1,201 matches
-
lucrat, dormit etc. Ei, ele au cântat, lucrat, dormit etc. Auxiliarul este același și prezintă aceleași forme pentru toate verbele limbii române, indiferent de tipul de flexiune. Structura temei libere a participiului, însă, este condiționată de tipul și clasa de flexiune la care verbul aparține. Diferențele se produc, pe de o parte, din perspectiva realizării morfologice a sufixului tematic, pe de alta, din perspectiva condiției morfologice a temei însăși: • prezintă sufixul -s, în structura morfologică a temei de participiu verbele din
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aparține. Diferențele se produc, pe de o parte, din perspectiva realizării morfologice a sufixului tematic, pe de alta, din perspectiva condiției morfologice a temei însăși: • prezintă sufixul -s, în structura morfologică a temei de participiu verbele din tipul V de flexiune: am mers, ai mers etc., am scris, ai scris etc., am dus, ai dus etc. • prezintă sufixul -t, toate celelalte verbe: am cântat, ai cântat etc. am părut, ai părutetc., am rupt, ai rupt etc. • pentru verbele cu sufixul tematic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o temă liberă secundară, derivată, prin sufixul tematic -t, de la tema primară a perfectului; cânta(tema perfectului) cântat (tema participiului), coborâ(tema perfectului) - coborât (tema participiului), dormi(tema perfectului) - dormit (tema participiului) etc. Fac excepție verbe din tipul V1 de flexiune, care au tema participiului ca temă primară: rupse(tema perfectului) - rupt (tema participiului), frânse(tema perfectului) - frânt (tema participiului) etc. Sintagma perfectului compus este disociabilă. Între auxiliar și tema de participiu a verbului se pot introduce adverbe de mod care
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ușurință ritmului creației lirice. Accentul: Sintagma perfectului compus prezintă două accente, unul pe auxiliar, celălalt pe tema de participiu. Poziția accentelor urmează legile accentuării verbului la prezent, pentru auxiliar, legile accentuării temei de participiu, pentru verbul liber, în funcție de tipul de flexiune al acestuia din urmă. În sintagma formelor inverse, „cuvântul fonetic” prezintă un singur accent, cel al temei de participiu, trecut-ai; auxiliarul își pierde accentul propriu. Observații: • În limba vorbită există sintagme sinonime perfectului compus, constituie din verbul a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și număr. Din perspectiva temei secundare a perfectului simplu, verbele nu se deosebesc între ele; sufixul tematic este pentru toate același: -Ø. Deosebiri există, însă, la nivelul temei primare a perfectului. Sufixele specifice acestei prime teme depind de tipul de flexiune al verbului. În funcție de realizarea concretă a acestui sufix, ele se diferențiază în trei mari grupe: • cu sufixul -se-, în structura temei de perfect: verbele din tipul V de flexiune: prinse(tema perfectului) - prinsei, prinseși etc. (perfectul simplu); rupse - rupsei, rupseșietc
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a perfectului. Sufixele specifice acestei prime teme depind de tipul de flexiune al verbului. În funcție de realizarea concretă a acestui sufix, ele se diferențiază în trei mari grupe: • cu sufixul -se-, în structura temei de perfect: verbele din tipul V de flexiune: prinse(tema perfectului) - prinsei, prinseși etc. (perfectul simplu); rupse - rupsei, rupseșietc.; frânse - frânsei, frânseși etc.; • cu sufixul -u-: verbele din tipurile III și IV de flexiune: păru(tema perfectului) - părui, păruși etc. (perfectul simplu); • cu un sufix omonim sufixului de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
grupe: • cu sufixul -se-, în structura temei de perfect: verbele din tipul V de flexiune: prinse(tema perfectului) - prinsei, prinseși etc. (perfectul simplu); rupse - rupsei, rupseșietc.; frânse - frânsei, frânseși etc.; • cu sufixul -u-: verbele din tipurile III și IV de flexiune: păru(tema perfectului) - părui, păruși etc. (perfectul simplu); • cu un sufix omonim sufixului de infinitiv și sufixului de prezent plural: -a-, pentru verbele din tipul I de flexiune: cântai, cântași etc.; • cu sufixul -i-, pentru verbele din tipul II1 de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
frânseși etc.; • cu sufixul -u-: verbele din tipurile III și IV de flexiune: păru(tema perfectului) - părui, păruși etc. (perfectul simplu); • cu un sufix omonim sufixului de infinitiv și sufixului de prezent plural: -a-, pentru verbele din tipul I de flexiune: cântai, cântași etc.; • cu sufixul -i-, pentru verbele din tipul II1 de flexiune: dormii, dormiși etc.; • cu sufixul -î-, pentru verbele din tipul II2 de flexiune: coborâi, coborâși etc. Dezinențele, aceleași pentru toate verbele, sunt unele specifice, altele comune cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
păru(tema perfectului) - părui, păruși etc. (perfectul simplu); • cu un sufix omonim sufixului de infinitiv și sufixului de prezent plural: -a-, pentru verbele din tipul I de flexiune: cântai, cântași etc.; • cu sufixul -i-, pentru verbele din tipul II1 de flexiune: dormii, dormiși etc.; • cu sufixul -î-, pentru verbele din tipul II2 de flexiune: coborâi, coborâși etc. Dezinențele, aceleași pentru toate verbele, sunt unele specifice, altele comune cu ale altor timpuri verbale. O singură dezinență este în mod absolut specifică perfectului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de infinitiv și sufixului de prezent plural: -a-, pentru verbele din tipul I de flexiune: cântai, cântași etc.; • cu sufixul -i-, pentru verbele din tipul II1 de flexiune: dormii, dormiși etc.; • cu sufixul -î-, pentru verbele din tipul II2 de flexiune: coborâi, coborâși etc. Dezinențele, aceleași pentru toate verbele, sunt unele specifice, altele comune cu ale altor timpuri verbale. O singură dezinență este în mod absolut specifică perfectului simplu, dezinența pentru persoana I singular -i: cânta-i, lucra-i, coborâ-i etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și un morfem specific: -ră-: Eu cântai, lucrai, dormii, coborâi, vândui, prinsei etc. Tu cântași, lucrași etc. El, ea cântă, lucră etc. Noi cântarăm, lucrarăm etc. Voi cântarăți etc. Ei, ele cântară etc. Accentul: La verbele din tipul V de flexiune, accentul rămâne pe rădăcina verbului: mèrse, plânse, scrìse etc., mèrserăm, scrìserăm etc. prìnserăți etc. La celelalte verbe, accentul cade pe sufixul temei perfectului: cântài, lucrài, dormìi, sosìi, făcùi etc., cântàrăm, cântàrăți etc., venìrăm etc. Mai mult ca perfectul Este un
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în comun, cu perfectul simplu, tema de perfect. Se opune perfectului simplu, prin sufixul tematic -sefață de -Ø, specific acestui timp: cânta-se-ră-m (m.m.c.p.)/cânta-Ø -ră-m (perfectul simplu). Sufixul tematic -seeste același pentru toate verbele, indiferent de tipul de flexiune. Diferențele din structura temei se datorează exclusiv temei primare a perfectului și sunt aceleași ca în cazul perfectului simplu. Nu diferențiază verbele limbii române nici dezinențele de persoană și număr de la mai mult ca perfect. În afara persoanei I singular, unde
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Creangă) „... Ar fi trebuit să înceapă a mi se pune soarele drept inimă, după cum se zice, căci era trecut de amiază.” (I. Creangă) Forma a doua de mai mult ca perfect analitic caracterizează numai verbele intranzitive. Auxiliarul nu diferă în flexiune de verbul liber. Participiul este variabil în funcție de genul și numărul subiectului. „El era deja plecat.” / „Ea era deja plecată.” „Ei erau deja plecați.” / Ele erau deja plecate.” Viitorultc "Viitorul" Situează acțiunea verbală într-un moment posterior momentului desfășurării procesului de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a vrea) în sintagmă, cealaltă cu auxiliarul a avea, una cu verbul sub forma temei de infinitiv, cealaltă cu verbul la conjunctiv: 1. a voi (vrea) + tema infinitivului: voi cânta, coborî, vinde etc. Tema infinitivului rămâne invariabilă. Verbul auxiliar - cu flexiune de auxiliar - își modifică forma în funcție de număr și persoană: Eu voi cânta, lucra, dormi, coborî, părea, vinde, prinde etc. Tu vei cânta, lucra etc. El, ea va cânta etc. Noi vom cânta etc. Voi veți cânta etc. Ei, ele vor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai poate fi dislocată de adverbe; este dislocabilă, în schimb, prin forme neaccentuate ale pronumelor personale: „- Doamne, prinde-l-voi strigoiul cela odată la oala cu smântână -...” (I. Creangă) Accentul: Auxiliarul este monosilabic; tema infinitivului primește accentul în funcție de tipul de flexiune al verbului: verbele din tipurile IV și V de flexiune păstrează accentul pe rădăcină: fàce, mèrge; celelalte verbe au accentul pe sufixul tematic: cântà, lucrà, dormì, sosì, cobor, ur, părèa. 2. a avea + conjunctivul: am să cânt, ai să cânți
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin forme neaccentuate ale pronumelor personale: „- Doamne, prinde-l-voi strigoiul cela odată la oala cu smântână -...” (I. Creangă) Accentul: Auxiliarul este monosilabic; tema infinitivului primește accentul în funcție de tipul de flexiune al verbului: verbele din tipurile IV și V de flexiune păstrează accentul pe rădăcină: fàce, mèrge; celelalte verbe au accentul pe sufixul tematic: cântà, lucrà, dormì, sosì, cobor, ur, părèa. 2. a avea + conjunctivul: am să cânt, ai să cânți etc. Auxiliarul a avea are, în limba literară, aceeași flexiune
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
flexiune păstrează accentul pe rădăcină: fàce, mèrge; celelalte verbe au accentul pe sufixul tematic: cântà, lucrà, dormì, sosì, cobor, ur, părèa. 2. a avea + conjunctivul: am să cânt, ai să cânți etc. Auxiliarul a avea are, în limba literară, aceeași flexiune cu a verbului liber a avea, prezentând forme diferite în funcție de număr și persoană; conjunctivul este, de asemenea, variabil, exprimând la rândul său, prin dezinențe, persoana și numărul: Eu am să cânt, lucrez, dorm, cobor, par, vând, prind etc. Tu ai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
regula accentuării verbelor la prezent) și altul pe conjunctiv (urmând, de asemenea, regula accentuării verbelor la prezent): àre să lucrèze, avèm să lucr°m, avèți să lucràți etc. Structura viitorului I este aceeași pentru toate verbele. Diferențe - în funcție de tipul de flexiune al verbului - apar doar la nivelul temei de infinitiv sau la nivelul conjunctivului (la acesta din urmă, atât din punctul de vedere al temelor prezentului, cât și din cel al dezinențelor personale). Observații: În limba vorbită, cele două forme de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
amândouă punctele de joncțiune, de adverbul mai și, respectiv, de adverbul și: „Mi-era teamă să nu aflu că o va mai fi și bătut.” Structura sintagmei viitorului anterior este aceeași pentru toate verbele limbii române, indiferent de tipul de flexiune. Rămân doar deosebirile din structura temei de participiu. Observații: În limba vorbită au circulație variante fonetice ale auxiliarului a voi pentru viitorul I al verbului auxiliar a fi; de aici, din limba vorbită, au trecut în limbajul literaturii culte: „Când
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care la persoana a III-a poate lipsi: „Și-acela între oameni devină cel întâi Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.” (M. Eminescu) Structura temei fiind aceeași ca la prezentul indicativului, diferențele în funcție de tipul de flexiune rămân aceleași: Eu să cânt, lucrez, cobor, dorm, par, prind Tu să cânți etc. El, ea să cânte etc. Noi să cântăm etc. Voi să cântați etc. Ei, ele să cânte etc. La persoana a III-a, ca și la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cânți etc. El, ea să cânte etc. Noi să cântăm etc. Voi să cântați etc. Ei, ele să cânte etc. La persoana a III-a, ca și la indicativ, verbele prezintă două dezinențe, aceleași, dar altfel selectate, în funcție de tipul de flexiune al verbului, mai precis, selectate în sens contrar indicativului: • dezinența -e: la verbele din tipul I de flexiune și din tipul II2.1 : să cânte, să lucreze, să coboare; • dezinența -ă: la celelalte verbe: să doarmă, să sosească, să pară
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cânte etc. La persoana a III-a, ca și la indicativ, verbele prezintă două dezinențe, aceleași, dar altfel selectate, în funcție de tipul de flexiune al verbului, mai precis, selectate în sens contrar indicativului: • dezinența -e: la verbele din tipul I de flexiune și din tipul II2.1 : să cânte, să lucreze, să coboare; • dezinența -ă: la celelalte verbe: să doarmă, să sosească, să pară, să vândă, să prindă Sintagma conjunctivului prezent este disociabilă prin adverbe modale-regim (mai, tot, și etc.): „Să mai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi cântat etc. El, ea să fi cântat etc. Noi să fi cântat etc. Voi să fi cântat etc. Ei, ele să fi cântat etc. Structura perfectului conjunctiv nu determină în sine deosebiri și nu este diferită în funcție de tipul de flexiune al verbelor; deosebirile se manifestă doar în realizarea concretă a temei de participiu. Sintagma este disociabilă, în general, între morfemul modal și cel temporal, de adverbe-regim: „Aș fi vrut să mai fi cântat o dată...”, de adverbul de negație nu: „Să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
valoare de viitor: „Tiu! Ța-ța! Pftiu! Ucigă-te toaca, duce-te-ai pe pustii!” (I.L. Caragiale) Structura morfologică Este un timp compus, construit analitic, din tema de infinitiv a verbului de conjugat și verbul auxiliar a vrea la imperfect (cu flexiune de auxiliar). În limba literară, auxiliarul precede tema infinitivului: „N-ar fi mai scumpă vremea sleindu-se-n tăcere Decât bătută-n clopot de glas fără durere?” (T. Arghezi) În limbajul poetic și în limba vorbită, auxiliarul poate sta deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și persoană: Eu aș cânta, lucra, coborî, dormi, păru, vându Tu ai cânta etc. El, ea ar cânta etc. Noi am cânta etc. Voi ați cânta etc. Ei, ele ar cânta etc. Structura potențial-optativului prezent nu diferă în funcție de tipul de flexiune al verbului și nici nu introduce diferențieri. Acestea există doar la nivelul temei de infinitiv, care prezintă diferite sufixe, corespunzător tipului de flexiune verbală. Sintagma potențial-optativului prezent este disociabilă, prin adverbe regim: cam, mai, prea, tot, și: „Astfel de cărți
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]