816 matches
-
anonimat, ci mai ales acela de a le da un relief emoțional și a le Înzestra cu accente prestigioase. Evident, evocarea de care vorbesc aici nu este una pretențioasă care celebrează un eveniment Într-un mod elaborat și plin de emfază discursivă sau descriptivă, ci una care are doar temeiuri și priorități afective. Scrierea haiku-ului pornește și ea de la intenția de (re)trezi În mintea cititorului o scenă sau o Întîmplare pe care autorul a trăit-o ca pe o
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
mult mai intens afectivă din partea cititorului. „Datorită subtextului obligatoriu și a conotațiilor multiple, cantitatea de informație transmisă prin vorbirea reticentă poate fi mai mare și mai nuanțată decît aceea comunicată Într o exprimare completă.” La urma urmei, sobrietatea absolută, refuzul emfazei este elevație extremă și concizia e condiția stilistică a sublimului: „... una dintre principalele frumuseți ale unui discurs este... să dea spiritului prilejul de a elabora o gîndire mai cuprinzătoare decît este expresia” (Logica de la Port-Royal) Profunzimea expresiei eliptice rezultă din
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
nimb de glorie, Peste șolduri triumfale Haina iluzorie. căderea ghindelor pare o culme a minoratului prozaic. Și totuși, pentru anumite timpane dedate frugalității, anunțul ei discret este cu mult mai frisonant. Chiar dacă nu-și face intrarea cu atîta pompă și emfază, toamna poate fi simțită ca o teribilă amenințare. E greu de spus ce poți face dacă ești avertizat de faptul că au loc căderi, mai ales dacă ele sînt intermitente și imprevizibile. Oricît de atent ai fi, nu știi cînd
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
ironia celui care știe mai multe situația ingrată a omului care se amăgește că și a construit un adăpost durabil. Dar Încă, poate că nu e vorba decît de un alter ego al autorului. Unul care, fără cuvinte și fără emfază, doar scărpinîndu-se-n cap, Îl face pe privitor să se Îndoiască de tot ce i se părea pînă atunci lipsit de orice echivoc. PÎnza uitării portretul tateipăianjenul Îi țese o altă pânză Valeria Tamaș Dacă un haiku trebuie să lucreze cu
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
la corporalul indecent: "Jivinele cele mai variate ale societății noastre se socot în drept de a-și pune contribuția de scuipat și fecale morale în jurul cetățuii noastre. Masturbanți și fameni iau atitudini și vorbesc pițigăiat de noi, cu o demnă emfază. Intestinul lor, devenit cerebral, ne judecă, ne clasează". Asemenea tirade vexatorii, frecvente în pamfletul arghezian, au la bază mecanismul psihologiei detabuizante, o defulare explozivă a agresivității prin limbaj și imagini care, în mod normal, țin de cea mai strictă intimitate
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
juisivă în admirabila Digression sur l'art de Japon a lui Maurice Pinguet, unde acesta relatează cum a fost îmblânzit încet de atmosfera liniștită, pudică, discretă a portretelor, paravanelor, grădinilor, sculpturilor și caselor japoneze 22. De nonșalanța lor lipsită de emfază, rezerva lor. Arta aceasta "nu se etalează pe străzi în monumente publice, ea cere un refugiu în umbră, intimitatea colinelor sau a casei, protecția unui sit sau a unui acoperiș". Și în concluzie: Într-adevăr, nimic nu amenință mai mult
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
transsubstanțierea de la distanță a ostiei: o capodoperă fotografică îi deschide calea profanului spre ceea ce este mai profund în om, "partea lui divină". "Arta îl poate ajuta pe om să conștientizeze măreția pe care o ignoră în sine." Au fost ironizate emfaza ministrului culturii și accentele lui de cruciat. Noi să începem prin a saluta ceea ce este admirabil. Malraux nu reducea arta la "artele frumoase" (nici cultura la loisir). Acestea din urmă țineau în Franța, până în 1959, de o subdirecție a Ministerului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
să crească și nu doar evidențele, ci și insurecțiile noastre sunt regizate. Studențescul Mai '68, de pildă, ca și revoluțiile din secolul al XIX-lea, a fost "modelizat" de teatrul în stil italian, cu estradele lui, cu posturile de scenă, emfaza gesturilor și sonoritatea sloganelor, publicul aclamând pe stradă trupa, adică avangarda activă și cuvântătoare. A fost, fără îndoială, ultima mare reprezentație teatrală din istoria noastră (de atunci, platoul de televiziune a impus decorul și dramaturgia lui spațiului nostru public). După
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și l-ar vedea prea premeditat pentru a-l crede veritabil." Aceste reticențe, formulate de unii teoreticieni ai clasicismului asupra necesității utilizării versului în teatru, se vor înmulți la sfârșitul secolului. Asupra lui apasă o adevărată discreditare, din cauza pompei și emfazei care îl caracterizează, în secolul al XVIII-lea, când este considerat ca impropriu pentru a imita limbajul vieții. 4.3.2. Artificiul monologului și al aparteului În teatru, se presupune că actorii dialoghează în fața spectatorilor, ca și cum între ei s-ar
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Un joc plin de naturalețe Cu drama burgheză, jocul actorului se modifică pentru a satisface exigența realismului iluzionist. Până la începutul secolului al XVIII-lea, actorul de tragedie, în Franța, adoptă un joc static, stând nemișcat în avanscenă, declamându-și cu emfază textul cu fața la public, fără să-și privească vreodată partenerul căruia nu pare să i se adreseze 31. Ne amintim cu ce vervă feroce Molière, în Improvizația de la Versailles (L'Impromptu de Versailles), îi ia în zeflemea pe Marii Comedianți de la
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu ce vervă feroce Molière, în Improvizația de la Versailles (L'Impromptu de Versailles), îi ia în zeflemea pe Marii Comedianți de la Hôtel de Bourgogne, amuzându-se el însuși să imite limbuția lui Montfleury, pe cea a Domnișoarei Beauchâteau, Hauteroche etc., emfaza dicției, grandilocvența atitudinilor. Jocul lor, în secolul al XVIII-lea, este aproape tot atât de mărginit. Fiind foarte legat de Domnișoara Clairon 32, actrița cea mai celebră a epocii, Marmontel ne aduce la cunoștință, în Memoriile sale (Mémoires, t.2, livre V
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le risipești; îmi argumentezi cu succesele dumitale răsunătoare și cu cele pe care mi le-ai adus; susții împotriva mea părerea și sufragiile prietenilor dumitale; susții împotriva mea autoritatea D-lui de Voltaire, care și el își recită versurile cu emfază, și care pretinde că versurile tragice vor, în declamație, același fast ca în stil; iar eu nu am alt argument decât un sentiment irezistibil, care-mi spune că declamația, ca și stilul, poate fi nobilă, maiestuoasă, tragică prin simplitate; că
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o tragedie, ci un bâlci tragic. Crezi dumneata că scenele din Corneille, Racine, Voltaire, chiar și Shakespeare, se pot debita cu vocea dumitale de conversație și pe tonul folosit la gura sobei? Și nici întâmplarea spusă la gura sobei cu emfaza și gura larg deschisă ca la teatru. (...) Dar o experiență pe care ai repetat-o de o sută de ori, constă în aceea că la sfârșitul povestirii dumitale, în mijlocul tulburării și emoției pe care le-ai stârnit la auditoriul dumitale
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aducă în scenă oameni aparținând societății de mijloc. Destinul regilor și al eroilor, prea diferit de cel al oamenilor de rând, nu ar putea interesa spectatorul. "Numele de prinți și de eroi pot da unei piese de teatru o anumită emfază și o oarecare majestate; dar nu ajută cu nimic la realizarea emoției. Ceea ce face în mod obișnuit impresia cea mai puternică în sufletul nostru este reprezentat de nefericirea celor a căror condiție se apropie cel mai mult de a noastră
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scrie el în Le Moniteur universel din 21 iunie 1867, Hernani a fost ceea ce a fost Cidul pentru contemporanii lui Corneille. Tot ceea ce era tânăr, cutezător, îndrăgostit, poetic i-a primit suflul. Aceste frumoase exagerări eroice și castiliene, această superbă emfază spaniolă, acest limbaj atât de mândru și atât de trufaș în familiaritatea lui, aceste imagini de o ciudățenie uluitoare, ne trimiteau ca într-un extaz și ne amețeau cu poezia lor îmbătătoare. Farmecul mai durează încă pentru cei care au
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scène, 1903), este destinat să reproducă exact un fragment din lumea reală. Zola deplânge mediocritatea actorilor din vremea lui, incapabili de autenticitate. El critică conformismul conservatorului care formează comedianți fără caracter, având cu toții același tip de joc convențional, moștenit din emfaza Marilor Comedianți. Cum învățământul care este predat acolo se bazează pe postulatul că teatrul nu are nimic în comun cu viața reală, el a dat naștere unor generații de actori afectați. Gesturile lor stereotipe, declamația lor emfatică, căutarea lor constantă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
talentul deosebit ca pe niste vrăjmași de moarte.[...] Iată-l pe mititelul veninos și ridicol, care se sbătea ieri în noroi, cât e de mare acuma, cât e de arătos și senin. Iată-l cu ce bravură încalecă milionul! Privește emfaza desgustătoare a parvenitului! [...] Credință, talent, merit, onoare, sentiment? "le cumpăr pe toate am cu ce!" Fraternitate? gheșeft și chiverniseală! Egalitate? impertinență față cu distincțiunea, cu meritul și cu talentul! Libertate? bani, insultă, retevei! Iată marele partid colectivist, urmașul partidului liberal
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
universului copilăriei, teritoriu îndeobște înseninat de veselie și vitalitate plenară. Biografia "guignolescă"193 din eseul cu titlu semnificativ, dar ironic, Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo (1935-1936), sublimează în manieră caragialiană din Câteva păreri, repulsia pentru retorica, elocvența, emfaza și artificialitatea poeziei romantice și expune ridicolul imposturii hugoliene în narația persiflatoare și demitizantă, asezonată cu scene al căror comic malițios rezultă din caricatura "naiv grosolană" de un grotesc benign: Victor Hugo recita atât de frumos: O coteaux, o sillons
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care distinge spiritul de umor, transformându-l într-o satiră în miniatură. O formă specifică de spirit este aforismul care constă, în esență, într-o formulare concisă și pregnantă a unei idei, observații, gând personalizat, recurgând la antiteză, paradox, hiperbolă, emfază. Așa cum notam la început, problemele care țin de variantele umorului și de interdependența cu celelalte moduri ale comicului sunt extrem de numeroase, însă nu ne pot reține atenția decât pentru certificarea operațiunii de identificare a respectivelor sale concretizări, mai întâi în interiorul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se tachinează La fel de mult...se iubesc ! CHEF DE ȘCOALĂ Vacanța ? Un chef de-o vară ! De luni, are-un chef de...școală, Cum avem noi chef de... boală ! Cartea-i grea ? Fata-i...ușoară ! IMPOSTURĂ Ca și autorii mari, Cu emfază domnul poartă Plete, barbă, ochelari, Și-i om bun ! Nu...om de artă! ARITMETICĂ Cât câștigă bine-afară, Mă distrez, cinci ani în țară, Cumpărăm o vilă nouă, Divorțăm și i...,,pe din două’’! SPECTACOLE DE REVISTĂ Peste secoli cinci, ori
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
plec grumazul, Deși o spadă grea, constant, mă taie, În schimb, trăiesc la mine în odaie Ca un acar Păun, iubind macazul. Eu, ideal, nici nu plătesc impozit Spre-un stat bolnav, atins de metastază, Tratez chiar criza asta cu emfază Și-mi inventez, prin vise, un depozit. Eu, singular, reconstruiesc palate, Cuvintele se leagă prin cuvinte, În mine nu se uită, nu se minte, Iar vremurile nu sunt vinovate. Eu, propriu-zis, sunt doar Fata Morgana, Voi mă vedeți cu ochii
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
de toaletă. — Gunther, detectivul? — Exact, am răspuns eu, iar dumneata trebuie să fii - m-am prefăcut că mă uit pe cartea lui de vizită - Dr. Fritz Schemm, avocat german. Am rostit În mod intenționat cuvântul „german“ pe un ton de emfază sarcastică. Întotdeauna am urât mențiunea asta pe cărțile de vizită și pe plăcuțe, din cauza subînțelesului de respectabilitate rasială; iar acum cu atât mai mult, când - cel puțin În ceea ce-i privește pe avocați - asta e o informație redundantă, de vreme ce evreilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
cu adevărat Parmenide. (azi) Ne vine un profesor nou de la Institutul de Teatru la cursul de literatura universală; acesta are gesturi retorice de actor de duzină; Își ține mâna În șold când recită, adoptă un ton egal plin de o emfază reținută, părul negru Îi sclipește artificial, dat cu prea multă briantină; Îl poartă lipit de craniu, ca acei actori americani buni cascadori, precum Kirk Douglas. Mă rog, se vede imediat că personajul se aranjează mult În fața oglinzii Înainte de a descinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Barbu, dar el n-a făcut altceva decât să ne citească Răsturnica, ca și când n-am fi auzit de acest text obscen al marelui poet. M-a dezamăgit, mi se pare prea făcut, prea confecționat; nu e natural, vorbește cu o emfază agresatoare. La jumătatea spectacolului, mă ridic și plec. Se uită la mine cu reproș. Haida de! (joi) E un miros atât de puhav În casa asta, că, atunci când nu e A. În cameră, deschid ferestrele larg să intre aerul sănătos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
un critic-teoretician, Marin Mincu reușește să se și contrazică Într-un punct, pledând pentru „eul dictatorial“ presupus de scriitura de tip jurnal, situație binișor opusă - parcă - „pulverizării“ tocmai invocate. Una peste alta, cu exagerări, scăpări și fără nici un strop de emfază, e de reținut modelul creator În cauză. Susținându-l, Marin Mincu se raliază și el eforturilor unei Întregi - și mai tinere - generații literare. Intermezzo se deschide cu „Un Început posibil de roman“ și se Închide cu „Un posibil sfârșit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]