1,648 matches
-
Lui Su Shun trebuie să îi fie greu să suporte gândul că e lângă faptul că am fost exonerată de la a fi îngropată de vie, mi s-a dat și puterea de a-l împiedica să-și împlinească ambițiile. Sunt epuizată, dar nu mă pot relaxa. Regretul pentru moartea lui Hsien Feng a început să mă copleșească. Însă grija pentru siguranța fiului meu răzbate prin tristețea adâncă. Îmi amintesc ajutorul neașteptat al lui Yung Lu. Veghea el oare asupra lui Tung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
am învățat să dau impresia că eu sunt cea condusă. Lui Nuharoo, Tung Chih și restului Paradei Fericirii le-au luat încă cinci zile ca să ajungă la Peking. Când au ajuns la Poarta Zenitului, oamenii și caii erau atât de epuizați, încât arătau ca o armată înfrântă. Steagurile lor erau sfâșiate și pantofii tociți. Cu fețele bărboase pline de noroi, cărăușii palanchinelor își târșâiau picioarele bășicate. Gărzile erau fără vlagă și ieșite din formație. Mi l-am închipuit pe Su Shun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
au auzit sforăind. Adversarii au ținut cont de avertizările publicului și au dat o grămadă de goluri (unii spun că s-a ajuns până la treizeci, alții numai până la douăzeci și opt - nu e nimic sigur căci, copleșit de numărul lor, dar și epuizat și mahmur după noaptea petrecută În desfrânări, arbitrul nu izbutise să le noteze pe toate În carnețel). La sfârșit, ei au fost felicitați În mod ostentativ de către public, s-au Îmbarcat În liniște În remorcă și duși au fost, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
doar o activitate de care se ocupa în timpul liber. Și impunea, chiar față de clanul Mori, că dacă obiectau ceva, să-l anunțe înainte de Luna a Șaptea - înainte de a porni, din nou, la război. Kazumasa ajunsese dincolo de orice admirație; se simțea epuizat. În acel moment, un valet anunță că nava pentru Kazumasa era gata să ridice pânzele. Hideyoshi își scoase una dintre săbiile de la cingătoare și i-o dărui lui Kazumasa: — Poate că este puțin cam veche, dar oamenii spun că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
generali. Fiecare dintre voi poate face așa cum poftește. Dar Hideyoshi conduce o armată odihnită spre Seniorul Ieyasu și, în ceea ce mă privește pe mine, nu pot sta aici fără să fac nimic. Gândiți-vă. Forțele stăpânului nostru sunt, cu siguranță, epuizate, după luptele de astă noapte și de azi dimineață, iar dacă cei douăzeci de mii de oameni pe care-i conduce Hideyoshi se alătură restului armatei inamice într-un atac atât din față, cât și din spate, cum credeți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spune că a coborât în lumea personajelor sale, se amestecă cu aceste personaje ajungând până la a se confunda cu Cațavencu, Farfuridi, Brânzovenescu și celelalte tipuri magistral create. Ajunge, în sfârșit, în situația când, spre sfârșitul turneului electoral, se simte complet epuizat, alegându-se și cu unele dezamăgiri personale. În 1909, încă de la 19 februarie scrie lui Mihalache Dragomirescu că va sosi la București cu „patru basme nouă”, însă cu toate acestea are o problemă care-l macină psihic, aceea că n-
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
Și mi-era teamă să aprind lumina, ca nu cumva Chaquie să se trezească și să înceapă iar să vorbească. Așa că, pe întuneric, mi-am tras pe mine aceleași haine pe care le aruncasem pe jos cu o seară înainte. Epuizată, m-am îndreptat către baie ca să mă spăl pe dinți, dar baia era deja ocupată. în timp ce tremuram pe scară așteptând ca baia să se elibereze, nebuna cu lanterna a apărut din nou. —Te-ai trezit! Ce fată bună! a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
gândit. Cunoșteam genul. Era membră a Mamelor Catolice de Dreapta împotriva Plăcerii sau cum naiba își numeau ele organizația. La scurt timp, într-o tăcere mohorâtă, Chaquie a stins lumina și s-a băgat în pat. Din fericire, fiindcă eram epuizată, am reușit și eu să adorm. 20tc "20" Duminică! Ziua de vizite! Nu și pentru mine. Mi-ar fi plăcut să iau contact cu lumea de-afară. Aș fi fost bucuroasă s-o văd chiar și pe mama. Dar pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Mike privea posomorât pe fereastră. —Bună, am spus eu, nerăbdătoare să vorbesc cu cineva. Ce faci? —Vino-ncoace, mi-a spus el arătându-mi ceva pe fereastră. O femeie și trei copii veneau pe alee, poticnindu-se prin ploaie. Păreau epuizați și înghețați bocnă. — E soția mea împreună cu copiii! mi-a spus el cu o voce ciudată. întâi Chaquie și acum Mike: cu toții erau înhămați la asta! Soția lui Mike avea pe umăr un rucsac. — Vezi geanta aia, a bolborosit Mike
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
folosit? —Ai fi putut să devii preot, aproape c-am spus eu, și-aveai de unde să-ți alegi băieții. —Ai șaizeci și șase de ani, a zis Josephine. Ce viață singuratică trebuie să fi dus până acum. John Joe părea epuizat și deznădăjduit. A cam venit timpul să începi să-ți trăiești viața cinstit și așa cum trebuie, a continuat ea. —E prea târziu, a răspuns el cu greutate. —Nu, nu e prea târziu. Mie începuse să-mi joace în fața ochilor imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
o pun la punct, dar Josephine trecuse deja la alt subiect. Logic, știam că era o curvă cretină și că nu era nimic în neregulă cu tine dacă aveai o viață socială sănătoasă, dar emoțional m-am simțit încolțită. Eram epuizată. Mi se părea că tot timpul eram nevoită să dau explicații sau să-mi cer scuze pentru că eram așa cum eram și pentru felul în care îmi trăiam viața. De obicei ridicam din umeri la toate replicile de la Cloisters care aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cel mai incomod scaun. Vreo patru sau cinci arcuri și-au croit drum către fundul meu, în care s-au apucat să sape tunele, dar eu aproape că nici nu simțeam. Luke și Brigit s-au așezat și ei. Arătau epuizați și foarte nenorociți. Puteai să miroși interesul incitat al lui Mike și al celorlalți pacienți. între timp, mi se părea c-am murit și-am ajuns în iad. Judecând după ostilitatea lui Luke și a lui Brigit, mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
grav și ai nevoie de ajutor. Eu am făcut tot ce-am putut ca să te ajut - am încercat să te conving să încetezi, să te forțez să încetezi - și am obosit! Pentru o clipă, Luke chiar mi s-a părut epuizat. Și trist și nenorocit. Din multe puncte de vedere, ești o fată minunată. Dar ești o prea mare bătaie de cap. Nu meriți tot efortul ăsta. Ți-ai pierdut controlul, iar eu nu te mai pot ține în frâu. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Odată intrată în casă, m-am schimbat în pijama, am pus pe o farfurie bucățile de cannoli pe care Luke insistase să le iau acasă, m-am băgat în pat și-am început să-i citesc manuscrisul. * * * A doua zi, epuizată, dar încântată, am bătut la ușa biroului lui Vivian. În mână aveam o copie proaspătă a manuscrisului lui Luke. Îl rugasem pe David să-mi facă zece cópii, la prima oră, în dimineața aia, ca să-l dau imediat la citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
fost un animal sălbatic, ale cărui instincte de prădător puteau fi declanșate de vreo mișcare rapidă. — Ești bolnavă, Claire? m-a întrebat Lulu, pe un ton condescendent, când am trecut pe lângă ea, în dreptul răcitorului de apă. Arăți de-a dreptul epuizată. A, stai puțin... oare să fie din cauza lipsei de lumină solară din biroul tău? a zis ea, bătând din gene și mimând o grijă reală pentru sănătatea mea. — Sunt bine, Lulu, i-am răspuns, descleștându-mi dinții numai atât cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
lui Vivian). și asta de patru ori. Abia după asta urma partea cu-adevărat distractivă - primirea, după două săptămâni, a unui manuscris inevitabil încropit, cel puțin pe sfert, să cer rescrierea unor capitole întregi, să-l hărțuiesc pe bietul și epuizatul autor / scriitor să mai lucreze în plus și să predau mormanul împuțit de rahat spre producție în... încă două săptămâni. și asta de patru ori. — Dar știi, Vivian, asta înseamnă mult de lucru, am repetat uluită. Poate s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
din ce în ce mai consistent de pornografii de nuntă pe care Lucille comandase să-mi fie livrate acasă, în fiecare săptămână. Era 3:00 p.m. și trecusem deja, cu viteza vântului, pe la Angel Sanchez, Carolina Herrera, Bergdorf, Saks și Reem Acra. Eu eram epuizată, muream de foame și pe cale să-i sucesc gâtul lui Lucille. Cu fiecare rochie pe care-o probasem, mai găsise o parte a corpului pe care să mi-o critice. — Te-am auzit, Claire: simplu, a spus Lucille, dând ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
cap încă două pahare de șampanie. — Ești sigură, Claire? m-a întrebat mama, care părea puțin îngrijorată. Nu pari foarte entuziasmată de rochie. Draga mea, dacă nu-ți place... — A, îmi pare rău. Chiar îmi place, sincer, numai că sunt epuizată... a fost o săptămână așa de lungă. Mama n-a părut pe deplin satisfăcută, dar n-a mai insistat. — și acum, voaluri, a continuat Lucille, după ce croitoreasa fusese concediată. Mă gândeam la un voal amplu, cu o bordură cu broderie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
mă gândesc. Pe care să mi-l îndepărtez din creier, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Am continuat să merg pe jos până acasă. Când îmi surprindeam imaginea reflectată în vitrine, abia dacă eram în stare să recunosc femeia epuizată care se uita înapoi, la mine. După mai multe ore, în pat, l-am întrebat încet pe Randall cum a fost cina. și da, el a recunoscut imediat că fusese la La Goulue cu Coral. Îi părea rău că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
și repetase, în două seri la rând, nu mai știa. Da, Mircea e singurul care ar înțelege, ar întreprinde ceva concret, imediat. Să-i spună că bărbatul acela acut, puternic, numit Marcu Vancea era ieri seară, dintr-odată, bătrân. Livid, epuizat. Nimic nu rămăsese din armura perfectă, din ceremonia gesturilor stăpânite, din lumina privirii, din vocea totdeauna limpede, care încă în urmă cu doar două săptămâni păreau la fel ca totdeauna. Da, în urmă cu două săptămâni, prezentase soției, hodoronc-tronc, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
zâmbea, scaraoțchi! Unde mai pui că zâmbea nătângul, să-ți înghețe sângele. Zâmbea cu toți dinții aceia perfecți, mari și galbeni. Domnul Bazil părăsea, demn și zâmbitor, ca un mare mahăr, holul! Tolea își acoperise privirea cu mâinile și coborâse, epuizat, capul în piept. ...Pe străzi, pustiu. Dura mult, mult de tot, până să ajungă acolo, în câmp. O lungă clipă infinită, nu puteai măsura. La podețul de lemn din marginea satului, acolo s-a oprit Vasile. Să-și îndrepte pălăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o șansă. Ridic o pietricică mică mică, otrăvită. Poate nimeresc centrul Monstrului. Poate orbesc Ciclopul. Poate îl otrăvesc pe Goliat, cu mica mea floricică. Ridicase ceașca goală, ca pentru un toast. Țigara îi ardea degetele. Și se prăbușise iarăși, prostit, epuizat. Se încâlciseră iarăși umbrele încăperii și gândurile și orele, venise iarăși amurgul. S-ar fi întins pentru câteva clipe pe canapea, nu, pe canapea nu e bine, acolo îl găsise nepoftitul Toma, iscoada. Mai bine aici, așa, în picioare, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
că noaptea ieșise, parcă, pe pragul casei, să se aerisească. Noapte tulbure, încărcată de vise bizare, gonite, odată cu bezna. Se simțea obosit, greoi. Abia după vreo oră recunoscu masa vraiște, fereastra deschisă, papucii. Intrase, până la urmă, în baie, apoi zăcu, epuizat, pe fotoliu, apoi se bălăbănise printre scaune. Mintea pornea greu, se oprea, amâna. Pe masă, plicul lunguieț, cu ștampile și timbre. Îl văzu, îl recunoscu, începu, parcă, să se zorească. Se grăbea, da, grozav se mai grăbea. Dintr-odată, începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Plinul acestei uitări, în care hohotește, satisfăcută, târfa lacomă, Moartea? Elixirul uitării, tu, picioarele tale fosforescente și buzele și sânii și sexul tău cosmic și privirea aceasta mare, ingenuă, primordială... Tu, dulcissima, târfa planetară.“ Gândurile încetiniseră viteza, captivul se chircise, epuizat. Chilia se tot lumina, parcă. Lumina sporea lent, o vibrație bolnavă, dar gândurile slăbeau, diluate, împrăștiate. Emilia se afla la un birou. Coatele sprijinite de lemnul lucios, părul tânăr, fluturând. Obrazul prelung, de neuitat, ochii, da, ochii... A coborât privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mijite, Bătrâna. Sforăia, clătinându-se, zornăia din șuruburi, ușile se bălăbăneau, roțile pufneau în obositele anvelope. Piciorul pe scară. Pensionara abia de putea căra atâta amar de lume. Avansa greu, pe drumuri cotite, noroioase. Bătrâna trecu podul, începu să urce, epuizată, șoseaua cu plopi. Aici, la cotitura drumului, la intrarea în oraș, simțea întoarcerea acasă. În primii ani de studenție și, apoi, în toate întoarcerile, vehiculul senil, dezmembrat, clătinându-se între plopii suverani, atingea în cele din urmă punctul de cotitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]