725 matches
-
la P. Neamț, pentru o seară! A fost premiera cu "Muștele", în regia lui Ulici. N-aveam bilet, m-a introdus dumnealui. De fapt, mai apoi, un prieten actor îmi dăduse și un bilet. [...] Piesa, în care Sartre scaldă idei existențialiste și marxiste, mi-a plăcut! Cred că Ulici a dozat bine ceea ce la prima vedere (textul) părea greu de făcut credibil prin joc, fără improvizații tehnice (cum știu că se practică pe la alte teatre trupe din Occident!)! Actorii, buni, reușesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
în drepturi atât mitul, cât și realitatea. Dar, în primul rând, Eliade vrea să se distanțeze de soluția ibseniană. În adâncul lui, Eliade tinde către Kierkegaard. Mai puțin acel Kierkegaard pe care îl citise Ibsen, cât acela propovăduit în cafenelele existențialiste din Parisul contemporan de către ai săi pretinși discipoli, Sartres et consortes. Eliade nu vrea să accepte această filosofie secularizată a istoriei, nici semnificația generatoare de istorie care pecetluiește alegerea individuală. Ileana, ca și Ellida Wangel, poate alege liber și cu
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
fie că este vorba de ceea ce se schimbă, vizibil sub ochii noștri care să nu poată fi tratat de pe poziția ideologică a unui comunist. O operă literară scrisă cu metoda realismului socialist, nu te poate face bunăoară mistic, rasist, sau existențialist, ci dacă te influențează, aceasta se petrece numai în sensul de a vedea că în lucrurile omenești și în natură nu domnește legea hazardului, ci există un sens dialectic, o orientare, o tendențiozitate în desfășurarea fenomenelor, în care, istoricește, omul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
A doua este a lui Alexandru Zinoviev și se manifestă printr-o totală neadaptare la sistem. Ești un marginal, un paria, trăitor de azi pe mîine din expediente, la periferia societății. Zurbagiul, eroul lui Zinoviev, "s-a proiectat (în stil existențialist) odată pentru totdeauna cîine de pripas, capră rîioasă, călugăr, bandit, cerșetor, smintit, nebun, pentru (întru) libertate". O astfel de poziționare te imunizează, nu poți fi supus presiunilor, nici ademenit, nu au ce-ți lua, nu au ce-ți oferi. Ultima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
vom observa încă o dată că „sensul vieții”, cum îl interpretăm noi, nu se leagă de „succes”, de nici o fațetă a sa, indiferent că avem în față „pilda” cam opresivă și ubicuă a „succesului de tip american” sau speculațiile unor filozofi existențialiști. Deși credem în „succes” și nu întoarcem ipocrit fața atunci când se pune această problemă, afectând nu știu ce „necesități interne, misterioase”. Gloria, succesul sunt daruri ale lumii în care ne aflăm, ne mișcăm, ale societății, altfel zgârcită în daruri. Și noi știm
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Nu l-am ascultat pe Matei - nu știu dacă am făcut bine sau rău, who knows?! - și am atact un „roman polițist”, Animale bolnave, unde din fericire mâna mea m-a „trădat” și intriga social-polițistă este înecată în părțile largi, existențialiste. Susțineam însă de pe vremea aceea - o mai cred oare și azi?! - că un romancier de anvergură și importanță națională trebuie să aibă și un public al lui, relativ larg, pentru a putea fi și un factor de influență al suprastructurii
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
maheșa;/ Și fetele -/ Stelele;/ Ficiorii -/ Luceferii!”. Viziune familiară din Miorița, cântecele ritual-ceremoniale și bocetele, antropomorfismul aștrilor făcuți părtași la gesturile umane prin roluri bine delimitate în procesul nupțial pun în permanentă relație omul arhaic cu sferele divine, departe de sentimentul existențialist. Liturghia cosmică invocată de Mircea Eliade, referitoare la creștinismul arhaic, are în acest motiv punctul culminant, prin bucuria supremă a simțirii umane integrate în ritmul planetar. Îndeplinirea acestei condiții de către „craiul mare”, mirele, care în alte variante „ciumpăvește” nouă cai
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
va deveni locul unde se învață pentru viață, cînd ea va pregăti tineretul să continue singur, tot timpul vieții, opera de instruire începută. Există în Secolul copilului un paragraf pe care cu ușurință l-am putea trece pe seama unui filosof existențialist contemporan și prin care se relevă rolul școlii în pregătirea tinerei generații pentru autoeducație: "Trebuie să-l învățăm pe copil cît mai curînd posibil ce înseamnă libertatea și primejdiile alegerii personale, dreptul și responsabilitatea voinței personale, condițiile și datoriile experienței
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
care Dumnezeu ni le-a hărăzit dă acțiunii noastre educative o eficacitate profundă, fără asemănare cu mijloacele omenești pe care noi putem să le punem în mișcare" (13, p. 381). În general, personaliștii, ca de altfel, cum vom vedea, și existențialiștii pun un accent special pe factorii emoționali ai educației; aceștia, mai mult decît discursul logic, favorizează apelul la grație, la comunicare de tip personalist (14, p. 103). Filosofia lui EMMANUEL MOUNIER, care se vrea o soluție a deplinei umanizări, caută
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
nu însă pe cale discursivă, rațională, ci prin gîndire intuitivă care, după cum se apreciază, fiind nemijlocită, poate înțelege și explica mai exact și în toată complexitatea sa "existența". Spre deosebire de alte filosofii care prin existență înțeleg realitatea obiectivă, independentă de conștiință, pentru existențialiști aceasta se reduce la "realitatea trăită" de om; existența este modul de a fi al existentului dotat cu conștiință al omului. Este riscant să încerci ca într-o pagină, două să expui o filosofie atît de variată, care utilizează termeni
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de tradus, cu evoluții conceptuale atît de diverse, în care chiar marii creatori, cu timpul, și-au precizat și chiar modificat termenii lansați. De aceea voi evita pe cît se poate să fac apel la concepte în legătură cu care nici filosofii existențialiști, nici comentatorii lor n-au ajuns la o înțelegere. Voi prezenta doar cîteva idei simplificate poate ca introducere la teoriile despre educație ale unor existențialiști, teorii care ca și cele personaliste chiar dacă nu vor fi adoptate, datorită valorii lor practice
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
voi evita pe cît se poate să fac apel la concepte în legătură cu care nici filosofii existențialiști, nici comentatorii lor n-au ajuns la o înțelegere. Voi prezenta doar cîteva idei simplificate poate ca introducere la teoriile despre educație ale unor existențialiști, teorii care ca și cele personaliste chiar dacă nu vor fi adoptate, datorită valorii lor practice limitate oferă prin subtilele analize critice ale educației contemporane valoroase sugestii și subiecte de reflecție. Pentru existențialism importantă nu este atît cunoașterea, cît trăirea, interesînd
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
evită, din principiu, ordonarea într-un sistem unitar a concepției lor; aceasta ar duce, după părerea lor, la închistarea filosofiei. De aceea se și consideră că este mai potrivit să se vorbească nu atît de o filosofie, ci de filosofii existențialiste. Încercările de grupare a reprezentanților acestui curent țin de criterii exterioare filosofiei (gruparea pe țări sau după atitudinea față de religie); dacă unele teme îi apropie, altele îi distanțează foarte mult. Temele specifice filosofiei existențialiste (tragedia existenței umane, imposibilitatea omului de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de o filosofie, ci de filosofii existențialiste. Încercările de grupare a reprezentanților acestui curent țin de criterii exterioare filosofiei (gruparea pe țări sau după atitudinea față de religie); dacă unele teme îi apropie, altele îi distanțează foarte mult. Temele specifice filosofiei existențialiste (tragedia existenței umane, imposibilitatea omului de a alege, angoasa ș.a.) au fost elaborate inițial de danezul SÖREN KIERKEGAARD (1813-1855). Ele au fost reluate în deceniile trei și patru ale acestui secol, într-un moment de puternică tensiune provocată de criza
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
cunoașterea limitelor sale biologice (finitudine) își pierde din intensitate și se transformă în acceptare resemnată a morții (20). Spre deosebire de "existența inautentică", "existența autentică" se caracterizează, așadar, printr-un plus de luciditate (21, p. 203). La Heidegger, ca și la alți existențialiști, este prezentă ideea unei creații permanente a ființei umane din propriile sale resurse, a unei posibile realizări din sine și prin sine. JEAN-PAUL SARTRE preia temele existențialiste, manifestînd predilecție pentru unele dintre ele: libertatea, alegerea, relația dintre existență și esență
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
un plus de luciditate (21, p. 203). La Heidegger, ca și la alți existențialiști, este prezentă ideea unei creații permanente a ființei umane din propriile sale resurse, a unei posibile realizări din sine și prin sine. JEAN-PAUL SARTRE preia temele existențialiste, manifestînd predilecție pentru unele dintre ele: libertatea, alegerea, relația dintre existență și esență ș.a. Esența omului spune Sartre este libertatea; el este liber să aleagă, dar nu alege; de aceea, spune filosoful francez, omul este condamnat să fie liber își
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
libertatea, alegerea, relația dintre existență și esență ș.a. Esența omului spune Sartre este libertatea; el este liber să aleagă, dar nu alege; de aceea, spune filosoful francez, omul este condamnat să fie liber își alege valorile, își alege esența. Spre deosebire de existențialiștii religioși (K. Jaspers, Gabriel Marcel ș.a.) după care există un transcendent absolut spre care omul tinde, J.-P. Sartre consideră că omul însuși este transcendență, putîndu-se proiecta fără intervenția divină. Deși are libertatea de a-și alege valorile, alegerea sa
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de către altcineva înseamnă negarea libertății sale. Ce se înțelege aici se întreabă Sartre spunînd că existența precede esența? Înseamnă că, mai întîi, omul există, se ivește, apare pe scenă și numai după aceea se definește. Dacă omul, așa cum îl văd existențialiștii, este nedefinibil, asta se întîmplă pentru că la început el nu e nimic. Numai după aceea va deveni ceva, și ei însuși va face ceea ce va fi... Omul nu este numai ce crede că este, dar și ce vrea să fie
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ce vrea să fie după această aruncare în existență. Omul nu este altceva decît ceea ce el face din el" (s.n.) (22, pp. 21-22). Fie și numai din această ultimă frază a lui Sartre ne putem da seama de implicațiile filosofiei existențialiste în domeniul educației. Omul autentic tinde să se realizeze printr-un efort personal, prin autorealizare deci. Preocupările existențialiste în domeniul pedagogiei au apărut, în mod explicit, după 1950. Așa au apărut: GEORGE F. KNELLER, Existentialism and Education, 1958; OTTO FR.
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
el" (s.n.) (22, pp. 21-22). Fie și numai din această ultimă frază a lui Sartre ne putem da seama de implicațiile filosofiei existențialiste în domeniul educației. Omul autentic tinde să se realizeze printr-un efort personal, prin autorealizare deci. Preocupările existențialiste în domeniul pedagogiei au apărut, în mod explicit, după 1950. Așa au apărut: GEORGE F. KNELLER, Existentialism and Education, 1958; OTTO FR. BOLLNOW, Existenzphilosophie und Pädagogik, 1959; F. GLAESER, Existenzielle Erziehung, 1963; VAN CLEVE MORRIS, Existentialism and Education, 1965 ș.a.
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
libertății necondiționate a omului de a alege, îl poate rupe de realitățile în care trăiește. Toate aceste remarci vizează chiar existențialismul promovat de J. P. Sartre care, în analiza ce urmează, va fi avut în vedere cu prioritate. Din filosofia existențialistă se deduce insatisfacția profundă față de sistemul educațional cu care reprezentanții săi s-au confruntat. Insatisfacția are două surse: a) "nivelarea existențelor" întrucît în sistemul educației formale, practicate cu preponderență, esența nu este aleasă, ci impusă; b) alienarea ființei umane; datorită
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
este aleasă, ci impusă; b) alienarea ființei umane; datorită locului de prim rang ce se acordă cunoașterii vieții materiale, educația nu orientează ființa umană spre găsirea drumului către sine însăși, nu stimulează trecerea spre existența autentică. Una din principalele teze existențialiste cu adînci implicații în teoria educației este aceea enunțată de J.-P. Sartre și amintită mai sus: "existența precede esența", adică omul mai întîi este, apoi se definește; de unde concluzia: omul este liber să aleagă. Din ideea libertății de alegere
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
omul mai întîi este, apoi se definește; de unde concluzia: omul este liber să aleagă. Din ideea libertății de alegere este dedusă alta: responsabilitatea omului pentru actele sale. Astfel de idei sînt, fără îndoială, pozitive; ele au un caracter umanist. Teza existențialistă a primatului existenței asupra esenței a fost transformată de existențialism, de J.-P. Sartre în special, în temei al libertății, al unei libertății absolute, din moment ce omul își alege în mod necondiționat propria-i esență. O astfel de concepție presupune însă
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
desprinderea totală a omului de realitățile social-istorice în care trăiește, omul este liber, dar libertatea sa este condiționată istoric, ea este relativă, nu absolută. Cu meritele și slăbiciunile ei, teza lui Sartre stă, implicit sau explicit, la baza construcției teoriei existențialiste asupra educației. Dacă fiecare își alege esența, educația nu poate fi un proces de formare, de intervenție exterioară, potrivit unui scop dinainte stabilit; nu poate și pentru că omul țin să precizeze existențialiștii nu este un obiect, nu este ceva ce
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
stă, implicit sau explicit, la baza construcției teoriei existențialiste asupra educației. Dacă fiecare își alege esența, educația nu poate fi un proces de formare, de intervenție exterioară, potrivit unui scop dinainte stabilit; nu poate și pentru că omul țin să precizeze existențialiștii nu este un obiect, nu este ceva ce trebuie făcut. În cazul acesta, se poate spune oare că educația este un proces de autodezvoltare în care educatorul așteaptă manifestarea legilor naturii fără a interveni? Nu, pentru că, în cazul acesta, omul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]