881 matches
-
autorul, din profețiile creștine, din Oracolele sibiline și din Oracolele lui Hystaspe. El însumează șapte etape, până în momentul învierii morților: 1) Divizarea Imperiului; 2) Venirea unui rege tiranic din țările de la miazănoapte; 3) Apariția unor cataclisme cosmice; 4) Venirea profetului eshatologic; 5) Venirea Anticristului (regele din Siria); 6) Înfrângerea Anticristului de către ultimul împărat, Cristos; 7) Venirea lui Cristos. Așadar, într‑o primă fază, Imperiul Roman se va destrăma în zece părți trecute sub autoritatea a zece regi, incompetenți, desigur, de vreme ce orbem
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cerând și o cinstire pe măsură și „va cuteza să distrugă templul Domnului” (7, 17). Cei care nu se vor lăsa înșelați, acei sectatores ueritatis („discipoli ai adevărului”), segregabunt se a malis et fugient in solitudines. Cu toate acestea, tiranul eshatologic va afla și va înconjura cu o armată numeroasă munții locuiți de credincioși. Ascultând rugăciunile lor, Dumnezeu trimite regem magnum de caelo liberator et iudex et ultor et rex et deus (7, 17) quem nos Christum uocamus (7, 19). Cristos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acest lucru este nevoie ca Imperiul Roman să nu dispară. Atât timp cât el va continua să existe și lumea va continua să existe, la rândul ei. Ce se întâmplă cu legenda lui Nero rediuiuus? Deși respectă, în mare, sursele și scenariul eshatologic al lui Commodian, Lactanțiu procedează la o dublă operație, de simplificare și de clarificare. Toate elementele și datele care nu prezintă valoare apologetică - și deci nu pot sensibiliza un public păgân, lipsit de cultură biblică - sunt deliberat îndepărtare. O altă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu pot sensibiliza un public păgân, lipsit de cultură biblică - sunt deliberat îndepărtare. O altă schimbare semnificativă, în raport cu Commodian: legenda lui Nero rediuiuus constituie o paranteză. Am remarcat deja că legenda în cauză a fost introdusă de Victorin în trama eshatologică cu scopul clar de a legitima dubla identitate a tiranului eshatologic, aceea de conducător al unui imperiu păgân și de iudeu. Commodian reia legenda și îi conferă o nouă semnificație. În concepția sa, Nero îndeplinește funcția metaforică de Anticrist al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
deliberat îndepărtare. O altă schimbare semnificativă, în raport cu Commodian: legenda lui Nero rediuiuus constituie o paranteză. Am remarcat deja că legenda în cauză a fost introdusă de Victorin în trama eshatologică cu scopul clar de a legitima dubla identitate a tiranului eshatologic, aceea de conducător al unui imperiu păgân și de iudeu. Commodian reia legenda și îi conferă o nouă semnificație. În concepția sa, Nero îndeplinește funcția metaforică de Anticrist al păgânilor (deoarece se adresează păgânilor iudaizanți). Lactanțiu se debarasează de mit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
legenda și îi conferă o nouă semnificație. În concepția sa, Nero îndeplinește funcția metaforică de Anticrist al păgânilor (deoarece se adresează păgânilor iudaizanți). Lactanțiu se debarasează de mit ca de o prejudecată inutilă. Recitind cu atenție toate momentele relatării sale eshatologice, observăm lipsa unui element fundamental din biografia Anticristului: originea sa iudaică. Tiranul eshatologic este descris ca un uzurpator „născut de un duh rău” și venit din Siria; nicăieri însă nu se precizează că el este iudeu. Conflictul între iudei și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
metaforică de Anticrist al păgânilor (deoarece se adresează păgânilor iudaizanți). Lactanțiu se debarasează de mit ca de o prejudecată inutilă. Recitind cu atenție toate momentele relatării sale eshatologice, observăm lipsa unui element fundamental din biografia Anticristului: originea sa iudaică. Tiranul eshatologic este descris ca un uzurpator „născut de un duh rău” și venit din Siria; nicăieri însă nu se precizează că el este iudeu. Conflictul între iudei și creștini este pur și simplu omis în această secțiune, autorul nostru își redactează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
foarte prezente totuși în opera originală. De asemenea, dată fiind îmblânzirea mâniei sale față de Imperiu, nu le mai poate păstra în vechiul context. Aceasta îl obligă la un compromis: el citează diferitele surse, cu destulă rapiditate, chiar în finalul capitolului eshatologic, nu ca mărturii despre sfârșitul Romei - de care, așa cum am spus, nu mai vorbește -, ci ca mărturii generale, cu referire la sfârșitul probabil al lumii (dispare chiar și data invocată în opera anterioară). Cu această nouă formulă, conciliantă și diplomatică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Lactanțiu, devenit teolog apropiat al împăratului, încearcă să evite anumite subiecte delicate, legate de destinul Romei. El se concentrează numai asupra soteriologiei creștine, alegând evident să treacă între paranteze eshatologia și ramurile învecinate, ca de exemplu anticristologia. Lactanțiu cunoaște scenariul eshatologic al poemului lui Commodian. Ca dovadă, reluarea ca atare a trei dintre motivele destul de puțin reprezentate în restul tradiției, și anume: un singur profet trimis de Dumnezeu pentru a‑i aduce la credință pe necredincioși și apostați (profetul nu este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de două secole diferență de epoca sa. Anticristul, venit din Orient, va da lovitura de grație Cetății eterne, deplasând puterea în spațiul oriental. În Epitomă, rezumat redactat ulterior recunoașterii religiei creștine ca religio licita, Lactanțiu regândește în profunzime radicalismul său eshatologic și anticristologic: aproape întreaga problematică a sfârșitului Romei este deliberat omisă, iar ultimul tiran nici măcar nu mai poartă numele de Anticrist. Cu toate acestea, nici în Inst. Imperiul nu este vreodată confundat cu Anticristul (așa cum se întâmplă la Hipolit). Dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
numele de Anticrist. Cu toate acestea, nici în Inst. Imperiul nu este vreodată confundat cu Anticristul (așa cum se întâmplă la Hipolit). Dimpotrivă, el este prezentat (cap. 25) ca încarnare providențială a katechonului de la 2Tes. 2,6. În fine, întreaga secvență eshatologică - și, implicit, cea referitoare la Anticrist - își relevă funcția reală în context soteriologic. Lactanțiu se lansează în descrierea evenimentelor de la sfârșitului istoriei pentru a demonstra un anumit lucru, anume că va exista un moment în care oamenii vor primi nemurirea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
scripturistică, formată din Is. 34,4 și Is. 57,1; Mt. 24,29.35; fragmente din Psalmul 101. Palingeneza cosmosului va însoți învierea oamenilor. Pentru a‑și „consola” auditoriul, îngrozit de perspectiva dezastrului, Chiril vorbește despre caracterul universal al transformării eshatologice: „Să nu ne întristăm că numai noi ne sfârșim; și stelele se sfârșesc” (15, 3). Potrivit imaginii extrem de sugestive, preluată din Is. 34, cerurile vor fi „rulate” asemenea unui ∃∴∃84≅<. Ele nu vor fi distruse, ci numai întoarse pe partea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
întoarse pe partea care nu a fost scrisă, adică „întinată”. O „înviere a cerurilor”, în perfectă analogie cu cea a oamenilor, se va produce în acel moment. Din perspectiva anvergurii acestei reînnoiri cosmice, venirea lui Isus apare ca inevitabilă. Semnele eshatologice Elementele teologice și scripturistice prezente în primele capitole pregătesc decorul în care vor evolua, rând pe rând, cele două personaje principale: falsul Cristos și adevăratul Cristos. Înainte de a începe prezentarea efectivă a naturii și activității lui Anticrist, Chiril ordonează, foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
puteau fi identificați cu ușurință din mulțimea creștinilor. Ei își arătau adevărata față fără prea mari rețineri, mărturiseau fățiș învățătura lor mincinoasă. Astăzi, dimpotrivă, este foarte greu să îi distingem. Biserica s‑a umplut de „criptoeretici” care fac jocul adversarului eshatologic. Acești agenți infiltrați în comunitățile creștine au misiunea de a pregăti instaurarea stăpânirii Răului pe pământ. Ei sunt precursori ai falsului mesia. Fragmentul se încheie cu un îndemn la vigilență. De vreme ce nimeni nu poate ști cu exactitate data venirii Anticristului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
falsului mesia. Fragmentul se încheie cu un îndemn la vigilență. De vreme ce nimeni nu poate ști cu exactitate data venirii Anticristului, creștinii trebuie să trăiască într‑o stare de continuă alertă. Anticrist: diavolul fără mască Anunțat ca cel din urmă semn eshatologic în capitolul 9, Anticristul devine, începând cu capitolul 10, subiectul principal al catehezei. Mai întâi însă, Chiril enumeră trei elemente sigure pentru identificarea „adevăratului Cristos”: - „Nu va veni de pe pământ”, ci din cer. Cristos s‑a născut o dată pentru totdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în scenă personajul Anticristului. Am menționat deja teoria lui Iustin, referitoare la tactica diversiunii adoptată de demoni în momentul primei veniri. Această teorie, intrată în patrimoniul tradiției creștine, este de asemenea reluată de Chiril, care îi adaugă însă un element eshatologic: Dar, după cum la prima lui venire, când avea să se întrupeze și se aștepta ca Dumnezeu să se nască din Fecioară, diavolul a căutat să batjocorească acest fapt prin aceea că a născocit mai dinainte cu viclenie în idolatrie zei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
însuși Cristos; iar prin această numire va înșela pe iudeii care așteaptă pe Mesia, iar pe neamuri le va amăgi prin nălucirile sale vrăjitorești. „Magician” (:ς (≅<), „mincinos” (ΡγΛ∗™였Η), „înșelător” (Β∀ϑ™였<ϑ∀) sunt termenii „clasici” pentru caracterizarea adversarului eshatologic, întâlniți deja la apostolul Pavel, Irineu, Origen și Hipolit. Ar fi, poate, indicat să subliniem faptul că însușirile magice ale Anticristului trădează influența legendei lui Simon, influență din ce în ce mai importantă începând din secolul al IV‑lea. Dar nu în aceasta constă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vor putea fi schițate dinainte, grație datelor oferite de Scriptură. Aceeași intenție de a oferi o biografie a Anticristului, cea mai completă cu putință, este întâlnită și la Hipolit. Chiril evită sistematic și intenționat acest subiect. În cateheza sa, adversarul eshatologic nu are nici origine terestră, nici nume, nici arbore genealogic, nici curriculum uitae. El apare ca „de nicăieri” și dispare brusc, ucis de „suflarea” adevăratului Cristos. Pentru a putea pătrunde „misterul” Anticristului‑cvasidiavol, trebuie să pornim de la un lucru esențial
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Chiril, motiv pentru care ea nu este citată niciodată în cateheza noastră. Numai că, a vorbi despre Anticrist ignorând Apocalipsa este tot atât de bizar ca și a vorbi despre romanul polițist fără a menționa numele Agathei Christie. Scenariul creștin despre adversarul eshatologic își are originea, așa cum am putut constata în primul capitol al prezentei lucrări, în cele câteva capitole‑cheie ale viziunii lui Ioan. Este de ajuns să aruncăm o privire retrospectivă asupra numeroaselor citate din Apocalipsă cuprinse în monografiile lui Irineu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
judecarea Desfrânatei celei Mari, împărăția de o mie de ani (millenium) și mai ales confruntarea decisivă dintre Isus și diavol, în care cel din urmă este învins, toate acestea dispar dintr‑o singură mișcare, în cazul predicatorului nostru. Biografia monstrului eshatologic devine, în această omilie, extrem de sumară, aproape schematică, am putea spune. Lacuna imensă pe care catehetul o creează în „dosarul de lucru” evitând citatele din Apocalipsă se află, în opinia noastră, la originea doctrinei care susține întruparea diavolului în Anticrist
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
2Tes. menționat de Chiril, se referă la caracterul diabolic al lucrării Anticristului, fără a preciza totuși legătura dintre soarta acestuia din urmă și cea a manipulatorului său. Astfel, catehetul este nevoit să construiască - mai bine zis, să reconstruiască - o figură eshatologică tradițională, având la dispoziție numai jumătate din materialul transmis de tradiție. El depășește în cele din urmă această dificultate, reușind să legitimeze, mai mult sau mai puțin convingător, existența „personajului” său, dar numai cu prețul unui „nonsens teologic”, a unei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tradiție. El depășește în cele din urmă această dificultate, reușind să legitimeze, mai mult sau mai puțin convingător, existența „personajului” său, dar numai cu prețul unui „nonsens teologic”, a unei semnificative devieri de ordin dogmatic. Cu alte cuvinte, biografia tiranului eshatologic este salvată grație unei reveniri la vechiul registru mitologic, primejdios de echivoc. Cum se produce această alunecare, acest derapaj? Lacuna majoră a materialului de care dispune Chiril se află, după cum am spus, în biografia pământească a personajului. Predicatorul se vede
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de echivoc. Cum se produce această alunecare, acest derapaj? Lacuna majoră a materialului de care dispune Chiril se află, după cum am spus, în biografia pământească a personajului. Predicatorul se vede obligat să abstractizeze, mai bine zis, să remitizeze figura adversarului eshatologic, apropiind‑o până la identificare de figura tradițională a îngerului răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Cel de‑al doilea impuls în procesul de „demonizare” cvasitotală a Anticristului își are originea într‑o altă lacună semnificativă: episodul confruntării dintre Cristos și diavol nu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Dan. 7,25; cf. 12,7.11‑12), dar ea va fi marcată de o violență ieșită din comun. Din acest motiv „spun că martirii acelor vremuri îi vor întrece cu mult pe ceilalți, din toate timpurile”. Concepția preeminenței martirilor eshatologici față de confrații lor din perioadele antecedente decurge direct din credința într‑un Anticrist‑Satan: „Cei din vremurile de mai înainte nu aveau de înfruntat decât oameni, cei din vremea lui Anticrist însă se vor lupta cu Satan însuși”. Împărații persecutori
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se estompeze. Creștinii nu mai au noțiunea exactă a coșmarului trăit de predecesorii lor și, de aici, poate, această tendință de a situa în viitor „catastrofa exemplară” (în sensul de „paradigmatică”). O anumită diferență calitativă între martiriul actual și martiriul eshatologic apare, după cum am văzut, și la Irineu și Hipolit, dar cu scopul bine determinat de a încuraja eventualii candidați să primească cununa lui Cristos. „Nu vă temeți, îi consolau ei pe confrații lor, răul cel mare nu a venit încă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]