1,212 matches
-
frunze. Cât de important devenise pentru el. Aici, așezat nici prea sus și nici prea jos, văzuse pentru prima oară lumea extrem de limpede, cu zilele izvorând parcă purificate din nopți de o întunecare curată și strălucitoare. Lumina soarelui pătrunzând prin frunziș la ivirea zorilor, schimbătoare și pâlpâitoare, pârjolind cu răsuflarea ei dogorâtă, căzând din când în când peste Sampath, pe care nu-l trata ca și cum ar fi fost o ființă omenească, așa cum era, împrăștiindu-l ca pe apă... Se simțea imponderabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
veveriță, un porc spinos, o mangustă, toate păsările sălbatice pe care le putuse găsi în zona aceea, peștii cei mici din pârâu, melcii cu cochilie rotundă care dungau cu argintiu frunzele, cosașii care săreau și țopăiau, aterizând cu bufnituri în frunziș, asemeni picăturilor de ploaie. Neobosită, căuta o nouă plantă, un nou fruct de pădure, o nouă ciupercă sau lichen, mucegai sau floare, dar totul în jur i se părea familiar și tern. Nici o aromă nouă nu însuflețea aerul, iar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
umplu aerul când maimuțele săriră peste gard în pădurea de cercetare a universității, unde vârfurile copacilor se clătinau cuprinse parcă de un vârtej, calea maimuțelor către munți indicată de un tremur argintiu printre pini, de un tremur al crengilor și frunzișului. Păsările din pădure zburară și se împrăștiară alarmate, țipetele lor amestecându-se cu vocile de dedesubt în aerul plin de satin rosu, albastru și negru, de penele aurii și arămii ale fazanilor și păunilor, ale ciocănitorilor și bărbătușilor... Și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Scârțâie toamna din crengi ostenite. Spre toamnă Pe drumuri delirând, Pe vreme de toamnă Mă urmărește-un gând Ce mă îndeamnă: - Dispari mai curînd! În casa iubitei de-ajung, Eu zgudui fereastra nervos, Și-o chem ca să vadă cum plouă Frunzișul, în târgul ploios. Dar, iată, și-un mort evreiesc... Și plouă, e moină, noroi - În murmure stranii semite M-adaug și eu la convoi. Și nimeni nu știe ce-i asta - M-afund într-o crâșmă să scriu, Sau râd
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
această tristă poveste ? Note de toamnă Toamna-n grădină și-acordă vioara, Strada-i pustie... Orașul e plin de hambare, - De pînea cea nouă duduie moara. O frunză s-a lăsat pe-o mînă-ntinsă care cere... Orașul gol... Cetate depărtată ; Frunzișul smuls... De firele electrice, paralizată, Ca un simbol, O pasăre cade-n oraș, ca o tristețe mai mult Se înserează... și e tăcere... Și gândul s-afundă, pierdut vâslaș, Pe-al vremurilor mers - Și jalea de-a nu mai putea
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
eu singur Prin crengile cu sunet de schelet, - Învinețit ca un cadavru... - Vino-n zăvoiul violet. Or, nu! s-aprind luminile-n oraș... Sunt alții, și un alt poet - E mult de când dormeam în umbră, În cimitirul violet... Muzeul nopții Frunzișul acum pornit-a O leneșă, jalnică horă; Și plâng, și cu plânsul în noapte Răchita de-afară mi-e soră. S-apropie-ncet miezul nopții, Și sună a frunzelor horă - Eu trec din odaie-n odaie, Când bate satanica oră. Vânt Toamna
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
erau înalte și înguste; mașinile erau blocate pe ambele părți ale străzii, strânse mai tare ca blugii pe fundul unui zidar. Era timpul să acționez. Liniștită, am hoinărit în josul străzii și am intrat în grădini. Copacii și tufișurile aveau un frunziș bogat și protector. Am ales o bancă așezată cu spatele către casă și m-am așezat. Aici era liniște, chiar dacă eram foarte aproape de strada principală; dacă cineva ar fi ieșit din apartamentele din spate aș fi auzit. Trecuseră încă zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
a mai văzut”, spuse Înalta somitate, tot apropiindu-și și Îndepărtându-și ochelarii de pieptul nemișcat al masterandului, „ca un copac care țintește să se transforme Într-o pasăre să fie Îmbrăcat În pijamale?!” Oliver Își mișcă barba alcătuită din frunziș. Dacă pe ramurile ce reprezentau picioarele și brațele frunza era verde, cea care Îi acoperea fața ajunsese la Înțelepciune, Îngălbenind din timp și căpătând reflexe arămii. „Probabil vor să-mi Întindă iar o capcană”, Își spuse Oliver, privind cum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se așeză tăcut pe Cartea Sfântă, pe care masterandul o ținea deschisă pe genunchii săi. „Pesemne, totuși, vine toamna. Frunzele picură din ram, În curând pe fața mea vor rămâne doar crengi și riduri. A sosit timpul să-mi schimb frunzișul În penaj, altfel voi dârdâi la iarnă... Dimineața și seara e deja răcoare. Poate că În loc de pijama ar trebui să-mi pun pe spate un halat”, medita Oliver. „Sigur că da, o să vă aducem și halat, dar mai Întâi ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Masterandul Lawrence Învățase lecția. Profesorul și asistenții Îl păcăliseră de atâtea ori. Acum ei Încercau să-i sugereze că stă În fața lor cu rușinea desfăcută. Oliver nu era naiv. El era conștient că, orice s-ar fi Întâmplat, ascunsă de frunzișul ruginiu de dedesubt, bărbația sa se afla la adăpost de orice ochi străin. Abia el, bâjbâind cu mâinile, se Întâmpla să dea destul de greu de ea. Ce rost aveau aceste vorbe aruncate-n vânt? Puteau să-i facă orice, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dracului”, conchise inginerul. „De aceea nici bunul Dumnezeu, nici diavolul nu reușesc s-o stăpânească niciodată pe de-a-ntregul. Ea e când a unuia, când a celuilalt...” Afară, trupul lui Oliver fu cuprins de un vârtej. Brațele sale acoperite de frunziș galben-ruginiu se legănau În văzduhul limpede, luminat de razele unei luni imense, sinilii. Trupul său, contorsionat de bătaia vântului, când se lungea, când se apleca la pământ. Oliver gemea, urla, Încercând să-și țină frunzele lipite de corp... Femeia-șarpe, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Din păcate, urletele sale care avertizau lumea asupra Judecății de Apoi nu-și găseau ecou În inimile păcătoșilor. Da, era timpul să revină În salon. Aflată la intrare, femeia-ușă Își sumețise fustele, așteptându-l pe masterand să treacă, foșnindu-și frunzișul galben, printre picioarele ei de lemn, prinse În balamale. Scoțând un ultim urlet, Oliver Îi lăsă pe ceilalți trei În plata Domnului, grăbindu-se să se Întoarcă În salonul său... Deja mijeau zorile și roua picura din cer. Deasupra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Îmbrăcă pe fugă... Apoi, desprinzând din cuier pălăria și Îngrămădind În geanta de voiaj mașina de ras, prosopul, câteva perechi de ciorapi și alte lucruri indispensabile unei călătorii, ieși valvârtej pe ușă. Era o dimineață caldă, senină. Păsările ciripeau În frunzișul neașteptat de verde. Insectele zburau, rotindu-se În lumina sinilie ce se cernea printre crengile copacilor postați la marginea trotuarului. Noimann trăgea cu nesaț aerul proaspăt În piept, care se răspândea Înăuntrul lui ca un balsam binefăcător, curățindu-i fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
care o simțea Înăuntrul său se revărsa și În afara lui. Totul În jur respira prospețime. PÎnă și umbra ce se ondula În fața lui pe trotuar degaja lumină. Aburi ușori de ceață se ridicau din asfalt. Deasupra sa copacii foșneau din frunziș, cuprinși de o adiere blîndă. Viața merita trăită. Ce rost avea să te lași cuprins de roiul gândurilor negre ce-ți vuiesc deasupra capului?! Noimann scăpase de ele. În locul lor, acum fâlfâiau În jurul lui fluturi de lumină. Bucuria de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
liniști. Nu, omul adormit pe un maldăr de bagaje nu era Oliver, ci un necunoscut. De altfel, masterandul Lawrence, Întorcându-se În toiul nopții În salon, făcuse jurământul nemișcării. Picioarele Îi prinseseră rădăcini, Întinzându-se sub linoleum, ramurile Își desfăcuseră frunzișul În aer. Pe creștet, penele și creasta căpătaseră consistența pietrei dure. Oliver privea undeva În gol, cu un ochi ațintit Înăuntru și altul În afară, În el și dincolo de el. Nici un mușchi de pe fața sa nu tresărea. Și totuși, nemișcarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de-a lungul unui vagon Întreg. Noimann Îl văzu pe Oliver stând singur pe un cîmp deschis, Înconjurat de frunze și de păsări, Îl văzu și străjuit de femeia-șarpe și Înconjurat de femeia-beschie și de femeia-capră. Îl văzut tremurând din frunziș lângă femeia-girafă, care atenta și acum la pudoarea lui. Îl văzu stând În balcon și conversând cu câinele Spinoza. Îl văzu aplecându-se și lepădându-și frunzele peste femeia-sicriu și peste femeia-uter, conversând cu omul de paie Braic sau stând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trezită de zgomotul pe care-l făcea galopul unui cal. A tresărit și ridicându-se a văzut un cavaler în armură. Neștiind dacă nu trebuia să se teamă de el, inima a început a-i bate cu putere. A dat frunzișul la o parte pentru ca să poată vedea cine era, dar abia îndrăznea să respire, de teamă să nu se trădeze. Cavalerul s-a trântit pe malul înflorit și lăsându-și capul pe cotul mâinii a căzut în visare. Apoi a prins
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
crăcii cu perfidă bucurie, privind cum Bradamanta se prăbușea în fundul cavernei. ‘’De-ai fi intrat cu tot neamul tău acolo, a murmurat el, ca să vă stingeți până la unul.’’ Dar mârșava dorință a lui Pinabel nu s-a îndeplinit. Ramurile și frunzișul crăcii i-au încetinit căderea,iar Bradamanta a ajuns jos prea puțin atinsă, deși, oarecum amețită. De cum și-a revenit ea a aruncat o ochire în juru-i și a văzut o ușă prin care a trecut într-o a doua
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
guste dulceața odihnei când a văzut că Hipograf, pe care-l legase de mirt, speriat de ceva, se smucea și mungea cu disperare pentru a scăpa din priponeală. Zbaterile sale scuturau mirtul atât de tare încât o bună parte din frunzișul său bogat fusese smuls și risipit pe jos. Trosnete ca de lemn arzând în foc păreau a ieși din mirt, la început slab și nedeslușit, apoi din ce în ce mai puternice și în cele din urmă se auzi un glas care vorbi astfel
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
cam pe la mijlocul celei de a treia zi când paladinul a ajuns pe malul unei ape ce străbătea șerpuind, o livadă smălțuită cu flori. Copaci înalți ale căror vârfurei se îmbinau formând o boltă, umbreau râulețul, iar zefirul care le legăna frunzișul tempera căldura. Aici veneau ciobanii să-și astâmpere setea și să se adăpostească de arșița amezii. Aerul îmiresmat de flori le turna parcă puteri noi în vine. Roland a simțit imediat o înrâurire binefăcătoare, deși era în armură. El s-
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
fi niciodată prea grea. Și nici bătrâni nu vom fi niciodată. Ștefan, Începi să ai nostalgii de neiertat! Abia am trecut, amândoi, de patruzeci de ani! Viața Începe acum! Suntem liberi, suntem puternici, suntem tineri! Pași grăbiți se auziră prin frunziș. Oană prinse mînerul spadei. - Căpitane! se auzi vocea lui Lacrămă. Mesaj de la căpitanul Petru! Oană se depărtă de cei doi voievozi și deschise pergamentul făcut sul și legat de săgeată. Era, Într-adevăr, de la Pietro. Care preluase alte două mesaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pași clătinați, privind În pământ. Întunericul se lăsase deja. Drumul spre Vaslui era luminat de făclii, iar trupele de infanterie continuau să se scurgă spre nord. Cei doi reușiră să traverseze drumul Înapoi, spre pădure, și să se piardă În frunzișul Întunecat. Nici unul dintre ei nu rostise vreun cuvânt. Caii Îi așteptau la mai puțin de o sută de pași, dar Oană se opri brusc. Ceva nu era normal În liniștea aceea. Crivăț fornăi puternic, bătând din copite. Căpitanul Înțelese. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Ce frumos lucru culoarea pe-atunci! zise. Reflexele felurite, prinse în lumina lor adevărată, compun "albul" - un alb fără de alb. Prin acei argintiu sau opalin, sau pe-alocurea un verde irizat reprezintă așa de bine o rochie albă, subt lumina frunzișului și la umbra perdelei. Observația lui Hallipa era bună. Avea un glas mai conciliant, probabil ca să readucă în vizuini pe tovarășa lui mânioasă. Cu Mini vorbea tot indiferent, liber, ca și cum nimic din raporturile lor trecute nu-1 stânjenea. Ea deduse că
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
visuri cu copaci. Regimente de cedrii de Himalaia se întind peste munți și văi ca niște conifere în uniformă. Arbori de neem, sal, lemn de palisandru. Smochini indieni care-și întind rădăcinile în pământ ca niște tentacule și își aruncă frunzișul întunecat la culoare în aer, de parcă ar vrea să străpungă albastrul cerului. Chiar și speciile de copaci din țara sa sunt prezente în acest vis, deși nu le-a mai văzut de ani întregi. Stejari cu forme ciudate, stranii, transformându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
acum secat, printr-un tunel compact de plante agățătoare, atârnând ca niște cârlionți din acoperiș. Peste capetele lor, pădurea comunică prin strigăte, triluri și bâzâit noile știri despre cei trei călători care se adâncesc în spațiul verde. Deodată, ceva sfâșie frunzișul de deasupra lor și o umbră grea se strivește de coroanele copacilor. După o jumătate de oră sau cam așa ceva, tocmai când fotograful începe să respire greu, șteargându-se cu dosul mânecii pe frunte, un iz de mâncare învinge mirosul curat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]