12,743 matches
-
este altul decît moartea care ia forme explicit de sumare în text prin mania personificării. De mult singur și de mult pierdut Bărbatul se identifică cu moartea într-o periculoasă încleștare, într-un periculos război al cuvintelor. Tînăr și grăbit, eul poetic își familiarizează trăirile cu echivocul trăirii iubitei care nu e alta decît vestitoarea, tînără și nefericită, a morții. Ca să fie mai la obiect, Paul Vinicius nu lasă domnișoria cuvintelor să-i împieteze ceasul și merge cu inima înainte spre
Un alt fel de morală by Nicoleta Ghinea () [Corola-journal/Journalistic/17389_a_18714]
-
Andreea Deciu Pentru teoreticienii actuali ai comunicării e o chestiune evidență că fiecare dintre noi are mai multe euri: unul deschis, vizibil celorlalți și aflat sub propriul control, altul ascuns celorlați, unul "orb", adică pe care nu îl văd decît ceilalți (că de pildă cel manifestat prin toate ticurile de care nu sîntem conștienți) și în fine unul misterios
Cele trei corpuri ale femeii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17900_a_19225]
-
pe țărm pentru a-și petrece aici convalescenta. De altfel, inevitabil mi-am adus aminte, citînd această ipoteză lansată de Kaufmann, de filmul premiat anul trecut, Pacientul englez, în care protagonistul, rănit și desfigurat, cu o identitate necunoscută nimănui (un eu misterios), e adus în căruciorul de invalid pe plajă, unde acesta începe să iși depene firul rememorării și astfel al narațiunii. Într-adevăr, pe plajă, în fața unei ape care angoasează prin vitalitatea ei ostilă, invalidul deprinde un nou mod de
Cele trei corpuri ale femeii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17900_a_19225]
-
iși depene firul rememorării și astfel al narațiunii. Într-adevăr, pe plajă, în fața unei ape care angoasează prin vitalitatea ei ostilă, invalidul deprinde un nou mod de a-si simți corpul, el devine atent la fiecare senzație și vibrație a eului, isi întoarce privirea dinspre apă neliniștitoare spre propria făptura. Ideea mi se pare foarte interesantă și perfect plauzibilă, pentru că dacă stăm să ne gîndim, cîți nu dorm pur și simplu făcînd plajă? Lîncezeala devine adormire, ieșire completă din agitația cotidianului
Cele trei corpuri ale femeii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17900_a_19225]
-
resimțit precum un mister marginalizat, amoral prin mixtura putinței absolute cu neputința absolută ("trăim aici la marginea zdrențuita a lui/ Dumnezeu unde totul e îngăduit/ și nimic nu se poate" - ibidem), duce la criza conceptului de identitate. Aceasta înseamnă că eul se simte alienat, despicat de starea dezolării, incapabil a-și asuma discursul, a-și susține credință, a se interogă. Dar și anesteziat (mortificat) prin scindare: "cineva sau ceva s-a strecurat/ între mine și mine: ei și!.../ verbele mor toate
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
neterminata/ ei și!.../ nu mă mai mir nu mai pun întrebări nu mă mai doare" (ibidem). În schimb e capabil a-și asuma golul, a și-l obiectivă, ca într-un coșmar în care decorul, epica, deznodămîntul țin de emanația eului străin sieși. Eul își conține propriul abis, de care ia cunoștință cu stupefacție: "n-am știut ce să zic/ n-aveam nici o scuză. m-am aplecat/ peste marginile mele că peste marginea unei prăpastii m-am aruncat./ dar n-am
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
nu mă mai mir nu mai pun întrebări nu mă mai doare" (ibidem). În schimb e capabil a-și asuma golul, a și-l obiectivă, ca într-un coșmar în care decorul, epica, deznodămîntul țin de emanația eului străin sieși. Eul își conține propriul abis, de care ia cunoștință cu stupefacție: "n-am știut ce să zic/ n-aveam nici o scuză. m-am aplecat/ peste marginile mele că peste marginea unei prăpastii m-am aruncat./ dar n-am căzut:/ golul din
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
în părțile componente care/ își luau tălpășița unde le tăia capul./ cînd ne trezeam intrăm în propriul corp/ ne spălăm pe fata cu o foarte rece muzică și porneam la lucru" (Interregn: ceva istorie și geografie, obiceiuri, descriere corporală). Unitatea eului creator se dovedeste o pură convenție, căci spre versurile emise de acesta se repezea, multiplicîndu-l "o mulțime de înși fără realitate" (ficțiunea textuala își fictionalizează receptorii), iar eul parazitează, ca atare, pe seama celuilalt: "eu locuiam în ochii cuiva". Dezolarea are
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
porneam la lucru" (Interregn: ceva istorie și geografie, obiceiuri, descriere corporală). Unitatea eului creator se dovedeste o pură convenție, căci spre versurile emise de acesta se repezea, multiplicîndu-l "o mulțime de înși fără realitate" (ficțiunea textuala își fictionalizează receptorii), iar eul parazitează, ca atare, pe seama celuilalt: "eu locuiam în ochii cuiva". Dezolarea are ca rădăcina o astfel de inconsistenta a eului. Procesul de descompunere a eului e bivalent, deoarece se poate vorbi, cu egală îndreptățire, de o extensie, de o proiecție
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
spre versurile emise de acesta se repezea, multiplicîndu-l "o mulțime de înși fără realitate" (ficțiunea textuala își fictionalizează receptorii), iar eul parazitează, ca atare, pe seama celuilalt: "eu locuiam în ochii cuiva". Dezolarea are ca rădăcina o astfel de inconsistenta a eului. Procesul de descompunere a eului e bivalent, deoarece se poate vorbi, cu egală îndreptățire, de o extensie, de o proiecție a subiectului asupra fantasmelor sale care ajung să trăiască în locul său, "reprezentativ", si de o "dezumanizare" a lui în contul
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
se repezea, multiplicîndu-l "o mulțime de înși fără realitate" (ficțiunea textuala își fictionalizează receptorii), iar eul parazitează, ca atare, pe seama celuilalt: "eu locuiam în ochii cuiva". Dezolarea are ca rădăcina o astfel de inconsistenta a eului. Procesul de descompunere a eului e bivalent, deoarece se poate vorbi, cu egală îndreptățire, de o extensie, de o proiecție a subiectului asupra fantasmelor sale care ajung să trăiască în locul său, "reprezentativ", si de o "dezumanizare" a lui în contul acestora, în sensul în care
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
lui./ nici unul nu cred că mai avem trup/ sîntem vîrîți pînă peste cap în irealitate/ morții se întorc la noi/zboară prin văzduh că libelulele/ că stelele căzătoare" (Așteptînd viitorul în regiunea ireala). Sau această, așijderea tipică, consemnare a schizoidiei eului, proiectată în dedublare cosmică, într-o teorie a dedublării, în care iluzia speculara induce iluzia realului însuși: "regiunea aceasta este luminată de doi sori. nu sînt sori luminosi-orbitori. nu sînt nici macar sori inverși sori negri. sînt niște bieți sori de
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
iubita sînt peste mare/ cu fulgi în loc de șolzi/ alene fîlfîind în aer (un fel de înger?)" (Zi). Ni se pare a vedea în această metamorfoza o trăsătură generală a poeticii optzeciste și anume fugă de lirism, care purcede din fugă eului de sine. Așa cum am arătat și alteori, numeroși optzeciști virează spre descripție, anecdota, reportaj că spre o obiectivare salutara. Unor impulsuri structurale anafective, extrovertite, li se asociază astfel, după toate probabilitățile, presiunea mediului totalitar, care a coincis cu începutul activității
Poezia ca vis, visul ca poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17914_a_19239]
-
s-arunca fulgerător,/ Se cufunda în mare". Excelent e capitolul dedicat Jocurilor Daniei de Anton Holban. Acesta ar putea fi un veritabil prolog la o carte despre feminitatea românească. Femeia este privită prin ochii bărbatului bolnav de gelozie. Toate problemele eului, tipic masculine, șunt convertite într-un portret extraordinar al Daniei, un fel de imagologie rezultată din călătoria (prin intermediul binoclului) unui bărbat în lumea femeii. În partea a doua a cărții oglindă își pierde complet atributele feminității discuția alunecînd în probleme
Oglindă, oglinjoară by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17949_a_19274]
-
un alt fel de alcătuire/ a lumii// golul din ore/ se umple cu nostalgii/ emoții/ sfîșiate între cele cîteva nume/ comune/ (cuvinte ce-și pierd înțelesul/îndată ce le rostești)// o duminică trăită cu disperare" (O anumita duminică). Golurile produse între eul sau și contextul obiectual se reduce pașnic, poemul vine din propria-i ființă, nereprezentînd o construcție extranee acesteia, mai mult ori mai puțin arbitrară: "Distanță dintre mine/ și vechile mobile/ se tot îngustează// prin pereți/ aud singurătatea cum/ picura// de pe
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
Miron Kiropol e, din acest punct de vedere, un poet de tip latin. Verbul sau mediteranean nu se risipește visător, ci amestecă obiectele, le malaxează, ordonează resturile lor cu voluptatea sado-masochistă a unei ordini antinaturale. Nu risipirea, difuziunea delicată a eului dat îl interesează, ci restructurarea, care, deformînd și descompunînd datele realului, conferă acestui eu frămîntat șansa unei oglindiri inedite. Că într-o oglindă concava sau convexa, el se poate contemplă prin "spargerea" nu doar a ordinii naturale, ci și a
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
sau mediteranean nu se risipește visător, ci amestecă obiectele, le malaxează, ordonează resturile lor cu voluptatea sado-masochistă a unei ordini antinaturale. Nu risipirea, difuziunea delicată a eului dat îl interesează, ci restructurarea, care, deformînd și descompunînd datele realului, conferă acestui eu frămîntat șansa unei oglindiri inedite. Că într-o oglindă concava sau convexa, el se poate contemplă prin "spargerea" nu doar a ordinii naturale, ci și a propriei sale ordini. Miron Kiropol e un bard de tip rimbaldian. Construcția să e
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
cei amintiți - este Gabriela Cretan. Tendința poetei este o exacerbare a materiei, o hiperbola a acesteia, ca o negare demonstrativ metaforica a spiritului, însă și că o flagelare de sine, sub semnul invocației sacrilege, menită a potenta sarcastic autoflagelarea. Astfel eul își reneagă el însuși sîmburele pur, trivializîndu-se, intrînd în horă concretului deșucheat: "de cînd nu te-am mai invocat, pan Diablo,/ mi-am aniversat centenarul/ ani au trecut pe sub geamuri încarcați în căruțe,/ în dricuri,/ în vehicule celeste de război
Hiperbolă si litotă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18022_a_19347]
-
se răzgîndească: așa ceva ar fi grosolan, umilitor, neonorabil pentru un gentlaman. Dincolo de cochetăria feminină se află avertismentul sinelui că s-ar putea oricînd retrage, chiar înainte de a se fi manifestat. Cochetăria este, astfel definită, o stare de permanență potențialitate a eului, pe care oricare decizie definitivă o anulează. Autenticitatea identității se găsește în această potențialitate, deci cochetăria este tot o semnalizare a interiorității. Mi-am pus, în treacăt, întrebarea cum ar fi citit Simmel, în acest volum, de către feministele vremii noastre
Veverita intelectuală by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18014_a_19339]
-
conștiința că pro zuieste poemul? Că este influențată mai mult de I. Pantă, mai putin de B. Ghiu decât de Cristian Popescu? Titlul Adelei G. e textul care se refugiază în propria contra utopie. Limbajul "prozailiric" sondează lumile alternative ale eului: ba speriat, ba lucid. Ineditul trebuie că utat în nebunia simțurilor (când ținute în lat, când la sate să umble teleleu...): "Ne miră m: nu, evenimentele nu pot fi decât unele/ De-sine-stă ta toare, oricât ar fi ele de inventate
Ringul poetic by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/18070_a_19395]
-
se constituie fundalul narativ) pe care am încercat să le schițez mai sus. Diegeza e situată prea aproape în timp de actul de emisie-receptare, iar apariția românului în foileton nu face decît să sporească "efectul de real". Tocmai de aceea, eul narativ își ia măsuri pentru a proteja ficționalul. Cum stau lucrurile însă dacă textul literar este contemporan cu noi? Cum își mai creează el distanțele față de contingent, daca nu face apel nici la oniric, nici la mecanisme de limbaj specifice
De la Monte Cristo la Clinton by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/18044_a_19369]
-
inspire... Pentru mine este textul care, sub aspect estetic, mă satisface cel mai mult, iar sub aspect intelectual, mă stimulează în multe privințe. Cred că voi mai avea ocazia să împrumut din Proust și alte motive de inspirație teoretică. M.C.: Eul autobiografic este uneori vizibil în scrisul dumneavoastră, aparent abstract și conceptual, cu o tentă de ironie și umor. S-a vorbit chiar de un anumit "comic intelectual". Este intenționat, controlat, sau mai degrabă irepresibi? G.G.: Și una și alta. Pur
În exclusivitate cu Gérard GENETTE by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/18045_a_19370]
-
întoarcerea la adevărurile esențiale, cele ale vieții: "Iată tabloul întregii vieți și învață din ea rostul vieții tale. Și invers: citește numai viața ta și descifrează din ea hieroglifa vieții universale." Schopenhauer e maestrul spiritual, e călăuza care propune regasirea Eului. Spune Nietzsche: "Schopenhauer însuși pentru noi - adica acel călăuz care ne conduce din peșteră deprimării sceptice... sus pe culmea contemplației tragice sub cerul nocturn, infinit, înstelat, si care s-a călăuzit cel dintâi pe șine pe acest drum. Este un
Slavici si arta autodistrugerii la români by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/18026_a_19351]
-
tot astfel cum este dificil să numești doliul, moartea, absența, ceea ce e dincolo de clișeu, ceea ce s-a înfăptuit pentru că nu se putea spune - pentru că (dacă ar fi să continuăm metafora centrală a cărții de față) vorbirea îi era interzisă subiectului (eului), ea era imposibilă, nerealizată. Gestul autorului adaugă acestui text scris la persoana întîi o macabră garanție a autenticității, a identității dintre eul narator și eul auctorial, transformîndu-l într-o confesiune cu implicații tragice, dincolo de orice metaforă, dincolo de alegoria (atît de
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
spune - pentru că (dacă ar fi să continuăm metafora centrală a cărții de față) vorbirea îi era interzisă subiectului (eului), ea era imposibilă, nerealizată. Gestul autorului adaugă acestui text scris la persoana întîi o macabră garanție a autenticității, a identității dintre eul narator și eul auctorial, transformîndu-l într-o confesiune cu implicații tragice, dincolo de orice metaforă, dincolo de alegoria (atît de șocantă pentru oricare cititor format în spațiul logocentric de tip european) Logosului absent la Cina de taină a unei noi Sfinte Familii
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]