1,410 matches
-
în jos și se termină în infern, în timp ce acela al amantului platonic culminează cu contemplarea ideii. Don Juan este subversiv și, mai mult decât dragostea femeilor, îl inspiră orgoliul, tentația de a-l sfida pe Dumnezeu. Este imaginea răsturnată a erosului platonician” (cf. Octavio Paz, Dubla flacără. Dragoste și erotism, Ed. Humanitas, București, 1998, pp. 43-44). Cf. Yvon Brès, op.cit., p. 258. De văzut și Vasile Muscă, Introducere în filosofia lui Platon, Ed. Polirom, Iași, 2002, pp. 144-153. Cf. Banchetul, 178a-180c
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pp. 407-408). Mai trimit din Weininger și la pp. 414-428. Întregul și restul acestui text ține de o absolut personală opțiune, la drept vorbind, foarte personală! Cf. Petru Creția, loc.cit., p. 10. Întreg Banchetul dă seamă acestui tip de eros. Cf. Yvon Brès, op.cit., p. 271. „Ce curios: Socratele descris de Xenofon - în Memorabilele sale atât de plate - sfârșește prin a-ți reda gustul și prețul demnității morale; pe când Socratele acela uluitor al lui Platon nu edifică, totuși. Încântă, exaltă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Creția. Cf. Gregory Vlastos, op.cit., pp. 40-45. Autorul, cartezian în expunere, se vede nevoit a opera cu această distincție după ce observă că diferența este confundată, și încă de nume mari: Dover și Foucault. Cf. ibidem, p. 40. Vezi Phaidros, 251a. Erosul socratic e de recunoscut în relația dintre William din Baskerville și novicele benedictin Adso. Iată ce spune Adso în „Prolog”: „este dat tinerilor să se lege de un bărbat mai în vârstă și mai înțelept nu numai din pricina farmecului vorbirii
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
într-o trăire prejudicativă. Raportul cognitiv devine epistemologie erotică” (p. 96). Vezi, pentru detalii, Gregory Vlastos, op.cit., notele 42, 43, p. 215. Cf. Phaidon, 81e. Cf. ibidem, pp. 40-41, apoi notele 69-70, p. 209, precum și pp. 300-302, notele suplimentare despre eros/kalos, mai ales nota 40, p. 301, despre termenul diamerizo. Dover propune ipoteza conform căreia versul 706 din Păsările lui Aristofan, prin termenul folosit - diamerizein, ar denumi copulația intercrurală (crus, uris = „picior”, „coapsă”). Sigur este, și aici Vlastos e de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
De aici și faptul că metaforele sexuale (sau imaginile) pe care Platon le folosește cu grijă atunci când vorbește despre cum sufletul zărește adevărul suprem, impun o analogie între două tipuri de extaz: acela despre care știm că răsplătește cu adevăratul eros perseverența filosofică, și extazul fiziologic (genital), răsplată a perseverenței în contactul sexual (ibidem, p. 147). Cf. Pierre Hadot, Ce este filosofia antică?, Ed. Polirom, Iași, 1997, nota 1, p. 51. Iată ce spune Rousseau: „Când Platon zugrăvește pe omul drept
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
înțelepți” (Plinius enumeră pe Diogene Cinicul, Pyrrhon, Heraclit, Timon, ca să păstrez ordinea lui) - vide Plinius, Naturalis Historia, VII, 79, (vol. II, Ed. Polirom, Iași, 2001). Cf. Giovanni Papini, Amurgul filosofilor, Ed. Uranus, București, 1991, p. 43. Cf. Jean-Luc Marion, Fenomenul Erosului, Ed. Deisis, Sibiu, 2004, p. 292. Cf. ibidem, pp. 123-132; 135. Revăd și augmentez aici un text relativ recent apărut în volumul meu intitulat Seducția ca spațiu al cenzurii, Ed. Junimea, Iași, 2004, pp. 74-106, 124-135. Cf. Ioan I. Ică
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Cf. ibidem, pp. 124-125. Cf. ibidem, p. 137. „Pentru ca reducția erotică să se realizeze e de ajuns să cuprindă ceea ce eu (îmi) cer: nu o certitudine de sine prin sine, ci o asigurare venită de altundeva” (cf. Jean-Luc Marion, Fenomenul Erosului, p. 52). Altminteri, mereu, Alcibiade (amantul), se opune lui Socrate (cogitantul) și ego amans devine exterior lui ego cogitans împotriva firii. Etimologia e de această dată profund lămuritoare pentru ceea ce am vrut să spunem aici: semeion = sămânță. Cf. Guy Debord
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
tranșă șterge obligația unei lungi asceze. Mântuirii îi trebuie așadar un timp proporțional cu determinarea subiectului. 2. Iubirile în grup filosofice. Ce anume aduce mântuirea? Iubirea. Evident, nu iubirea de aproape ca la creștini, care presupune agapă, ci iubirea grecească, eros, care nu-și ascunde nici originea nici definiția: trupul, carnea, sexualitatea practicată fără complexe, înainte de poliția catolică a lui Pavel și de cortegiul ei de succesori, prea numeroșii Părinți ai Bisericii. Credința e iubire și nimic altceva, restul nu contează
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de civilizație. Să medităm puțin la succedaneele de edificii și de cărți pe care vedem că le proliferează în serie epoca noastră. Să le comparăm cu imaginea sumară, dar esențială, pe care o cuprindea Kenneth Clark de pe Pont des Arts. EROS ȘI POLIS Ca altădată Demostene, Cicero sau poate mai cu seamă Marc Antoniu din Julius Cesar de Shakespeare, Eugen Jebeleanu vine în forul public să ne interpeleze conștiințele. Marea lui carte de poeme cu titlul teribil: Hanibal, are ceva imperios
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
suscitate de discuțiile despre avort. De fapt, problemele care contează cu adevărat sunt cele legate de coit, nu de avort. Avortul totuși are ceva care declanșează în mod evident în noi forțe „obscure” anterioare coitului însuși: el pune în discuție erosul nostru în nemărginirea sa - sau impune să se discute despre acesta. În ceea ce mă privește, după cum am spus răspicat, avortul îmi evocă în mod obscur naturalețea ofensivă cu care este perceput în general coitul. Atâta naturalețe ofensivă conferă coitului un
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
p. 159) și se realizează „devenirea persoanei făcute pentru comuniune” (Amédée, Megglé, 1997, p. 167). În esență, textele religioase creștine pun în evidență două viziuni: una care promovează și alta care neagă oarecum categoric și violent caracterul sacru al procreației/erosului (Berar, 1976, pp. 204-205). Atitudinea promovată este tributară concepției că erosul se justifică numai în măsura în care scopul său este perpetuarea speciei. Orice experiență erotică ce depășește aceeastă finalitate este condamnabilă. În viziunea creștină, relația bărbatului cu femeia, chiar dacă are ca scop
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Megglé, 1997, p. 167). În esență, textele religioase creștine pun în evidență două viziuni: una care promovează și alta care neagă oarecum categoric și violent caracterul sacru al procreației/erosului (Berar, 1976, pp. 204-205). Atitudinea promovată este tributară concepției că erosul se justifică numai în măsura în care scopul său este perpetuarea speciei. Orice experiență erotică ce depășește aceeastă finalitate este condamnabilă. În viziunea creștină, relația bărbatului cu femeia, chiar dacă are ca scop procreația, nu poate fi sfântă decât dacă este legalizată de oficialitățile
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
israeliene se mențin totuși la nivelul consemnării. Abia versurile din Revolta sângelui fixează temele proprii scriitoarei într-o stilistică personală. Discursul are acum ritmul strangulat, răsuflarea tăiată. Realitatea - sechelele dictaturii comuniste, descoperirea traumatică a legii banului și a inechității, eroziunea erosului - se proiectează într-o frazare sobră, puternică și laconică. Focul și sângele, două simboluri convergente, pătrund în miezul dramei istorice israeliene, ca și în inima trăirilor incandescente ale celei care scrie. „Ochii poetului ard”, literele carbonizate devin „semne negre încercuite
MARCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288005_a_289334]
-
care principalele curente privind psihologia persoanei sunt influențate de literatură, căci „meritul de a fi atras atenția asupra factorilor din actualitatea vieții noastre revine și literaturii, filosofiei și psihologiei existențialiste”. Sunt avute în vedere ca factori formativi și de comportament erosul, familia, profesia, căsătoria și cultura. Se vorbește și de repercusiunile biotipului asupra gândirii, caracterului și emotivității, cu exemple din modul de conduită al lui Al. Macedonski, Mateiu I. Caragiale sau Gib I. Mihăescu. Freudismul și psihanaliza însoțesc analiza psihismului creator
MARGINEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288016_a_289345]
-
naratologice și psihanalitice, consideră epicul rebrenian drept unul impur din punctul de vedere al realismului, întrucât conține și accente romantice și de melodramă. Criticul distinge o schemă epică omogenă și coerentă, vizibilă pretutindeni și structurată în jurul relației dintre împlinirea prin eros și pulsiunile suicidare. Din această perspectivă, Răscoala, de exemplu, este acreditată drept un discurs despre mitologia personajului, iar dorința de pământ drept o aspirație spre tanatic. În opoziție cu interpretările tradiționale se situează și Introducere în opera lui I. Al.
MANUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287997_a_289326]
-
de aceeași factură. Dar emblematic pentru întreaga creație a lui M. rămâne volumul de versuri Interferențe (1968). E o carte de versuri clasice, consacrate biografiei unei iubiri aparent epuizate. Suportul textelor este conflictul dintre indecizia trăirilor și limpezimea tiparului formal. Erosul parcurge o scală variată, de la melancolia blândă a iubirii pierdute la jubilația regăsirii. Căutarea esențelor dincolo de eveniment și sentimente este o constantă. Experiența războiului, cuprinsă în notațiile sincopate din placheta de poezii Însemnări pe scut (1968) ori în paginile reportericești
MAXIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288068_a_289397]
-
8; Florin Manolescu, „Ca să fii stea”, RL, 1969, 50; Mircea Iorgulescu, „Ochii și ploile”, LCF, 1973, 8; Piru, Poezia, I, 390-391; Mihai Doru Lesovici, „Euridice”, CRC, 1977, 14; Al. Covaci, „Întoarcerea la Nausicaa”, F, 1980, 1; Ion Arieșanu, Poet al erosului și al extincției, O, 1981, 43; Valentin Tașcu, „Eterna auroră”, TR, 1982, 5; Regman, Noi explorări, 154-160; Ion Arieșanu, Axul existențial, O, 1987, 44; Regman, Nu numai, 266-267; Dicț. scriit. rom., III, 118-120. C.Pp.
MARTINOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288048_a_289377]
-
cu un patos neobosit, dragostea, intensitatea trăirii, puritatea sentimentului, dar apar și unele sonuri, câteodată mai stinse, salvând versurile de la monotonia abordării unei teme unice. Culoarea violet, aleasă ca titlu pentru un volum din 2001, trimite la aceeași voluptate a erosului, pe care poeta o transcrie făcând apel la modulații noi. Trăsătura definitorie a liricii este impetuozitatea, frenezia cu care autoarea își trece în vers trăirile. Combinația de fascinație și luciditate, temperamentul, modul trăirii în iubire au făcut ca poezia ei
ILICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287514_a_288843]
-
poate fi explicată prin reperele esențiale ale lirismului, prin multitudinea sentimentelor pe care le etalează, când cu discreție și rafinament, când cu deznădejde și sarcasm. În versurile din Insula verde, autorul pătrunde, ezitant ca un puritan, pe cărările înșelătoare ale erosului. O anume detașare ironică și extrapolarea erotismului la întreaga lume vie domină confesiunea. Ușurința de a se mișca în universuri paralele, sugerate printr-o serafică polifonie a versului, conduce la generalizarea procedeului în volumul Orbite. Dedublat, autorul evoluează aici pe
IGNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287507_a_288836]
-
ipostaze metaforice cu sursa în versul lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, în folclor sau mărturisind lecturi din Baudelaire, Shakespeare, Goethe. O amprentă distinctă are poezia sa erotică, în care sentimentul este rar mărturisit direct, rămânând mai mult implicit. Erosul constituie puntea de legătură a înțelegerii și a acceptării orgolioase a vieții, chiar cu prețul tristeții: „Și ochii nimănui, adânci văpăi,/ Cu ochii tăi frumoși nu se măsoară,/ Chiar îngerii pălesc sub ochii tăi/ Când sunt spălați de-o lacrimă
IONESCU-GION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287589_a_288918]
-
a literaturii din zonă, marchează desprinderea polemică de modalitățile lirice ale epocii. S-a manifestat ca un poet egal cu sine, cultivând modele, teme, aspirații ce nu au trădat niciodată sensul armonios al existenței. Dominantele tematice ale liricii lui sunt erosul și bucolicul. O întreagă figurație clasicizantă (Pan, Narcis, Elena, nimfe, fauni) însoțește aceste scenarii, transpuse într-o poezie elaborată în respectul formei. Rigoarea prozodică spre care poetul aspiră îl face să opteze pentru sonet sau alte forme fixe. Temperament stenic
JEBELEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287670_a_288999]
-
estetic, forța mitică, puntea solidă cu sursele preclasice, convingerea unității și armoniei ei cosmice, ingenuumul în forța lucrurilor și capacitatea de a înțelege”); panteismul (Dumnezeu e în lume, însă inactiv, prin contrast cu prezența păgânului Zamolxe); copilăria și satul natal, erosul, inserțiile folclorice sub forme originale etc. O paralelă stilistică Arghezi-Blaga relevă virtuozitatea „cuvântului adjectival și atributiv” la primul, „poezia substantivului” la al doilea, respectiv sentimentul detaliului versus sentimentul întregului. Celelalte două cărți, Pompiliu Constantinescu - „un Saint-Just al opiniei critice” (1981
LIVADA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287841_a_289170]
-
goanei după avere. Bogățiile și plăcerile lumești nu sunt, în viziunea scriitorului, decât, cum spun textele sfinte, „umbră și vis”. Un fantastic desfășurat cu o intenție pilduitoare mai estompată include povestirea În pădurea Cotoșmanei. Dintre nuvelele cu eroi stăpâniți de eros, cea mai izbutită e De la noi, la Cladova. Abordând tema din perspectiva creștină, scrierea înfățișează o biruință a principiului moral asupra ispitei vinovate. Preotul Tonea e iubit nebunește de tânăra sârboaică Borivoje, de care se simte, la rândul său, irezistibil
GALACTION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
la modul discursiv) a zbuciumului lor interior aduce în prim-plan, irepresibil, omenescul. Cu toate că sunt diferite prin lumea pe care o investighează, istorisirile În drumul spre păcat, Pădurarul Ion Bentu, „Mi-e dragă Nonora!”, Gheorghe Cătălina întrupează aceeași obsesie a erosului vinovat. Aici câteva personaje masculine se aruncă în iad, terorizate, fără a i se împotrivi hotărât, de demonul cărnii. Acolo ajung și Mură, și Oleana, tinerii din romantica poveste de dragoste, cu subiect sadovenian, Copca Rădvanului: ea, fiică de boier
GALACTION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
D., dovadă și titlurile unor volume de versuri printre care și Darul de a iubi (1978) sau ale unor romane precum Această iubire (1979), Viață personală (1981). O carte de versuri de dragoste este și Frumoasele doamne din provincie (1998). Erosul e privit uneori ca destin implacabil, amintind de personajele tragediei antice („Suntem zidiți de vii/ în iubire”), alteori ca un centru al universului, precum în concepția platonică sau în „poezia metafizică” engleză din Renaștere. SCRIERI: Noaptea nunții, București, 1969; Colivia
DUŢESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286921_a_288250]