1,413 matches
-
domină destinul. Cu ecouri din Gabriele D’Annunzio (Triumful morții) și Longos (Daphnis și Chloe), romanul rămâne punctul de convergență al unora dintre cele mai profunde tendințe ale autorului - violența orgoliului și magia voinței, himera idealului, forța copleșitoare a visului, erosul arzător unit cu aspirația spre puritatea platonică -, remarcabil prin fina transcriere a senzațiilor elementare și excelentele descripții marine, dinamizate de jocul savant al luminii și culorii. Din nefericire, metaforismul baroc, limbajul crud (ce i-a șocat pe contemporani), digresiunea filosofică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
folosit limbajul rasist; funcționează, de altfel, în România un antițigănism catalizat, însă, de infracționalitatea des mediatizată a respectivei etnii. Mahalaua sentimentală Trivializarea iubirii și a ceea ce erau considerate, în societatea canonică, înaltele sentimente conturează o mahala sentimentală cu efect grotesc. Erosul este țigănizat, decăzut, mahalagizat (această țigănizare nu are nimic de-a face cu erosul gitan, hispanic, care este unul pasional). Așa cum cartierele de periferie ale marilor orașe au devenit niște mahalale, tot astfel sentimentele tari s-au mahalagizat, fiind urlate
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
des mediatizată a respectivei etnii. Mahalaua sentimentală Trivializarea iubirii și a ceea ce erau considerate, în societatea canonică, înaltele sentimente conturează o mahala sentimentală cu efect grotesc. Erosul este țigănizat, decăzut, mahalagizat (această țigănizare nu are nimic de-a face cu erosul gitan, hispanic, care este unul pasional). Așa cum cartierele de periferie ale marilor orașe au devenit niște mahalale, tot astfel sentimentele tari s-au mahalagizat, fiind urlate și scuipate în public, în versuri penibile și rizibile. Iubirea ori dragostea s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
a preschimbat în amor și sex, fiind verbalizată în mod trivial și ieftin. Mahalaua a pătruns în suflete, întrucât mahalaua concretă, spațială, a provocat nașterea unei mahalale sentimentale. Impurificarea, superficialitatea, vulgaritatea au coagulat într-o formă de cretinism verbalizat în ceea ce privește erosul. Mahalaua masculinității și a feminității Masculinitatea nu mai are nimic eroic în contextul noii mahalale România. Chiar dacă există destul aer belic-justițiar, masculinitatea cotidiană și cea vehiculată în manele și hip-hop, cu datele ei penibil-machiste și triviale, este jalnică și periferică
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
aparte, trecând prin întâlniri intelectuale formative și tribulații sentimentale care pot fi alăturate probabilului model joyceian, Portret al artistului în tinerețe, mai ales în paginile digresive. Cele douăzeci de proze scurte care alcătuiesc volumul Smog (1971) au ca temă comună erosul banalizat, grotesc adeseori, degradat de „smog” (existența obscură a pesonajelor): gustul autorului pentru artificiul stilistic (ca o trăsătură dominantă a scriiturii lui - aglomerarea de determinanți, antinomici adesea, în jurul unui nume), pentru bizarerii și grotesc-trivial devine evident. Încercare de cronică de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286374_a_287703]
-
determinată neapărat de dorința carnală, el se comportă aici asemenea monahilor care fetișizează "chipul" divinității, uitând, fie și doar pentru o clipă, principiul pur spiritual care se află în spatele lui. Tocmai de aceea, tentativa lui Breb de a media prin EROS-ul profan (fenomenal) "dizanalogia" dintre cele două serii de câmpuri eșuează. Iar reflecția resemnată a eroului ("Mărită stăpână, [...] nefericirea nu ți-a adus-o purtarea Împăratului, ci iubirea mea", p. 144) nu se referă, de fapt, la eroarea de a
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
de altă parte, "regele-profet" pe care îl "ucide" Breb nu este un alt "mag", ci el însuși, mai precis latura sa materială, pe care și-o "jertfește" pentru a putea transcende în planul unei existențe superioare. Această ascensiune, mediată de EROS (dar nu de iubirea "pământească"/fenomenală, ci de "iubirea-creangă-de- aur"/numenală) se realizează în roman ca depășire a tensiunii dintre EPISTEME și DOGMA prin proiecția într-un plan mai elevat, pe care l-am putea numi SOPHIA. Un asemenea câmp
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
trebuie privit, însă, ca un "la mijloc de rău și bun", ci ca un "dincolo de bine și de rău", ca "lume posibilă imposibilă" aflată dincolo de determinațiile categoriale ale câmpurilor referențiale amintite. Acest stadiu, manifestat prin proiecția sub specie aeternitatis a EROS-ului, echivalează, în plan existențial, cu momentul încheierii parcursului inițiatic, iar, în plan "poetic", cu cristalizarea creației de sens. 3.4.3. Traseul hermeneutic pe care l-am descris mai sus ar putea fi schematizat în maniera următoare: 4. Funcții
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
comportă remușcări. Psihologia Parizienei se aseamănă cu cea a soțului, care nu are complexul infidelității, ci are impresia de a satisface un simplu capriciu al simțurilor și al imaginației, din care inima este absența. Amantă de profesie, Pariziana caută prin eros dobândirea unei dimensiuni sociale absențe 232. Cu toate că nu are, în cazul Parizienei, o experiență mutilanta și limitativa (cum este, de obicei, experiența altor femei), ea comportă riscul de banalizare, reduce partenerul extraconjugal la dimensiunile unui subiect lipsit de valoare, din
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
scenele private rezumă universul cotidian al Parizienei, destul de reglementat, pe care ea încearcă să-l configureze altfel. 2.2.3. Scene intime sau theatrum amoris Iubirea în societatea franceză are o permanentă de invidiat. Românul francez este genul în care Erosul este suveran 293, femeia ocupând o poziție centrală. Dragostea este motorul clasic al povestirii de ficțiune, care instaurează axa și subiectul principal al intrigii majorității romanelor de moravuri, axa prin raportare la care se definește Pariziana și majoritatea personajelor din jurul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
motorul clasic al povestirii de ficțiune, care instaurează axa și subiectul principal al intrigii majorității romanelor de moravuri, axa prin raportare la care se definește Pariziana și majoritatea personajelor din jurul ei. Dar spre sfârșitul secolului al XIX-lea constatăm moartea Erosului într-o societate ce devine tot mai pragmatică, iar puterea dragostei asupra femeii nu mai primează. Nici femeia pariziana nu-și mai complică viața cu dimensiunea ideală. Supraevaluarea dragostei se întâlnește tot mai rar, dragostea că sacerdoțiu s-a sfârșit
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
M.G., Lopez-Ibor, J.J., Andreasen, N.C., New Oxford Textbook of Psychiatry, vol. I-II, Oxford University Press, Oxford, 2005. Macavei, E., Prostituția. Între ignorare și mistificare, Editura Antet, București, 2005. Bălan, M., Istoria prostituției, Editura Burostampa, Timișoara, 2003. Marica, M.A., Erosul. O istorie filosofică a iubirii, Editura Muntenia, Constanța, 2007. Martin, L.E., Cartea gesturilor erotice, Editura Trei, București, 2006. Friday, N., Fantasmele erotice ale bărbaților, Editura Trei, București, 2006. Van de Velde, Th.H., Le mariage parfait. Etude sur sa physiologie et
[Corola-publishinghouse/Science/2269_a_3594]
-
Elena Alexandra (Sandra), născută în 1931, și Ioana Maria Mărgărita (Măriuca), venită pe lume în 1933. Ajunge funcționar la Ministerul de Finanțe (1930), în această calitate participând la alcătuirea bugetului de stat și, în acest răstimp, ține conferințe (Logos și Eros în metafizica creștină), participă la al șaselea program sociologic la Runcu, județul Gorj. În 1931 merge, în cadrul aceluiași program, în Basarabia, la Cornova, județul Orhei. Deschide un curs de economie politică și altul de drept civil practic la Școala Superioară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
de profunzime ascuns în cuvintele lui și în combinațiile dintre cuvinte. Trecând peste alte disocieri (despre „ins”, „singurătatea insului”, „firea și chipul”, „rostul și soarta”, „teofania lumii”) și peste încercarea de a face o tipologie a spiritului european (Logos și Eros în metafizica creștină), sunt de urmărit ideile lui V. despre literatură și judecățile critice, unde se vede percepția lui estetică, cât de fin este gustul artistic al acestui om învățat și prob. Este suficientă parcurgerea cronicilor, recenziilor, eseurilor, însemnărilor din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
se conturează o manieră personală, axată pe investigarea structurii de adâncime a textului, pe discernerea rețelelor și a structurilor simbolice, într-o abordare hermeneutică și comparatistă. Problematica, temele și motivele asupra cărora se insistă ar fi eul (inițierea în sine), erosul și conjuncția sa cu tanaticul ori cu esteticul, antinomiile cunoașterii sau ale ființei - rezolvate tot prin „soluția morții”. Lucrarea Liricul și tragicul (1983) pornește de la premisa întâlnirii, în modernitate, între liric și tragic, dincolo de limita categoriei literare stricte. Plecând de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]
-
Cântece de viscol, 1976, Anonimus, 1977, Ascunsa trudă, 1979) confirmă că B. a intuit de la început o formulă poetică proprie, relevantă, căreia îi rămâne fidel, întrucât este productivă sub toate aspectele. Dar dacă, tematic, se cristalizează trei mari obsesii (timpul, erosul și cosmosul), surprinzătoare și impresionante sunt dexteritatea prozodică, diversitatea și virtuozitatea „spunerii”, a rostirii. Poetul străbate, ca pe niște adevărate căi obligatorii, formele „canonice”, tutelare ale poeziei. Cu fiecare poem se reia un ritual, ca o nouă tentativă de acces
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285538_a_286867]
-
mână cu mână", e decontextualizat și imediat recontextualizat, încât sensul uniunii politice e deturnat înspre cel al unirii erotice. Despre legătura dintre politică și erotică, bineînțeles numai cea intra-familială, așa cum era ea atunci înțeleasă și permisă de către dogma oficială (erosul între persoane necăsătorite fiind specific numai decăzutei societăți burghezo-moșierești și constituind un păcat de neiertat din perspectiva decalogului comunist), scrie Angelo Mitchievici, în excelentul volum colectiv de antropologie socio-culturală, desemnat de Dan C. Mihăilescu drept "cartea anului 2004", intitulat Explorări
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
2. Cu singura observație, oricum neimportantă din punctul de vedere al discuției noastre, că la 1959, când apare numărul în cauză al Stelei, Nicolae și Elena Ceaușescu nu jucau încă rolul cuplului generic, credem că modelul de funcționare a politizării erosului este exact descris și pentru perioada pre-ceaușistă. Între erotică și politică, preeminența era a aceleia din urmă; aceasta infuza brutal relația dintre membrii cuplului, instituind obligația copierii fidele a comportamentului hiper-politizat și, până la urmă, hipo-erotizat al unui cuplu oficializat ca
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
comportamentului hiper-politizat și, până la urmă, hipo-erotizat al unui cuplu oficializat ca mitic. În noua religie post-creștină a Paradisului Pierdut, ceea ce fusese imitatio Christi în ordine religioasă e înlocuit de o imitatio kamaradi, în ordinea erotică. Într-o astfel de lume, erosul nu mai înseamnă dragoste, ci tovărășie. Sonet despre Unire nu întocmește pre versuri o glorificare a acestui model "erotic". Dacă nu am ști că poemul apare în acel număr aniversar al Stelei, nici un indice textual nu ne-ar îndrepta bănuiala
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
decadente, degradate, degenerate. Elita burgheză, căreia nu i se neagă performanța culturală, se confruntă cu spectrul bolgiilor psihopatiilor sexuale, firul roșu care leagă societatea aristocratică a vechiului regim cu burghezia emancipată din perioada interbelică. Instrumentată negativ, cultura burgheză servește acest eros decadent, spre deosebire de rolul civilizator, emacipativ pe care i-l atribuie comunistului Filipache, interesat de producția de abecedare, de alfabetizarea propriu-zisă, dar și ideologică a maselor. Rilke și Gide, primul citat cu un fragment din poemul Cartea pelerinajului, autor de o
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
unei iubiri curate, sublimate în spirit, după paradigma "Philemon și Baucis": "[...] deși am avut o viață donjuanică teribilă între 20-30 de ani ai mei, de fapt, nu am iubit niciodată [...]. Acum, de când trupul meu s-a eliberat de sex și eros, o iubesc frumos și teribil pe soția mea; e integrată în ființa mea"10. Mâhnit, rănit în orgoliul său de opiniile nefavorabile sau rezervate ale criticii despre scrierile sale, declară undeva chiar că numai femeile îi pot înțelege literatura. Scriind
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
nu s-a mai scris"20. Despre regizori și arta spectacolului, autorul de teatru are numai cuvinte grele, ca urmare, probabil, a unor nefericite puneri în scenă ale pieselor sale: După ce a trecut nebunia cu regiile de tot felul, moda eros, caca, nud, cruzime, polibrecht, urlet, schizo etc., mai nou, în Anglia a apărut o formulă nouă de regie: schimbarea sexului personajului. Hamlet e fetiță, lady Macbeth e bărbată, Lear e babă etc."21. Opinii exagerat nefavorabile are Sîrbu și despre
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
temă majoră a lui C. - se păstrează o vreme ca mască a unui sentimental și timid disimulat ludic, exprimându-se în dantelării ceremonioase și fastuoase, îngânând stilul elaborat, rafinat cu cel frust (dar tot „stil” și acesta). Starea definitorie a erosului este însă cea de „aiurare” (o vocabulă tematică). Petrarchist și shakespearean (sonetele), poetul își cântă „arderea cărnii”, trăiește asceza sentimentului, ipostaziat printr-o ultimă transsubstanțiere în „vertebra” cuvântului, în „pajura cu care mă zbor”, în visul astral. Neîndoielnic, acest liric
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286415_a_287744]
-
deghizate, iar C. era o bună observatoare și avea o temă a sa (lupta femeii - contra prejudecăților, a constrângerilor familiale, contra propriei firi - pentru a-și cuceri personalitatea și libertatea), românele alunecă într-o coloratura sentimentală și schematizează grăbit psihologia erosului. Abisalul iubirii fiind abordat doar în treacăt, în prim-plan trec, datorită prizei asupra unui public larg, erotismul, deviațiile instinctului, libertinajul. Personajele nu capătă individualitate. Reușită este pictură de mediu: mediile cosmopolite, în Trupul care își caută sufletul, și atmosfera
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286137_a_287466]
-
Altă carte va fi restituită în 1991, sub titlul Omul care a trecut. Aici sunt incluse trei nuvele având ca subiect evenimente din trecutul familiei Hallipa și necuprinse în forma definitivă a ciclului romanesc, dar revizuite în vederea tipăririi. Prefața, intitulată Eros și psihologie, se remarcă prin disocierile pertinente ale unui studiu de „caz” literar, ilustrat cu textele antologate. În ultimii ani de viață S. era preocupat de editarea celor mai importante romane bengesciene în versiuni definitivate de autoare. Publică astfel, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289849_a_291178]