2,730 matches
-
Jones i s-a cerut, sub amenințarea armei, să arate unde sunt îngropate armele. S-au dovedit a fi trei tunuri mari, cu proiectile de 11 kg, mult prea grele pentru a fi folosite la apărare, dar foarte eficiente împotriva fortificațiilor, cu rază de acțiune suficient de mare pentru a bombarda Bostonul din alte zone de pe uscat din apropiere. Grenadierii au spart pivotul acestor trei tunuri pentru a nu putea fi montate. Ei au ars și unele care pentru tunuri găsite
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
sub focul inamicului. Acum, însă, ei se aflau pe teren înalt și erau protejați de tunurile grele de pe HMS "Somerset". Gage a trimis rapid noi companii din două noi regimente— 10 și 64—să ocupe înălțimile Charlestownului și să construiască fortificații. Deși au fost începute, fortificațiile nu au fost terminate și au fost ulterior un punct de început pentru infranstructura milițiilor construite după două luni în iunie înainte de bătălia Bunker Hill. Generalul Heath a studiat pozițiile armatei britanice și au hotărât
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
ei se aflau pe teren înalt și erau protejați de tunurile grele de pe HMS "Somerset". Gage a trimis rapid noi companii din două noi regimente— 10 și 64—să ocupe înălțimile Charlestownului și să construiască fortificații. Deși au fost începute, fortificațiile nu au fost terminate și au fost ulterior un punct de început pentru infranstructura milițiilor construite după două luni în iunie înainte de bătălia Bunker Hill. Generalul Heath a studiat pozițiile armatei britanice și au hotărât retragerea miliției la Cambridge. Dimineața
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
Govora, 1640), care a fost tradusă din limba slavonă de către Moxa, precum și ""Îndreptarea legii"" (Târgoviște, 1652). Organizarea armatei a beneficiat de o atenție specială din partea voievodului, efectivele ajungând la 40.000 de ostași. Totodată, Matei Basarab dispune construirea unor noi fortificații. De remarcat rămân și cele 3 războaie câștigate împotriva domnului Moldovei, Vasile Lupu, care se încăpățâna să revenidice tronul lui Matei Basarab. Tot Matei Basarab (1632-1654) a fost inițiatorul și comandantul general al Ligii antiotomane, constituită din Țările Române, Polonia
Matei Basarab () [Corola-website/Science/297415_a_298744]
-
a ales aici domiciliul și a început să-și construiască palatul și numeroase alte edificii publice. În lupta contra creștinilor, l-a martirizat pe Sfântul Dumitru, care a devenit sfântul patron și ocrotitor al orașului. Constantin cel Mare pornește construcția fortificațiilor și a portului artificial care continuă dezvoltarea economică a orașului. Totuși fondarea Constantinopolului, și concentrarea puterii politice și religioase, în acest nou oraș, care decurge de aici, îndepărtează Tessalonica de rolul central pe care putea să-l spere prin poziția
Salonic () [Corola-website/Science/297360_a_298689]
-
este cunoscută apartenența confesională. Prima atestare documentară datează din anul 1567, dar descoperirile arheologice dovedesc prezența omului aici încă din neolitic. Pe dealul „Cetatea Zânelor”, în partea de est a orașului, se găsesc ruinele dezvelite aproape integral ale unei mari fortificații a dacilor, cu ziduri din piatră dispuse în terase (secolele I î.C. - I d.C.). Săpăturile efectuate în mai multe rânduri în acest loc, au descoperit obiecte de ceramică, unelte, arme și un mormânt de inhumație. Pe baza stratigrafiei și
Covasna () [Corola-website/Science/297051_a_298380]
-
fiind rezervația naturală "Rheinvorland östlich von Wallach" care ocupă 298,5 ha. Centrul orașului este înconjurat de un zid de apărare construit între anii 1290 - 1359 și care s-a păstrat aproape într-un procent de 90 %, ea fiind singura fortificație de acest fel cu depozit de praf de pușcă și punct vamal, cel mai bine păstrat din Renania de Nord-Westfalia. În anul 1233 localitatea Berka primește privilegiul de oraș (drept de cetate). Localitatea a suferit cel mai mult în timpul războiului
Rheinberg () [Corola-website/Science/309525_a_310854]
-
încercat, fără succes realizarea unui sistem de alianțe internaționale împotriva turcilor, trimițând soli la Papa de la Roma, Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia și Persia. În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Prima a fost crearea unui sistem de fortificații permanent la granițele țării - în timpul său construindu-se sau dezvoltându-se rețeaua de cetăți ce cuprindea cetățile de la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Lăpușna și Hotin. Cea de-a doua direcție majoră a fost crearea unei armate
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
mai puternic (cel defensiv - la unguri și polonezi, artileria - la turci, polonezi și unguri) și mai numeros în arbalete și arme de foc, comparativ cu cel al moldovenilor. Ștefan cel Mare a acordat o atenție deosebită realizării unui sistem de fortificații permanente ca element central în strategia sa de apărare a țării. În acea epocă, cetățile jucau un rol politic și militar major, asigurând celui ce le stăpânea controlul teritoriilor adiacente, dar și având de multe ori un rol decisiv în
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
defensivă la sud de Roma, să fie terminată. Următoara fază a campaniei din Italia a aliaților s-a transformata într-o lungă luptă de uzură dusă împotriva unor linii defensive bine pregătite și apărate cu dârzenie de germani. Condițiile meteorologice, fortificațiile germane și buna pregătire de luptă a apărătorilor au anulat superioritatea aliată în mijloace mecanizate și în avioane. Aliații au luptat până la mijlocul lunii ianuarie 1944 pentru a a străpunge linile defensive „Volturno”, „Barbara”, „Bernhardt”, pentru a ajunge în fața „Liniei
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
forțele belgiene și cele germane care a avut loc între 10-11 mai 1940, parte a luptelor pentru ocuparea Belgiei și a Franței din cadrul "Fall Gelb". O forță de asalt a "Fallschirmjäger" a primit sarcina atacării și cuceririi Fortului Eben-Emael, o fortificație belgiană ale cărei piese de artilerie țineau sub control mai multe poduri peste Canalul Albert, considerate de importanță vitală pentru atacul trupelor germane. În timp ce trupele de asalt aeropurtate au luat cu asalt fortul și au scos din luptă garnizoana belgiană
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
cuceriseră podurile, pentru a le proteja de contraatacurile belgineilor, până când în zonă ar fi ajuns forțele terestre ale Armatei a 18-a a Wehrmachtului. Cucerirea fortului a fost o victorie decisivă pentru germani. Trupele aeropurtate au aterizat direct pe acorperișurile fortificațiilor cu planoare militare. defensiva belgiană a fost distrusă cu explosivi și aruncătoare de flăcări. După ce subunitățile de "Fallschirmjäger" au intrat în fortăreață ucigând mai mulți apărători, i-au blocat pe restul militarilor garnizoanei în sectoarele inferioare ale fortificațiilor. Simultan, restul
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
pe acorperișurile fortificațiilor cu planoare militare. defensiva belgiană a fost distrusă cu explosivi și aruncătoare de flăcări. După ce subunitățile de "Fallschirmjäger" au intrat în fortăreață ucigând mai mulți apărători, i-au blocat pe restul militarilor garnizoanei în sectoarele inferioare ale fortificațiilor. Simultan, restul forței germane de asalt a aterizat lângă cele trei poduri de peste canal, distrugând mai multe cazemate și poziții defensive ale forțelor belgiene care păzeau obiectivele. Cele trei poduri au fost cucerite de către germani, care au trecut la organizarea
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
puternice fiind cele din Olanda și Belgia. Unele dintre aceste poziții defensive nu erau bine fortificate, fiind destinate doar încetinirii german, nu opririi asaltului inamic. În regiune au existat și mai multe construcții concepute special pentru apărare, unde fuseseră ridicate fortificații puternice, cu garnizoane numeroase și bine înarmate. Linia Grebbe-Peel din Olanda, care se întindea de la malul sudic al golfului Zuider Zee până la frontiera cu Belgia, avea un mare număr de fortificații, a căror apărare era sprijinită de existența unor obstacole
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
multe construcții concepute special pentru apărare, unde fuseseră ridicate fortificații puternice, cu garnizoane numeroase și bine înarmate. Linia Grebbe-Peel din Olanda, care se întindea de la malul sudic al golfului Zuider Zee până la frontiera cu Belgia, avea un mare număr de fortificații, a căror apărare era sprijinită de existența unor obstacole naturale precum zonele mlăștinoase sau câmpiile inundabile. Apărarea belgiană se baza pe o linie de încetinire a înaintării inamicului de-a lungul Canalului Albert și o linie defensivă principală de-a
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
unui atac, se considera că detașamentul de pe malul estic al canalului ar avea la dispoziție timpul necesar să se retragă peste poduri, să le arunce în aer. Forțele reunite belgine ar fi avut mai apoi posibilitatea să lupte protejate de fortificații o bătălie de întârziere a înaintării inamicului. Când apărarea fortului nu ar mai fi fost posibilă, garnizoana ar fi trebuit să se retragă pe linia defensivă principală de-a lungul râului Dyle, unde să facă joncțiunea cu restul trupelor aliate
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
de rulare, iar dotarea militarilor a fost completată cu aruncătoare de flăcări și încărcături explozive specializate. Cele din urmă erau considerate dispozitive atât de secrete, încât testele au fost folosite doar pe teritoriul Germaniei, nu și în Cehia, unde existau fortificații similare cu Eben Emael. Secretul operațiunilor a fost menținut prin adoptarea unui complex de măsuri. La finalizarea exercițiilor, planoarele și echipamentele au fost demontate și încărcate în camioane pentru transportul mobilei. Subunităților forței de asalt le-a fost schimbat numele
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
planor fusese avariat de focul antiaerienei și a fost obligat să aterzeze forțat în Olanda. În timpul aterizării, trei dintre parașutiștii germani au fost grav răniți. Restul planoarelor au aterizat fără probleme la țintă. Unul dintre planoare a aterizat în apropierea fortificațiilor în care se aflau detonatoarele încărcăturilor explozive pentru distrugerea podurilor. Parașutiștii germani au luat cu asalt rapid cazemata, i-au ucis pe apărători și au deconectat firele electrice ale detonatoarelor. Restul apărătorilor belgieni au rezistat cu eroism atacurilor germane și
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
O unitate de parașutiști a fost obligată să se urce pe turele și să distrugă țevile tunurilor cu explozivi.. Acțiuni similare au avut loc și în partea nordică a fortului, parașutiștii acționând contratimp pentru distrugerea sau scoaterea din funcțiune a fortificațiilor care adăposteau piesele de artilerie. Obiectivul nr. 13 era o cazemată care adăpostea mitraliere care acopereau cu foc partea de vest a fortului. Pentru distrugerea cazematei, parașutiștii au folosti aruncătoarele de foc pentru ca să îi oblige pe mitraliori să se retragă
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
două obiective, nr. 15 și nr. 16, s-au dovedit a fi niște instalații false. Parașutiștii au întâmpinat probleme neaștepatate la Obiectivul nr. 23, o cupolă retractabilă care adăpostea două tunuri de 75 mm. Planificatorii germani consideraseră că armele acestei fortificații nu pot opri asaltul parașutiștilor, dar această presupunere s-a dovedit eronată în timpul luptelor. Parașutiștii au fost obligați să se adăpostească. Focul puternic al armelor din cupolă nu a putut fi oprit decât cu ajutorul bombardamentelor în picaj al unei escadrile
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
fiind realizat un complex lung de aproape 100 m. Apărută în secolul XVI, poartă era întărită cu stâlpi grei de stejar, ce se băgau cu capetele lor în două găuri făcute în zid. Turnul porții - cea mai veche parte a fortificației, datând din secolul XIV - era crenelat, pe partea dinspre oraș având un cadran solar. Pe frontispiciu, Poartă Vămii prezenta un tablou mare în culori - imaginea împăratului Sigismund, cel care la 10 martie 1395 a dat porunca pentru fortificarea orașului. Sistemul
Poarta Vămii din Brașov () [Corola-website/Science/303962_a_305291]
-
orașului. Sistemul defensiv era reprezentat de ciocuri și guri pentru păcura și de un pod mobil cu lanțuri, care se trăgea noaptea. Bastionul porții, în formă de potcoava, se întindea până la Cercul Militar de astăzi, dar zidurile cetății și turnul fortificației se aflau pe locul bulevardului Eroilor. În zidul bastionului, lângă turn, se află o portiță pentru pietoni. Spre interiorul orașului se întindea un coridor boltit, lung de 30 de m. Sântul cu apa din fața bastionului era trecut pe un pod
Poarta Vămii din Brașov () [Corola-website/Science/303962_a_305291]
-
César Antonovici Cui sau Țezar Antonovici Kiui) (n. 18 ianuarie 1835 - d. 13 martie 1918) a fost un compozitor și critic de muzică rus de origine franceză și lituaniană. Profesia sa a fost aceea de ofițer militar și profesor de fortificații. A fost membru al grupului supranumit „Grupul celor cinci”, un grup de compozitori ruși condus de Mili Balakirev care a pus bazele școlii muzicale ruse din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Cesarius-Benjaminus ("Цезарий-Вениамин") Cui s-a născut
Cezar Antonovici Cui () [Corola-website/Science/330185_a_331514]
-
la Școala de Inginerie Militară, unde a fost admis anul viitor la vârsta de 16 ani. În 1855 a absolvit Academia și după studii avansate la Academia de Inginerie Nikolaevski și-a început cariera militară în 1857 ca instructor de fortificații. Printre elevii săi în anii următori s-au numărat câțiva membri ai familiei Imperiale, în special Nicolae al II-lea. Studiile de fortificații ale lui Cui acumulate în timpul Războiului Ruso-Turc din 1877-1878 au fost foarte importante pentru cariera sa. Ca
Cezar Antonovici Cui () [Corola-website/Science/330185_a_331514]
-
studii avansate la Academia de Inginerie Nikolaevski și-a început cariera militară în 1857 ca instructor de fortificații. Printre elevii săi în anii următori s-au numărat câțiva membri ai familiei Imperiale, în special Nicolae al II-lea. Studiile de fortificații ale lui Cui acumulate în timpul Războiului Ruso-Turc din 1877-1878 au fost foarte importante pentru cariera sa. Ca expert în fortificații militare Cui a primit statutul academic de profesor în 1880 și a primit gradul militar de general în 1906. Scrierile
Cezar Antonovici Cui () [Corola-website/Science/330185_a_331514]