632 matches
-
pe tineri pot justifica aprecierea lui Lovinescu. Însă există o axă a filosofiei gîndiriste pe care el nu o ia în seamă, anume aceea a respingerii umanismului și a liberalismului occidental considerate decadente. La Gîndirea, Spengler și-a găsit cîțiva epigoni. La această revistă colaborează poeții Vasile Voiculescu, Ion Pillat, filosoful, poetul și dramaturgul Blaga, criticii Pamfil Șeicaru și Tudor Vianu. Încă din 1930, orientarea antioccidentală este clar afirmată, atunci cînd Nichifor Crainic arată într-un articol intitulat " Pacifism" ceea ce trebuie
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
din 1868 nu doar introduce o paradigmă de lectură, ci oferă vocabularului cultural o sintagmă ce devine un veritabil loc comun. Invocat fără a fi (re)citit cu adevărat, evocat fie cu ostilitate, fie cu admirația pioasă și necritică a epigonilor, textul din 1868 propune, odată cu formele fără fond o încercare de a adapta la solul principatelor reflecția liberal conservatoare. Dincolo de fermitatea unui ton ce a părut atâtora excesivă, dincolo de vigoarea cu care este tăgăduită di recția progresului național, notațiile lui
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
E drept, ea nu mai impietează asupra expresiei gîndirii, dar fără nici un folos: transparența ei n-are scop, vrea să spună Barthes, scriitura aceasta este doar cinstită cu mesajul pe care-l poartă. Scriitorul ei, „nou”, „accedînd la clasic, devine epigonul creației sale primitive, societatea Își face din scriitura lui o manieră și Îl face pe scriitor proizonier al propriilor mituri formale.” Cu alte cuvinte, gradul zero al scriiturii devine manieră și, astfel, mască. Scriitorul este „Înghițit” de literatură, și astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pieptul/ și-alunecând, alunecând, îmi sfâșie fâșii de carne,/ și-alunecând" alunecând, rămâne în mine numai scheletul." În poemul "În lunga noapte" din "Istoria unei secunde", Adrian Păunescu evocă istoria într-o atitudine romantică la care antiteza trecut-prezent amintește de "Epigonii" lui Eminescu. A. Păunescu realizează, și el, o hiperbolă în care se integrează Bălcescu și Mihai Viteazul. Țara este martorul vechiului și al noului. Se repune în discuție locul omului, cu posibilitățile ce se deschid spre voința și conștiința lui
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Precum că pe pământ prostia va dispare/ în curând/ pe cale pașnică". Disprețul suveran față de lumea de actori, care n-au învățat nici măcar cum să-și țină mâinile, care simulează și n-are nimic sfânt, o lume care ne amintește de "Epigonii" lui Eminescu, și-l exprimă poetul în poemul "Destin": "Și astfel, după ce toată viața/ Mi-o închinasem artei,/ Am devenit deodată celebru/ În calitate de crescător de păsări". Cu volumul "Suflete bun la toate" o nouă neliniște este generată de motivele "fortuna
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
merită să fie republicate, nici studiate 27. De fapt, aici avem reeditată opinia lui Titu Maiorescu, care, în decembrie 1883, nu publicase și poeziile tipărite de Eminescu înainte de 1870, nici nu amintise de ele, considerîndu-le fără valoare. "Nici Călin, nici Epigonii, nici Strigoii nu sunt Eminescu în toată puterea lui", aprecia Maiorescu 28. A. D. Xenopol, excesiv de pretențios, a crezut că talentul lui Eminescu nu ajunge în deplina lui dezvoltate decît în 187729. G. Ibrăileanu credea că debutul poetului încetează în 1870
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
o serie de continuări alternative, notate pedant cu a, b și c. În 1990 L. revine cu un roman, Calendarul de nisip, confirmând consecvența exemplară cu sine, dar și disponibilitatea unui autor care izbutește să nu-și devină sie însuși epigon. Cartea exploatează până la epuizare toate efectele care se pot scoate dintr-o rețetă a romanului în roman, despre care unul dintre personaje crede că se ocupă cu „treburi de-astea, la modă acum, scrisul care-l scrie pe unul, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287735_a_289064]
-
și peste hotare. Deși operele de artă au un caracter accentuat istoric și local (care determină deosebirile lor), prin importanța lor ele transcend hotarele naționale, devenind universale. Succesul femeii pariziene se traduce în migrarea modelului în afara contextului sau național, producând epigoni în alte literaturi (Mademoiselle Blanche la Dostoievski, Adèle Varans la Charlotte Brontë, Rebeca Sharp la Thackeray, doamna de Vionnet la Henry James ș.a.). Reluată și interpretată, Pariziana se întoarce, îmbogățita, spre spațiul ei originar. Personajul Parizienei este o lecție de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
lui puse în slujba unui ideal - nu discut aici maniera în care s-au cheltuit acele miliarde, nici efectele, întrucât această chestiune merită un studiu separat -, pentru ca „societatea deschisă”, salvată de propriul ei părinte filozofic, să nu rămână mantra unor epigoni sectari. John Rawls a devenit celebru prin ambiția sa de a da o teorie a justiției în sensul tare, pentru a-și lua mai apoi seama și a vorbi despre liberalism într-o manieră mai puțin dogmatică și legalistă, ajungând
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
în proză Crina. Numărul 2 se deschide cu amplul eseu care marchează o dată în istoria modernismului românesc, Vers și poezie de Tudor Arghezi (continuat în numărul 3), replică la opiniile pe această temă exprimate de G. Panu în „Săptămâna” și „Epigonii”. Mitologia sacralității harului și concepția despre lirismul intelectual al școlii simboliste, în linia Mallarmé-Valéry, iar la noi - Al. Macedonski, sunt asociate în apărarea principiului artei pentru artă: „Arta nu e o meserie și nu slujește în principiu decât sieși, și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287819_a_289148]
-
a fost criticată, pusă la stâlpul infamiei, vehement contestată și chiar dată uitării ca urmare a uneltirilor unor forțe oculte, a unor regimuri care își fundamentau doctrina pe alte criterii decât cele valorice și nu mai puțin de orgoliile unor epigoni care nu se puteau vedea din umbra acestor titani în domeniul biologiei și științelor medicale (vezi fenomenul Nițescu). Realizările lor în plan științific și social, ca și amintirea lăsată generațiilor care au urmat, au avut și au încă soarta marelui
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
nevoie de exemplificări. Dar semne de întrebare se ridică și în cazul altor particularități care nu provin din mediul regional. N. Georgescu, discutînd poziția lui I.E. Torouțiu asupra unor lecturi propuse de G. Ibrăileanu se oprește la versul 50 din Epigonii: „Ce din frunză îți doinește, ce cu fluierul îți zice, despre care afirmă: „O asemenea lecțiune pe care I.E. Torouțiu o consideră definitivă și indiscutabilă este cea din versul 50 (în loc de Ce din frunze îți doinește). I.E. Torouțiu susține fără
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
ar putea spune că, de 11 fapt, singura metodă cu adevărat acceptabilă este abducția. De cele mai multe ori, obiectul supus cercetării nu există, el este doar creat de imaginația noastră. Ce se poate face În această situație? Ne spune Eminescu În Epigonii: să combinăm măiestrit lucruri nexistente. Cum să generezi concluzii unice și inatacabile din premise supuse, ele Însele, Îndoielii? Singurul lucru, de bun simț, mi s-a părut a fi Încercarea de a emite ipoteze care, la momentul cercetării, s-au
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
pentru a evidenția distanța dintre prezentul Întinat, denaturat, rațional, calp și lumea curată, naturală, mitică, intuitivă a trecutului CÎnd privesc zilele de-aur a scripturilor române, Mă cufund ca Într-o mare de visări dulci și senine Iară noi? noi, epigonii? Noi În noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin! (Eminescu, Epigonii) Poziția lor este diametral opusă În raport cu cea a iluminiștilor: aceștia din urmă clamează perfecțiunea rațiunii, a logos-ului, pe când cei dintâi situează conștiința mitică Într-o
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
mitică, intuitivă a trecutului CÎnd privesc zilele de-aur a scripturilor române, Mă cufund ca Într-o mare de visări dulci și senine Iară noi? noi, epigonii? Noi În noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin! (Eminescu, Epigonii) Poziția lor este diametral opusă În raport cu cea a iluminiștilor: aceștia din urmă clamează perfecțiunea rațiunii, a logos-ului, pe când cei dintâi situează conștiința mitică Într-o relație primordială cu “păcatul originar al gândirii” <ref id=”157”>Ibid., p. 210 referință
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
durerea și mânia țării în haosul provocat de Eterie. Prin alegorie și prin tonul liric (de rugă și blestem), Plângerea și tânguirea Valahiei... precedă Cântarea României. Reprodusă de Aron Pumnul în Lepturariu rumânesc..., a fost cunoscută de Mihai Eminescu, în Epigonii M. fiind evocat ca un „glas de durere”. Sub influența unor lecturi din Gray, Young, Joseph Thomson, Lamartine, M. adoptă față cu natura și eternitatea atitudinea contemplativă a romanticului (Poezii, 1837). Nestatornicia vieții omenești devine motivul liricii sale (Memoria celor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
în limbaj poetic. De aceea poate părea surprinzătoare prospețimea inspirației din poemele închinate naturii. Aici răzbate, pentru prima oară, interesul pentru mitologia dacă. Înstrunându-și lira pentru a cânta „iobagul ș-a lui lanțuri de aramă” (după caracterizarea eminesciană din Epigonii), bardul se lasă tot mai incitat de tematica națională, slujind, cu multă energie combativă, cauza Unirii. Influențat în versificație de ritmul poeziei populare, dar mai ales de metrica poeziei franceze, nu e, însă, lipsit de inventivitate, el contribuind la îmbogățirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285808_a_287137]
-
primii poeți au fost poeți în mod natural". Se vede că nu altfel s-a întemeiat poezia și în spațiul românesc. Eugen Simion cercetează aproape toți poeții din dimineața literaturii noastre, prezenți și prezentați de Eminescu în poemul său programatic, Epigonii. Primul dintre Văcărești, Ienăchiță, are un amplificat sentiment al dificultății de a scrie, de a se exprima și de a-și comunica gîndurile și sentimentele. Eseistul precizează: Conștiința scrisului începe, la el, printr-o conștiință a impreciziei limbajului". Eseul lui
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
pune în discuție temeliile morale ale literaturii erotice. O temă nouă se deschide, astfel, în versurile lui: tema poeziei care smintește femeia și strică familia. Operația de seducție prin poezie e condamnată (E.S.). Finul Pepelei' cum îl numea Eminescu în Epigonii, este și cel care esteticește întemeiază Cîntecul din lume, îl va reintroduce în literatură. Anton Pann pare a fi primul scriitor român care a trăit din scris. Eugen Simion citează din cel care a scris Povestea vorbei două propoziții lămuritoare
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
din acest volum, imaginea lui Eminescu, ca om și ca o conștiință a timpului, nu are decât de câștigat din această punere între oglinzile prismatice ale contemporanilor săi, fiind o lectură spectaculoasă și plină de învățăminte. Cât despre noi, "noi, epigonii", rămânem încleiați, și după un secol și un sfert, într-o majoritate tristă, tot așa cum ne descria el, cu o vorbă lehămesită, pe care o repeta mereu, și pe care am găsit de cuviință să o reluăm, artistic, în filigranul
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
sau, și mai grav, de șovinism. însă în originalitate și personalitate credem și trebuie să credem. Numai personalitatea este binele suprem, spunea și Goethe, care la timpul său era viu preocupat, și în mod foarte convins, de aceleași probleme europene. Epigonii și imitatorii, les suiveurs, n au existență constructivă și viață lungă în nici o cultură. Deci, cu maximă concizie și claritate, în ce constă decolonizarea Europei literare? Nu este vorba, mai întâi, de nici un fel de deznaționalizare, de altfel imposibilă și
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
invocată, cu toate exagerările de rigoare. Complexul de inferioritate are și alte aspecte. El este resimțit ca definitiv și ireparabil. Cultura română este și rămâne prin definiție minoră. Omul de cultură român nu poate fi decât un etern elev, discipol, epigon, suiveur al unui maestru occidental. Nimic mai mult. Capacitatea sa de a lua și inițiative proprii îi este congenital și structural refuzată. Ceea ce se poate numi independență intelectuală, soluții proprii, personalitate și chiar originalitate, este de neconceput. Destinul său rămâne
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
înalt nivel posibil. în unele cazuri, fericite, nici chiar depășirea unor mari modele și repere. Să mai amintim încă o dată, în sfârșit, pe urmele lui M. Kogălniceanu, că traducțiile nu fac o literatură? Și că nimic nu înlocuiește inițiativa personală? Epigoni eterni doar în umbra marilor culturi majore? O astfel de creativitate, creditată ca potențial competitivă, nu înseamnă câtuși de puțin o aspirație naționalistă. O cultură deschisă, conștientă de posibilitățile sale, eliberată de complexe, propulsată cu toată energia, edificată asupra scopurilor
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
început de secol"33. Tiberiu Crudu completează lista sămănătoriștilor cu o "epică destul de săracă sub raportul invenției și al expresiei"34, iar poetul Ion Dragoslav este receptat în aceeași manieră în care o făcuseră Lovinescu și Călinescu, ca "un modest epigon al lui Creangă și I. L. Caragiale"35. Câteva precizări se impun la finalul acestei analize succinte. Literatura și știința românească se propulsează prin intermediul marilor creatori ce reușesc, prin lucrările lor, să devină repere ale culturii naționale. Localismul creator contribuie, în
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
lui Dorian Gray, cele trei rescrieri cunoscute (Mathieu Terence, Journal d'un coeur sec, Will Self, Dorian și Graham Masterton, Le portrait du mal), păstrînd spiritul și atmosfera romanului lui Oscar Wilde, schimbările tehnologice nemodificîndu-i sub stanța, aportul diferențiat al epigonilor situîndu-se mai cu seamă la nivel de intensitate, textele evoluînd între thriller și horror. "Dezgroparea" și ajustarea unei opere vechi, a unui motiv literar sau mitic constă în simplă imitație, sau, dimpotrivă, în inovație? Se poate, oare, delimita o plajă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]