1,924 matches
-
supremă („Dumnezeu”) care, față de ființa comună (to on), joacă rolul fondator al substanței în relație cu celelalte categorii/predicate (timp, spațiu etc.). „Dacă ființa nu se enunță ca prezență, Ființarea supremă nu ar fi exersat nici o decizie fondatoare asupra celorlalte ființări.”3 Acest raport de întemeiere între Dumnezeu și ființa comună a tuturor lucrurilor definește „constituția onto-teologică a metafizicii” occidentale. Centrarea gândirii moderne pe subiectivitate (o tradiție care culmină în opera lui Hegel 1) este indiciul unei inversări a relației clasice
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de întemeiere între Dumnezeu și ființa comună a tuturor lucrurilor definește „constituția onto-teologică a metafizicii” occidentale. Centrarea gândirii moderne pe subiectivitate (o tradiție care culmină în opera lui Hegel 1) este indiciul unei inversări a relației clasice de fondare dintre ființarea supremă și ființarea comună, ajunse la o „supremă reconciliere”. Observațiile heideggeriene sunt aici foarte pătrunzătoare - deși inexacte din punct de vedere istoric (cum au arătat medieviști ca E. Gilson sau Alain de Libera). Ele ne atrag atenția asupra unui tip
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Dumnezeu și ființa comună a tuturor lucrurilor definește „constituția onto-teologică a metafizicii” occidentale. Centrarea gândirii moderne pe subiectivitate (o tradiție care culmină în opera lui Hegel 1) este indiciul unei inversări a relației clasice de fondare dintre ființarea supremă și ființarea comună, ajunse la o „supremă reconciliere”. Observațiile heideggeriene sunt aici foarte pătrunzătoare - deși inexacte din punct de vedere istoric (cum au arătat medieviști ca E. Gilson sau Alain de Libera). Ele ne atrag atenția asupra unui tip de reprezentare idolatră
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pătrunzătoare - deși inexacte din punct de vedere istoric (cum au arătat medieviști ca E. Gilson sau Alain de Libera). Ele ne atrag atenția asupra unui tip de reprezentare idolatră a divinului, pe care gândirea metafizică îl construiește plecând de la experiența ființărilor (die Seiende) imediat disponibile, al căror statut ontic este ulterior proiectat asupra unui Ființe generale. Acest diagnostic a fost preluat în mod creator de gânditori creștini, care au pledat convingător pentru întoarcerea la rădăcinile apofatice ale teologiei 2. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lipsită de obiectivitatea inertă a obiectelor gândirii categoriale. John Milbank recunoaște importanța teologiei dionisiene, care menține o metafizică a participației sub forma unei „liturghii cosmice” guvernate tearhic. În același timp însă, Milbank arată că interpretarea diferenței ontologice dintre Ființă și ființare ca raport de violență (în care ființările contingente tind să oblitereze revelația Ființei) este arbitrară 3. Noțiunile de transcendență, participație și analogie nu sunt neapărat obiectivante, atunci când „existența” nu este acceptată ca predicat univoc pentru Ființa divină și ființare 4
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
categoriale. John Milbank recunoaște importanța teologiei dionisiene, care menține o metafizică a participației sub forma unei „liturghii cosmice” guvernate tearhic. În același timp însă, Milbank arată că interpretarea diferenței ontologice dintre Ființă și ființare ca raport de violență (în care ființările contingente tind să oblitereze revelația Ființei) este arbitrară 3. Noțiunile de transcendență, participație și analogie nu sunt neapărat obiectivante, atunci când „existența” nu este acceptată ca predicat univoc pentru Ființa divină și ființare 4. Tema heideggeriană a „Ființei ca diferență” reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și ființare ca raport de violență (în care ființările contingente tind să oblitereze revelația Ființei) este arbitrară 3. Noțiunile de transcendență, participație și analogie nu sunt neapărat obiectivante, atunci când „existența” nu este acceptată ca predicat univoc pentru Ființa divină și ființare 4. Tema heideggeriană a „Ființei ca diferență” reprezintă pentru Jacques Derrida și Gilles Deleuze matricea compoziției unei noi ontologii a violenței. În cazul lui Derrida, aceasta se desfășoară într-o complexă „gramatologie”, al cărei scop este legitimarea practicii deconstrucției („echivalentul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lungă de timp. Totodată, întreaga proiecție a securității și apărării europene trebuie să fie direcționată spre cetățeanul european, care să aibă percepția existenței unui scut înarmat care îl apără și protejează în caz de pericol și să fie mândru cu ființarea unei armate europene pe timp de sărbătoare și diverse aniversări. Problema securității și apărării comune europene devine mult mai interesantă, atunci când ea este raportată la relația transatlantică, unde rolul Statelor Unite ale Americii și Canadei este primordial în Europa în cadrul Alianței Nord Atlantice
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
autonomie relativă este însoțită de necesitatea pentru aceste instituții de a justifica existența lor și resursele care le sunt alocate. Astfel, în domeniul securității internaționale, unde schimbările de la încheierea Războiului rece au fost profunde, necesitatea pentru instituții de a afirma ființarea lor și de a răspunde la mutațiile sistemului se exprimă de manieră acută. Acest context implică faptul că orice instituție de securitate trebuie să asigure vizibilitatea sa prin dezvoltarea competențelor proprii și a avantajelor comparative în gestionarea afacerilor de securitate
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
sector al producției poetice, teoria lumilor (im)posibile, aplicată cu precădere în cazul prozei, se poate dovedi de un real folos. Ideea străveche (și în anumite privințe, naivă) că există, pe de o parte un discurs capabil să numească univoc ființările și, pe de altă parte, unul care ne permite să vorbim despre imposibil/incognoscibil, se strecoară pe această cale îngustă în tentativele de reconsiderare a discursului poetic - și artistic, în genere. Nu este neapărat vorba despre întoarcerea venerabilei convingeri că
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
aceea li se administrează botezul. În genere, așa vedem procedându-se în vremea apostolilor. Însă acesta nu e un temei împotriva botezului pruncilor, ci numai o consecință a faptului că toți cei ce se apropiau atunci de botez, la începutul ființării Bisericii, erau oameni maturi și era necesar ca, în prealabil, să fie catehizați și apoi botezați. Și așa s-a procedat și mai pe urmă când s-a pus problema primirii acestora în Biserică, cum am mai precizat deja. Apostolii
Sfânta Scriptură despre Botezul copiilor. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
atât de puternic ca să nu fie și mai puternică convingerea că, uneori, cele temute ne potolesc și cele sperate ne amăgesc. Singura dispoziție afectivă capabilă să ne aducă în fața Nimicului este teama; aceasta este o dispoziție a Dasein-ului prin care ființarea, în întregul ei, nu se revelează pur și simplu, ci cunoaște o mișcare de îndepărtare, lăsând loc Nimicului. Menținându-se în Nimic, Dasein-ul este, de fiecare dată, dincolo de ființarea în între-gul ei. Aceasta este transcendența (M. Heidegger, Repere pe drumul
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
Nimicului este teama; aceasta este o dispoziție a Dasein-ului prin care ființarea, în întregul ei, nu se revelează pur și simplu, ci cunoaște o mișcare de îndepărtare, lăsând loc Nimicului. Menținându-se în Nimic, Dasein-ul este, de fiecare dată, dincolo de ființarea în între-gul ei. Aceasta este transcendența (M. Heidegger, Repere pe drumul gândirii). Teama de pericol este de o mie de ori mai îngrozitoare decât pericolul prezent. Neliniștea pe care ne-o provoacă previziunea răului este mai de nesuportat decât răul
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
cele care au schimbat limba. Snobismul este de actualitate datorită cultivării succesului social facil, în condițiile alienării raționale și morale, caracteristice societăților în tranziție. Snobismul a existat și există în aproape fiecare om, în fiecare societate, cu anumite elemente de ființare în diferite epoci. Liszt, Richard Wagner, Marcel Proust au fost mari snobi. Snobismul francez este greu de mascat, din cauza pornirii puternice spre cunoașterea elementului aristocratic. Snobismul englez este mai rigid și în direcția menținerii diferențelor între nobil și gentleman. Gustul
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
a corpurilor în general, limita este un concept de identitate și nu e de mirare că, în analiza pe care o face lui peras, Heidegger 1 arată cum abia prin prezența limitei se poate face pasul decisiv de la neființă la ființare. Un lucru începe să fie, "intră în prezență", din clipa în care se împlinește înăuntrul propriilor sale limite. Atingerea limitei proprii este mișcarea suverană pe terenul finitului, este dobândirea acelui statut ontologic în virtutea căruia lucrurile sânt identice cu sine și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
deschide către regula identității, limita devine suprema formă a împlinirii, peras devine telos.1 Peras-limită, telos-capătul ca împlinire și morphe-forma sânt pentru Heidegger cele trei cuvinte care, în gândirea elină, conlucrează la determinarea oricărui Sein des Seienden, a "ființei oricărei ființări".2 Însă peras gândit într-un context atât de abstract - ca limită a corpurilor în general - apare în gândirea greacă doar târziu, la câte un sofist ca Prodicos, la Platon sau la Aristotel. În primă instanță, grecii au gândit limita
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ajunge în felul acesta la situare-fermă și devine ferm-și-constant (ständig) în sine însuși se eliberează în chip violent, pornind de la sine, pentru a ajunge în necesitatea propriei sale limite, peras. Aceasta nu e defel ceva care vine să se adauge ființării din exterior. Încă în și mai mică măsură ea reprezintă o lipsă, în sensul unei mărginiri dăunătoare. Menținerea care se obține pe sine pornind de la limită, faptul-de-a-se-avea-pe-sine în care se menține situarea-fermă-și-constantă (das Ständige) este ființa ființării și abia ea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să se adauge ființării din exterior. Încă în și mai mică măsură ea reprezintă o lipsă, în sensul unei mărginiri dăunătoare. Menținerea care se obține pe sine pornind de la limită, faptul-de-a-se-avea-pe-sine în care se menține situarea-fermă-și-constantă (das Ständige) este ființa ființării și abia ea face ca ființarea să fie ființare, deosebind-o de neființare. A ajunge la o situare-fermă înseamnă, așadar: a dobândi pentru sine o limită, a-și obține o limită (er-grenzen). De aceea, to telos reprezintă o trăsătură fundamentală
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Încă în și mai mică măsură ea reprezintă o lipsă, în sensul unei mărginiri dăunătoare. Menținerea care se obține pe sine pornind de la limită, faptul-de-a-se-avea-pe-sine în care se menține situarea-fermă-și-constantă (das Ständige) este ființa ființării și abia ea face ca ființarea să fie ființare, deosebind-o de neființare. A ajunge la o situare-fermă înseamnă, așadar: a dobândi pentru sine o limită, a-și obține o limită (er-grenzen). De aceea, to telos reprezintă o trăsătură fundamentală a ființării, el neînsemnînd nici "țintă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mai mică măsură ea reprezintă o lipsă, în sensul unei mărginiri dăunătoare. Menținerea care se obține pe sine pornind de la limită, faptul-de-a-se-avea-pe-sine în care se menține situarea-fermă-și-constantă (das Ständige) este ființa ființării și abia ea face ca ființarea să fie ființare, deosebind-o de neființare. A ajunge la o situare-fermă înseamnă, așadar: a dobândi pentru sine o limită, a-și obține o limită (er-grenzen). De aceea, to telos reprezintă o trăsătură fundamentală a ființării, el neînsemnînd nici "țintă de atins", nici
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
abia ea face ca ființarea să fie ființare, deosebind-o de neființare. A ajunge la o situare-fermă înseamnă, așadar: a dobândi pentru sine o limită, a-și obține o limită (er-grenzen). De aceea, to telos reprezintă o trăsătură fundamentală a ființării, el neînsemnînd nici "țintă de atins", nici "scop", ci "capăt", "sfîrșit". "Sfîrșit" nu este aici defel înțeles într-un sens negativ, ca și cum o dată cu el ceva nu poate merge mai departe, nu mai funcționează și încetează. Sfârșitul (Ende) este o sfârșire
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
înțeles într-un sens negativ, ca și cum o dată cu el ceva nu poate merge mai departe, nu mai funcționează și încetează. Sfârșitul (Ende) este o sfârșire (Endung) în sensul de "sfîrșire plină", desăvârșire (Vollendung). Limita și sfârșitul reprezintă acel ceva prin care ființarea începe să fie."1 Patru ani mai târziu, în studiul scris în 1939, Vom Wesen und Begriff der Physis (Despre esența și conceptul lui Physis), același lucru este reluat într-o formă concisă: "...însă peras, gândit în spiritul filozofiei eline
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
este descrierea și analiza palierelor lui "a fi" (pe care-l deschide existența omului) așa cum ni se impun ele în lumea preocupării noastre (întîlnirea cu lucrurile-ustensile și cu ceilalți oameni), așa cum ni se impun în "toate cele câte sînt" (în "ființări") diferite de noi (lucrurile din natură sau cele tehnice) sau din aceeași plămadă cu noi (oamenii). Cartea lui Heidegger este cea mai completă și sistematică analiză a "lumii în care trăim" și a "condiției" noastre din câte s-au făcut
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în tăcere. Care a fost brânciul ontologic pe care i l-a dat Aristotel lui Heidegger? Răspunsul e neașteptat de simplu și greu de sesizat în amploarea consecințelor sale: ideea că sensul originar al ființei nu trebuie căutat în orice ființare de pe lumea asta, ci precumpănitor în ființarea care este produsă pentru a fi apoi folosită în cadrul îndeletnicirii și al preocupării. Ce anume este un lucru, care este esența sa, care este felul lui de a fi și ființa sa știe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe care i l-a dat Aristotel lui Heidegger? Răspunsul e neașteptat de simplu și greu de sesizat în amploarea consecințelor sale: ideea că sensul originar al ființei nu trebuie căutat în orice ființare de pe lumea asta, ci precumpănitor în ființarea care este produsă pentru a fi apoi folosită în cadrul îndeletnicirii și al preocupării. Ce anume este un lucru, care este esența sa, care este felul lui de a fi și ființa sa știe cel mai bine tocmai cel care îl
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]