iar sufletu-mi rămâne de-a pururi în cuvinte” - Rugăciune către luceafăr). Din pudoare, trăirile mărturisite în acest monolog elegiac sunt prefirate printr-un filtru livresc, prin care se străvăd și plăsmuiri de mitologie sau din literatură, ce colindă reveriile contemplativului: Ulise, Oedip, Prometeu, Icar, Don Juan, Romeo, Don Quijote. Și Hamlet, de bună seamă. Frapantă în rafinatul eseu Hamlet sau
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
primul război mondial. Activitatea în slujba libertății și integrității naționale i-a adus însă și șapte procese de presă (soldate cu închisoare și amenzi). Unicul volum de poezii al lui P., Flori de toamnă (1882), cuprinde un fel de meditații elegiace, cu tristeți inexplicabile și dor de moarte, dar livrești și superficiale, sufocate de o expresie comună, ca și versurile erotice sau patriotice. Poezia sa a fost aspru criticată de unii contemporani, ca un rău exemplu de imagini, idei și limbă
PACAŢIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288602_a_289931]
-
unu”, asumându-și responsabilitățile redacționale și financiare pentru a face ca publicația să apară regulat până în 1932. Debutase cu placheta Răbojul unui muritor (1925), ce conține poezie cu precădere bacoviană, pastișe și parodii, experimentul avangardist fiind aici prezent în pofida fiorului elegiac care însoțește adesea imaginea unei lumi eterate. Dar acțiunea lui esențială este ilustrarea și promovarea suprarealismului în câmpul literelor românești. Sadismul adevărului (1936) adună texte despre orientarea suprarealistă, văzută ca un soi de visare semitrează, compensând prin mirabil, cu asocieri
PANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
noapte (1968), Planete albastre (1970) ș.a. Ca poet, P. își trage seva din pământul Bucovinei, topos, fundal și temă principală a poemelor sale. Din feerica lume a nordului țării, dominată de vechi practici rituale, autorul preia magia cuvântului și creează elegiac o altă lume, sui-generis, în care elementele de peisaj, oamenii și vietățile își schimbă rolurile obișnuite și regnurile ajung la coabitări insolite. Nu de puține ori „jocul” lingvistic trece pe primul plan. Poetul are ușurința de a rescrie, în limbaj
PARDAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288693_a_290022]
-
mele (1967), Gorun adânc (1972), Spadă și corolă (1977). Poezia lui se caracterizează prin tonul reflexiv, prin viziunea echilibrată de tip clasic și prin expresia clară, simplă. Linia melodică și curgerea gravă a rostirii nu sunt tulburate de stridențe, inflexiunile elegiace se mențin cu discrete nuanțări în mai toate versurile, nutrite de nostalgia ținutului natal. După 1960 poetul atrage atenția mai cu seamă ca un bun tehnician al versului. În 1987 publică un volum memorialistic, Aproape de ei, unde evocă importante figuri
PASCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288706_a_290035]
-
parnasiană se distanțează la fel de categoric și față de intimism. „Je ne te vendrai pas, mon ivresse et mon mal”, își previne Leconte de Lisle, într-o poezie, cititorul. În articole el condamnă explicit sentimentalismul, ia în derâdere lirismul lacrimogen, acuză poezia elegiacă de facilitate și de concesii inadmisibile făcute gustului mediocru al unui public fără educație estetică. „Arta - scrie Leconte de Lisle -, a cărei cea mai strălucitoare, intensă și completă expresie este poezia, e un lux intelectual, accesibil doar câtorva foarte rare
PARNASIANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
comandant de oști, unic în „superba lui trufie”, cu elefanții lui care au „albit de spaimă Alpii”, se dovedește neînstare să învingă legiunile și rațiunea romană. În fine, poemele din Arma secretă (1980) îl înscriu pe poet într-o meditație elegiacă de vârstnic ce și-a păstrat spiritul lucid și curajos în fața timpului: „Trebuie să învăț cum se moare,/ căci de trăit, omul trăiește oricum,/ să învăț de la păsările care dispar în cântec,/ de la cerul albastru care alunecă în trandafir/ și
JEBELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
loc în 1939, cu volumul Lumină tristă. Încă din primele versuri poetul împărtășește cititorilor povara pierderii timpurii a părinților (tatăl murise la doar patruzeci și șapte de ani) și încearcă să reconstituie imaginea mamei cvasinecunoscute (Întoarcerea la rugăciune, Noapte). Tonul elegiac domină reflecția asupra destinului nedrept cu cei apropiați lui: „M-au blestemat pesemne ursitoare/ Să cresc mereu în veșnică durere”. Lacrimile, suferința nu pot fi învinse nici măcar de iubire, căreia îi lipsește văpaia, iar obiectul adorației, ,,o fată blândă ca
LALESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287739_a_289068]
-
1795, probabil o copie după manualul lui Amfilohie Hotiniul. Boier velit, stihuitorul fu mai întâi vătav de aprozi, apoi vel sulger, vel stolnic, ispravnic, vel ban, vel spătar. Preocuparea pentru poezie a lui M. a fost statornică, dar versurile lui elegiace sunt naive și convenționale. Ele anticipă totuși - dacă nu cumva îi vor fi servit chiar de model - lirica erotică a lui Costache Conachi. Tânguitoare, întretăiate de suspinuri și de oftaturi grele, aceste stihuri se resimt de înrâurirea manierei anacreontice, cum
MILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288150_a_289479]
-
una a exprimării simple și limpezi, în care discursul poetic e adus la „gradul zero” prin desolemnizare, și alta, unde discursul e enigmatic și eliptic, conchizând că atunci când se exprimă cu autenticitate, „netravestit”, poetul se arată a fi un spirit elegiac, tulburat de „trecerea omului”. Altă lectură îi aparține lui Ion Negoițescu, care accentuează lirismul și sentimentalismul manifestate indirect, atribuindu-le „mai degrabă lucrurilor dimprejur decât fiorului lăuntric”, și relevă faptul că exemplul suprarealismului i-a dat poetului acea „libertate emotivă
MAZILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]