654 matches
-
dușmani, pentru a da sau a primi ceva. și, mai ales, cât de mult își plâng de milă când vorbesc despre ei. În cele mai multe dintre discuțiile lor manifestându-se aceeași veșnică împerechere de aroganță și autocompătimire, aceeași comedie narcisistă a gesticulației, a zvârcolirii întregului corp. Se agitau de colo-colo scoțând pe gură ego-ul umflat. Teatralismul lor era mlădios, orășenii ascundeau sub piele altfel de articulații decât țăranii, iar limba ce-o plimbau în gură era întruchiparea fidelă a întregii persoane. Sosind
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
a discursurilor sale urmărea ca acest glas să stăruie în aer, zi de zi, ca o instanță de control. Glasul le era cunoscut tuturor celor din țară la fel ca și foșnetul vântului ori al ploii ce cade. Inflexiunile sale, gesticulația însoțindu-i discursurile erau tot atât de știute de toți ca și moțul din frunte, ca ochii, nasul ori gura dictatorului. Iar rumegarea a mereu acelorași rudimente de vorbire gata ștanțate, a acelorași prefabricate verbale era și ea la fel de cunoscută ca și
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cunoscută ca și zgomotul lucrurilor cotidiene. Repetarea de către alții a acestor prefabricate ajunsese însă să nu le mai ofere automat vorbitorilor un certificat de garanție deplin. De aceea, activiștii se străduiau ca la aparițiile lor publice să imite chiar și gesticulația lui Ceaușescu. Acesta, supremul purtător de cuvânt al regimului, absolvise patru clase primare și nu numai că avea probleme cu semnificatele un pic mai complexe și cu gramatica cea mai elementară, dar pe deasupra mai avea și un defect de vorbire
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
abia la început. Dar, după ce am avut de-a face cu copiii dintr-o grădiniță, mi-am zis că activiștii aceștia tineri de fapt nu imitau deloc, ci chiar așa erau ei înșiși. Pur și simplu nu dispuneau de o gesticulație proprie. Timp de două săptămâni am fost educatoare într-o grădiniță și am putut observa că imitarea lui Ceaușescu era vădită chiar și la copiii de cinci ani. Erau nebuni după poezii cu Partidul și cântece patriotice, ca și după
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
glasul lui...<footnote Mihail Sadoveanu, Domnu’ Trandafir, în volumul Prietenul de la catedră, Editura Tineretului, București, 1962, p. 7. footnote> În aceste meșteșugite cuvinte este surprins un aspect esențial al comunicării didactice: trăirea afectiv-emoțională a conținutului Chemarea amintirilor transmis și utilizarea gesticulației și mimicii ca forme ale comunicării gestuale cu scopul de a sensibiliza sufletele copiilor și a le face să vibreze. Pentru copilul Sadoveanu, Domnu’ Trandafir era un fel de magician, care își fascina elevii cu glasul, cu vorbele și cu
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
să vorbească furios. Prin ușa deschisă, îi văd un timp, pînă se pierd după colțul clădirii: Brîndușa se oprește din cînd în cînd, vrea să-i mai spună ceva lui Vlad, să-l convingă că are dreptate, se cunoaște după gesticulația ei, dar Vlad face un semn furios cu mîna stîngă, își saltă sub brațul drept sacul și pleacă mai departe, alături de Brîndușa, care, după cîțiva pași, încearcă din nou să-l oprească. La picioarele mele, lîngă gura de scurgere, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Confruntarea cu Caragiale și caragialismul nu poate fi evitată, nici chiar de cei care nu-i citesc opera, pentru că Lumea lui Caragiale a devenit parte din lumea în care trăim, s-a mulat pe reflexele noastre mentalitare, ne-a modelat gesticulația coti- diană, atât în spațiul public, cât și în cel privat, și a configurat o stilistică particulară, un indelebil profil identitar. Ce e de făcut ? Să ne privim cât mai adânc în această oglindă, să ne cunoaștem mai bine, să
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ceea ce este „onorabil”, expresie burgheză corespunzătoare virtuților echilibrului clasic, se încarcă de subversiunile versatilității, copiii devin asemeni adulților prin pretențiile și atențiile care li se acordă, adulții se poartă neserios, copilărește. În calitate de bulver- sare a proporțiilor își face loc aici gesticulația enormă și monstruozitatea ca manieră, pentru că vorbind de mon- struozitate există și alte mecanisme generative care fac apel la dereglarea sistematică a simțurilor. Alteori însă, apele acestor oglinzi se tulbură, deformarea se transformă în anamneză acolo unde oglinda a devenit
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
adică de identificare. Dacă opera lui Caragiale generează aceste efect de contemporaneitate este tocmai pentru că la lectură sunt operate o serie de identificări între lumea operei și lumea reală, a fiecărei epoci în parte, prin intermediul unor tipologii complexe care includ gesticulația, reflexul mentalitar, utilizarea anumitor retorici și ceea ce am putea numi situații‑Caragiale. De aici până la forjarea unui ter- men pentru acest raport de identificare care ne situează în contemporaneitate nu mai e decât un pas. „Caragialesc” a devenit mai mult
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lui Luigi Cazzavillan și al lui Caragiale însuși părăsind ziarul Epoca. Imaginea domnișoarei cu capul mare ne trimite la un joc al contrastelor care creează efectul de abnorm. Capul este imens nu doar în raport cu corpul, ci și cu mâinile, astfel încât gesticulația pudorii relevă dis- proporția monstruoasă. Scriitorul insistă până la tautologie pe cele două diminutive alăturate : „mânușițe mititeluțe”. Deformarea are un model artistic, cel al caricaturii, la care vom mai reveni, spunând doar că reflexul este și unul al comediei clasice, comediatul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de contrariere este maxim. Putem spune că naratorul chiar înregistrează ceea ce se află în cuprinsul câmpului său vizual, însă se întâmplă ca imaginea să nu aibă sonor sau sonorul să fie bruiat, ceea ce creează un efect de film mut, amplificând gesticulația personajelor. În mod cert, privilegiat dintre toate aceste simțuri este văzul. Naratorul vizionează scene de viață urbană, decupajele sunt aproape filmice și unite la montaj dau o impresie puternică prin eliminarea premeditărilor estetice. Transfe- rând în limbajul filmului, înregistrarea nemediată
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
atât femeii, cât și spectatorului nocturn. Deodată scena se îndepărtează filmic, camera nu mai permite plan deta- liul, ci înregistrează un efect de siluetă. Lovitura a creat un efect dramatic și printr-un artificiu este proiectată în surdină imaginea unei gesticulații ample și a unei căderi a trupului femeii. Acesta este și punctul culminant, vede- rea devine insuportabilă, spectatorul se retrage terifiat. Putem citi aceste episoade ca pe un lanț de întâmplări disparate, de neplăceri ale unei nopți nedormite, cu justi-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
realist, ele sunt circumstanțiate de amenințarea pe care i-o adresează han- giului un fost angajat, amenințare căreia i se dă curs. Naratorul îi încredințează personajului anamneza psihozei sale, istoricul nevrozei fiind recuperabil până la evenimentul în care originează, și anume gesticulația amenințătoare a unui hamal. Gestul lovirii care nu se materializează și nu lovitura ca atare provoacă criza și punctul de inflexiune traumatic în existența băiatului de prăvălie. Nu violența concretă, ci violența latentă, emblematizată în gestul care activează coduri mitologice
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nuvelei îl prezintă ca atare. Și în cazul lui „badea Gheorghe” avem tot o ilustrare a unui caz, cel al matoidului lombrosian, iar naratorul urmărește cu atenție nu numai reprezentarea corectă a tipului, dar și comentariile avizate care înregistrează identificarea. Gesticulația se încarcă de valențe punitive, dar și aici gestul nu se concretizează, rămâne suportul unei fantasme. Există o recurență obsesională a acestui gest, trasată de regimul pulsional al angoasei. „Deși asta se petrecuse de mult, totuși, în mintea omului prins
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ci și în atitu- dinea concentrată a lui Zibal care nu mai aude țipetele victimei sale. Totul este imagine. Zibal este absorbit de obiectul fascinației, obiectul care constituie expresia con- cretă a terorii, mâna imobilizată, fără acea dinamică pro- prie gesticulației. „Ca un savant care, în amestecul unor elemente, ar căuta să prinză un secret subtil al naturii ce de mult îi scapă și-l necăjește, Zibal ține ochii ațintiți asupra unui lucru spânzurat, negru și inform, sub care, pe un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a unor dezechilibre majore. Inversiuni carnavalești Farsa 1 Aprilie este unul dintre momentele stranii la Caragiale, însă cu același efect teatral care le deschide scenei. Cel care rostește monologul rămâne anonim, însă înainte ca discursul să-l recomande, hainele și gesticulația o fac. Este vorba de un dandy de mahala, emfatic și limbut, care se comportă ca și cum s-ar adresa deopotrivă unei instanțe și unui auditoriu. Caragiale subliniază „aerul și manierele de mic impiegat” ale personajului, prin urmare un funcționar de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și după ce l-am găsit, nu vrea să iasă d-acolo cu nici un preț, țipa că vrem să-l omorâm... Am ridicat ușa din țâțâni...”. Putem observa că lașitatea lui Mișu care-l diminuează sub toate aspectele validează prin contrast gesticulația eroică a micului func- ționar belicos care scoate ușa din țâțâni pentru a-l elibera pe acest captiv întru teroare. De remarcat faptul că Mișu nu mai este capabil să discearnă între amici și inamici. În starea de stres în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
al carnavalului indică însă forța cu care „simț enorm și văz monstruos” devine matricea petrecerii cu un mai mult sau mai puțin pronunțat caracter orgiastic. După o observație subtilă a lui Giorgio Agamben, măștile de carnaval scot în evidență o gesticulație care anulează însă toate acele coordonate care configurează un personaj : „On ne comprend rien au masque comique tant qu’on le comprend comme un personnage diminué et indeterminé. Arlequin ou le Docteur ne sont pas des personnages, au sens où
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sensul în care Hamlet și Oedip pot fi : măștile nu sunt personaje, ci gesturi reprezentate după un tipar, o constelație de gesturi.” (trad. mea, A.M.) De aici inutilitatea de a căuta conținuturile afective sau cognitive ale acestor personaje reduse la gesticulația lor, una exagerată, proprie carnavalului. Cine sunt Mitică și Mișu ? Anecdota, acest „Ceci c’est un fait divers atroce”, cum își alegea ca motto pentru nuvela Remember Caragiale- fiul pentru a descrie un eveniment obscur ca sursă a unui mister
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
comunică mare lucru. Pățania este deopotrivă atroce și hilară, restituirea evenimentelor are toate atribu- tele comicului, vocea de Arlechin a povestitorului, - să ne amintim că Arlechin conducea alaiul morților -, nu ascunde nicio dramă, ci se resoarbe în mască, adică în gesticulație. „Simț enorm și văz monstruos” are aici sensul gesticulației, supraordonează lumea personajului și implicit sfera socia- lului, scoate din joc nu numai orice resort afectiv și cogni- tiv, dar abandonează personajele excesului. Putem însă recupera un sens al crud-hilarei isprăvi
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
restituirea evenimentelor are toate atribu- tele comicului, vocea de Arlechin a povestitorului, - să ne amintim că Arlechin conducea alaiul morților -, nu ascunde nicio dramă, ci se resoarbe în mască, adică în gesticulație. „Simț enorm și văz monstruos” are aici sensul gesticulației, supraordonează lumea personajului și implicit sfera socia- lului, scoate din joc nu numai orice resort afectiv și cogni- tiv, dar abandonează personajele excesului. Putem însă recupera un sens al crud-hilarei isprăvi și din analiza resorturilor mitologice ale carnavalescului. Data este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
fraza este grea de semnificație și neliniș- titoare. Chiar dacă Nae nu are proprietatea termenilor ca multe dintre personajele caragialene alfabetizate precar la școala ideilor în general și a celor politice în particular, ceea ce pune în circulație nu este străin de gesticulația sa, de neastâmpărul său, de incapacitatea sa de a se fixa, atât în spațiu cât și în discurs. Imediat ce interlocutorul său încearcă să centreze discuția, Nae sare la un alt subiect. Nu este vorba aici de o artă a digresiunii
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
reper Teatrul. Nu este teatrul cel care dă măsura pasiunilor Ziței ? Spiritul săr- bătorii cu dramatizările populare înlocuiește la Caragiale violența propriu-zisă. Numai că sărbătoarea închide în ea o altfel de violență, acceptată, convivială, unde „furia poporului” se dizolvă în gesticulația unui entuziasm îm - părtășit. „Dar, când am văzut, am zis și eu : să te ferească Dumnezeu de furia poporului !... Ce să vezi, domnule ? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, și lume, lume,... de-ți venea amețeală nu altceva.” O altă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lui Caragiale. Eroismul solicită o confirmare în registrul faptelor, al acțiu- nilor, iar dacă avem un erou al gândirii, confirmarea reven- dică o operă semnificativă. Eroii lui Caragiale își extrag legitimitatea numai la nivelul discursului care se trans- formă în gesticulația excesivă. În 1901, G. Ranetti califica exclamativ Momentele lui Caragiale : „Nu Momente, maestre, ci Monumente trebuia să-ți botezi admirabilul volum...”. Fraza se cuvine a fi citită cu atenție. Ranetti remarca caracterul monumental al unor texte de mici dimensiuni, în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
funcționarului. În fața acestui calm avem tumultul afectiv, agitația nebună, reacțiile emoționale exo- gene ale acestuia determinate de pierderea unui potențial câștig fabulos. Este Lefter Popescu un nevrotic ? Fiecare dintre reacțiile sale stă sub semnul lui „simț enorm și văz monstruos”, gesticulația sa este aiuritoare, oricum violentă, iar agitația maximă. Posibilitatea unui câștig imens, a loviturii norocoase care să schimbe radical traseul destinal al funcționarului creează în acesta un amalgam de emoții contradictorii care stau sub semnul clar al unui compor- tament
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]