KorAP: Find »[drukola/base=găsi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...7481 >

187,018 matches

Corola-journal/Journalistic/15485_a_16810

cazuri, poate că Armata mai bine face tăcînd, decît să se ciorovăiască, prin comunicate, cu ziare care de fapt nu își bat joc de Mig-uri, ci de cei care le pilotează. Sper că pînă la apariția acestui microscop se vor găsi publicații care să-l privească pe pilotul Adrian Săvulescu drept un erou. Mai sper, de asemenea, că acest tip de eroism - chiar și în ipoteza cea mai nefericită, că și de această dată pilotul a fost de vină - va fi

S-a mai prăbușit un Mig by Cristian Teodorescu (2002) [Corola-journal/Journalistic/15485_a_16810]
său, nu un om excepțional care și-a dat viața pentru semenii săi, nu m-aș mira să aflu că văduva sa a primit un ajutor de înmormîntare și că în ordinele și medaliile postume din România nu s-a găsit și o decorație pentru acest pilot care a preferat să moară în avionul său, decît să primejduiască viața altora. Altfel, ne tot plîngem că în România nu există modele și că relativismul cel mai jos duce la confuzii. Din cînd

S-a mai prăbușit un Mig by Cristian Teodorescu (2002) [Corola-journal/Journalistic/15485_a_16810]
Corola-journal/Journalistic/15447_a_16772

secol, din celebra familie a Tescanilor, îi sint publicate memoriile. Un detaliu esențial: Maruca era una dintre cele mai frumoase și mai curtate femei din înalta societate românească, la începutul secolului XX. Fără această precizare ar fi mai greu de găsit justificări pentru "cochetăria" extraordinară a discursului său memorialistic. Este foarte mult "fard" în Umbre și lumini, piedică serioasă pentru cititorul contemporan, din ce în ce mai puțin atent la retorici, dar o posibilă sursă de rare delicii de lectură. Textul urmează regulile "aristocratice" ale

Poveștile Marucăi by C. Rogozanu (2002) [Corola-journal/Journalistic/15447_a_16772]
mine aspirăm îndelung Spațiul insondabil, în adîncul căruia sclipesc astrele, palpită planetele, trec deja cu dîre lungi de lumină stelele căzătoare și se desfășoară infinită enigma Căii Lactee." Cam astfel de pagini fac lectura dificilă - pentru că printre astfel de descrieri putem găsi aventuri fascinante cu un Lord R, spre exemplu, în Italia, un bărbat "foarte bine făcut". Doar bărbații atipici beneficiază de zboruri în Calea Lactee sau de călătorii în straturile rarefiate ale spiritului. Un "trăsnet" va lovi relația cu Enescu, în 1928

Poveștile Marucăi by C. Rogozanu (2002) [Corola-journal/Journalistic/15447_a_16772]
adorat pe Dumnezeu se măsoară cu El și îl sfidează". Astfel de rînduri intră firesc în registrul memorialistic al scriiturii. Locul comun este o componentă esențială în orice scriere de acest tip. Cum spuneam, la Maria Cantacuzino-Enescu, locul comun își găsește manifestări care au fost evidențiate de prea puține ori de critica noastră. Este vorba despre o categorie aparte de memorialistică: memorii, jurnale ale unor aristocrați. Spre exemplu ironia multor pasaje din cartea Marucăi este greu perceptibilă, este o construcție complexă

Poveștile Marucăi by C. Rogozanu (2002) [Corola-journal/Journalistic/15447_a_16772]
Spre exemplu ironia multor pasaje din cartea Marucăi este greu perceptibilă, este o construcție complexă. Metafizica în exces temperează unele "libertăți", justifică anumite gesturi - există aici un efect terapeutic. Reacția cititorului ar putea fi de respingere. Pe coperta a patra găsim citate cîteva rînduri din Jurnalul lui Eliade: "Vorbește în majuscule: Absolut, Viață, Ideal, Spirit de observație, expresii surprinzătoare. Și, ceea ce mă încîntă, vanitatea femeii care vrea cu orice preț să rămînă superioară, înconjurîndu-se exclusiv de oameni superiori, dirijînd discuția către

Poveștile Marucăi by C. Rogozanu (2002) [Corola-journal/Journalistic/15447_a_16772]
Corola-journal/Journalistic/15480_a_16805

absolut savuroase, actorii susținînd practic mici recitaluri, tot atîtea bijuterii. Absurdul și comicul își unesc vocile și tonalitățile. Ilie Gheorghe în Primarul face unul din cele mai complexe roluri din ultima vreme, cu o modificare semnificativă de registru. Valer Dellakeza găsește clou-ul pentru un diriginte de poștă pungaș și veșnic cherchelit care trăiește dependent de scormoneala în intimitățile (scrisorile) celorlalți, un viciu ce-l concurează zdravăn pe cel al băuturii. Ceva caragialesc se regăsește în atmosfera spectacolului. Excelenți Angel Rababoc

Rîsul lui Gogol și mustăceala lui Goga by Marina Constantinescu (2002) [Corola-journal/Journalistic/15480_a_16805]
pe drumul, deformat de ochelarii cu lentile groase, al înțelegerii realității. A circului grotesc din jurul ei, fiind principala victimă a complotului regizat împotriva lui Hlestakov. Din păcate, acesta din urmă este personajul care șchioapătă. Sorin Leoveanu, interpretul lui, nu a găsit cheia potrivită, și nici regizorul, alunecînd pe o pantă comică mult prea superficială, fără consistență, născînd un protagonist alcătuit cumva la prima mînă. Hlestakov este, în piesă, nu doar un neisprăvit, un coate-goale, ci un abil, un cuceritor cu aer

Rîsul lui Gogol și mustăceala lui Goga by Marina Constantinescu (2002) [Corola-journal/Journalistic/15480_a_16805]
Corola-journal/Journalistic/15461_a_16786

e luat în cele din urmă de vâltoarea egalizatoare a războiului. Satul e pustiit. Scăpat cu viață, tânărul are o inspirație salvatoare și... generatoare de mare literatură: schimbarea de identitate. Scena cercetării soldaților căzuți și rămași pe câmp pentru a găsi un chip care să-i semene, e cutremurătoare: să porți hainele și legitimația unui mort, să primești pe front scrisori de la iubita și părinții celui căzut, să "cazi" conform cu identitatea dispărutului în vulgaritate și incultură... Maestru al loviturilor de teatru

Capul tranșat al parlamentarului by Grete Tartler (2002) [Corola-journal/Journalistic/15461_a_16786]
Corola-journal/Journalistic/15458_a_16783

o fereastră, o avalanșă de formule smulse din mintea lui zbuciumată, concentrată la cea mai înaltă tensiune , obsedată să nască "o idee originală". Ceea ce se și întîmplă. Ideea lui originală va revoluționa teoriile economice ale ultimului secol și își va găsi o vastă aplicabilitate... De aici și pînă la Premiul Nobel n-a mai fost decît un pas, care, în l994, a fost făcut. Dar, în biografia celebrului matematician, odată cu erupția matematic inovatoare a erupt și o schizofrenie, care îi va

Misterioasele ecuații by Eugenia Vodă (2002) [Corola-journal/Journalistic/15458_a_16783]
reinterneze, îl ajută să-și domine boala, să se "reintegreze în societate", și, la bătrînețe, după o viață de iubire, lăcrimează, la decernarea premiilor Nobel, cînd, de pe scenă, El i se adresează direct: "Numai în misterioasele ecuații ale iubirii poți găsi logică și rațiune. Tu ești rațiunea mea!"... Filmul a cosmetizat confortabil adevărul, dar ar fi fost mult mai interesant de aflat în ce și-a putut găsi, în realitate, "rațiunea", în absența nevestei, un om bolnav și părăsit; care i-

Misterioasele ecuații by Eugenia Vodă (2002) [Corola-journal/Journalistic/15458_a_16783]
scenă, El i se adresează direct: "Numai în misterioasele ecuații ale iubirii poți găsi logică și rațiune. Tu ești rațiunea mea!"... Filmul a cosmetizat confortabil adevărul, dar ar fi fost mult mai interesant de aflat în ce și-a putut găsi, în realitate, "rațiunea", în absența nevestei, un om bolnav și părăsit; care i-a fost, de fapt, resortul de supraviețuire? Care au fost "misterioasele ecuații" din singurătatea matematicianului de cursă lungă? Conform unei replici a doctorului din film " Nimeni n-

Misterioasele ecuații by Eugenia Vodă (2002) [Corola-journal/Journalistic/15458_a_16783]
Corola-journal/Journalistic/15466_a_16791

a autorului fiind: "pasămite pentru că acesta ar fi cutezat să-i spună că l-a înșelat". E prea puțin pentru o judecată dreaptă. Poate că autorul o fi detaliat în originalul lucrării sale, dar în manual nu s-a mai găsit cu cale atâta efort. A rămas cuvântul negustorului contra cuvântul cumpărătorului și nimic mai mult. Iar Cuza în loc să vadă care este adevărul a luat partea celui de-al doilea pentru simplul motiv că era țăran. E absurd ca un copil

Cuza și lupta de clasă by Marius Dobrin (2002) [Corola-journal/Journalistic/15466_a_16791]
Corola-journal/Journalistic/15483_a_16808

integrează în noua ordine cosmică și divină. După tulburările, modificările, prăbușirile religiei, culturii, vieții politice și sociale, o nouă - armonioasă și iluminată - ființă, salvată, poate, prin umor, continuă destinul terestru. Într-o epocă atât de îndepărtată, încât arheologia nu mai găsește înțelesul cotidianului actual, termenii "glosarului lui Platon" sunt de un comic sec, britanic, irezistibil (farfurii zburătoare - "joc pentru copii, vezi și fast-food", literatura - "cuvânt de origine necunoscută, în general asociat cu maculatura sau deșeul", liberul arbitru - "termen asociat cu credința

Omul grec by Grete Tartler (2002) [Corola-journal/Journalistic/15483_a_16808]
de iubire" al "călugărilor, răzeșilor, nobililor, domnilor, grămăticilor și zografilor", înjurăturile pline de năduf ale omului simplu (Stevan Tontici: Micio Tontici vorbește cu Dumnezeu), critica societății ("Pe când înghețau cărțile în biblioteca orășănească/... între pagini,/ în inima literelor negre/ l-am găsit, îngropat, pe bătrânul nostru învățător./ La noi, Shakespeare a murit de răceală,/ Dostoievski de pneumonie/ nici vechii greci nu s-au descurcat mai bine,/ chiar dacă erau niște bătrâni balcanici / și știau prea bine ce ierni bântuie pe la noi", Petar Paici

Omul grec by Grete Tartler (2002) [Corola-journal/Journalistic/15483_a_16808]
Corola-journal/Journalistic/15471_a_16796

cu fața modelului consacrat, în spatele căreia pregătește însă a doua soluție, mai conformă cu propria sa vocație de autor de satire și comedii." Deși se poate simți o anume insistență pe imaginea acestui Caragiale conspirativ, nu aici ar fi de găsit punctul nevralgic al inevitabilei îmbătrîniri cu douăzeci de ani a cărții. Pentru că nu regimul totalitar în care ea apărea e de găsit ca sursă, ci bibliografia însăși care stă în spatele ei. Teoria jocului a lui Huizinga ca și estetica receptării

Florin Manolescu și Florin Manolescu by Luminița Marcu (2002) [Corola-journal/Journalistic/15471_a_16796]
comedii." Deși se poate simți o anume insistență pe imaginea acestui Caragiale conspirativ, nu aici ar fi de găsit punctul nevralgic al inevitabilei îmbătrîniri cu douăzeci de ani a cărții. Pentru că nu regimul totalitar în care ea apărea e de găsit ca sursă, ci bibliografia însăși care stă în spatele ei. Teoria jocului a lui Huizinga ca și estetica receptării a lui Jauss și împreună cu ele toată mișcarea teoretică de acest tip, toate filoanele structuraliste și poststructuraliste care au înfierbîntat mințile intelectualilor

Florin Manolescu și Florin Manolescu by Luminița Marcu (2002) [Corola-journal/Journalistic/15471_a_16796]
au pentru noi astăzi o anume aură obsesională în care nu ne mai regăsim. Nu poate fi deci blamată cartea lui Florin Manolescu pentru că vine din această tradiție, deși această tradiție o datează cumva. Punctul nevralgic ar fi însă de găsit pe fragmente și anume în pasajele care insistă asupra acestor mode teoretice. A vorbi despre literatura de început a lui Caragiale ca despre un text continuu în care fragmente textuale organizează un întreg care începe în 1873 și se încheie

Florin Manolescu și Florin Manolescu by Luminița Marcu (2002) [Corola-journal/Journalistic/15471_a_16796]
și ea anticipată de jocurile din cealaltă carte și s-ar putea spune că autorul îl întîlnește pe Caragiale în efortul de legitimare a genurilor mici. Povestirile nu sînt SF-uri propriu-zise și un împătimit al lui Asimov le-ar găsi probabil ticăite. Pentru că nu va descoperi în ele nici nave spațiale sofisticate, nici planete necunoscute, cu alte cuvinte nu exisită zgomotul de fond decît într-o măsură moderată și nu se insistă pe recuzita literaturii de gen. Sînt de făcut

Florin Manolescu și Florin Manolescu by Luminița Marcu (2002) [Corola-journal/Journalistic/15471_a_16796]
Corola-journal/Journalistic/15460_a_16785

pare că vă situați față de Joyce și Woolf (care au înecat proza în poezie) pe de o parte, și T.S. Eliot (care și-a rezemat lirismul pe narațiune, pe de alta? M-aș plasa mai degrabă între vizionarii Cockney, care găseau sacrul și simbolicul în chiar locul lor de existență. Mă gândesc la Blake și Dickens și Turner. Dar cred că îi putem adăuga pe Woolf, Eliot și Joyce, ca însoțitori onorifici. Romanul dvs. este o comuniune cu inexprimabilul. Cum ați

Peter ACKROYD - Mintea este suflet by Lidia Vianu (2002) [Corola-journal/Journalistic/15460_a_16785]
Corola-journal/Journalistic/15435_a_16760

le-a obținut, legal sau mai puțin legal. Și acum va trebui să aducă dovezi că a avut nevoie de puteri sporite. Mie mi-e frică de acest lucru. Mi-e frică pentru că îmi dau seama că dacă nu vor găsi dovezi reale, le vor inventa. Vor inventa vinovați. Ce atitudine are populația, omul de rând, față de arabi? Sunt oameni și oameni. Uneori, reacțiile sunt nejustificate. Populația trebuia cumva prevenită, educată în așa fel încât să nu intre în panică atunci când

"Libertatea și democrația - valori pe care trebuie să le apărăm cu orice preț..." by Nichita Danilov (2002) [Corola-journal/Journalistic/15435_a_16760]
acestei zone. în Statele Unite, Cioran este citit, desigur, mult mai puțin decât în Franța, dar și mai puțin decât în Germania sau Spania. Până nu demult, studiile scrise la noi despre Cioran nu atingeau un nivel prea înalt. Motivul se găsește, de această dată, nu în istoria războiului rece, ci în textele autorului. Cioran, ca și Dante, scrie fabricând un personaj pe care îl cheamă tot Cioran. Ne putem da seama după deosebirea dintre caietele lui, care sunt uneori chiar banale

"Libertatea și democrația - valori pe care trebuie să le apărăm cu orice preț..." by Nichita Danilov (2002) [Corola-journal/Journalistic/15435_a_16760]
și scrie - nu scrie idei, ci ne oferă o biografie. Critica a greșit confundând-o pe cea reală cu cea imaginară. De fapt, biografia aceasta aparține personajului Cioran. Opinia aceasta are rădicini și în opera sa în limba română: o găsim în Lacrimi și sfinți astfel: "Sfințenia în sine nu e interesantă, ci numai viețile sfinților; procesul prin care un om renuță la sine și apucă pe căile sfințeniei...". Cioran în sine nu e interesant, interesant rămâne însă personajul, Sfântul Emil

"Libertatea și democrația - valori pe care trebuie să le apărăm cu orice preț..." by Nichita Danilov (2002) [Corola-journal/Journalistic/15435_a_16760]
culmile disperării și Lacrimi și sfinți, și odată cu ele au început să apară studii în reviste cu o circulație mai mare decât cea academică, precum The New Yorker. Așa că, atunci când am venit în România, acum trei luni, am căutat să găsesc opiniile scriitorilor și ale criticilor români despre viața și opera lui Emil Cioran. între foarte multe articole, cărți și conferințe, mult mai multe decât mă așteptam, mărturisesc că am fost captivat de studiul Martei Petreu numit Un trecut deocheat: Schimbarea

"Libertatea și democrația - valori pe care trebuie să le apărăm cu orice preț..." by Nichita Danilov (2002) [Corola-journal/Journalistic/15435_a_16760]
lui a constituit o eroare. Scrie Petreu: "din această "spovedanie"... se vede foarte clar că a fost preocupat, sâcâit să-și lămurească relațiile cu propriul său trecut" (p. 402). Dar numai și numai dacă înțelegem biografia lui, cea reală, putem găsi ecoul care străbate prin cărtile lui: "regret... regret... regret." Volumul Un trecut deocheat ne oferă un ochi nou prin care să vedem opera lui Cioran, o privire care ne lipsește nouă în America, și de care avem neapărat nevoie. Să

"Libertatea și democrația - valori pe care trebuie să le apărăm cu orice preț..." by Nichita Danilov (2002) [Corola-journal/Journalistic/15435_a_16760]