1,482 matches
-
strigă Brian, care se întorsese de pe plajă. Ah, Brian, scumpule! Gabriel se lăsă să lunece pe nisip, suflecându-și fusta. Dă-mi două lire, repede, te rog! Două lire? strigă Brian a cărui ușurare, din momentul când o văzuse, se evaporase la fel de repede cum se ivise. Era epuizat de cât alergase de colo, colo și enervat pe Gabriel pentru că-l făcuse să alerge. Pentru ce? — Niște băieți au prins un pește, un pește viu. Și vreau să-l cumpăr ca să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
starea lui euforică, exaltarea ridicolă, pe care mai târziu nu o putuse înțelege, în legătură cu legenda aceea cu Iisus care ar fi fost în Anglia. Ulterior încercase să scrie un cântec pop pe tema legendei. Dar starea de exaltare spirituală se evaporase și nu ieșise nimic din cântec. Și apoi, în aceeași zi a excursiei la mare, avusese loc coșmarul pierderii lui Zet și a plânsului cutremurător al lui Adam, pe care nici măcar salvarea cățelului nu-l putuse șterge. Și acum, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
despre fața lui se dovedea acum brusc vetustă. Părul îi crescuse mai lung ca de obicei (nu fusese la frizer), iar la tâmple îi răsăriseră fire albe. În jurul ochilor îi apăruseră riduri. Avea o mină îngrijorată. Farmecul lui băiețesc se evaporase. Acum putea fi întrezărită masca lui de bătrân, așa cum arăta George la șaizeci sau la șaptezeci de ani, mai puțin grăsuliu, mai uscat, mai zbârcit. Zbârciturile începuseră să i se și schițeze pe fruntea atât de netedă până de curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
avea "sfertul lui de oră" de glorie (Andy Warhol). Pentru a o spune în termeni împrumutați din psihologia abisală jungiană, aceste figuri cu care suntem în comuniune sunt tot atâtea "condensări" de motive mitice tipice, în spatele cărora conștiințele individuale se evaporă literalmente 31. De aici necesitatea de a pune în aplicare o abordare capabilă să repereze sensul intern, profund, al fericirilor și al nefericirilor vieții contemporane, al distracțiilor ca și al obsesiilor ei. Riscând un neologism: al "deziranței" sale fundamentale. Prin
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
tot micșorat, s-a tot micșorat mă refer la baltă -, exact așa cum ați făcut dumneavoastră pe tablă, până când n-a mai rămas apă decât în mijloc, cam atât cât să umpli o găleată. Iar la un moment dat s-a evaporat și aia. N-a mai rămas decât stuful... Domnul Panciu a înțeles asocierea și râde dezarmat. Îi răspunde lui Chițu că da, înțeleg că îți arde de bancuri și să știi că atunci când am spus că vreau să vă mai
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Evaporat în singurătate Limpezimea bântuiește fantasmele, scoate nelămuririle din praful dimineții și le așază confortabil într-un sicriu cu multe scheme. Te înăbuși și ieri ca și azi citind cartea sperând evaporarea vălului în limpezimea ochilor de banană. Sublimarea lasă urme
Evaporat ?n singur?tate by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83714_a_85039]
-
și o să-i lase lui Santiago cheile de la cealaltă mașină. Toate acestea le hotărîse Juan Lucas Înainte de a pleca, dar nu pomenise nici un cuvînt despre Vilma, ca și cum simpla dorință de a o vedea dispărînd fusese suficientă pentru ca metisa să se evaporeze. N-a fost așa. De aceea Juan Lucas conducea acum destul de iritat, ba chiar furios. Conflictul cu servitorii Îl indispusese foarte tare; el nu era obișnuit să concedieze pe nimeni, Întotdeauna se descotorosise de cîte cineva, concediase chiar zeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
imagine, dar ele nu-ți mai pro voacă, la rea mintire, descărcarea aceea orgasmică și tristă. De asemenea, n-ai să fii în stare să-ți aduci aminte în ce moment din trecut ai fost transportată: ai uitat, așa cum se evaporă visul atât de viu la doar câteva secunde de la trezire. Rămâi doar cu senzația că ai trăit ceva infinit de prețios, că pentru o fracțiune de secundă te-ai întors, literalmente, în corpul feti ței care ai fost, sau poate
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
buri cului ei. I-am auzit cuvintele românești, aspre și obscene, strigate când n-a mai putut să nu strige. Am văzut-o zăcând pe-o parte, încă pătrunsă, dar cufundată-n așternut ca o pată de apă ce se evaporă-ncet pe asfaltul încins... Am văzut-o, în fine, ridicân du-se greoaie și mer gând la baie, cu o mână între pulpele umede... Când s-a-ntors, nu mai eram acolo. A doua zi dimineață i-am găsit la masă, bând
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
verde. Pe o fesă a contesei scria cu un marker gros TAKE, iar pe cea laltă ME. Apoi scrisul a dis părut sub o pânză, ine lușul sub alta, biluța a mai sclipit într-un „Bye!“ și fantoma s-a evaporat de parcă nici nu fusese... Dimineața, lângă zidurile de piatră ale castelu lui, l-am îmbră țișat de despărțire pe Billy, singurul care se trezise în zori ca să-și ia rămas-bun de la noi. A lăsat o clipă foarfeca de tuns gardul
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Să nu-l scap! Ce m-o fi apucat? “Hapciu!” Hait! Ce să fie asta? De fapt, ăla-i om, care strănută vara. Iar, dacă mai și răcește, e și mai și! Că iarna, toată lumea... “Unde-i Georgică? S-a evaporat așa de repede? Păcat că n-a mai stat. Aș fi dorit să știu ce mai face, cum o mai duce, am mai fi mers, probabil, și la un pahar de vorbă, în fond, cursurile astea de pregătire tot nu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
marginea falezei, o siluetă în pantaloni deschiși la culoare și bluză albastru închis, cu o pălărie roz de soare pe cap. Îmbrăcată în culori atât de vii, era greu să se confunde cu peisajul. Era absurd, incredibil, dar imediat se evaporase parcă din mintea mea. Iahtul ei dispăruse și el, iar marea acum nu mai exista. O mai doream încă, dar nu cu nerăbdare. Pentru moment mă mulțumeeam doar cu amintirea ei. Îi luasem jucărica cu mine și trebuia să fi
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
-i întotdeauna moarte. Un zbor care nu se termină întotdeauna frânt. Zace nemișcat în timp ce trece prin toate luminile imaginabile, iar razele-l pătrund de parcă ar fi apă. Se solidifică, dar nu tot deodată. Se depune ca sarea când marea se evaporă. Descuamându-se imediat ce se încheagă. Din când în când, este dus de un curent. Îi străbate trupul frânt. De cele mai multe ori îl poartă înapoi, la accident. Dar uneori, un râu îl cară pe deasupra dealurilor joase și cenușii, aiurea. Părțile din el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
continue. Mă întrebam... Mă gândeam că poate tatăl meu... Weber își ridică privirea, un reflex disperat. Sylvie își pusese rucsacul în spate și urca scările spre ieșirea din amfiteatru. O urmări până ajunse sus, în timp ce Bloitov murmură ceva și se evaporă. Nu se întoarse să se uite înapoi. Unde te duci? Weber apelă la spațiul simbolic. Întoarce-te. Sunt eu. Tot aici. Era timpul să se retragă. Nu mai putea avea încredere în sine nici în sala de curs, cu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
încă o dată. Un val de adîncă fericire îmi invadează mîinile, brațele, umerii, pieptul și picioarele. Sînt obosit și fericit. Fericire? Nu prea auzi vorbindu-se despre asta. Un cuvînt prea mult și totul e ridicol. Două cuvinte și totul se evaporă, dispare. Și totuși nu pare fragilă, fericirea acestei veri. Este din carne și mușchi, din soare și lemn, din apă și piatră. Poți s-o apuci strîns și să-ți sprijini capul pe ea. O țin în mîini cu orele
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
golul chemător de la capătul orașului. Tîrziu, după-amiaza, după ce îmi îndeplineam îndatoririle, urmam același drum, în direcție opusă. Răcoarea făcuse acum loc unei complet saturate splendori de culori, ca și cum nu mai era vîntul cel care stăpînea apa, ci umiditatea care o evaporase de-a lungul zilei. Și simțeam aceeași nostalgie, chiar mai dureros acum, ca și cum chemarea apei ținea de trecut și își pierduse valabilitatea. Fiecare zi care trecea era de neînlocuit. Acesta era mesajul pe care mi-l transmitea rîul. Actele de pe
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
fim înapoi la antrenament. Tînjeam după singurătatea pe apă, după cercul plăcut de lumină din vremea cînd lucram cu greutățile în adăpostul bărcilor. Nimic nu a mers în felul pe care-l exersaserăm, toate lucrurile asupra cărora conveniserăm s-au evaporat. Chiar de la pocnetul de start, în timpul primei bătăi lungi, un fior a trecut peste barcă și lama mea a rămas în apă. Imediat am fost răsuciți, dar în loc să liniștesc lucrurile continuînd încet, următoarea mea bătaie a fost și mai grăbită
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
asupra pieptului său, așa că încercă să se odihnească fără să adoarmă, de fapt. Era dificil. Se ridică în picioare, își strînse lucrurile și se duse încet la culcare. în după-amiaza aceea orice amintire a sentimentului de a fi sănătos se evaporă și, odată cu ea, speranța de a se face bine. Singurul viitor imaginabil era o repetiție a prezentului care se strînsese într-un mic gest dureros, o răsuflare dureroasă pe care o smulgea dintr-un ocean de respirație. Nemaiînsoțindu-l fanteziile erotice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
foc cu buzele strînse. Brusc Thaw sări, țipînd ascuțit: — Ah! Ah! Ah! Desenase cu cerneală impermeabilă pe hîrtie tare. Fusese convins că laptele căzuse pe o parte uscată a tabloului, dar nu se uscase complet și acum, cînd umezeala se evaporase, o pată cenușie se lățea pe mijloc. Nu se așteptase la asta. Se întoarse spre Ruth, cu gîtul lungit spre ea și balansîndu-se un pic la bază. Cu pumnii încleștați, o porni în direcția în care se afla murmurînd: — Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
plecă, iar el zăcu inert, gîndindu-se la tablou. „Nu mai pot să-l refac“, se gîndea el, apoi se ridică cutremurat de o nouă idee. Cu o oră înainte ca Ruth să-l strice, plăcerea de a-l picta se evaporase și acum știa de ce. Plasarea lunii era greșită. Nu ținea de o asemenea pictură; era un accent sentimental, ca un tip cu chitara care face serenade. Tabloul trebuia să fie mai mare și fără nici urmă de cer. în seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
întotdeauna „Scuză-mă o clipă“, se strecura în toaleta pentru doamne și-l lăsa s-o aștepte un sfert de oră. Nu-l recunoștea niciodată cînd era însoțit de prietenii lui. Aceste insulte îi umpleau rezervoarele cu furie care se evapora ori de cîte ori îi zîmbea. Iar atunci cînd trupurile lor se atingeau întîmplător, spre el curgea un curent de liniște și tăcere și simțea că înainte de-a o fi atins pe Marjory nu știuse ce-i odihna. Momentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o dată) trebuie scoasă și pusă într-o găleată și vărsată în rigolă sau într-o zonă la îndemînă. Același lucru este valabil și pentru urină. Din fericire, se anunță o perioadă de vreme stabilă, și reziduurile lichide fie se vor evapora, fie se vor scurge în acele sectoare în care funcționează canalizarea. — Și dacă plouă? zise Macfee. — Dar mai trebuie să ne ocupăm și de cauza acestei situații neplăcute și periculoase. Am cerut deja consiliului, a cărui lentoare a produs acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
miros de moarte care-i amețea pe toți cei pe care nu-i ucidea, ei negau, în sfârșit, că am fi fost acest popor înmărmurit din care, în fiecare zi, o parte din noi, îngrămădiți în gura unui cuptor, ne evaporam în fumuri grase, în timp ce ceilalți, copleșiți de lanțurile neputinței și ale fricii, ne așteptam rândul. Asta era, în orice caz, ceea ce lumina privirea doctorului Rieux, care, căutând să ajungă în cartierele mărginașe, umbla singur la sfârșitul după-amiezii, în mijlocul clopotelor, al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
din noapte. Pentru prima dată văzu ceva care semăna cu mândria: era mulțumit de el însuși. — Deci, acum că ai limuzină, unde vrei să mergi, domnișoară Costello? — Oriunde găsim un calculator. N-am reușit să ajungem pe insulă. M-au evaporat înainte să pot trece dincolo. Vor pătrunde acolo înaintea noastră. —Cine? Capetele de iepure, cine or fi fost. — Nu crezi că au fost respinse de insulă ca și tine? — Uri, ăștia sunt oameni care ne pot asculta conversațiile, pot intra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
model, aproape de Mishkan. Vei descoperi ce ți-am lăsat eu acolo, în calea labirinturilor antice. —Deci, Uri. Ce avem noi aici? Se uită într-o parte, așteptându-se să-l vadă pe Uri privind încordat cuvintele împreună cu ea. Dar dispăruse, evaporându-se la fel de repede ca una din acele creaturi anatomic imposibile ce mai pâlpâiau încă pe ecran. Capitolul 49 Khan Yunis, Gaza, vineri, 2.40 a.m. Nu adormise. Nici măcar nu se întinsese. Stătea, cum făcuse de atâtea ori zilele acestea, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]