1,539 matches
-
ca o expresie a credinței în dumnezeirea lui244. Interdicția de vocabular din iudaismul post-exilic cu privire la numele YHWH a dus la înlocuirea lui nu numai cu ’A:Än"y/ Kýrios, dar și cu metonimii precum „numele”, „slavă”, „puterea”, „mărirea”, „cerul”, sau epitete de tipul „Cel binecuvântat”, si aceasta obișnuință transpare uneori și în Noul Testament 245, desi ocurentele sunt puține: 3.2.1.1.4. hQ (megaloprepgs) dóxa: „(cea prea cuvioasa) mărire” (SC); „mărirea (cea mult putearnică)” (Blaj); „(înălțimea) slavei”(BVA, G-R, BS
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
ElyÄn248. Dumnezeu este numit astfel numai o dată, în Luca 1,32: în episodul Buneivestiri, îngerul îi spune Mariei că fiul pe care îl va naște „Fiul Celui Preaînalt se va chema” (hyiòs hypsístou klQthesetai). Iar în alt loc, hýpsistos este epitet al lui theós: diavolul pe care Isus voia să-l alunge dintr-un om îi strigă: tí emoì kaì soì, IQso¤ hyiè to¤ theo¤ to¤ hypsístou (Lc 8,28, par. Mc 5,7): „Ce am eu a face cu Tine
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Tata al tuturor...” (hežs theòs kaì patgr pántÄn). - În sfârșit, în Iac 4,12 se interzice judecarea aproapelui cu argumentul hežs estin ho nomothétQs kaì krites... „Unul este Legiuitorul și Judecătorul”. În toate aceste contexte, hežs este nume predicativ. Că epitet este folosit mónos, ca în expresia ce urmează. 3.2.1.4.2. ho mónos theós: „sângurul Dumnezău” (SC); „unuia șPreaînțeleptuluiț Dumnezeu” (Blaj); „singurul Dumnezeu”; „unicul” (1Tim 1,17) (BVA); „singurul Dumnezeu” (G-R, BS, C); „solus Deus” (Vg); „le seul
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Dieu” (1Tim 1,17; Iuda 25) (BJ); „the only God” (RSV). Contexte: - În doxologia de la sfârșitul Epistolei lui Iuda: mónÄi theÄÎi sÄteri hQmÄÎn... dóxa..., „singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru... slavă...” (BVA) - În doxologia din 1Tim 1,17, într-o aglomerare de epitete: tÄÎi dè basilež tÄÎn aiÀnÄn, aphthártÄi aorátÄi mónÄi theÄi, timg kaì dóxa...: „iar Împăratului veacurilor, nemuritorului, nevăzutului, unicului Dumnezeu, cinste și slavă...” (BVA) - În celebra definiție a vietii veșnice din În 17,3: haútQ dé estin aiÀnios zÄg hína ginÀskÄsin
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
8. Drept, Judecător 3.2.1.8.1. díkaios: „dirept” (SC); „drept” (celelalte traduceri românești); „iustus” (Vg); „juste” (BJ); „righteous” (În 17,25), „just” (În 1,9) (RSV). Septuaginta traduce astfel ebraicul țaddq. Despre Dumnezeu, este folosit o dată că epitet, în În 17,25, unde Isus i se adresează cu páter díkaie și o dată că predicat, în 1In 1,9: eàn homologÄÎmen tàs hamartías hQmÄÎn, pistós estin kaì díkaios hína aphQÎi hQmžn tàs hamartías...: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
l-a trimis, acela este adevarat și nedreptate nu este în el.” (t.n.) - În Ap 3,14 este numit ho amen, ho mártys ho pistòs kaì ho alQthinós: „Amin, Martorul fidel și vrednic de crezare” (t.n.), cele două epitete fiind reluate despre el în Ap 19,11. În contextele de mai sus, aceste adjectivele sinonime alQthes și alQthinós se referă la credibilitate. Însă alQthinós, folosit de Evanghelia după Ioan că epitet pentru alte nume metaforice ale lui Hristos, inseamna
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
și vrednic de crezare” (t.n.), cele două epitete fiind reluate despre el în Ap 19,11. În contextele de mai sus, aceste adjectivele sinonime alQthes și alQthinós se referă la credibilitate. Însă alQthinós, folosit de Evanghelia după Ioan că epitet pentru alte nume metaforice ale lui Hristos, inseamna în respectivele contexte „autentic”, sau „real” în raport cu o prefigurare: tò phÄÎs tò alQthinón, „lumină cea adevărată” (1,9), în raport cu înainte-mergătorul Ioan, cel trimis doar „să dea mărturie despre lumină”; tò ártos ek
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
în urma unei cercetări ce și-a propus să contureze reprezentările elevului slab și ale celui bun, așa cum apar ele la profesorii de liceu. Dacă trăsăturile elevului bun sunt: motivat, inteligent, harnic, adaptat, portretul celui slab se constituie din antonimele acestor epitete: lipsă de motivație, deficiențe intelectuale, leneș, inadaptat. Mai toate cercetările ajung la concluzia că în concepția profesorilor efortul este principalul factor al succesului școlar. De aceea, ei îl valorizează mai mult decât valorizează capacitatea (inteligența), iar în reprezentările lor asupra
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
le descoperă în 1417. în mod evident, raritatea surselor face foarte improbabilă difuzarea gândirii epicuriene. De altfel, dacă, prin minune, aceste opere ar fi scăpat de distrugere, conținutul lor ar fi fost prea periculos pentru o transmitere, la vedere. 2. Epitetul infamant. Termenul „epicurian” este întrebuințat de regulă pentru a înfiera, a insulta, a desconsidera. De la purceii contemporani ai lui Horațiu, și chiar din timpul vieții lui Epicur, Grădina era considerată drept un spațiu al perdiției, un lupanar, un loc rău
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a desconsidera. De la purceii contemporani ai lui Horațiu, și chiar din timpul vieții lui Epicur, Grădina era considerată drept un spațiu al perdiției, un lupanar, un loc rău famat, o tavernă în care domnesc desfrâul și imoralitatea. Diogene Laerțiu menționează epitetele infamante colportate pe seama filosofului: grosolan, vulgar, lacom, bețiv, cupid, proxenet, necinstit, hoț de idei, libidinos, vinovat de a-și fi prostituat fratele etc. Această caricatură traversează secolele, servind la discreditarea operei și a gândirii. Când, la Atena, Pavel se întâlnește
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și necesare, renunțând la toate celelalte, preocupat să ajungi la starea de pace intelectuală și de seninătate mentală - ataraxia - identificabilă cu plăcerea adevărată și cu binele suveran, trăiești ca un creștin... Luther îl consideră epicurian? Nicio problemă, Erasmus revendică acest epitet sus și tare, iar apoi depășește locul comun al discipolului lui Epicur asimilabil cu purcelul pentru a reabilita o figură filosofică defăimată pe nedrept. Colocviile propun niște dialoguri după modelul socratic. Aceste exerciții servesc mai întâi la învățarea limbii latine
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
hedonismul ca fiind metoda eudemonismului, metoda și vectorul, mijlocul lui de difuzare, puterea lui, ocazia pentru transportul forțelor. Inventând plăcerea, el formulează o idee definitivă și de nedepășit. -10Cirenaicii există oare? Tradiția ce guvernează scrierea istoriei filosofiei occidentale înglobează sub epitetul cirenaici o serie de nume, de opere, de fragmente, reputații, anecdote și teze extrem de contradictorii. Astfel încât ne întrebăm - aceasta este ipoteza mea - dacă termenul nu servește mai degrabă la a-i pune laolaltă în mod artificial pe niște indivizi ce
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
versuri numai pentru Memmius, Caius Memmius Gemellus, copleșit de favorurile zeiței Venus, dacă e să-l credem pe filosof. Ilustru descendent al unei familii aristocratice, interpelat de vreo douăsprezece ori în text - de unsprezece ori, ca să fim exacți -, binecuvântat o dată cu epitetul „glorios” îca și Venus și Epicur!), personajul pare cu toate acestea să fi fost oricum, numai glorios nu... Pentru că Lucrețiu se face luntre și punte ca să-i ofere, sub forma care îi pare a fi cea mai plăcută prietenului său
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de prezentare a unor extrase din filosoful-poet. Iar această noțiune nu apare izolat în text, unde găsim și numeroase referințe la o dinamică fără nume, un suflu, o căldură, niște forțe, niște sensibilități precizate de fiecare dată și calificate cu epitetul vital îă). în altă parte, descoperim forțe creatoare, noduri vitale, principii fecundante, o mișcare eternă, o viață nemuritoare, tot atâtea variațiuni pe tema viului, celebrat mai mult ca de obicei. Este lucru știut, Lucrețiu reduce orice realitate la atomi care
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
din datele constatate. Nu se pronunță însă decât în deplină cunoaștere a „dosarului” sau, cum spune, „cu toate piesele pe masă” și cu criteriile, reperele și „jurisprudența” bine stabilite. Simțul acesta al preciziei în nuanță îl face să găsească totdeauna epitetul cel mai izbitor și mai propriu (de ex.: „Discursul cu un efect atât de brizant (subl. n.) al lui Duiliu Zamfirescu cu ocazia recepției la Academie) sau referința neașteptată și incontestabilă, ca în cazul lui Sadoveanu, căruia-i consacră, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
că nu mă prea mulțumesc, dar îmi dau și un sentiment de subțirime, nu doar în accepția cea bună, dar și într-o accepție, dacă nu de inconsistență, în tot cazul de lipsă de forță. De obicei, recurgem la acest epitet: „distinsul nostru confrate”. E un eufemism nu totdeauna malițios, poate deseori binevoitor, curtenitor, dar limitativ. Dacă accept calificarea o fac din modestie. Alți cititori ai mei au decelat și o anumită - să-i zic! - violență sau încordare sub aparența mea
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
recomandării care trebuie să fie exprimată de acel proverb. Așa se explică de ce limba proverbelor are un Înalt grad de suplețe și expresivitate: astfel, pentru a reda cu pregnanță conținutul ideatic și emoțional al proverbelor, ea face frecvent apel la epitete, metafore, alegorii, personificări, comparații, paronimii etc. Aceste mijloace stilistice sunt menite să pună mai bine În valoare nuanțele ironice și să dea „tâlcului” o notă sporită de subtilitate sau de expresivitate. De obicei, În proverbe exprimarea este alegorică, are un
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
procesul construcției de sine sau În efortul desăvârșirii de sine. Μ Ce interesantă este această lume a semnificațiilor! Astfel, exigențele moralei Îi acordă inteligenței care a fost folosită cu maximă abilitate În raporturile de afaceri ale cuiva cu un semen epitetul de inteligență egoistă, profitoare sau chiar ipocrită. Aceeași inteligență poate primi Însă o conotație pozitivă, fiind numită obiectivă sau altruistă, dacă ea a excelat, de exemplu, În acțiuni judiciare de restabilire a drepturilor sau a demnității rănite a unui semen
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
nu am vorbit niciodată despre o viață în general, ci am vorbit întotdeauna despre această viață, despre această mamă, despre acest pântece, despre acest copil care urmează să se nască. Am evitat orice generalizare (iar dacă pentru viață am folosit epitetul „sacră”, a fost evident vorba despre un citat, nu lipsit de ironie). Însă nu asta contează aici. Problema este mult mai vastă și implică modalitatea de a-ți concepe propriul fel de a fi intelectual, constând înainte de toate în a
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
am selectat pentru audiție fragmentul „Toamnă” din „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi. Etapele demersului didactic creativ au fost astfel structurate: a. Pregătirea momentului percepției muzicale: Suport literar - Textul în versuri „Toamnă” de Octavian Goga; Decodarea mesjului artistic Sublinierea procedeelor artistice (personificări, epitete -vezi n.a.) Încadrarea textului în lirica peisagista insistând pe reliefarea dominantei vizuale, gama cromatică, dinamismul conferit de prezență verbelor b. Inducerea mesajului subliminal Sublinierea ideii - melodia comunica, dezvăluie stări de spirit, sugerează imagini și declanșează emoții c. Extinderea percepției prin
Aplicaţii ale noului curriculum în învăţământul preşcolar. In: Aplicații ale noului curriculum în învățământul preșcolar by Mariana Avornicesei, Mihaela Petraș, Tatiana Onofrei () [Corola-publishinghouse/Science/257_a_532]
-
deficiențe omenești sau deplânge discret suferințe consumate în tăcere și singurătate. Este o perindare de oameni comuni, „fără bucurii prea mari și fără dureri prea adânci”, ale căror principale trăsături par să fie resemnarea, seninătatea, bunătatea. În narațiune descrierile, dialogurile, epitetele sunt menite să autentifice faptele, fără să se poată evita o anume impresie de artificial. Masivul roman Cumpăna vremii (1943) dezvăluie o viziune mai cuprinzătoare, probând și anumite propensiuni filosofice. Ponderea epică o dețin biografia, stările, gândurile, psihologia, metamorfoza personajului
MANDRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287977_a_289306]
-
de caracterizare a unei opere literare. Contrast caracteristic pentru primele arte poetice românești, regulile clasiciste sunt exemplificate cu versuri din lirica preromantică europeană, la care adaugă, fapt relevabil, numeroase pasaje din poezia autohtonă, cu predominarea numelui lui Heliade, însoțit de epitete superlative. M. s-a întors de la studii familiarizat cu literaturile italiană și franceză și hotărât să le răspândească prin traduceri. A ales, în genere, opere aparținând preromantismului sentimental și moralizator, cu nuanțe religioase, îndeosebi din literatura franceză, pe care o
MARCOVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288004_a_289333]
-
și tuturor legumilor. Rangurile și fastul personajelor din original sunt adaptate la realitatea unei Curți domnești autohtone, reunită într-un divan bizar. Hazul vine din înșiruirile de demnități atribuite, pompos, unor fructe sau legume. Caracterizările „personajelor” în manieră populară, cu epitete naive dar plastice, vioiciunea narațiunii i-au asigurat o largă răspândire orală și prin copii manuscrise. Un text asemănător a fost cules ca folclor pe lângă Arad, iar motivul „condamnării” Strugurului este dezvoltat într-o scenetă alegorică de Anton Pann în
ISTORIA POAMELOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287630_a_288959]
-
Dicționarul limbajului poetic eminescian (I-II, 2002), constă în adâncirea investigațiilor semantice și în sublinierea corelațiilor dintre sensuri și forme. Cea dintâi exegeză oferă descrierea pe niveluri tradiționale a lexicului eminescian (nivelul fonetic, gramatical-morfologic, sintactic, lexical, nivelul figurilor de stil - epitet, comparație, metaforă etc.), dar oferă și un capitol de „câmpuri imagistice”, de constelații simbolice specifice în domeniul uman, al spațiului cosmic, al naturii terestre, al naturii anorganice, al artelor, al religiilor și mitologiilor, în funcție de care poate fi descris universul imaginar
IRIMIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287617_a_288946]
-
societăți a Principatelor Române, a fost consemnat, îndeosebi de cronicarii români care au fost martori oculari, de cele mai multe ori, ai acelor evenimente, în termeni a căror aciditate corespunde exceselor comise de sudezi, poloni, cazaci și tătari lipcani, încartiruiți în Moldova. Epitetele atribuite au fost, desigur, îngroșate de o stare de spirit ostilă lor, de la început, deoarece se dovediseră dușmanii aspirațiilor lor de sustragere de sub dominația otomană, de vreme ce se aliaseră cu asupritorii lor împotriva celor de la care așteptau eliberarea, adică împotriva rușilor
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]