61,828 matches
-
unui distins poet deal nostru (În viață) că Eminescu ar fi fost lovit cu o scândură În cap de tenorul Petrea Poenaru, ca acesta i-a „spart țeasta” omorându-l aproape pe loc, n-am crede. Nepotul doctorului Sutu a explicat și motivele (lesne de Înțeles) pentru care versiunea oficială n-a consemnat evenimentele așa cum s-au petrecut. Mai știm că Maiorescu a fost Înconstiintat că poetul a murit ca urmare a unei embolii.” (p.361). Nu știm cine este acest
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
care astupa un vas de sânge” (Cartea Românească, 1931) În greacă lui Homer sensul fiind mai clar, embole, embolon, de la emballo, „a arunca, a lovi În sau pe” ceea ce nu are legătură cu Încetarea bruscă a bătăilor inimii cum se explică ”oficial” moartea lui Eminescu. Peste numai o pagină, doctorul Nica formulează această concluzie posibilă: ”Poate nu e exclusă eventualitatea unei a doua agresiuni din partea unui nebun, În afară celei descrise (cu piatră scapătă din praștie, din luna mai), care să
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
refer atît la deturnarea lor politică (există și așa ceva), cît la tendința de a oculta, cel mai adesea dintr-un impuls naționalist, anumite implicații așa-zicînd internaționale ale evenimentelor sărbătorite. Și dacă, să zicem, fiind vorba se sărbătorirea propriu-zisă, lucrul se explică în parte, trecerea lor cu vederea de către istorici rămîne pentru mine de neînțeles. La 28 februarie 1859, Titu Maiorescu îi scria de la Berlin surorii lui: „Mie însă nu mi se pare deloc roză dubla alegere a lui Cuza ș...ț
“Să-și vază de trebile ei, Europa” by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13180_a_14505]
-
România a tratatului, atunci cînd, la 7 mai 1918, încheiase o pace separată cu Puterile Centrale. Sîrbii se ținuseră, ei, de cuvînt, așa că „preferința”, cum o numește Neagu Djuvara, aliaților pentru exigențele sîrbilor în materie de frontiere cu România se explică și încarcă o dată mai mult contenciosul nostru politic. N-am ales întîmplător două cazuri de nerespectare a unor acorduri internaționale. S-ar părea că acesta a fost mereu călcîiul vulnerabil al politicii externe românești. Ne-o dovedește recenta mustrare pe
“Să-și vază de trebile ei, Europa” by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13180_a_14505]
-
mare maestru al combinațiilor, execută o dexteră deplasare a atenției de la adevărata delapidare (deși doar virtuală și ea): aceea consumată în mintea și-n cugetul lui Anghelache. Ea și nu cealaltă reprezintă hybrisul, vinovăția gravă ce îl torturează interior; ea explică atât neobișnuita comportare a personajului în secvența de la berărie, cât și misterioasa lui sinucidere. Mânuitorii de bani alcătuiesc o castă, un segment moral de elită al lumii: se revendică, pe filieră divină, din Sf. Petru, portarul împărăției lui Dumnezeu, iar
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
identificare a amândurora cu termenul, comun și implacabil definitoriu, „nenorocitul” nu este deloc întâmplătoare. Când Anghelache îl apără cu patimă pe infractor, înfățișându-l ca pe o „victimă a neglijenții altora”, se apără, de fapt, pe sine, după cum, atunci când le explică enervat camarazilor în ce fel un control efectuat la vreme ar fi stopat prăbușirea în greșeală a „celuilalt”, discursul este eminamente autobiografic, de unde și încărcătura sa emoțională specială, net disproporționată ca intensitate față de manifestarea unui neimplicat direct. „Un tip de
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
ci transmițător)”. Menirea hermeneutului va fi, prin urmare, să împărtășească, în momentele privilegiate de inspirație, ceva din revelația creatorului. În acest sens, hermeneutica literară își poate asocia cu îndreptățire “metafizica interpretării”, precum și “ceva din acea gratia interpretandi pe care o explică Moshe Idel, pornind de la Abélard, Gioacchino da Fiore și diverși cabaliști”. Polemizînd - cu o savuroasă vervă ironică, ce pare a-i reclama mai degrabă vocația de memorialist decît pe aceea de critic universitar - cu istoria interpretărilor succesive date celebrei “enigme
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
și lămuritor. Nici Florin Manolescu nu a găsit nimic semnificativ pentru a-l include pe Teodor Scorțescu, într-un articol special, în enciclopedia sa printre scriitorii noștri din exil. Nu am spus încă ceea ce era mai important biografic pentru a explica, măcar parțial, această ruptură dureroasă. Absolvent al Facultății de Drept din Iași, Teodor Scorțescu a fost diplomat de carieră, începând din 1920. S-a perindat pe la legațiile din Istanbul (1921), Atena (1922), Ankara (1928), Helsinki și Riga (1930-1936), Praga (1937
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
mult sau mai puțin civilizați și responsabili. Firește că oamenii simt nevoia unei anumite orientări. La școală ai nevoie de un manual; dar acesta nu este decât un punct de plecare și cred că și elevilor trebuie să li se explice, de la bun început, că acolo nu sunt scrise lucruri absolute și bătute în cuie. În materie de interpretare, totul rămâne deschis. Vrem să formăm oameni care să gândească sau oameni care să învețe pe de rost ceva, o dată pentru totdeauna
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
mînă sigură, același ochi neobosit și lucid care înregistrează avid tot ce vede, același umor negru și o neschimbată ironie, fin diluată în poantă lingvistică. Pe scurt, Răzvan Petrescu e un scriitor cu o puternică individualitate. Probabil așa se și explică succesul de critică cunoscut de proza sa încă de la debut. O frază a Adrianei Bittel, reprodusă pe coperta a patra a antologiei, rezumă esențial receptarea de care s-a bucurat autorul: „Răzvan Petrescu este, cred, cel mai mare scriitor român
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
editorialelor publicate de Nicolae Manolescu în „România literară” începînd cu anul 1995. Faptul că din volum lipsesc primii doi ani din activitatea de editorialist a directorului publicației noastre (Nicolae Manolescu a început să scrie editoriale încă din anul 1993) se explică prin aceea că textele au fost preluate din versiunea electronică a „României literare”, inaugurată în anul 1995. Ca editorialist, Nicolae Manolescu are cîteva teme predilecte de reflecție. Se poate spune că, într-un fel, editorialele sale sînt o combinație a
Temele vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13184_a_14509]
-
Ardelean, colonel în rezervă “povestește o crimă inexplicabilă - o crimă pe care martorii ei reali nu o vor pricepe niciodată. Pe scurt - trăită la nivelul ei, această crimă nu este comprehensibilă. Nimeni din familie, sau din vecini, nu va putea explica vreodată de ce Niki l-a omorît pe Flo” (am citat din “Bricabrac”-ul lui Lucian Pintilie). De ce, într-o bună dimineață, pe nepusă masă, un colonel în rezervă - familist respectabil, la zi cu întreținerea la bloc - pînă atunci în deplinătatea
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
și mucalit, față de „Dicționarul celor o sută cei mai mari scriitori români - în neființă trecuți” (coordonat de Mircea Ghițulescu și prefațat de E. Uricaru în 2003), la care a și colaborat de altfel, își exprimă mai vizibil nemulțumirile și își explică „obiecțiile”: „În chip fatal, o listă de doar o sută de magnifici ai tuturor genurilor omite condeie dragi unuia sau altuia, pînă la a pune la îndoială înseși criteriile de selecție. Un sumbru alter-ego, situat la polul opus opțiunilor noastre
Atingeri cu floreta by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13209_a_14534]
-
cultivați, cu studiile făcute în perioada interbelică și chiar cu un trecut poetic onorabil. Erau oameni care îi citiseră pe Arghezi, Blaga, Ion Barbu sau Bacovia, dar care la un moment dat au coborît ștacheta nepermis de mult. Cum se explică această capitulare de la normele estetice de către niște oameni care numai proști nu erau? Eugen Negrici enunță mai multe posibile cauze: teama de posibile incriminări în procese politice (dar nimeni nu îi putea obliga să scrie ceva), banii și privilegiile, naivitatea
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
l-au acuzat că s-a afișat, în ultima vreme, cu reprezentanții puterii actuale. Lapidar, Regele Miahi i-a pus la punct pe nemulțumiții care au dezvoltat ideea că ar fi făcut diverse concesii de dragul unor răsplăți. Regele n-a explicat, ci a precizat că a avut prea mult de pierdut, pentru a avea azi ceva de cîștigat. * Autorul Orizonturilor roșii, cel prin a cărui fugă în Occident a fost dată peste cap rețeaua de spionaj a României Ceaușiste în Vest
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13203_a_14528]
-
făcut să frisoneze, fără îndoială, pe concetățenii noștri, deoarece asta e marea problemă a românilor, după mintea redactorului TVR. * În EVENIEMNTUL ZILEI, Cornel Nistorescu titrează, fără menajamente: “Ziua lui Ceaușescu - ziua lor”, în editorialul său din 26 ianuarie. Iată cum explică Nistorescu acest titlu: “De ce nu ne-am încheiat socotelile cu Ceaușescu și epoca sa? O categorie social politică a avut tot interesul ca acest lucru să nu se producă. Astăzi, de ziua lui Nicolae Ceaușescu, aceeași categorie domină și conduce
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13203_a_14528]
-
alternativă decît de a cere de la clasele noastre culte atîta conștiință cîtă trebuie să o aibă și atîta știință cîtă o pot avea.” Să notăm importanța dată de Maiorescu acestei conștiințe culturale în toate momentele conceperii tezei sale, importanță care explică de ce voia el să dezvolte învățămîntul primar și nu universitățile sau de ce , în calitate de ministru, diminua fondurile Societății Academice și le sporea pe cele destinate instituțiilor din mediul rural. E un mare paradox ca teza de istorie a culturii cea mai
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
absolut normal. De altfel, nici Mircea Cărtărescu însuși nu-și închipuie altceva. Vremea acestor poeme a trecut, nu însă și frumusețea lor (unele sunt de-a dreptul splendide, cum sunt cele de la paginile 53, 67 și 80, și nu-mi explic cum de au rămas pe dinafară atunci). De aceea, această carte numai cu sonete este un dar. Un dar pe care Mircea Cărtărescu îl face în primul rând fanilor, tuturor acelora care îi iubesc poezia până la recitirea și recitirea poemelor
Oldies but goldies! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13232_a_14557]
-
Testament pălește; sau titulaturi diverse ale celebrei piese simfonice de Debussy, Preludiu la după-amiaza unui faun, care se împotmolesc la denumirea ființei mitologice, transformând-o în... faur sau chiar f(F)aust... Mi-aduc apoi aminte că a trebuit să explic la curs semnificația faunului, așa cum am fost întrebată ce înseamnă angoasă (în contextul cursului despre expresionismul muzical). Dar există compensații, există și altfel de tineri. I-am cunoscut mai îndeaproape cu ocazia aniversării unui an a proiectului “Tineri în Profil
Spectacole de operă by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13246_a_14571]
-
sau În căutarea timpului pierdut presupune și altceva decît niște „clipe de grație” și că explicații de tipul „mă oblig să scriu cîte două ore pe zi” (sau, variantă, nu știu cîte zeci de pagini) sună complet neconvingător pentru a explica complexitatea ideatică și stilistică a operelor respective. Autorii romanelor cu adevărat valoroase își surprind cititorii prin subtilitatea observației sociale și prin cunoștințele de istorie, filozofie, fizică, științele naturii, matematică, teologie, politologie, arte plastice, muzică, limbi străine, situate mult peste ceea ce
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
prezentului, apoi cei ai instaurării comunismului - perioadele lui Gheorghiu-Dej și Ceaușescu -, Bucureștii interbelici și cei ai celui de-al doilea război mondial. Cea mai mare parte a textului o reprezintă evocarea prezentului și a trecutului comunist al orașului, ceea ce se explică prin interesul particular al autoarei pentru istoria recentă și pentru analiza politică precum și prin elementele de continuitate dintre Bucureștii de dinainte de 1989 și de după. Cartea se adresează publicului francez, puțin familiarizat cu trecutul românesc, și de aceea conține o scurtă
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
teama unei posibile, nemeritate, acuzații de “ghid turistic”. Sunt prezente numai Templul Coral și Catedrala metropolitană, a cărei descriere mi se pare însă prea fugitivă. Diagnosticul cade într-o manieră șocantă: “Această Mitropolie nu emoționează” (p.59), fără ca autoarea să explice ce a născut această impresie. Călătorul venit din Occident, obișnuit cu catedralele romanice și gotice, se așteaptă cu siguranță la o biserică impunătoare, de mari dimensiuni și este decepționat de ceea ce vede la București. Totuși aici este vorba de a
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
Ceea ce mă interesează, spune el, e să dau viața unei lumi și nu să o manipulez”. Brook caută să parvină prin teatru la viață, nu la viața cotidiană, ci la o viață concentrată. La Brook atracția pentru teatrul naiv se explică prin viziunea organică a lumii, viziune ce definește pe toți artiștii care aspiră la uniunea cu lumea și cosmosul. Naivitatea e de obicei o vocație înnăscută și nu obținută, și în acest sens Brook se înrudește mai degrabă cu Paul
Cercul și fluviul by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13267_a_14592]
-
care-și are izvorul în Munții Hindukus curge pînă cînd ajunge în deșert unde, la un moment dat, dispare. Acolo apare o oază” povestește Grotowski. Parabola fundamentală. Cercul e încă o formă de afirmație, fluviul una de dispariție. Această complementaritate explică, poate, de ce Brook și Grotowski au constituit “marea prietenie” a acestui sfîrșit de secol. Ei sunt indisociabili. Pentru mine de asemeni. Brook mă reconciliază cu teatrul, Grotowski mă atrage spre acel altundeva unde poate... Unul ne invită să rămînem aici
Cercul și fluviul by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13267_a_14592]
-
iubițeala mea, nu mă deranja, vreau să mă joc cu timpul”, mă scufund, voluptos, în mierea cuvintelor și dispar! Mă încunoștiințează, cu o insistență teribilă, că vrea să se facă gunoier, soldat în Parcul Carol, polițai...numai bucurii. Eu îi explic că orice trebuie făcut serios și cu pasiune. Acum vreo săptămînă, la sfîrșitul obișnuitei înșiruiri a adăugat prețios. “Vreau să mă fac Aznavour. Charles Aznavour. Ce, n-ai auzit de el?”. Își pune CD-ul singur și cade în extaz
Saddam Bussein by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13284_a_14609]