939 matches
-
Hamlet, tatăl se cuvine reinvestit postum ca erou solar (asemeni lui Danton, Fred Vasilescu și d-na T.) și ca deținător al peceților unor multiple divinități. Duhul regelui, ființă aparținând eminamente regimului nocturn, este scos în lumina apoteotică de discursul extatic, cu nuanțe de panegiric al fiului său. Shakespeare vrea parcă să ne reamintească de vechiul principiu elin al triumfului luminii în fața întunericului (Agapè), chiar dacă forțele obscure se dovedesc copleșitoare: "Privește-acest portret, și pe acesta;/Doi frați sunt zugrăviți. Vezi ce
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
trădat secretele castei mele și lucrul acesta mi-a făcut plăcere. Satisfacția mi-a fost dată nu de abjecție, ci de dezvăluirea ei, de mărturisire". Vampirizat de propriile mituri și personaje, Sade se lasă dus pe firul amintirilor, reprezentându-și extatic cele câteva femei ale vieții, imortalizate în scene de amor în regie proprie, astfel încât plăcerea erotică să se însoțească cu violența sau durerea, câștigând în profunzime și spectacularitate. Cel ce deține primatul în privința reprezentațiilor de teatru ca terapie psihiatrică, dar
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de Theodor Codreanu În monumentala sa carte „Eminescu - Dialectica stilului”. Omul de geniu este allein solitar și All-Ein, care Înseamnă “totul În Unul”. I.M. Lewis analizează trei tipuri de posesie ale iatromantului numit de către C. Grottanelli „healers and saviours”: posesia extatică, șamanică și cea intermediată de vrăjitorie. Citez din Culianu „posesia intermediată de vrăjitorie se efectuează atunci cînd operatorul stăpînește spiritele le Îndreaptă pe acestea Împotriva subiectului pasiv, ce va fi posedat de ele În pofida voinței sale”. Este schema confortabilă În
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
pentru nocturnul revelatoriu, alchimic, vizionar o serie de poeme sunt închinate tentacularei Vieți de noapte, "hipnozelor nocturne", "somnului alchimic", "violului ordinii etice/ spaimei perceptibile./ Ca respirația neantului". O luminozitate ciudată provine însă din zona erosului un eros purificator, deși electrizant, extatic, deși în permanență străbătut de o umbră de luciditate. Fiecare dintre textele intitulate Ars amatoria (inspirate, de bună seamă, din indelebilul model al lui Tong Hsuan) este un capitol dintr-un tratat de ars amandi centrat pe nevoia de a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
apa) sau de hermeneutica biblică ( Rondul de moarte, Cain, Abel). Subiectele, tratate întotdeauna într-o dicțiune ceremonioasă, apăsat solemnă, sunt reliefate expresionist: cromatica violentă (îndeosebi pastele groase de negru și de roșu), infrastructura profetic-vizionară, tumultul interior, revărsat adesea în impulsuri extatice, halucinatoriul, predilecția pentru decriptarea semnelor sacre, a vestirilor transcendente par a fi, încă de pe acum, formele de manifestare predilecte ale lui Nichita Danilov. Tot ca notă specifică, se reliefează fabula identitară, fixată într-un decor sumbru ("orașe însângerate", "străzi lăturalnice
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cele șase porunci ale despărțirii), bea din Cupa demoniilor sau dansează, sălbatic, samba și tango. Ritualuri menite, bineînțeles, să o vindece; în special de unul dintre demonii nocturni, cel al amintirii unei fericiri senzoriale pe care încearcă să o prelungească, extatic, în prezent. Insula din strada de ieri, spațiul evadării anamnetice pe care ceasul nocturn al dementei halucinații îl face prea des posibil și dureros de actual, se cere totuși abandonată. Ispita majoră pentru poetă devine convertirea desenului autenticist în literatură
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
observă, temele sale predilecte sunt iubirea și relația om divinitate. Erotica lui Dumitru Spătaru are, în esență, o gravitate nepervertită nici când sonurile ei par mai degrabă ludice (așa cum se întâmplă, spre exemplu, în Hetaira) și se traduce în efuziuni extatice amintind, cel mai adesea, de Ultimele, splendide, sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu. "Sămânța eternității" pe care o cântă Voiculescu este sădită, spre exemplu, în cuplul de îndrăgostiți din Să ispitim povestea întâilor auguri, în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
barbar" Prinsul etc.). Ci la faptul că, în tot ansamblul ei, poezia magistrului din "mahalaua celestă, Copou" apare, în același timp, solemnă și ironică, sobră și burlescă, substanțială și gratuită. Așa cum Mihai Ursachi poate părea "un poet deopotrivă frivol și extatic, galant și buf, cu accese simultane de patetism și histrionism, trăind parodia cu fast și gravitatea cu nonșalanță", la "intersecția gratuității cu efuziunea metafizică și a gestului clovnesc cu cel hieratic, în registre ce nu se sabotează reciproc" (Al. Cistelecan
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poietic. S-ar putea spune, prin urmare, că autorul ce-și plimbă adesea iubita "în umbra lirei lui. Orfeu..." face parte mai degrabă din specia rafinată a pretinșilor erotomani pentru care dragostea virilă nu este altceva decât o prelungire, mereu extatică, a iubirii prin și mai ales de poezie. Iată rațiunea pentru care, între prezentul iubirii ca ceremonial de întrupare a ideii de Unu în multiplu și trecutul uitării ca anulare a procesului de interogare, îndrăgostitul situează tocmai Poezia, factor catalizator
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
imperturbabil al criminalului din The Tell-Tale Heart, el ascunde cadavrul în interiorul unui perete gol, din pivniță, tencuind cu măiestrie locul și eliminînd, prin urmare, orice posibilă suspiciune. Comportamentul său ulterior este mai curînd curios. Petrece cîteva zile în beatitudine și extatic, retrăind clipe din tinerețea sa armonioasă. Sosirea intempestivă a polițiștilor reușește să confirme destoinicia masonică a viitorului inculpat. Cercetarea lor amănunțită, în întreaga casă, sugerează nevinovăția soțului părăsit abrupt de consoartă. Totuși, o mică greșeală duce, în final, la prăbușirea
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de la care lipsește naratorul, încă insuficient inițiat în tainele micii fraternități, dar și un membru mai vechi al grupului, Bunny Corcorran, individ mai degrabă rudimentar în comparație cu ceilalți colegi, superficial și antipatic), Henry, liderul incontestabil al echipei, ucide, în plină criză extatică, un fermier. Studenții ascund cadavrul, cu tehnici de "criminali perfecți", însă cumva (prin intermediul unui asociaționism subtil), Bunny află despre crimă și începe să-și șantajeze prietenii. După îndelungi deliberări, tinerii decid să-l elimine și pe Corcorran (devenit periculos), în timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a viziunii, lucru de altfel obișnuit la creatorii semnificativi. Viziunea lui poetică are, prin urmare, măcar două componente. Apare fie sub forma unei intrări în lumea esențelor (ca la romantici sau ca la preromanticul Blake), fie sub forma unei emoții extatice (ca la Yeats). Heaney le revelă pe amîndouă în creația lui fiind "profetic" (precum Blake) și trăind, totodată, "emoții sacrificiale" (precum Yeats). "Viziunea" în cauză nu se limitează doar la palierul intern al eului poetic (menționata introspecție), ci și la
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
se acutizează la începutul secolului al XVII-lea. Marile comunități religioase își găsesc refugiul în Olanda, cultivînd insistent ideea salvării colective și a pionieratului spiritual sacrificial. Imaginea ficțională a "pămîntului făgăduinței" construită de aventurieri se mulează perfect pe așteptă rile extatice ale acestui grup ostracizat. Așa începe "marea colonizare", similară, din punct de vedere psihologic și cultural, unei opere de artă și mai puțin unui eveniment istoric. "America" lui Ilf și Petrov continuă, în plină moderni tate, ideea tradițională de "percepție
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
după plug./ Mi-e frică de-atâta lumină,/ De prea multe flori îmi e frig,/ Mi-e somn de iubirea deplină/ Și nu știu pe cine să strig/ Să stingă în mine/ Cereasca grădină,/ Să spargă din calea oceanului negru/ Extaticul dig" (Ca și cum). Noul univers, reconstruit în ea însăși, este asemănător paradisului și devine dig, în calea "negrului ocean". Totodată, noul univers reconstruit în interior poate fi oul primordial din poezia barbiană, simbol al armoniei și al unității: "Ți-aduci aminte
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
dacă acest concentrat al universului este acoperit de scris, nu ne rămâne decât să conchidem că avem de-a face cu o nouă metaforă a interpretării. Capul este un simbol ermetic, a cărui dezlegare promite o euforică împlinire, o cunoaștere extatică, ce ar pune capăt existenței istorice a lumii: "Capul era odihna și beatitudinea mea, a mea personală. Poate că dacă ar fi aparținut lumii întregi s-ar fi întâmplat o cumplită catastrofă. Un singur moment de fericire deplină ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
divin. În tabloul din 1863, echilibrul și rolul asumat de Dante (Gabriel Rossetti) a dispărut, există două figuri-siluete difuze în fundal, reprezentându-l pe Eros în roșu și pe Dante însuși. În prim plan se află Beatrice-Siddal, cu o expresie extatică, primind din partea unui porumbel, simbol al Sfântului Duh, o floare de mac, simbol al uitării, dar și al unei evaziuni psihotrope. De altfel, fundalul încețoșat se deschide asupra unui amurg incert, în care deslușim abia schițat un pod. E posibil
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
participă la revendicarea unui sens superior. Privitor la primul panou, înfățișând o tânără femeie înconjurată de flori într-un peisaj silvan, într-o atitudine de extaz, Marian Constantin relevă factura poetică, onirică, imaginară a acestui peisaj, care consună cu transa extatică a personajului seminud. Ideea de sugestie, de sentiment poetic care se transmite observatorului vine mai degrabă din caracterul enigmatic care se degajă din atitudinea ambiguă a personajului, ale cărui fantezii rămân destinate intuiției"181. Așa cum variațiunile florale de spectru larg
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
figura împărătesei Theodora, care acaparează prim planul scenei. Într-o atitudine de devot, cu chipul îndreptat spre cer, împărăteasa ține în mâinile împreunate un lujer de crin care se desface simbolic în trei flori. Lumina care cade pe acest chip extatic contrastează cu obscuritatea frescei din fundal, menită unui rol decorativ. Este o modalitate prin care acest revival este integrat artei occidentale sub semnul simbolismului, pe care-l reclamă și figura emblematică a Sarei Bernhardt. Capitolul IV IV.1. Folclorul și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lumi feerice. Veșmintele translucide par topite în corporalitatea ei, această fluidizare o regăsim în construcția de sensibilitate simbolistă a unei feminității acvatice precum ondinele lui Gustav Klimt. Corpul pare să-și fi pierdut greutatea, Zâna răsare din lac, plutește diafan, extatic, în acest decor de vis. Un alt tablou feeric este intitulat A fost odată... (Ulei pe pânză 1,84 x 2,020 cm, inventar 216, semnat stânga jos cu portocaliu, pe verso cu tuș negru, nedatat), prima parte din incipitul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
după cum se și cuvenea, între vis și realitate"235. G.D. Mirea s-a oprit asupra primului episod al apariției fantasmelor feminoide, a zânelor. Dorința poartă această feminitate flotantă, aceste figuri acvatic-aeriene direcționate parcă de curenții eolieni. Zâmbetul femeilor-zâne are ceva extatic, extază care se reflectă și pe chipul tânărului păstor. Pictorul a extras din semantica cuvântului "dor" numai accepția sa plaisiristă, suspendând prin omisiune cealaltă dimensiune semantică, recuperabilă din etimologia latină a cuvântului. Aceste corpuri acționate mareic amintesc de tabloul lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
conferă un efect spectral scenei. Speranța pare să iasă din trupul înveșmântat în alb al unui tânăr culcat pe spate, culoarea stabilește aici o filiație. Tânărul întins pe pământ pare să fie în agonie, însă proiecția sa ideală este vertical extatică, luminoasă, în ciuda unei morți apropiate. Tânărul proiectează ascensional trupul său căzut, un complement auratic al acestui corp supus vicisitudinilor, circumstanțelor ostile vieții, fatalității. Un bătrân întinde patetic un braț spre a prinde parcă imaginea furtivă, un alt bătrân este doborât
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Național de Artă al României. Transa onirică, extazul, interiorizarea, intimitatea alcătuiesc o constelație de afecte, un melanj expresiv al acestei figuri feminine. Poziția lansată a capului creează sugestia unei aspirații răspunzând unor comandamente interioare, unui tumult afectiv. Tot o dimensiune extatică este prezentă în lucrarea Spre necunoscut (1915), unde două figuri cu un aspect androgin, la limită feminine, îngemănate destinal în blocul de piatră, par extrase unui vis. Transa în care se află topește deopotrivă suferința, visarea, pasiunea, sentimentul disoluției într-
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
zvârcolindu-se au ca scop numai venirea lor pe lume. Aș numi această fascinantă zbatere întunecată, apariția formei"347. Există o oarecare similitudine pe care o evocă chipurile feminine ale himerelor paciuriene abstrase într-o reverie amniotică cu chipurile aproape extatice ale sfincșilor feminini ai lui Fernand Khnopff. La fel ca sfincșii lui Khnopff, himerele lui Paciurea țin ochii închiși, părând astfel să se închidă în propria lor interioritate. Spre deosebire de Khnopff, aici lipsește orice reziduu de anxietate. Expresia extatică a acestor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
chipurile aproape extatice ale sfincșilor feminini ai lui Fernand Khnopff. La fel ca sfincșii lui Khnopff, himerele lui Paciurea țin ochii închiși, părând astfel să se închidă în propria lor interioritate. Spre deosebire de Khnopff, aici lipsește orice reziduu de anxietate. Expresia extatică a acestor figuri evocă, mai degrabă, o plăcută recluziune într-un spațiu care nu conține nicio amenințare apropiată și nu anunță nicio intruziune. Sfinxul lui Khnopff este pictat după chipul și asemănarea sorei sale Margueritte, față de care acesta nutrea o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de sculptura esențializată a lui Brâncuși sare în ochi, putem oricând compara Muza adormită în diferitele ei variante dar și Domnișoara Pogany cu Himera Apei pentru a sesiza similitudinile alfabetului plastic al celor doi artiști. Aceaste figuri evocă o stare extatică de autocontemplație, himerele fac parte dintr-o dimensiune fantasmală integrată psihismului abisal, care sunt pe punctul de a ajunge în zona conștiinței, unde prind formă. De asemenea, în ciuda polimorfismului lor animal, antropomorfizarea acestor figuri se reflectă doar în chipul lor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]