KorAP: Find »[drukola/base=gâfâi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...61 >

1,501 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

ea pe marginea patului, plecată spre fața chinuită a bolnavei, așteptând. Reiza fugea, ducându-și prin întuneric fantoma subțire, fugea spre salcâmii din fundul uliții. Ș-acolo o împresurară femeile aprozilor, și ovreica le povestea cum s-au întâmplat lucrurile. Gâfâia, da din mâni: Am adus pe moașa Etel... Ar fi bine... trebuie să mergeți și dumneavoastră... că-i de legea dumneavoastră... nu trebuie să se zbată așa... poate să moară... Dumnezeu știe... Și porniră toate spre casa unde gemea fata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de tâmple... Ce să fac? Unde să mă duc?... Are să afle Sanis ș-o omoară. Îmi trebuie un ajutor, îmi trebuie un sfat!... Ș-așa cum era, numai în papuci și-n polcuța subțire, năvăli afară în răceala iernii. Gemând și gâfâind bătu la ușa moașei Etel, apoi în maghernița roșie, de scânduri, a Reizei. Pe amândouă femeile le trăgea după dânsa, tânguindu-se cu glas întrerupt, chinuit. Și ele o întrebau speriate, o urmau cu grabă; și tustrele năvăliră în odaia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să urle prin noapte răgușit: — Măi oameni buni, măi! n-auziți, măi! Îi veni un gând apoi; își smunci pușca din spate și slobozi de două ori. Detunăturile se amestecară cu clocotul viforniții. Iar se plecă, scurmând cu mânile, până ce, gâfâind cu desnădejde, simți tohoarca, și subt ea trupul cald al lui Lepădatu. - Singur se năcăji și-l trase la o parte; îl acoperi cu cojocul, după aceea se năpusti la Alba, și călare, alergând printre bordeie, începu a chema cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
încă n-am văzut. Și stam să mai răsuflu. A crescut, bre, muntele. Văd eu că mi-a fost mai mare dorul decât puterea. Hai să mergem. Suiră pe Deleleu. Bătrânul însă slăbise. Asta o vedea acuma bine Dăvidel Boghean. Gâfâia și-i crescuseră în cap ochii, sub streșinile lor cărunte. Când ajunseră la coliba știută, dosită în râpa Lupăriei, bătrânul se puse gemând la pământ, pe patul de frunze. Măi băiete, grăi el zâmbind trudit, frumos îi codru, ca o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
îndărăt. După douăzeci de pași, auzi chiar pe coastă, aproape, o bătaie de pușcă. Tremurând de tulburare, apucă în fugă, și când ajunse în preajma colibei, iar îl fulgeră parcă chemarea cornului. „Ce să fie? Ce are bătrânul?“ se întrebă el gâfâind. Când ajunse în ușa colibei de cetină, zări pe bătrân culcat într-o rână, cu ochii bulbucați și arzători ațintiți asupră-i. În mâna dreaptă strângea cornul cu care buciumase. Ce este, uncheșule? strigă Dăvidel Boghean. —Măi băiete, răspunse rar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
tâmplele și începu să bocească. Ce faci? ce faci, Culi? răcni ea apoi, deodată, cu o spaimă nouă. Culi apucase hulubele și trăgea sania la vale. Unde te duci, omule? ai nebunit? — Am nebunit și mă duc la Sebeș! răspunse gâfâind Culi. Ochii lui crescuseră fioroși sub sprâncene, ațintindu-se la bolnavă. Ana se lăsase domol într-o parte. Era și acesta unul din sfârșiturile prevăzute, care nălucise în ființa tulburată a paznicului. Se învierșuna de câtva timp asupra lui o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
înclinându-și fruntea și cuprinzând acel trup care vibra de câte ori ea se alipea de el. Dându-i impresia pasiunii amoroase, Roxelana a rugat pe marele stăpân s-o ierte că-i pricinuiește tulburare și mâhnire. — Am pierdut un bun scump, gâfâia venețiana șoptit. Doresc altul tot de la cel ce mi-a dăruit pe întăiul. Măritul împărat i-a cuprins tâmplele: —Alină-te, iubirea mea, a zis el grav. Trist sunt și totuși mă faci fericit. Fi-vom pururi amândoi și în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

sudoare și puțin amețită de durere. Dar ceea ce nu înțelegea mama era că, și dacă n-aș fi putut trece de prima treaptă, tot aș fi plecat. Aveam nevoie să mă întorc și începeam să intru în panică. Vezi? am gâfâit, așezându-mă pe ultima treaptă. Mă refac cu toate. Mâna, fața, în interior, genunchiul - toate se refac. —Anna, a spus, și nu mi-a plăcut tonul ei pentru că era prea sumbru. Ai suferit mai multe răni decât cele fizice. —Mamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
un oraș în care femeile se urcă pe pereți ca să obțină un partener. — Cine a mai auzit să ieși cu cineva și să construiești o casă în același timp? O afurisită de casă... A sunat telefonul, întrerupându-mă din aberat; gâfâind, am tras aer în piept și am spus: —Departamentul de publicitate Candy Grrrl, aici Anna Walsh. —Bună, Anna Walsh, Aidan Maddox la telefon. —Oh, super. Cu ce-am greșit? — Ai sunat să mă inviți în oraș? — Da. —Ți-ai ales

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
întinsă pe punte, încă zbătându-mă să-mi recapăt suflul și Aidan era aplecat deasupra mea. Expresia de pe fața lui era un amestec de groază și ușurare. Am făcut un efort supraomenesc și am reușit să vorbesc. —OK, am spus gâfâind. Mă mărit cu tine. Capitolul 23tc " Capitolul 23" M-am trezit brusc, în întuneric, cu inima bătând să-mi sară din piept. Am aprins lumina înainte să-mi dau seama și mă simțeam foarte conștientă și alertă. Eram pe canapea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
să mă așez pe un scaun la barul pentru micul dejun și a spus: —Cincizeci de dolari pentru un sfert de oră. Erau o grămadă de bani, dar eram atât de exaltată încât am spus doar: În regulă. Respiram greu, gâfâind, și m-am gândit că Morna o să-mi observe agitația și o să mă trateze cum se cuvine. Dar ea s-a trântit pur și simplu pe un scaun de cealaltă parte și mi-a întins un pachet de cărți de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
despre mine. Acum, cât de greu e să găsești un bărbat pe nume Mick într-o familie irlandeză? O nimerise? Dar informația că nu l-am cunoscut niciodată era mai greu de explicat... O nimerise și aici? Mama a răspuns, gâfâind: Alo. —Sunt eu, Anna. —Anna, scumpo! Ce-ai pățit? Nimic. Am sunat doar să stăm de vorbă. Să stăm de vorbă? Da. Ce-i rău în asta? Pentru că toată lumea știe că ne uităm la Crimele din Midsomer duminică seara la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
lui, din ce în ce mai repede. Căpătâiul patului scârțâia la unison cu zgomotele pe care le scotea el. „Ah! Ah! Ah! Ah!.“ Apoi, „Oh, la naiba, nu!“. Tresărind și cu un ultim „AHHH!“, s-a împins în mine, trăgându-mă înspre el. A gâfâit, a tresărit, s-a cambrat și, când a fost în stare să vorbească din nou, a spus „Îmi pare rău, iubito“. Am dat din umeri. „Știi ce ai de făcut.“ M-a rostogolit sub el, mi-a strecurat o pernă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
furios. —Ai ajuns. —Mda. Teenie, îmi pare foarte rău că te-am încurcat. — Nici gând, a zis. Este prezentarea ta, este creația ta. Mi-a dat un pupic. —Bravo. Capitolul 50tc "Capitolul 50" — N-au ajuns încă, a zis Franklin, gâfâind, apucându-mă de braț și zorindu-mă înspre sala de consiliu. —Iat-o! Triumfător, m-a înfățișat Ariellei, care a zis: — Pe ultima sută de metri, nu crezi? —V-am zis, aveam o programare. A urmat un schimb de priviri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
și tata ne priveam nedumeriți. Acum o clipă, mama vorbise la telefon cu tușica Imelda (cea mai competitivă din surorile ei) și acum trăsnea și bufnea în bucătărie. A deschis furtunos ușa de la sufragerie și s-a oprit în prag, gâfâind ca un rinocer. Ținea în mână invitația de nuntă pe hârtie cerată cu rămurele. Privirea ei o căuta pe a lui Rachel. Nu te măriți la biserică, a zis, cu o voce joasă. Nu, a zis Rachel calm. După cum scrie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
minute sau mai mult, am învățat să o masez pe Jacqui în regiunea șalelor, în caz că nu funcționa figura cu vizualizarea. Apoi ni s-a prezentat o tehnică de a încetini travaliul. Trebuia să stăm în patru labe, cu fundul ridicat, gâfâind ca niște câini într-o zi de caniculă. Toată lumea a trebuit s-o facă, inclusiv persoanele care nu erau însărcinate. A fost destul de amuzant, de fapt, mai ales gâfâitul. Deși să dau cu fața spre părțile inferioare ale unei alte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
inclusiv persoanele care nu erau însărcinate. A fost destul de amuzant, de fapt, mai ales gâfâitul. Deși să dau cu fața spre părțile inferioare ale unei alte femei - ale Celiei, după câte îmi amintesc - a fost puțin deconcertant. Eu și Jacqui gâfâiam din plin, apoi ne-am uitat una la alta și am scos limba și am gâfâit puțin mai tare. —Știi ce? a șoptit ea. Dobitocul ăla nu știe ce pierde. Capitolul 12tc " Capitolul 12" De îndată ce a venit luna februarie, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
să dau cu fața spre părțile inferioare ale unei alte femei - ale Celiei, după câte îmi amintesc - a fost puțin deconcertant. Eu și Jacqui gâfâiam din plin, apoi ne-am uitat una la alta și am scos limba și am gâfâit puțin mai tare. —Știi ce? a șoptit ea. Dobitocul ăla nu știe ce pierde. Capitolul 12tc " Capitolul 12" De îndată ce a venit luna februarie, am început să mă gândesc la comemorarea morții lui Aidan. Mi se întorcea stomacul și aveam adevărate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Nu intrați în panică, i-am zis șoferului. Dar trebuie să nască. Aveți grijă cum conduceți. M-am întors spre Jacqui. De unde îl știi pe amicul? Pe domnul polițist Karl? — Am colaborat la una din vizitele lui Bill Clinton. A gâfâit, cuprinsă de o altă contracție. —Era bodyguard. —Arătos, nu-i așa? —Mângâietor Delicat. În ce fel? —Prea drăguț. Până să ajungem în salonul pentru nașteri de la spital, contracțiile erau la un interval de patru minute. Am ajutat-o pe Jacqui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
se întâmplă în fiecare zi, de milioane de ori, dar când îl vezi cu ochii tăi, e un adevărat miracol. Și apoi i-a apărut fața. E un copil, am scâncit. E un copil! — Ce te așteptai să fie? a gâfâit Jacqui. O poșetă Miu Miu? Apoi au apărut umerii și, tras încet, copilul a țâșnit afară. Moașa a numărat zece degete la mâini și la picioare, apoi a zis: —Felicitări, Jacqui, ai o fetiță superbă. Joey Ciufutul era scăldat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

înapoi și înainte, ca și cum auzea cel mai galeș dintre cântece. Cât timp am să trăiesc, am să văd în fața ochilor zâmbetul acela, acel îngrozitor zâmbet al micimii sufletești. Khâli se întrerupse. Întunericul îmi ascundea chipul lui; l-am auzit însă gâfâind, oftând, apoi șoptind câteva formule de rugăciuni pe care le-am repetat după el. Schelălăielile șacalilor păreau mai aproape. — Atitudinea lui Boabdil nu mă surprindea, reluă Khâli cu voce înseninată. Nu ignoram nici ușurătatea stăpânului Alhambrei, nici slăbiciunea lui de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Păstrați pe veci în amintire acest loc venerat unde nici unul dintre voi nu va mai pune vreodată piciorul, decât poate ca rob!“ Medicul plângea și mulți bărbați își ascunseră obrazul. «Vreme de opt veacuri, continuă el cu voce spartă și gâfâind, am luminat acest pământ cu știința noastră, dar soarele nostru se află acum la ceasul eclipsei și totul se întunecă. Iar tu, Granadă, știu că flacăra ta pâlpâie o ultimă oară înainte de a se stinge, dar nu vă bizuiți pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
pieței, am înțeles în sfârșit motivul grabei și numele pe care-l striga: Sara! Sara cea Bălțată. Auzeam încă deseori vorbindu-se despre evreică, dar trăsăturile ei nu-mi mai spuneau nimic. — Dumnezeu în persoană te trimite pe meleagurile astea, gâfâi Salma când o ajunse din urmă. Sara își luă o înfățișare amuzată: — Asta o spune mereu și rabinul nostru. Dar eu nu sunt chiar așa de sigură. Totul mi se părea ciudat la ea, veșmintele ei de toate culorile, râsul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
picioarele goale desenau pe podea arabescuri. M-am îndepărtat de fereastră pentru a lăsa să pătrundă lumina lunii. Abia spre ora unu dimineața, poate chiar mai târziu, strada și-a regăsit liniștea. Dănțuitoarea mea s-a întins pe jos, istovită, gâfâind. Am tras draperia de la fereastră, căutând o urmă de curaj în beznă. Hiba. Chiar dacă pământul Africii nu mi-ar fi oferit decât acest dar, el ar fi meritat pe veci dorul meu. Dimineața, pe când dormea, iubita mea avea același zâmbet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
mai bine de trei săptămâni. S-a lăsat o tăcere care, la început, n-a fost tulburată de nici cel mai mic zvon. Abia sâmbătă, a șaisprezecea zi a lunii șaaban, 14 septembrie 1517, un sol a sosit la fortăreață, gâfâind și plin pe praf: se dăduse o bătălie la Marj Dabek, nu departe de Alep. Sultanul participase, purtând pe cap o mică tocă, înveșmântat în mantie albă, cu baltagul pe umăr, înconjurat de calif, de cadii și de cei patruzeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]