KorAP: Find »[drukola/base=exclama & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...236 >

5,886 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

iepure, și și-a mângâiat nasul cu un deget. Era îmbrăcată cu costumul ei cel mai bun din catifea reiată, și-și strânsese părul cu multă grijă și eleganță. — Honor Klein ne-a făcut cunoștință. — Iar femeia asta afurisită! am exclamat. Tare-aș vrea să nu-și mai bage toată lumea nasul în viața mea! Oamenii își bagă nasul în viața ta pentru că ție asta-ți place, spuse Georgie. Îți place la nebunie lucrul ăsta. Ești un gol în care poate intra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Cred că nu vorbești serios, Martin. Ai mintea tulburată și ești gelos. Întreabă-mă din nou ceva mai încolo, dacă încă o să mai vrei. — Te iubesc, Georgie, am spus. — Ah, cât despre asta... și râse scurt, sec. — Of, Doamne! am exclamat și mi-am ascuns fața în palme. Am simțit brațul lui Georgie pe umerii mei. Am luat-o în brațe și ne-am lăsat amândoi pe pat. Un timp am stat neclintiți. — Martin, mi-ai spus că îi treceai iubitele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
sticla de vin ca să-mi mai pun. Fără să-mi dau seama, am atins-o cu piciorul, iar ea s-a răsturnat fără a face zgomot. O pată mare roșie s-a întins pe covorul alb pufos. — Ei, drăcie! am exclamat. — Nu-i nimic, iubitule, o să iasă, spuse Antonia. Sări în picioare și dispăru printr-o ușiță în baia alăturată. Peste o clipă reveni cu un lighean, îngenunche la picioarele mele și șterse cu apă din abundență pata de pe covor. Pata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
te uită! Ia te uită! Am ajuns în stradă, ținându-l de braț și imediat a apărut un taxi. Ploaia nemiloasă continua să cadă. După ce s-a urcat în taxi, am încercat amândoi să ne spunem ceva, Palmer a mai exclamat o dată „Ia te uită!”, iar eu am spus „Îmi pare rău”. Apoi el a adăugat: — Aș vrea să te mai văd peste câteva zile, la care eu am răspuns: — Nu știu, și taxiul s-a pus în mișcare. M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
întuneric. Ploaia încetase și, în liniștea care se lăsase, se auzea apa picurând de pe ramurile magnoliei. Antonia intră și văzându-mi fața întrebă: — Ei, Doamne, dar ce s-a întâmplat? — Alexander, iubitul meu frate, se însoară cu Georgie Hands. Nu! exclamă Antonia. Surprins de vehemența acelui „nu”, de nuanța de uimire și refuz categoric, m-am uitat la fața ei: devenise dintr-odată însăși masca brăzdată de riduri a durerii. Vestea o afecta pe Antonia. — Ei, poate că așa e mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
să nu le fi spus, căci am auzit-o pe Georgie inspirând adânc. Închise ochii și două lacrimi mari i se rostogoliră pe obraji. Antonia remarcă reacția lui Georgie și se întoarse spre ea. Văzu expresia de pe fața lui Georgie. Exclamă scurt „Ah!”, gura i se strânse, fruntea i se înroși, iar din ochii ei, ca din două izvoare mari, țâșniră lacrimi. Își plecă capul asupra paharului pe care-l ținea țeapăn în mână și lacrimile îi picurară în șampanie. Georgie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
omul dracului ești, vorbești de parcă n-ai avea nici o legătură cu povestea asta, am spus, dar fără patimă. — Nu, nu, să nu mă înțelegi greșit, spuse Palmer. Am fost îndrăgostit de soția ta, chiar foarte îndrăgostit. Strănută din nou și exclamă: Ce dracu'...! Dar tu ai reușit să uiți cât de încântătoare este ea? am întrebat. — Tu ai vrea să uit? replică Palmer. — Nu mă amesteca pe mine în chestia asta, am spus. — Chiar crezi că aș putea face asta, amice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
om în adevăratul sens al cuvântului. — Când a spus asta? întrebă Antonia. — Când a aflat despre tine și Palmer. Antonia privi încruntată la lichidul rece și tulbure din ceașca ei. Își împinse peste umăr cocul greu pe jumătate desfăcut. — Ah! exclamă ea și adăugă: Nici ea. Nici ea, am răspuns și am oftat. Am oftat amândoi. — Sper să plece în America sau în Japonia și să nu se mai întoarcă, spuse Antonia. Nu vreau să mai știu nimic despre ei, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Te hrănești cu visuri. Ar fi bine să pleci acum. Palmer poate veni dintr-o clipă într-alta, iar după aceea plecăm cât se poate de repede. — Nu-mi spune asta, te doresc în chip abject, am zis. — Ei, Doamne, exclamă ea batjocoritor, și, dacă m-ai avea, ce naiba ai face cu mine? Aceste cuvinte, care îmi revelau adevărul simplu că ea nu mă putea privi ca pe egalul ei, m-au făcut în cele din urmă să tac. Pe când mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ești la curent cu ceva ce durează de mult timp. — Cu ce să fiu la curent? — Păi, cu faptul că eu și Alexander... ei, hai să spunem lucrurilor pe nume, cu faptul că Alexander este iubitul meu. — Cum Dumnezeu?! am exclamat și m-am ridicat în picioare. Antonia a încercat să mă oprească prinzându-mă de mână, dar mi-am tras mâna. — Cum adică, nu știai chiar nimic? întrebă Antonia. Nu pot să cred că n-ai avut măcar o bănuială

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

culoare. — De fapt, Îl caut pe doctorul Karp. Negăsind un loc unde să arunc cotorul de măr, l-am vârât În buzunar. — Karp, doctor Karp... I-a luat o veșnicie să-și dea seama despre cine vorbeam. A, doctor Karp! exclamă. Nu mai lucrează la noi. Îmi pare rău să vă zic. Da, a plecat de la fundație. Desigur. Doctorul Röser i-a rugat pe vizitatori să-l contacteze pe el. Încruntându-se, se uită atent la semnătura mea. — Va trebui să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
cumva? Numele unui vizitator necunoscut? Sau ultimele cuvinte pe care le-a rostit Înainte să moară? Domnule Knisch, se aplecă Înainte cu un elan dramatic, vreți să mărturisiți? — Să mărturisesc? Vreți să insinuați, că sunt suspect? Așa ceva este absurd! am exclamat. Dora a fost prietena mea. În plus, am un alibi. Am fost la Apollo. Întrebați-l pe șeful meu, pe domnul Stegemann. — Tocmai asta am și făcut! Pentru a treia oară, Diels bătu În masă triumfător. În spatele meu, Pieplack oftă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Publicul e probabil sedus de acțiune, știi. Criticii susțineau că scenele astfel create nu mai putea fi distinse unele de altele, și că acțiunea, În cazul În care exista una, cunoștea o singură direcție previzibilă. Dar tocmai asta e ideea! exclamă Anton. Spectatorii Înțelege că lucrurile se termină mereu la fel; totuși, vrea să fie sedusă. Și acest lucru era posibil doar dacă cineva creează combinația perfectă de enigmatic și evident În același timp, cu Întârzieri calme, calculate, Înghesuieli la limită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

după care le arunca la cinci-șase metri înălțime, prinzându-le unul câte unul pe spinare. Rareori i se-ntâmpla să scape vreun baston pe gazon și, în astfel de situații, își făcuse obiceiul să dea din cap furioasă și să exclame încetișor „Ah, Alice!“, ceea ce nu-l putea face pe Heshie decât s-o iubească și mai mult; și, bine-nțeles, același efect îl avea și asupra mea. Ah-Alice, cu pletele blonde săltându-i pe spate, încadrându-i chipul! Cum mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
am răspuns eu, după care am început: Un suflu brusc... Aripa se mai zbate. Uimită-și simte gâtul strâns în cioc, I-s coapsele de áripi mângâiate Și-o strânge lebăda la piept cu foc. — Auzi la el, coapsele! a exclamat ea. Unde-ai învățat chestia asta? — Șșșt. Stai, că mai e. Cum poate spaima să se smulgă din Înalta slavă-n pene-ntruchipată? Ce poate trupul ei, sub albul chin, Decât să-i simtă inima bărbată? Fiori i se strecoară prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
ea cum o mai manipula cu furculița și lingurița - ca un chinez cu bețișoarele! Ce deprinderi își însușise în îndepărtatul Connecticut!). Lucrurile considerate exotice sau chiar tabu ea le înfăptuia fără probleme, ca pe ceva firesc: și m-am trezit exclamând la fel de entuziasmat (și asta încă nu-i tot) ca Desdemona când a auzit de antropofagi. Am dat în agenda ei peste o tăietură dintr-un ziar, cu un articol intitulat „O tânără din înalta societate pe zi“, care începea așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

fu În mod vizibil captată să navigheze În siajul ei, săltând, săltând, săltând, ca și mâna lui. — Chaucer, spuse el, Chaucer... Brusc, În fața ochilor domnișoarei Warren, el abandonă efortul, pipa Îi căzu la podea și, aplecându-se s-o găsească, exclamă iritat: — Naiba să le ia! Naiba! Era un om extenuat, hărțuit de o personalitate care nu era a lui, de curiozități și pofte - un bărbat În pragul unei căderi nervoase. Domnișoara Warren Îl privi triumfătoare. Nu că l-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
fi așteptat, numai dacă ar fi așteptat, se gândi dr. Czinner și mintea i se Întoarse de la moarte la oamenii care trăiau ca să fie judecați, iar imposibilitatea propriei evadări, atât de ușoare, i se prezentă cu o asemenea forță, Încât exclamă În șoaptă: „Trebuie să mă duc la ei“. Dar la ce-ar fi folosit? Se așeză iarăși și Începu să comenteze În sinea lui dacă gestul ar fi avut vreo valoare practică. Dacă mă predau și Înfrunt procesul alături de ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Dar de ce? Sunteți englez, nu-i așa? — Nu, sunt de-al lor, spuse el cu o oarecare amărăciune. — Ce ați făcut? — Am Încercat să schimb lucrurile. Îi explică, cu aerul că nu-i plac etichetele: — Sunt un comunist. Brusc, ea exclamă: — Cum? Cum? Îl privi plină de teamă, incapabilă să ascundă faptul că i se zdruncinase Încrederea În singurul bărbat capabil și dispus s-o ajute, În afară de Myatt. Chiar și bunătatea de care dăduse dovadă față de ea În tren i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-i placă; s-ar putea să mă dorească Încă și, dacă nu, de ce n-aș face scandal? M-am săturat să fiu decentă, să fac Întotdeauna ceea ce se cuvine. Gândurile ei erau foarte apropiate de cele ale doctorului Czinner când exclamă În gând că de fapt nu merită. Știa Însă prea bine că era În firea ei, că se născuse astfel și trebuia să se descurce cu asta cum putea. Ar fi fost neîndemânatică procedând altfel: neînduplecată când ar trebui să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
jos, și un segment scurt de șină luci cu picături de smarald. Luminile zburară-n spate și se auzi o voce strigând peste zgomotul motorului. — Trec prin ei? Întrebă omul calm, cu piciorul pregătit să apese pe accelerație. Nu, nu! exclamă Myatt. Nu vedea de ce ar fi intrat În Încurcături de dragul unui străin. Îi putea zări pe oamenii ce țineau lanterne În mâini. Purtau uniforme cenușii și erau Înarmați cu revolvere. Mașina opri Între ei, sărind peste prima linie și apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
slab, că zgomotul motorului Îl Înăbuși. Nu ajunse niciodată la urechile domnișoarei Warren, cum nu ajunse nici repetarea șoaptei care-l urmă: N-am uitat. — Exclusivitate, spuse domnișoara Warren, bătând darabana cu degetele pe covoraș. Vreau exclusivitate. Este reportajul meu, exclamă ea cu mândrie, permițând undeva, În fundul minții, dincolo de titluri și caractere culese-n plumb, să ia contur un vis despre Coral În pijama turnând cafeaua, Coral În pijama amestecând un cocteil, Coral adormită În apartamentul redecorat și Întinerit. Partea a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Am luat micul dejun devreme, spuse domnul Stein, fără nici un reproș În glas. Dar Janet Pardoe și domnul Savory nu așteptaseră după ei. Deja Își beau cafeaua și lichiorul În restaurantul pavat cu gresie albastră când Myatt și domnul Stein exclamară ce Întâmplare fericită era că nepoata lui și cu Myatt se cunoscuseră deja și erau prieteni. Janet Pardoe nu spuse nimic. Îl privi doar cu ochi pașnici pe domnul Stein și zâmbi o dată În direcția lui Myatt. Lui Myatt i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
spuse domnul Savory. — Nu va recunoaște asta niciodată, spuse Janet Pardoe, arătând cu capul spre Myatt. — Ei, să lăsăm asta! Sunt destul de neliniștit de situație, spuse Myatt. Îi voi telefona consulului nostru de la Belgrad. — Să-i telefonezi și bunică-tii! exclamă domnul Savory și-i privi cu jovială nervozitate când pe unul, când pe celălalt. Era obiceiul lui ca, atunci când era destul de sigur În privința celui cu care era, să folosească o expresie colocvială dezarmantă, care ducea la tejgheaua prăvăliei din trecutul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
remarcă Janet Pardoe. Avea pe undeva o notă ușor comună. Vă mai Întâlniserăți și Înainte? Nu, nu, spuse Myatt În graba mare. A fost o Întâlnire Întâmplătoare. Câte lucruri nu se Întâmplă În trenurile acestea de cursă lungă cu ușurare exclamă domnul Stein. V-a costat mult? Prinse privirea nepoatei sale și-i făcu cu ochiul. Când ea Îi răspunse printr-un zâmbet, se simți Încântat. Ar fi fost plicticos să fie una din acele fete de modă veche, În fața cărora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]