44,517 matches
-
și avînd doar cunoștințele medii ale unui student la medicină, s-a îmbarcat ca doctor pe o balenieră ce se îndrepta spre ținuturile arctice. Curînd a ajuns și în Africa. Toate pățaniile sînt povestite cu umor englezesc, vigoare, dar și - epoca obliga - cu o decență victoriană. Poate ar fi o plăcută lectură de vacanță și pentru cititorii de la noi. Arta elocinței Dominique de Villepin, ministrul de Externe francez, a publicat de curînd la Gallimard o carte de poeme de 800 de
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13602_a_14927]
-
secolele trecute, ca indiciu concret și frapant al unor tensiuni și tendințe mult mai generale: între Transilvania, pe de o parte, Muntenia și Moldova pe de alta, între latinism și occidentalizare romanică, între tradiția românească deja constituită și moda unei epoci. Dincolo de posibilitatea ca neologismele care conțin cele două terminații să provină din surse diverse (latina, limbile romanice, germana, rusa...), istoria lor rămîne exemplară prin determinațiile și semnificațiile sale culturale. Cum se știe, oscilația terminațiilor a condus în perioada actuală la
„Propozițiune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13620_a_14945]
-
Al. Săndulescu Vechiul meu coleg, S. Damian, a debutat editorial prin 1955, 1956, cu volume de critică literară, scrise în spiritul dogmatismului epocii, care a umbrit și uneori grav, aproape toată generația. Mai târziu, a publicat o remarcabilă carte despre G. Călinescu, romancier (1973), pentru ca, după câțiva ani, să aibă norocul de a fi numit lector la Catedra de romanistică a Universității din
Un analist și un evocator: S. Damian by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13595_a_14920]
-
că fusese eliberat, s-a dăruit orbește mișcării proletare”. Oricâte deziluzii a avut pe parcurs, a rămas devotat Partidului, care, chipurile, îl eliberase. După 1944, s-a afirmat în critica literară, abandonând ingineria, scriind cu elan în spiritul dogmatic al epocii, dar manifestând și acte de curaj, ca în cazul articolului Pentru calitate în nuvelistica noastră. Deși sancționat, și nu va fi singura dată, Croh. (îi vom spune așa, cum îl numeau prietenii, spre a economisi spațiul) a făcut mai tot
Un analist și un evocator: S. Damian by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13595_a_14920]
-
înaltele foruri de partid. S. Damian ține să remarce la el pasiunea polemicii, în care avea o măiestrie de talmudist, lua atitudine „contra huliganismului sau contra excesului de dogme proletcultiste”, fără să ni se precizeze când. În nici un caz în epoca lui Dej, când Croh. s-a înscris printre teoreticienii realismului socialist, fapt pe care S. Damian încearcă să-l nege, deși o lucrare a lui Croh. se intitula chiar Pentru realismul socialist, iar cronicile lui din anii ’50 nu prea
Un analist și un evocator: S. Damian by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13595_a_14920]
-
de ce a fost pus pe lista marilor vinovați, dar nici n-a încercat să se explice, să-și examineze critic evoluția. S-a eschivat până și în vol. Amintiri deghizate. Autorul Literaturii române între cele două războaie mondiale credea că epoca comunistă n-a fost încărcată de tragism, n-a fost mai rea decât altele din istoria autohtonă”. Mă întreb: Croh. nu citise pe Soljenițîn, nu auzise de Canal, de Sighet, de Gherla, de lagărele de concentrare de distrugerea elitei românești
Un analist și un evocator: S. Damian by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13595_a_14920]
-
A diminua ponderea disciplinelor spiritului în școala românească va avea efecte dezastruoase și va pune țara într-o gravă situație de inferioritate față de țările civilizate ale lumii. Adepții unor asemenea măsuri replică spunând că nu se mai poate azi, în epoca Internetului, să menținem programele școlare din secolul XIX sau din secolul XX. Un asemenea punct de vedere este parțial legitim. Peste tot au avut loc modificări ale programelor, peste tot au dispărut materii și au apărut altele noi. Nicăieri însă
Disciplinele umaniste () [Corola-journal/Journalistic/13611_a_14936]
-
și puterea pe care o au în România, deprinderi dobândite în aproape jumătate de secol de comunism. Experții ministerelor învățământului din străinătate se află într-un permanent dialog cu specialiștii diferitelor domenii pentru îmbunătățirea programelor și adaptarea lor la cerințele epocii. Învățământul este o chestiune mult prea importantă, depășind conjuncturile politice, și nu poate fi apanajul unor funcționari. Din nefericire, la noi, funcționarii ministerului nu țin seama de opiniile susținute cu competență de importante personalități ale învățământului, culturii și științei românești
Disciplinele umaniste () [Corola-journal/Journalistic/13611_a_14936]
-
de Nicolae Ionescu (unul din colegi) într-un scandal de la Școala Centrală de Fete din Iași, în urma căruia a fost suspendat din funcția de profesor. Tot atunci poznașul Creangă citea la „Junimea” îndrăzneața Poveste a poveștilor, care a circulat în epocă doar în exemplarele „ad usum delphini” și care nu a mai fost publicată decât în 1939 la Fundațiile Regale și apoi abia după 1989. Nici simboliștii n-au scăpat de filtrul prejudecăților, N. Iorga văzând în poezia și proza lor
Scriitori în boxa acuzaților by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13622_a_14947]
-
fi interzisă de Ministerul Instrucțiunii Publice și nu va apărea decât în 1935, însoțită de o postfață cu valoare de pledoarie pro domo - Paragraf pentru o eventuală istorie a gândirii românești - ce rediscuta raportul dintre moralitate și artă. Într-o epocă în care prin Lovinescu teza schopenhaueriană despre moralitatea artei ar fi trebuit asimilată, Ministerul Instrucțiunii Publice ierarhiza încă operele literare pe criterii etice. “Lupta împotriva pornografiei” - titlul unui proces-verbal din 26 martie 1937 în urma unei Sedințe a Academiei Române - e dusă
Scriitori în boxa acuzaților by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13622_a_14947]
-
imorală. Respingerea inițială a Ambigenului - pentru scenele din casele de toleranță și pentru desenele cu nuduri ale lui I. Anestin deopotrivă - confirmă faptul că publicul românesc nu asimilase încă exclusivitatea criteriului estetic în valorizarea unei opere literare. “Suntem abia la epoca proceselor literare de cam acum 80 de ani din Franța. Peste alți 80 de ani ne vom fi lecuit, poate, de toate ipocriziile întârziate”, conchide Perpessicius. Alături de postafața romanului șuluțian mai sunt de amintit ședințele din aceeași perioadă (1936-1937) ale
Scriitori în boxa acuzaților by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13622_a_14947]
-
în “romanele obsedantului deceniu” pentru a devia ochiul cenzurii de la rostirea unor adevăruri în manieră esopică. Vor mai trece câteva decenii bune până când, după 1989, se va depăși marele impas. Măcar printre cei avizați. Căci în rândurile publicului larg, fiecare epocă își are pudibonzii ei...
Scriitori în boxa acuzaților by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13622_a_14947]
-
ce avea să împodobească bancnota de un dolar (tipărită în 14 miliarde de exemplare), suferea de o durere de dinți, ceea ce explică poate zîmbetul înțepat, cu buzele strînse, lăsat posterității. Hîrtia de doi dolari ar fi fost respinsă fiindcă în epocă acesta era tariful prostituatelor. Dixieland a devenit sinonimul Sudului american, fiindcă pe bancnota de zece dolari, folosită mult de negustorii care navigau pe Mississippi, era scris în franceză cuvîntul dix... A relata povestea puternicului dolar înseamnă a povesti istoria SUA
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13628_a_14953]
-
cît și pentru că scrie bine, deloc plicticos-belferește. Articolul lui de la rubrica „pluta de naufragiu”, intitulat Benedictinul, salvează din valurile timpului un personaj demn de atenție, istoricul Gheorghe Bezviconi (1910-1966). Biografia lui, așa cum ne-o prezintă Florin Faifer, e semnificativă pentru epoca în care i-a fost dat să trăiască. Fiul lui Gavril Bezveconnîi (dintr-o veche stirpe de cazaci) și al Sofiei Pigulevski, Gheorghe și-a petrecut copilăria și adolescența la Chișinău, dovedind de timpuriu aptitudini intelectuale și folosind trei limbi
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13632_a_14957]
-
române, despre psihicul și mentalitatea românului din alte câteva articole antebelice, conferințe și fragmente de monografie, unde sunt ilustrate adesea în mod strălucit. Restul cred că e mai bine să fie uitat, înmormântat în presa și antologiile prea generoase ale epocii trecute, firește, cu excepția ediției critice.
G. Călinescu despre cultură și națiune by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13662_a_14987]
-
e un act productiv atît pentru teoria literaturii (care își verifică astfel instrumentele de lucru), cît și pentru istoria artei (în care apar unghiuri de vedere noi). Autoarea ilustrează narativitatea imaginii prin exemple diferite, traversînd (în interiorul culturii europene) mai multe epoci, curente și spații de comunicare: de la fresca religioasă și miniaturile din manuscrisele medievale, pînă la publicitatea și benzile desenate contemporane. De fapt, relațiile dintre imagine și text cuprinse în volum sînt numeroase și ridică probleme diferite: e vorba de imagini
Limbajul imaginilor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13641_a_14966]
-
ilustrații la cărțile lui Lewis Carroll (Alice în țara minunilor, Alice în țara din oglindă): între care apar mari diferențe de normalizare, focalizare, abstractizare. Seriile de gravuri ale lui Hogarth sînt interpretate prin prisma legăturii cu romanul englez din aceeași epocă. Alte idei demne de reținut din demonstrația autoarei privesc: jocul subtil dintre raportarea imaginii la textul literar și criteriile sale pur plastice de organizare internă; relația imaginii cu textul literar (poem, roman), dar și cu arta dramatică (de care e
Limbajul imaginilor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13641_a_14966]
-
Moldova, Lumină, Foita de istorie și literatura, Foaia de istorie română. Luînd în discuție portofoliul de polemici ale Junimii, Z. Ornea acorda rolul de căpetenie disputei acesteia cu Contemporanul: Eroarea această de percepție, comentează Ovidiu Pecican, s-ar putea datora epocii în care a fost realizată investigația, cînd stalinismul abia fusese înlocuit de mică perioadă de «liberalizare» socialistă. Dar poate că este vorba mai curînd de simpatiile ideologice ale autorului, cîtă vreme ea se menține și în redacția nouă a monografiei
Romanul "hasdeenilor” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13739_a_15064]
-
pe care o învederează istoricul Ovidiu Pecican. O scriitura în care se percepe ecoul unei posturi simpatetice în raport cu materia tratată în cercuri concentrice, personalitatea lui B. P. Hașdeu integrindu-se în figură unei "elite culturale iar ultima într-un tablou al epocii, fixat cu afectiva adeziune: "M-a interesat să schițez aici, oricît de sumar și de incomplet, se confesează cercetătorul, povestea întotdeauna fascinantă a constituirii și afirmării în arenă publică și culturală a unei elite culturale. Vorbind despre ea, vorbeam, implicit
Romanul "hasdeenilor” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13739_a_15064]
-
a interesat să schițez aici, oricît de sumar și de incomplet, se confesează cercetătorul, povestea întotdeauna fascinantă a constituirii și afirmării în arenă publică și culturală a unei elite culturale. Vorbind despre ea, vorbeam, implicit, despre idei care scurticircuiteaza o epocă, despre izvoarele întrucîtva misterioase ale emulației, despre limitele și adîncimile prieteniei, despre gloria unor cariere strălucite și caracterul lor condiționat istoric, efemer. Tangenta romanesca e vizibilă. Cochet-impresionist, autorul își autoapreciază "exercițiul de meditație asupra "hasdeenilor precum unul ce vorbește "nu
Romanul "hasdeenilor” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13739_a_15064]
-
că, de la un moment dat, "A. B. a încercat să scuture praful stalinist de pe paginile sale, revenind la temele favorite ale teatrului bulevardier. Traiect care "depășește valoarea de conjectură, mai ales că a făcut posibilă existența comediei satirice într-o epocă a elogiului necondiționat. Să mai adăugăm că, pe patul morții, Aurel Baranga și-a renegat opera scrisă la comandă, recomandând tinerilor dramaturgi să nu facă precum a procedat el. Problema este însă alta: are teatrul său, de nejucat în zilele
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
în zilele noastre, calitatea de a figura printre primii o sută? Noi credem că nu. Argumentul contrar s-ar susține pe aceea că sectorul dramatic, mai slab decât celelalte, nu se putea lipsi de autorul cel mai specific al unei epoci. Dintr-un asemănător scrupul de a situa dramaturgia pe un egal postament prozei și poeziei, un amplu spațiu se acordă operei dramatice a lui Nicolae Iorga, prezent în Dicționar numai cu dramaturgia și nu, de pildă, cu admirabilele portrete din
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
literatura sa de călătorii. Din palmaresul numeroaselor piese ale savantului istoric este lăsată de o parte cea mai valoroasă, în opinia noastră, și anume Doamna lui Ieremia Vodă. Despre bogata recoltă în drame istorice ale profesorului, un spirit răutăcios din epocă afirma că, împovărat de lucrări ce nu-i lăsau o clipă liberă, Nicolae Iorga își rezerva pentru piese lungile călătorii prin străinătăți cu trenul. Atunci, le șuiera prin somn, în timp ce, un secretar, meșter în alexandrini, le trecea pe hârtie. În
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
talentat, cu un simț artistic imediat perceptibil în detașarea cu care dramaturgul îl alungă pe istoriograf dintre proiectele sale. Încă de pe când trăia, și în ciuda celebrității, piesele i se jucau în fine de stagiune, pe caniculă, de unde epigrama tot din epocă:" Când noua piesă ți-o anunți,/ Ca-n vremile de-odinioară,/ Când sabie și jaf era în țară/ Românii se retrag în munți. Presupunem că dintr-un scrupul asemănător, al prezenței sectorului literaturii pentru tineret, figuează în Dicționar Constantin Chiriță
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
obiectului de artă. Artistul, între frustrare și adaptare În acest context, supraviețuirea artistului nu constituie o problemă și ea nu trebuie dramatizata, chiar dacă artistul nu mai este prețuit la fel ca în perioada interbelică sau la începutul secolului. Grigorescu, în epoca lui, era un reper al timpului, în jurul lui se coagulau energiile contemporanilor. La fel Luchian, Pătrașcu, Tonitza. Astăzi, rolul simbolic al artistului s-a erodat. În ciuda acestei realități, artistul român nu este tocmai un cerșetor. Toți profesioniștii și-au găsit
Pasii marunti ai pietei de arta by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13752_a_15077]