886 matches
-
-l explicăm printr un exces în cultivarea limitei, și nu în contestarea ei<ref id=”2”>Vezi pp. 215 și urm. </ref>. Oare greșim cu ceva sau exagerăm în vreun fel dacă afirmăm că se poate ajunge la intimitatea ființei eline pornind de la felul în care s-au îmbinat elementele obiective și subiective ale semantismelor radicalului *perîntr-un complex care, la început, a vizat cucerirea unor limite așezate dincolo de puterea percepției imediate? Pentru lumea spiritului, marile călătorii originare au avut semnificația transpunerii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
regiuni în care cuvântul peras nu mai există, dar în care problematica sugerată inițial de existența lui și de locul central pe care îl ocupă în constelația semantismelor lui *pereste mereu prezentă. Altminteri nu am putea înțelege de ce problema prudenței eline este una peratologică, deși cuvântul peras nu este niciodată invocat în relație cu sophrosyne. Altminteri nu am putea înțelege de ce tema platoniciană a asemănării omului cu divinitatea (syngeneia și homoiosis) este una peratologică, deși cuvântul peras nu apare niciodată în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și ea o bildende Kunst, raportată la sculptură reprezintă o debilitare a principiului formei, pentru că ea nu creează decât iluzia corpului și a modelării. Pe de altă parte, culoarea este doar un accident al formei și, ștergând-o de pe statuile eline, timpul a lucrat bine de vreme ce a restituit esențialității ceea ce se născuse din ea. Numai că această esențialitate a fost până la urmă coruptă chiar și în sculptură. Când sculptura greacă dobândește dimensiunea psihologicului, când devine expresivă și sugestivă, înfățișând, să zicem
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fizică a infinitului, care este orizontul. Ca să te bucuri cu adevărat de corporalitate, trebuie să o supui tactil; dintre arte, sculptura este singura care sustrage tactilul din sfera pragmaticului, îi dă o demnitate estetică și îl revalidează în spirit. Statuile eline, oarbe toate, poartă în ele nu numai limitația, forma, ci și principiul contemplării ei. Numai în această dobândită orbire devine limpede intenția de a trăi eminența corpului, și o statuie în care văzul a amuțit este implicit o invitație la
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
totul pare o simplă figură de stil, dacă nu o reverență făcută gazdelor Conferinței. De fapt, el ne atrage atenția că, dacă vrem să gândim asupra provenienței artei în Grecia, noi nu o putem face decât rămânând la termenii gândirii eline. Așezarea sub protectoratul zeiței Atena devine în primul rând un scrupul de metodă. Numai apelul la un zeu grec, la o întruchipare a spiritului obiectiv al lumii aceleia, ne poate garanta accesul la misterul nașterii artei în Grecia. Nu ca
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
sunt prezente în fiecare moment al dezvoltării noastre ulterioare, ba chiar ne întâmpină din viitor, atunci Atena nu este un zeu apus și noi nu vom putea afla care este proveniența artei fără ajutorul ei. Dar de ce, din puzderia zeilor elini, trebuie să apelăm, când e vorba de proveniența artei, tocmai la zeița Atena? De ce, cu ajutorul ei doar, putem evita „arbitrarul gândului“? Oare pentru simplul fapt că ea este zeița conciliului, polymetis, „sfătuitoarea în împrejurări diverse“, cum o numește Homer? Dar
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
privește către o piatră de hotar, către o bornă. Privirea meditativă a Atenei, spune Heidegger, este îndreptată asupra limitei. Dar ce este limita? Heidegger a vorbit în mai multe rânduri despre această problemă, pornind de fiecare dată de la înțelesul termenului elin, peras. Prima și cea mai importantă interpretare a conceptului grec de limită Heidegger o face în faimoasa Einführung in die Metaphysik (Introducere în metafizică) din 1935. Iată cum sună ea: „... faptul de a sta înălțat în sine însuși (das in
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Main, Klostermann, pp. 64-65. </ref> Patru ani mai târziu, în studiul scris în 1939, Vom Wesen und Begriff der Physis (Despre esența și conceptul lui Physis), același lucru este reluat într-o formă concisă: „... însă peras, gândit în spiritul filozofiei eline, nu este o limită în sensul unei margini exterioare, nu este acel loc unde ceva încetează. Limita este, de fiecare dată, ceea ce limitează, ceea ce conferă determinații, ceea ce dă punct de sprijin și statornicie, acel ceva prin care și în care
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în ființă. Pe scurt, începutul ființei presupune sfârșitul delimitării. Cât de adevărată este pentru lumea greacă interpretarea pe care Heidegger o dă limitei - ca limită benefică, ce împlinește și dă statut de ființă - se poate lesne vedea evocând exemplul tragediei eline. Într-adevăr, pentru greci nu imposibilul depășirii unei limite era un stimulent, ci imposibilul atingerii ei. Tragicul elin se explică printr-un exces în cultivarea limitei, și nu printr-unul în contestarea ei. Eroii antici sunt sublimi prin persistența în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care Heidegger o dă limitei - ca limită benefică, ce împlinește și dă statut de ființă - se poate lesne vedea evocând exemplul tragediei eline. Într-adevăr, pentru greci nu imposibilul depășirii unei limite era un stimulent, ci imposibilul atingerii ei. Tragicul elin se explică printr-un exces în cultivarea limitei, și nu printr-unul în contestarea ei. Eroii antici sunt sublimi prin persistența în limita care-i determină, și nu prin efortul de a o depăși. Conștiința nu se frânge aici în fața
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
129; 19, 512) se vorbește în chip nediferențiat de daimon ca „împărțitor“ al porțiilor de viață, dar, indiferent de feluritele reprezentări, peste tot este mereu vorba de o ordine și o dozare pe care o înfăptuiesc zeii, în faza tragediei eline această funcție rămânând exclusiv un atribut al lui Zeus. Însă spre deosebire de porțiile de la ospăț, cei ce-și primesc destinul, porțiile lor de viață, nu cunosc nici cantitatea, nici calitatea acestora. Ei sunt asemenea unor meseni care ar mânca legați la
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
om și Dumnezeu. Atena este cetatea spiritului căutător de adevăr, bine și frumos - kalokagathia. Ca o mare cultură, ea a unit imanentul cu transcendentul, propunând modelul paideic ideal. Este perioada de punere a marilor probleme și întrebări care frământă spiritul elin, conturându-se tipul unei pedagogii sui generis. În schimb, Roma este cetatea praxis.-ului, unde totul începe în legendă și se termină în ruină. Din punct de vedere gnoseologic, se poate vorbi de un eclectism cultural, de un amestec de
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
asupra poeziei peisagistice din secolul al XVIII-lea; Keats a luat detaliile poeziei Ode on a Grecian Urn (Odă la o urnă grecească) dintr-un anumit tablou de Claude Lorrain *1. Stephen A. Larrabee a analizat toate aluziile la sculptura elină și toate temele inspirate din aceasta care se găsesc în poezia engleză. *2 Albert Thibaudet a arătat că poemul L'Après-midi d'un faune (După-amiaza unui jaun) de Mallarmé a fost inspirat de o pictură a lui Boucher aflată la
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
este de fapt cheia întregii probleme și controverse: Europa așa cum se impune ea conștiinței noastre culturale actuale reprezintă rezultatul unei tradiții și al unui patrimoniu de valori spirituale comune milenare. Unii l-au definit printr-o imagine tridimensională: Europa este elină în adâncime, latină în extensiune, creștină în înălțime. Alții vorbesc de un corp istoric, de caractere comune, de un tezaur, de un conservatorio etc. etc. Dar toți, fără excepție și nu putem să nu le dăm dreptate , revendică o tradiție
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
cea mai înfricoșătoare putere în care crede și pe care o respectă omul medieval - divinitatea însăși −, menține în echilibru mersul lumii (creștine) și relația dintre laic și religios. Summum al modelelor voievodale, Alexandru Macedon − întemeietor de cetăți și civilizator, monarh "elin" convertit la creștinism (!) în urma unor apariții mirabile de sfinți, apărător al credinței, fiu și soț respectuos, autocrat drept, judecător imparțial - ocupă o poziție centrală în sistemul rolurilor emblematice proiectate în imaginarul medieval. Fondator de civilizație, figură foarte populară la nivelul
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ultimul plan, exprimă ceea ce este futil). Paidiá, în sensul original, semnifică jocurile de luptă sau de competiție, un domeniu dominat în întregime de agon. Ludicul nu este manifestat în mod clar în această accepțiune a termenului. În opoziție cu limba elină, limba latină are un singur cuvânt care exprimă domeniul jocului - ludus, ludere în timp ce lusus este un derivat. Termenul de ludus exprimă aproape toate noțiunile de joc; limbile latine pleacă de la termenul iocus, iocari care au semnificația de joc, a juca
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
pref. autorului, București, 1963; Samuel Pepys, Jurnal. 1660-1669, pref. Zoe Dumitrescu- Bușulenga, București, 1965 (în colaborare cu Costache Popa); Joë Hamman, Far West, pref. D.I. Suchianu, București, 1966; Juan Ramón Jiménez, Platero și cu mine, București, 1966; Jean Defradas, Literatura elină, îngr. și introd. Adelina Piatkowski, București, 1968; François Rabelais, Viața nemaipomenită a marelui Gargantua, tatăl lui Pantagruel & Uimitoarea viață a lui Pantagruel, feciorul uriașului Gargantua, ticluite odinioară de..., introd. Romulus Vulpescu, cu ilustrații de Val Munteanu, București, 1968 (în colaborare
VULPESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
pariul că o comunicare veritabilă este posibilă, „În ciuda pluralității codurilor și a apartenenței noastre la niște comunități Închise” (ibidem, p. 587), și că există, prin urmare, valori comunicabile de către toți tuturor. Pe durata unui dialog, „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască” (Epistola către Galateni, III, 28). A. P. & BENVENISTE Emile (1966), Problèmes de linguistique générale, vol. I, Paris, Gallimard. JACQUES Francis (1985), L’Espace logique de
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
sclavii, bărbații și femeile. Toți sunt „parte din Dumnezeu și Întregul care ne cuprinde este tot Dumnezeu: noi suntem asociații Lui și membrii Lui” (Seneca, Scrisori către Luciliu, 92). Bineînțeles, aceste accente evocă creștinismul: „Nu mai este nici iudeu, nici elin” (Sfântul Pavel). Devenind religia Imperiului, un astfel de cult nu mai permite să existe decât creștini și păgâni. Aceștia din urmă vor fi desemnați drept cei „de convertit”, folosindu-se chiar și forța la nevoie (compelle intrare). Se afirmă astfel
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
minuțios de autor în cel mai întins capitol al cărții, "Spiralogia biomedicală", adevărată enciclopedie istorică și conceptuală, de la apariția lui Homo sapiens și până azi. Autorul a repertoriat și caracterizat succint toate elementele care compun dubla spirală cunoaștere-conștiință, înregistrând antecedentele eline și elenistice, medievale și renascentiste, filozofice, culturale și biomedicale, de la oameni la idei. Astfel, cele 15 spire ale spiralei biomedicale sunt: 1. Anatomo-histologică; 2. Microbiologie-imunologie-epidemiologie; 3. Selecția naturală; 4. Celula; 5. Ereditatea; 6. Taxonomia; 7. Biodiagnostica; 8. Radioactivitatea; 9. Clonarea
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
limba vorbită, substantivul colectiv la singular se poate construi cu un verb reciproc, ca urmare a pluralității sale semantice: (32) Totul a pornit de la zvonuri apărute în presă, legate de o presupusă aventură a sportivului. Cuplul s-a certat și Elin l-a zgâriat pe Tiger. (Realitatea TV, 29.XI.2009) Lucrurile nu au evoluat bine. Acum vreo două săptămâni, cuplul s-a certat zdravăn. (http://stirileprotv.ro) Cuplul s-a căsătorit la începutul lui iulie la casa unui prieten în
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
la lume, halta Măceu România îndesată priveliști inventează țări densitate, grele dor, de aceea și el inventat, nestrăbătute nume de pitoresc în toate părțile, Valea Streiului cu una din căile regelui, nu drepte sînt căile cele scurte, cum greșit calculează elinii, ci îndrumate pe sub Nor, Subcetate masă de neted sticlos, burtă de pește de nor de versantul din răsărit, Subcetate Caransebeș linia părăsită, porțiunea cu cremalieră, antropică rarefiată cît sălbăticiunea omul este în prezență, preistoricele lui instalații de autoinstalare, dinamită care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
1781, mult mai cunoscută sub numele de Norma regia, care viza doar învățământul gimnazial. Materiile stipulate ca obligatorii și numărul de ore aferente fiecăreia pentru educația gimnazială erau următoarele: limba latină (17 ore), artimetica (2 ore), geografia (2 ore), limba elină (2 ore), istoria (1 oră) și religia (1 oră). Acest tipar era predat cu repetiție în fiecare din cele trei clase prevăzute de studiile gimnaziale. Cele 25 de ore săptămânale erau repartizate în cinci zile de studiu, excepție făcând zilele
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cântarea religioasă. Lecțiile aveau un cumul de cinci ore pe zi, distribuite atât dimineața, cât și după masa. • Școli umanioare, cu durata de patru ani, se organizau doar la București și Craiova. Materiile predate includeau gramatica românească, geografia, limbile franceză, elină și latină, desenul, aritmetica și istoria. Asupra acesteia din urmă merită zăbovit, întrucât istoria a fost tratată cu maximă seriozitate în școlile umanioare, fiindu-i acordată o importanță crucială. Disciplina istoriei se studia 18 luni în ultimii doi ani, împărțindu
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și istoria românilor (Urechia, 1892, p. 280, Regulamentul șcólelor din 1832, §68). • Învățăturile complementare, cu o durată de trei ani, organizate numai la București. Printre disciplinele predate se numărau retorica, geometria și algebra, fizica, chimia, logica, morala, arheologia, precum și limbile elină și latină. • Cursurile speciale, cu durata de trei ani, erau alcătuită din trei discipline: cursul legilor, cursul de matematică aplicată și cursul de agricultură. • Cursurile slobode, se organizau doar la București, în afara sistemului format din cele patru cicluri de învățământ
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]