KorAP: Find »[drukola/base=galie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...46 >

1,127 matches

Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405

cinstea Sfântului Martin, la cererea lui Perpetuus, episcop de Tours: aceasta trimite la cultul Sfântului Martin și la poezia lui Paulin din Périgueux). Deși sărac în conținut, Epistolarul lui Sidonius este bogat în date istorice care pot servi la cunoașterea Galiei din acea vreme și mai puțin a dezbaterilor ori a problemelor arzătoare ale momentului. Sidonius a aparținut aristocrației galice și a încercat, atât cât a putut, să păstreze un anumit echilibru între lumea tradițională romano-galică și aceea a barbarilor care

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
în care scrie Sidonius are o semnificație mai profundă, ca și cum el s-ar fi simțit dator să apere cultura și civilizația al cărei produs era și care era amenințată de barbarii ce îi înconjuraseră din toate părțile pe romanii din Galia. Sidonius se consideră ultima verigă a unei tradiții care urcă până la marii poeți din epoca lui Octavian Augustus și face aluzie la aceștia, comparându-se pe sine cu ei și pe protectorii săi cu Augustus și Mecena, prin toate trucurile

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
distici elegiaci, Atti del Convegno internazionale, Accad. Properziana del Subasio, Assisi, 1993, pp. 191-216; F.E. Consolino, Codice retorico e manierismo stilistico nella poetica di Sidonio Apollinare, „Ann. Scuola Norm. Sup. Pisa”, 4 (1974), 423-460. V. Scriitori italici Dacă Africa și Galia au fost răvășite de invazii în urma cărora au apărut regatele romano-barbare, Italia nu a suferit devastări tot atât de grave și a rămas până în 476 - ultim reziduu al Imperiului Roman de Apus - sub conducerea unui împărat și nu a unui barbar. Totuși

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
reziduu al Imperiului Roman de Apus - sub conducerea unui împărat și nu a unui barbar. Totuși, în secolul al cincilea este de-acum întrerupt orice raport între Italia și celelalte provincii occidentale ale Imperiului. Am văzut deja, de altfel, că Galia, pe de o parte, și Africa, pe de altă parte, aveau o viață culturală autonomă și nu mai aveau legături între ele; mai bogată cea din Galia pentru că nu era oprimată de o stăpânire atât de violentă și distrugătoare cum

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
Italia și celelalte provincii occidentale ale Imperiului. Am văzut deja, de altfel, că Galia, pe de o parte, și Africa, pe de altă parte, aveau o viață culturală autonomă și nu mai aveau legături între ele; mai bogată cea din Galia pentru că nu era oprimată de o stăpânire atât de violentă și distrugătoare cum era aceea a vandalilor în Africa. Italia a rămas izolată politic: numai curtea episcopală din Roma, spre deosebire de puterea imperială retrasă la Ravenna, a putut, grație activității energice

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
despre har enunțate de episcopii ce au ocupat înainte Scaunul Apostolic (Praeteritorum sedis Apostolicae episcoporum auctoritates de gratia Dei) în apărarea doctrinei augustiniene a harului. Această scriere a fost anexată de Celestin I la epistola trimisă de el episcopilor din Galia pentru a apăra prestigiul lui Augustin, a cărui autoritate era contestată de călugării din Provence. În 439, Leon l-a convins pe papa Sixtus al III-lea (432-440) să nu-i acorde împărtășania pelagianului Iulian din Eclano și să împiedice

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
contestată de călugării din Provence. În 439, Leon l-a convins pe papa Sixtus al III-lea (432-440) să nu-i acorde împărtășania pelagianului Iulian din Eclano și să împiedice revenirea acestuia pe scaunul episcopal. În timpul unei misiuni politice în Galia, el a fost ales, în 440, ca succesor al lui Sixtus al III-lea. În această perioadă intră în vigoare legea promulgată de împăratul Valentinian al III-lea, la cererea papei Leon, prin care maniheii sunt scoși în afara legii. Însă

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
divergență între Biserica din Roma și cea din Alexandria; unele sunt trimise conducătorului Imperiului Roman de Răsărit; o scrisoare de mustrare (nr. 10) este trimisă lui Ilarie din Arles care demisese un episcop în virtutea întâietății pe care o avea în Galia, independent de Biserica din Roma; un grup (98; 100-101; 104-106) are caracter disciplinar și sunt expresia opoziției papei la conținutul canonului 28 al conciliului din Calcedon despre care am vorbit mai sus. Începând cu 448, papa e interesat mai ales

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
șaselea, Fulgențiu a fost poate personalitatea cea mai importantă și mai valoroasă; activitatea sa intelectuală a fost orientată în primul rând spre combaterea arienilor și în al doilea rând a așa-zișilor „semipelagieni”, adică a acelor cercuri de intelectuali din Galia care nu acceptaseră doctrina augustiniană a harului și a liberului arbitru; evident, Africa resimțea în mod direct puternica influență a celui mai mare episcop și teolog al său. Fulgențiu s-a născut dintr-o familie de nobili la Telepte, în

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
Episcopi Ecclesiae Ruspensis, „Orpheus” n.s. 1 (1980), 166-178; Corona Patrum, SEI, Torino, 1983 (A. Isola). b) Opere contra (semi)pelagienilor Fulgențiu trebuie considerat unul din cei mai importanți continuatori ai lui Augustin în privința polemicii contra pelagienilor și a literaților din Galia care nu erau de acord în totalitate cu episcopul de Hippona, așa cum am văzut: din acest motiv, în Evul Mediu, a fost supranumit și „Augustinus breviatus”. La drept vorbind, episcopul de Ruspe nu dovedește că a aprofundat în mod special

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
cazul Italiei, astfel încât, sub anumite aspecte, cultura creștină din Italia e mai apropiată de cultura africană și nu de aceea a celorlalte regate romano-barbare. Dacă în secolul al cincilea Italia fusese mai puțin vie din punct de vedere cultural decât Galia, în epoca regatului ostrogoților condus de Teodoric (439-525) apare o serioasă schimbare în condițiile culturale ale peninsulei. Se știe că Teodoric, cel puțin în prima parte a domniei sale, încercase să stimuleze împăcarea între elementul gotic și cel roman; regele privea

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
vorbi cu o anume îndreptățire de o „renaștere teodoriciană” care a avut ca principale centre Roma, Ravenna și Milano. Totuși, în Italia nu se înregistrează o răspândire a culturii pe scară largă, așa cum se întâmplă încă, în aceeași perioadă, în Galia, chiar dacă personalitățile reprezentative pentru creștinismul italian sunt cu siguranță superioare autorilor creștini din Galia (chiar și cel mai mare poet galic, Venantius Fortunatus, își desăvârșise formația în Italia); în epoca lui Teodoric, chiar tentativa de a promova o renaștere a

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
centre Roma, Ravenna și Milano. Totuși, în Italia nu se înregistrează o răspândire a culturii pe scară largă, așa cum se întâmplă încă, în aceeași perioadă, în Galia, chiar dacă personalitățile reprezentative pentru creștinismul italian sunt cu siguranță superioare autorilor creștini din Galia (chiar și cel mai mare poet galic, Venantius Fortunatus, își desăvârșise formația în Italia); în epoca lui Teodoric, chiar tentativa de a promova o renaștere a artelor liberale a fost blocată după câțiva ani. Cultura italică, așadar, cel puțin până în

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-și o cât mai mare independență în raport cu orice putere politică. Trebuia administrat cu grijă și patrimoniul Sfântului Petru, constituit din cele mai întinse posesiuni din lumea latină; latifundiile Bisericii se găseau în Italia, în Sicilia, în Sardinia și Corsica, în Galia și în Africa. Grigorie a înțeles că, ieșind de fapt de sub autoritatea împăratului, devenea, în consecință, păstorul Occidentului barbar. Din acest motiv, el nu s-a mai orientat spre Orient și spre controversele dogmatice, așa cum făcuseră papii până atunci, ci

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
buni pe barbari, fie din cauza formației sale culturale, fie pentru că era condiționat de cercurile aristocratice de la Roma din care provenea și el, fie pentru că vedea de aproape amenințarea barbarilor, adică a longobarzilor. Tot atâta grijă a arătat față de episcopatele din Galia și din Spania (vom vorbi despre prietenia sa cu Leandro, episcopul de Sevilia). La începutul pontificatului său, către 591, a scris Regula păstorului (Regula pastoralis), ca o normă pentru sine însuși și pentru oricine și-ar asuma această sarcină dificilă

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
cu ei începe cultura religioasă a Evului Mediu. Celălalt personaj important care, deși foarte diferit de marele pontif, are în periodizarea acestei discipline un rol analog, a fost, în Spania, Isidor de Sevilia, așa cum vom vedea imediat. III. SCRIITORI DIN GALIA Am văzut deja mai înainte cum Galia fusese în secolul al cincilea țara occidentală care păstrase cel mai bine tradiția culturală clasică, vizibilă și în domeniul literaturii creștine, și care se putea lăuda cu o producție de bun nivel, chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
Mediu. Celălalt personaj important care, deși foarte diferit de marele pontif, are în periodizarea acestei discipline un rol analog, a fost, în Spania, Isidor de Sevilia, așa cum vom vedea imediat. III. SCRIITORI DIN GALIA Am văzut deja mai înainte cum Galia fusese în secolul al cincilea țara occidentală care păstrase cel mai bine tradiția culturală clasică, vizibilă și în domeniul literaturii creștine, și care se putea lăuda cu o producție de bun nivel, chiar dacă lipsită de valori notabile. În această producție

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
cultivată; în mod analog, temele tratate de cultura creștină în secolul al șaselea sunt mai cu seamă literare, autorii fiind mai puțin interesați de gândirea sau controversele teologice. Însă condițiile politice și sociale se schimbă în secolul al șaselea. În Galia fuseseră vestite, și au continuat să fie în tot secolul al cincilea, școlile de retorică care au încurajat cultivarea asiduă a poeziei, a omileticii, a narațiunii istorice. Însă, odată cu stabilirea definitivă în Galia a invadatorilor franci, o populație mult mai

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
se schimbă în secolul al șaselea. În Galia fuseseră vestite, și au continuat să fie în tot secolul al cincilea, școlile de retorică care au încurajat cultivarea asiduă a poeziei, a omileticii, a narațiunii istorice. Însă, odată cu stabilirea definitivă în Galia a invadatorilor franci, o populație mult mai puțin civilizată decât burgunzii și goții care avuseseră deja, în trecut, contact cu Imperiul Roman, situația s-a schimbat radical și decăderea a început să se facă simțită mai ales în a doua

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
a început să se facă simțită mai ales în a doua jumătate a secolului al șaselea. În primele decenii ale acestuia, foarte importante pentru cultivarea culturii clasice și creștine au fost cele două sedii episcopale de la Arles și Vienne, în Galia meridională. Totuși, învățământul cunoaște o neîncetată decădere: aflat aproape în întregime sub controlul oamenilor Bisericii, acesta nu cultivă oricum literele, așa cum se întâmplase în secolul precedent, și chiar scriitorii creștini nu au avut nici un contact cu alte regiuni din zona

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
Grigorie din Tours ar fi de neconceput în Italia, iar concepția lui istoriografică este la antipodul concepției lui Cassiodor sau a lui Iordanes. Nu întâmplător Grigorie cel Mare a încercat de mai multe ori să facă ordine în Biserica din Galia și nu întâmplător cel mai mare poet din Galia din a doua jumătate a secolului, Venantius Fortunatus, provenea din Italia unde, la Ravenna, avusese parte de o îngrijită educație literară. 1. Avitus de Vienne Continuarea tradiției literare în cultura creștină

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
iar concepția lui istoriografică este la antipodul concepției lui Cassiodor sau a lui Iordanes. Nu întâmplător Grigorie cel Mare a încercat de mai multe ori să facă ordine în Biserica din Galia și nu întâmplător cel mai mare poet din Galia din a doua jumătate a secolului, Venantius Fortunatus, provenea din Italia unde, la Ravenna, avusese parte de o îngrijită educație literară. 1. Avitus de Vienne Continuarea tradiției literare în cultura creștină, fără apariția niciunei întreruperi în timpul trecerii de la societatea romană

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
practică de episcop al importantului oraș Vienne cu grija pentru o poezie rafinată și de bun nivel artistic. Însă, din multe puncte de vedere, Avitus era încă un literat din secolul al cincilea și nu a apucat să vadă decăderea Galiei în secolul al șaselea. Originar dintr-o familie de senatori din Vienne, nu foarte departe de Lyon, născut în jurul anului 450, Avitus avusese în propria sa familie exemple de viață religioasă; el însuși, după o aleasă educație literară, a devenit

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
care erau încă arieni; a fost permanent în conflict cu Gundobald, regele acestora, și a reușit să-l convertească la catolicism pe urmașul la tron, Sigismund, menținând tot timpul strânse raporturi cu papa. A condus un conciliu local organizat în Galia care, în 517, a consfințit convertirea burgunzilor. A murit la puțin timp după aceea, în 518. a) Epistolarul Așadar, așa cum era obiceiul în epoca dinainte, Avitus s-a dedicat genului epistolar și a scris 86 de scrisori pe care le-

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
burgunzilor. A murit la puțin timp după aceea, în 518. a) Epistolarul Așadar, așa cum era obiceiul în epoca dinainte, Avitus s-a dedicat genului epistolar și a scris 86 de scrisori pe care le-a trimis unor personaje ilustre din Galia, principalilor nobili franci și chiar regelui Clovis care chiar în acea perioadă se converteau la catolicism; a mai scris unor senatori romani și împăratului Anastasius. Modelul pe care Avitus și l-a ales pentru scrierile sale literare a fost Sydonius

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]